Istoria Bisericii Ortodoxe Române (cronologie): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Perioada niceeană (325-451): Sf. Teotim)
(Ţara Românească: Vasile de la Poiana Mărului)
Linia 105: Linia 105:
 
==Perioada fanariotă (1711/1716-1821)==
 
==Perioada fanariotă (1711/1716-1821)==
 
===Ţara Românească===
 
===Ţara Românească===
 +
* 1713 - Cuviosul [[Vasile de la Poiana Mărului]] se refugiază în Ţara Românească, unde se stabileşte la [[Mănăstirea Dălhăuţi]]. Adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi deprinde cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi cu rugăciunea minţii, făcând din obştea sa o adevărată şcoală de trăire [[isihasm|isihastă]]. După ce mai înfiinţează câteva schituri, Cuviosul Vasile se mută la [[Mănăstirea Poiana Mărului]], unde devine [[stareţ]] (de aici provenindu-i şi supranumele de „Vasile de la Poiana Mărului”).
 +
 
===Moldova===
 
===Moldova===
 
===Transilvania===
 
===Transilvania===

Versiunea de la data 26 septembrie 2011 06:40

Acest articol este incomplet.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.


Istoria Bisericii este o parte importantă a înţelegerii credinţei creştine ortodoxe. Creştinii ortodocşi se definesc în mod deosebit prin fidelitatea lor faţă de tradiţia Bisericii, prin continuitatea lor cu cei care au care au primit şi propovăduit adevărul lui Iisus Hristos lumii, cu aceia care au ajutat la formularea şi exprimarea formulelor şi cultului de credinţă, şi cu aceia care au continuat să urmeze neschimbată, dar mereu dinamică Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe.

Cronologia de mai jos îşi propune să redea istoria creştinismului în spaţiul actualmente românesc din perioada apostolică şi până în prezent. Istoria creştinismului pe acest teritoriu este cea a unui spaţiu fragmentat din punct de vedere politic de-a lungul istoriei şi în care au trăit de-a lungul timpului mai multe populaţii etnic, lingvistic şi cultural diferite. Denumirea articolului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române ilustrează însă situaţia politică şi statutul jurisdicţional actual al acestui spaţiu, reunit într-un singur stat naţional şi cu o Biserică Ortodoxă autocefală şi unitară începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul secolului XX. Se vorbeşte aşadar despre Istoria Bisericii Ortodoxe Române în acelaşi sens în care sunt consideraţi ca sfinţi români toţi sfinţii care au trăit sau petrecut o vreme în spaţiul românesc.

Perioada apostolică (33-100)

Perioada pre-niceeană (100-325)

  • ~290-300 – Evanghelicus, originar din Tracia, este primul episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului (azi Constanţa).
  • ~300-~304 – Efrem, ucenic al Sf. Hermon al Ierusalimului (300-314) propovăduieşte creştinismul la Gurile Dunării şi în jurul Pontului Euxin; episcop de Tomis o vreme, primeşte mucenicia la Chersones, în Crimeea, în vremea Marii Persecuţii.
  • ~304-~323 – Tit devine episcop de Tomis până la începutul anilor 320, când primeşte mucenicia într-o zi de 15 septembrie. Îi urmează pe tronul tomitan episcopul Gordian, care primeşte mucenicia în preajma anului 323, potrivit tradiţiei într-o zi de 13 septembrie.
  • 303-304 sau 319-321 – Mucenicia sfinţilor Zotic, Atal, Camasis şi Filip şi a celor dimpreună cu dânşii, ale căror moaşte au fost descoperite în bazilica de la Isaccea-Niculiţel, în timpul persecuţiilor din vremea lui Diocleţian şi Licinius.
  • În anii 320 sursele înregistrează un episcop misionar foarte activ în Dacia Pontică.

Perioada niceeană (325-451)

Perioada bizantină (451-1300)

  • 431 - Sinodul III Ecumenic de la Efes.
  • 451 – Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.
  • 553 – Sinodul V Ecumenic de la Constantinopol
  • 660-692 – Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol.
  • 787 – Sinodul VII Ecumenic de la Niceea.
  • sec. IX-X – informaţii despre voievodatele din Transilvania conduse de Gelu, Glad şi Menumorut.
  • 1002 – Informaţii despre viaţa creştină din localitatea Morisena (Cenad)
  • 1020 – Menţiuni despre episcopia de Dibiscos/Tibiscum, în Banat.
  • 1205 – Menţiune despre o episcopie ortodoxă în Transilvania, „pe moşiile cneazului Bâlea”.
  • 1234 – Scrisoarea papei Grigore IX al Romei către principele Bela al Ungariei, cuprinzând informaţii despre organizarea bisericească de la sud de Carpaţi.
  • 1247 – Diploma acordată cavalerilor ioaniţi de regele Bela al IV-lea al Ungariei, în care sunt amintite mai multe formaţiuni prestatale româneşti şi organizarea bisericească de la sud de Carpaţi[1].

Perioada domniilor pământene în Ţările Române (~1300-1711)

Ţara Românească

  • cca 1310-1352 – Domnia lui Basarab I în Ţara Românească.
  • 1330 – Independenţa Ţării Româneşti după bătălia de la Posada.
  • 1352-1364 - Domnia lui Nicolae Alexandru al Ţării Româneşti.
  • 1359 - Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia Ecumenică, avându-l ca mitropolit pe Sf. Ierarh Iachint[2].
  • 1386-1418 – Domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească.
  • 1392 - Monahul Filotei întemeiază astfel prima şcoală de caligrafi şi copişti din Ţara Românească, la Mănăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân.
  • 1406, 26 decembrie – trecerea la Domnul a Sf. Nicodim de la Tismana, reorganizator al vieţii monahale în Ţara Românească.
  • 1495-1508 – Domnia lui Radu cel Mare al Ţării Româneşti.
  • cca 1503-1505 – Reorganizarea Bisericii din Ţara Românească. Înfiinţarea episcopiilor Râmnicului şi Buzăului.
  • 1508 – Apare Liturghierul lui Macarie, prima carte tipărită pe teritoriul Ţărilor Române.
  • 1508, 11 august – trecerea la Domnul a Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care a fost o vreme mitropolit şi în Ţara Românească.
  • 1512-1521 – Domnia Binecredinciosului Neagoe Basarab al Ţării Româneşti.
  • 1516, 18 ianuarie – trecerea la Domnul a Sf. Sfinţitului Ierarh Maxim al Ungrovlahiei.
  • 1517, 15 august - Târnosirea Mănăstirii Curtea de Argeş. Conform descrierii lui Gavriil Protul de la Muntele Athos, la această slujbă au fost prezenţi, în afară de Neagoe Basarab şi familia sa, curtenii şi boierii ţării, precum şi Teolipt - Patriarhul Constantinopolului - însoţit de un mare sobor: toţi arhimandriţii şi egumenii mănăstirilor din Muntele Athos şi tot clerul din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. Deasemenea, a fost de faţă mulţime de popor venit din aproape toate colţurile ţării.
  • 1517 – Mutarea scaunului Mitropoliei Ungrovlahiei de la Argeş la Târgovişte.
  • 1593-1601 – Domnia lui Mihai Viteazul în Ţara Românească, apoi (din 1600) şi în Moldova şi Transilvania. Din timpul domniei lui datează cel dintâi act oficial de închinare a unei mănăstiri româneşti către Muntele Athos: actul din 28 august 1599 prin care Mihai Viteazul închina mănăstirii Simonopetra „biserica din Bucureşti înoită şi înzestrată de dânsul cu chilii în preajma Curţii sale, biserica al cării nume, Mihai Vodă, îl aminteşte încă”[2].
  • 1613-1620 - Chiril Lucaris, Patriarh al Alexandriei şi viitor Patriarh al Constantinopolului, vizitează de mai multe ori ţările române în vremea când Radu Mihnea era domn (succesiv) al Ţării Româneşti şi al Moldovei, „ţinând predici înaintea Domnului, la serbatorile cele mari... în 1620 încă, el lucra în Ţara Românească, atacând pe catolici în credinţa lor despre purcederea Sfântului Duh şi Purgatoriu”. Cronicarul Miron Costin scria: „Radu-Voda puse preoţimea acestei ţeri supt ascultarea Patriarhului de Constantinopol[2].


..................

Moldova

  • Începutul sec. al XIV-lea – Întemeierea Episcopiei Romanului.
  • 1359 – Întemeierea Moldovei ca stat independent.
  • cca. 1359-cca. 1365 – Domnia lui Bogdan I al Moldovei.
  • 1400-1432 – Domnia lui Alexandru cel Bun al Moldovei
  • 1401 – Recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Ecumenică.
  • 1438-1439 – Sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa. Moldova a fost reprezentată de Damian (un discipol al patriarhului Iosif al II-lea al Constantinopolului şi boierul Neagoe.
  • 1453-1478 – Păstoria mitropolitului Teoctist I al Moldovei.
  • 1457-1504 – Domnia Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
  • 1466-1470 – Construcţia mănăstirii Putna.
  • 1488 – Construcţia mănăstirii Voroneţ.
  • 1508-1528 – Păstoria mitropolitului Teoctist al II-lea al Moldovei.
  • 1527-1538 şi 1541-1546 – Domnia lui Petru Rareş al Moldovei.
  • 1531-1558 Păstoria episcopului Macarie al II-lea, Cronicarul de la Roman.
  • 1546-1551 – Păstoria mitropolitului Grigorie Roşca al Moldovei.
  • 1598 – Înfiinţarea Episcopiei Huşilor.
  • 1608-1629 – Păstoria mitropolitului Anastasie Crimca al Moldovei.
  • 1632-1653 – Păstoria Sf. Mitropolit Varlaam al Moldovei (trecut la Domnul în 1657 la Mănăstirea Secu; prăznuit pe 30 august).

Transilvania şi Banat

  • 1370 – Întemeierea Mitropoliei Severinului.
  • 1376 – Atestare epigrafică a arhiepiscopului Ghelasie al Transilvaniei la Râmeţ.
  • 1456 – Atestare documentară a mitropolitului Ioan de Caffa la Hunedoara.
  • 1488 – Atestare documentară a mitropolitului Daniil al Transilvaniei la Feleac.
  • 1544 - Apare Catehismul românesc de la Sibiu, prima carte tipărită în limba română (pierdută)
  • 1551-1553 – Apare Tetravanghelul slavo-român de la Sibiu, prima carte tipărită în limba română care s-a păstrat până în prezent.
  • 1557 – Mutarea scaunului Mitropoliei Transilvaniei la Geoagiu.
  • 1570 – Apar la Braşov Liturghierul şi Psaltirea tipărite în limba română de diaconul Coresi.
  • cca. 1572 – Mutarea scaunului Mitropoliei Transilvaniei la Alba Iulia
  • 1587 – Apare Palia de la Orăştie.
  • 1585-cca. 1605 – Păstoria mitropolitului Ioan al III-lea al Transilvaniei, în scaunul de la Alba-Iulia.

Perioada fanariotă (1711/1716-1821)

Ţara Românească

  • 1713 - Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului se refugiază în Ţara Românească, unde se stabileşte la Mănăstirea Dălhăuţi. Adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi deprinde cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi cu rugăciunea minţii, făcând din obştea sa o adevărată şcoală de trăire isihastă. După ce mai înfiinţează câteva schituri, Cuviosul Vasile se mută la Mănăstirea Poiana Mărului, unde devine stareţ (de aici provenindu-i şi supranumele de „Vasile de la Poiana Mărului”).

Moldova

Transilvania

Perioada revoluţionară şi a domniilor regulamentare (1821-1859)

Ţara Românească

Moldova

Transilvania

Perioada întemeierii statului român şi a monarhiei constituţionale (1859-1945)

Principatele Unite/Regatul României

  • 1859-1866 - Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în Principatele Unite - Moldova şi Ţara Românească.
  • 1860 - Înfiinţarea Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii din Iaşi, desfiinţată în 1864.
  • 1860 - Prin decret domnesc, 2 mănăstiri şi 31 de schituri din Moldova sunt transformate în biserici parohiale.
  • 1860 - Guvernul decide trecerea în administrarea Ministerului Cultelor a averilor principalelor mănăstiri neînchinate (pământene) din Moldova: Neamţ, Secu, Agapia, Văratec, Adam, Vorona, Bogdana.
  • 1862-1865, 1868-1873 Neofit Scriban este arhiereu titular şi locţiitor de episcop al Episcopiei Argeşului. Înlăturat pentru împotrivirea sa faţă de măsurile lui Al. I Cuza privind organizarea bisericească, revine ulterior.
  • 1863 - Stabilirea limbii române ca unică limbă de cult pe teritoriul Principatelor.
  • 1863 - Guvernul decide trecerea în administrarea Ministerului Cultelor a averilor principalelor mănăstiri neînchinate din Ţara Românească.
  • 1863, 13 decembrie - Adoptarea Legii secularizării averilor mânăstireşti. Averile mănăstirilor din Principate (atât a celor închinate cât şi a celor pământene) intră în posesia statului.
  • 1864 - Înfiinţarea Episcopiei Dunării de Jos, cu reşedinţa la Ismail (din 1878 la Galaţi).
  • 1864 - Legea instrucţiunii publice trece seminariile teologice ortodoxe în administrarea statului, limitându-le numărul.
  • 1864 - Decretul-Lege privind reglementarea schimei monahale impune o limită inferioară de vârstă (50 de ani pentru femei, 60 pentru bărbaţi) şi necesitatea de a avea studii teologice pentru a putea fi primit în monahism.
  • 1864, 3 decembrie - Promulgarea Decretului organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale, prin care se face unificarea Bisericii din Principate. Se proclamă "independenţa" Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce duce la o dispută canonică cu Patriarhia Ecumenică. Legea prevede organizarea unui "Sinod general" al Bisericii compus din mitropoliţi, episcopii eparhioţi, arhiereii titulari, plus câte trei deputaţi clerici sau laici din fiecare eparhie, aleşi de clerul eparhiilor. Sinodul se întruneşte în 1865, 1867, 1869, dar instituţia rămâne paralizată de contestarea internă a canonicităţii acestui organism.
  • 1864-1879 Păstoria episcopului Melchisedec Ştefănescu în Episcopia Dunării de Jos.
  • 1865, 11 ianuarie - Mitropolitului Ungrovlahiei Nifon Rusailă i se acordă titlul de mitropolit primat.
  • 1865, 11 mai - Se promulgă Legea pentru numirea de mitropoliţi şi episcopi eparhioţi din România, prin care ierarhii Bisericii Ortodoxe Române urmau să fie numiţi direct de domn, la recomandarea Consiliului de Miniştri, contestată de o parte a clerului ca încălcând canoanele bisericeşti. Începutul "luptei pentru canonicitate".
  • 1866-1914 - Domnia (Principelui, apoi) Regelui Carol al II-lea în România.
  • 1872 - Adoptarea Legii organice pentru alegerea mitropoliţilor şi a episcopilor eparhioţi. Sinodul urma să fie alcătuit din 2 mitropolii cu câte trei episcopii sufragane, plus câte opt arhierei titulari. Alegerea episcopilor eparhioţi se făcea de un colegiu format din membrii Sfântului Sinod, plus toţi deputaţii şi senatorii ortodocşi. Arhiereii titulari erau numiţi de Sf. Sinod cu acordul Guvernului. Legea prevede şi recunoaşterea implicită a validităţii episcopilor numiţi prin decret de Cuza, în încercarea de a pune capăt luptei pentru canonicitate.
  • 1872 - Biserica Ortodoxă Română devine autocefală, prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică faţă de Patriarhia Constantinopolului. Mitropolitul Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucureşti, devine mitropolit-primat al României. Este constituit oficial Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
  • 1872 - Înfiinţarea la Bucureşti a Seminarului Nifon ca instituţie privată, finanţată de Mitropolitul Nifon.
  • 1874, 1 octombrie - începe apariţia revistei Biserica Ortodoxă Română, revista oficială a Sfântului Sinod.
  • 1875-1886 - Păstoria mitropolitului-primat Calinic Miclescu.
  • 1877, 9 mai Proclamarea independenţei ca stat a României.
  • 1878-1885 Schimb de scrisori între Patriarhia Ecumenică, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Guvernul român, pe tema proclamării unilaterale a autocefaliei de către Biserica română.
  • 1879-1892 Păstoria episcopului Melchisedec Ştefănescu în Episcopia Romanului.
  • 1881 - Înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti.
  • 1885, 25 aprilie - Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea al Constantinopolului recunoaşte în mod solemn autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.
  • 1886-1893, 1896-1909 - - Păstoria mitropolitului-primat Iosif Gheorghian.
  • 1893 - Este promulgată Legea clerului mirean şi a seminariilor. Clerul este împărţit în urban şi rural; se prevede salarizarea clerului de la buget (parohiile rurale) sau de către primării (cele urbane) şi se dă în folosinţa clerului câte un lot de pământ; sunt impuse criterii de educaţie pentru accesul în clerul urban; este limitat numărul parohiilor; Statul intervine direct în numirea clerului, prin Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor. Seminariile rămân în administrarea statului, care le limitează numărul la 2 seminarii superioare şi 3 inferioare.
  • 1893-1896 - Păstoria mitropolitului-primat Ghenadie Petrescu.
  • 1909-1911 - Păstoria mitropolitului-primat Athanasie Mironescu.
  • 1912-1918 - Păstoria mitropolitului-primat Conon Arămescu.
  • 1914 - Apariţia unei noi ediţii a Bibliei ("Biblia din 1914")
  • 1919, 23 aprilie - Mitropolia Ardealului se uneşte cu Biserica Ortodoxă Română: „La 23 aprilie 1919, Sfântul Sinod episcopesc al Mitropoliei Ardealului (alcătuit pe atunci numai din episcopul Ioan Papp al Aradului - care era și locțiitor de mitropolit - și dr. Miron Cristea episcopul Caransebeșului) a hotărât să intre în Sfântul Sinod din București, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș a format parte integrantă a Bisericii mame din România întregită[3].

Transilvania şi Banat

Basarabia

Bucovina

  • 1880-1895 Păstoria mitropolitului Silvestru Moraru Andrievici al Bucovinei.

Perioada comunistă (1945-1989)

  • 1948 – Eliminarea învăţământului religios din şcoli, a preoţilor din Armată, desfiinţarea Facultăţii de Teologie din Suceava, a mai multor periodice bisericeşti etc. Din învăţământul teologic supravieţuiesc şase seminarii (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj-Napoca, Craiova şi Caransebeş) şi două Institute teologice de rang universitar (la Bucureşti şi Sibiu).
  • 1948, 4 august – Este adoptată Legea privind regimul general al cultelor. Sunt recunoscute 14 culte.
  • 1948, 19-20 octombrie – Este adoptat Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de Ministerul Cultelor: Biserica Ortodoxă Română este organizată în cinci mitropolii: Mitropolia Ungrovlahiei, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei (reînfiinţată în 1948) şi Mitropolia Banatului (înfiinţată în 1948). Intră în vigoare în februarie 1949.
  • 1948, 1 decembrie Decretul 358/1948 prevede desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. Clericii şi credincioşii sunt siliţi să treacă la Ortodoxie. Majoritatea celor care refuză sunt arestaţi sau trimişi la domiciliu forţat. Bisericile şi casele parohiale sunt atribuite Bisericii Ortodoxe, iar Statul român confiscă celelalte proprietăţi. Biserica Greco-Catolică va continua să funcţioneze în clandestinitate până la sfârşitul regimului comunist.
  • 1959 – Ca urmare a Decretului 410/1959 privind mănăstirile, mare parte a monahilor şi monahiilor sunt expulzaţi din mănăstiri, iar cele mai multe mănăstiri sunt închise sau li se schimbă destinaţia.
  • 1961 – Aderarea Bisericii Ortodoxe Române la Consiliul Mondial al Bisericilor.
  • 1977-1986 Păstoria patriarhului Iustin
  • 1986-2007 Păstoria patriarhului Teoctist

Perioada postcomunistă (1989-prezent)

Vezi şi

Note

  1. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
  2. 2,0 2,1 2,2 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
  3. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-04-6

Surse