Isihasm: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Actualizare link-uri. Corectare diacritice.)
(Nu s-au afișat 27 de versiuni intermediare efectuate de alți 9 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{În curs}}
 
 
{{Spiritualitate}}
 
{{Spiritualitate}}
−
'''Isihasmul''' este o mişcare religioasă care a pornit sub influienţa scrierilor Sfântului [[Dionisie Areopagitul]] (sec. V) şi ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]] († 1022) în [[Muntele Athos|Sfântul Munte Athos]], unde unii monahi s-au dedicat vieţii contemplative, în linişte desăvârşită (gr. ''isihia'' - linişte), termen de la care această mişcare şi dispută teologică şi-a luat numele de isihasm.
+
'''Isihasmul''' desemnează lucrarea tainică de curățire de [[Patimă|patimi]] a creștinilor ortodocși, care are în centrul ei repetarea neîncetată a [[Rugăciunea lui Iisus|rugăciunii lui Iisus]] și dorința de liniștire interioară. Două repere teologice importante, care au inspirat pe creștinii ortodocși în viața de liniștire interioară, de isihie, au fost scrierile Sfântului [[Dionisie Areopagitul]] și ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]] († 1022) în [[Muntele Athos|Sfântul Munte Athos]], unde unii [[Călugăr|monahi]] s-au dedicat vieții contemplative, în liniște desăvârșită (gr. ''isihia'' - liniște).
  
 
==Practica isihastă==
 
==Practica isihastă==
−
Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugarii dedaţi acesteia se retrăgeau în locuri singuratice şi – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realităţii, mai presus de impresiunile simţurilor şi de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin contemplaţie lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan au văzut-o pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă (Matei 17, 1-8; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-36), realizând astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizica, ci dumnezeiască.
+
Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: [[călugăr]]ii dedați acesteia se retrăgeau în locuri singuratice și – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realității, mai presus de impresiile simțurilor și de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin [[contemplație]] lumina dumnezeiască necreată, pe care [[Sfinți]]i [[Apostol]]i [[Apostolul Petru|Petru]], [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)|Iacov]] și [[Apostolul Ioan|Ioan]] au văzut-o pe [[Muntele Tabor|Muntele Taborului]], la [[Schimbarea la Față]] ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 17, 1-8; [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 9, 2-9; [[Evanghelia după Luca|Luca]] 9, 28-36), realizând astfel o mai mare apropiere de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizică, ci dumnezeiască.
  
−
Isihaştii rosteau continuu aceasta scurta rugăciune: "Doamne, Isuse Hristoase, miluieste-mă" (sau sub alte forme, întotdeauna scurte, asemănătoare: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul").
+
Isihaștii rosteau continuu această scurtă rugăciune, numită [[Rugăciunea lui Iisus|Rugăciunea inimii]] sau [[Rugăciunea lui Iisus]]: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” (sau sub alte forme, întotdeauna scurte, asemănătoare: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”).
  
 
==Disputa isihastă==
 
==Disputa isihastă==
−
În jurul mişcării isihaste s-a declanşat, în secolul al XIV-lea, disputa teologică cea mai însemnată a mileniului al doilea în Răsăritul creştin. Aceasta a mai fost numită şi "disputa palamită", după numele Sfântului [[Grigorie Palama]] († [[13 noiembrie]] 1359), sau "disputa varlaamită", după numele lui [[Varlaam din Calabria]] († 1350).
+
În jurul mișcării isihaste s-a declanșat, în secolul al XIV-lea, disputa teologică cea mai însemnată a mileniului al doilea în Răsăritul creștin. Aceasta a mai fost numită și „disputa palamită”, după numele Sfântului [[Grigorie Palama]] († [[13 noiembrie]] 1359), sau „disputa varlaamită”, după numele lui [[Varlaam din Calabria]] († 1350). La rândul lor, adepții celor două tabere erau numiți, după caz, palamiți sau varlaamiți.
  
 
===Varlaam din Calabria===
 
===Varlaam din Calabria===
−
Călugărul Varlaam din Calabria era un teolog învăţat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire dintre Biserica Ortodoxă şi papa Benedict al XII-lea (1334-1342), de la Avignon, din 1339, a apărat doctrina ortodoxă.
+
Călugărul [[Varlaam din Calabria]] era un teolog învățat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire de la Avignon, din 1339, dintre Biserica Ortodoxă și [[Biserica Romano-Catolică]], condusă de papa Benedict al XII-lea (1334-1342), a apărat doctrina ortodoxă.
  
−
Totuşi, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda şi doctrina isihastă. Ca şi alţi teologi raţionalişti aflaţi sub influienţa teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori şi ironici, diferite aspecte teologice ale mişcării isihaste (harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar şi unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia şi batjocorea practica unor isihaşti de a-şi aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...
+
Totuși, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda și doctrina isihastă. Ca și alți teologi raționaliști aflați sub influența teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori și ironici, diferite aspecte teologice ale mișcării isihaste (Harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar și unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia și batjocorea practica unor isihaști de a-și aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...
  
−
El susţinea că lumina care emană din fiinta sau subsţanta lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existenţa a doi dumnezei - esenţa divină, invizibilă, şi energia divină, vizibilă, deci creată -, şi-i acuza pe isihasti de diteism.
+
El susținea că lumina care emană din ființa sau substanța lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existența a doi dumnezei - esența divină, invizibilă, și energia divină, vizibilă, deci creată -, și-i acuza pe isihaști de diteism.
  
−
===Sfântul Grigorie Palama şi doctina isihastă===
+
===Sfântul Grigorie Palama și doctrina isihastă===
−
În sprijinul isihaştilor s-a ridicat atunci sfântul [[Grigorie Palama]], bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuşi a practicat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în [[pustnicie]] la [[Muntele Athos]] (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia.
+
[[Image:Gregory Palamas.jpg|left|frame|Sf. Grigorie Palama]]În sprijinul isihaștilor s-a ridicat atunci Sfântul [[Grigorie Palama]], bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuși a urmat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în pustnicie, la [[Muntele Athos]] (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia.
  
−
Atât Sfântul Grigorie cât şi ceilalţi isihaşti învăţau că există deosebire între fiinţa lui Dumnezeu - nevazută şi inaccesibilă oamenilor – şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din fiinţa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învăţătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu şi om prin energiile necreate, "Dumnezeu ar rămâne faţă de oameni într-o splendidă izolare".
+
Atât Sfântul Grigorie cât și ceilalți isihaști învățau că există deosebire între ființa lui Dumnezeu - nevăzută și inaccesibilă oamenilor – și puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din ființa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învățătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu și om prin energiile necreate, „Dumnezeu ar rămâne față de oameni într-o splendidă izolare”.
  
−
El învăţa că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată şi incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie şi putere a lui Dumnezeu, care emană din fiinţa Sa nevazută, fără să fie identică cu ea. Este deci deosebire între fiinţa lui Dumnezeu cea nevăzută şi inaccesibilă oamenilor - căci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata" (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra carora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea şi îndumnezeirea pâna la "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Ef. 4, 13).
+
El învăța că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată și incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie și putere a lui Dumnezeu, care emană din ființa Sa nevăzută, fără să fie identică cu ea. Este deci o deosebire între ființa lui Dumnezeu cea nevăzută și inaccesibilă oamenilor - căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. 1, 18; I In. 4,12) - și puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra cărora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea și îndumnezeirea până la „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).
  
−
Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei persoane ale Sfintei Treimi şi, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi are izvorul în revelaţia Noului Testament şi în învăţătura Sfintilor Părinti greci. Prin energiile cele necreate ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină fiinţa lui Dumnezeu, adică fărăr să devenim coesenţiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie ascuns în esenta Sa, cunoscută numai de Fiul şi de Duhul Sfânt. "Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim indumnezeiţi" (Sf. Atanasie cel Mare († 373), ''Cuvânt despre întruparea Logosului'', Migne, P.G., XXV, 192 B).
+
Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi și, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea își are izvorul în revelația [[Noul Testament|Noului Testament]] și în învățătura [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]] greci. Prin [[energiile necreate]] ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, „părtașii firii celei dumnezeiești” (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta ființa noastră omenească să devină ființa lui Dumnezeu, adică fără să devenim coesențiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veșnicie ascuns în esența Sa, cunoscută numai de [[Iisus Hristos|Fiul]] și de [[Duhul Sfânt]]. „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiți” (Sf. [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]] († 373), ''Cuvânt despre întruparea Logosului'', Migne, P.G., XXV, 192 B).
  
−
În Apus, Toma de Aquino († 1274) învăţa că între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale divine, care, după el şi teologii latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă îndumnezeirea omului, deoarece Dumnezeu rămâne faţă de oameni într-o "splendidă izolare".
+
În Apus, Toma d'Aquino († 1274) învăța că între Ființa lui Dumnezeu și energiile Sale divine, care, după el și [[teolog|teologii]] latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă [[îndumnezeire|îndumnezeirea]] omului, deoarece Dumnezeu rămâne față de oameni într-o „splendidă izolare”.
  
 
===Sinodul de la Constantinopol, 1341===
 
===Sinodul de la Constantinopol, 1341===
−
În Sinodul ţinut la [[27 mai]] 1351, la Constantinopol, s-a pronunţat în favoarea isihaştilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, patrunzând în tot Răsăritul ortodox: fiinţa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, şi energiile Sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (dar împărtăşibil prin energiile divine).
+
Sinodul ținut la [[27 mai]] 1351 la Constantinopol s-a pronunțat în favoarea isihaștilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, pătrunzând în tot Răsăritul ortodox: Ființa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, și [[Energiile necreate|Energiile]] Sale divine nu sunt separate, deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (însă li Se poate împărtăși prin energiile divine).
  
−
Varlaam, fiind condamnat, pleacă în Italia, trece la Biserica Latină şi ajunge în 1342 [[episcop]] de Gerace, în sudul Italiei, unde a continuat să atace violent nu numai isihasmul ca metodă şi doctrină, ci şi Ortodoxia pe care o apărase mai înainte.
+
Varlaam, fiind condamnat, pleacă în Italia, trece la Biserica Latină și ajunge în 1342 [[episcop]] de Gerace, în sudul Italiei, unde a continuat să atace violent nu numai isihasmul ca metodă și doctrină, ci și Ortodoxia pe care o apărase mai înainte.
  
−
==Disputa isihastă după 1341===
+
===Disputa isihastă după 1341: sinoadele din 1345, 1347 și 1351===
−
Dupa 1341, lupta impotriva isihasmului a fost continuata de Grigore Achindin.
+
După 1341, lupta împotriva isihasmului a fost continuată de Grigore Achindin.
  
−
Isihasmul avea si adversari politici de temut in persoana imparatesei Ana De Savoia († 1347) si a patriarhului ecumenic Ioan al XIV-lea Calecas (1334-1347), care sustineau pe varlaamiti. In sinodul intrunit in 1345 la Constantinopol, sub presedintia patriarhului Ioan al XIV-lea Calecas, Sf. Grigorie Palama a fost condamnat si anatemitizat.
+
Isihasmul avea și adversari politici de temut, în persoana împărătesei [[Ana de Savoia]] († 1347) și a patriarhului ecumenic [[Ioan al XIV-lea Calecas]] (1334-1347), care îi susțineau pe varlaamiți. În sinodul întrunit în 1345 la Constantinopol, sub președinția patriarhului Ioan al XIV-lea Calecas, Sfântul [[Grigorie Palama]] a fost condamnat și anatemizat (afurisit).
  
−
In doua sinoade tinute la Constantinopol, insa, unul in 1347 si altul in 1351, se aproba doctrina isihasta, caci din 1347 ajunse la tron Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355) ca asociat al Imparatului Ioan al V-lea Paleologoul (1341-1391), care era sustinatorul isihastilor. Dupa 1355, el deveni monah, mai intii in manastirea Manganelor din Constantinopol, apoi intr-una din manastirile Muntelui Athos, sub numele de Ioasaf.
+
În două sinoade ținute la Constantinopol însă, unul în 1347 și altul în 1351, se aprobă doctrina isihastă, căci din 1347 ajunse pe tron împăratul [[Ioan al VI-lea Cantacuzino]] (1347-1355) ca asociat al împăratului [[Ioan al V-lea Paleologoul]] (1341-1391), care era susținătorul isihaștilor. După 1355, el devine monah, mai întâi în mănăstirea Manganelor din [[Constantinopol]], apoi într-una din mănăstirile [[Muntele Athos|Muntelui Athos]], sub numele de Ioasaf.
  
−
In 1347, patriarhul Ioan al XIV-lea Calecas a fost inlaturat, iar sinodul din acest an a aprobat isihasmul, in timpul patriarhului ecumenic Isidor de Monemvasia (1347-1350). Aceasta a ridicat in 1347 pe Grigorie Palma la rangul de arhiepiscop al Tesalonicului, unde a pastorit pina la moartea sa in 13 noiembrie 1359.
+
În 1347 deci, patriarhul Ioan al XIV-lea Calecas a fost înlăturat, iar sinodul din acest an a aprobat isihasmul, în timpul patriarhului ecumenic [[Isidor de Monemvasia]] (1347-1350). Aceasta a ridicat în 1347 pe Sfântul [[Grigorie Palama]] la rangul de arhiepiscop al Tesalonicului, unde a păstorit până la moartea sa, în [[13 noiembrie]] 1359.
  
−
In sinodul tinut la 27 mai 1351, in biserica Vlaherne din Constantinopol, in timpul patriarhului ecumenic Clist I (1350-1353; 1355-1363) isihasmul a fost proclamat doctrina oficiala a Bisericii Ortodoxe si el a patruns in tot Rasaritul ortodox.
+
În sinodul ținut la [[27 mai]] 1351 în biserica [[Vlaherne]] din Constantinopol, în timpul patriarhului ecumenic [[Calist I]] (1350-1353; 1355-1363) isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, pătrunzând și fiind receptat ca atare în tot Răsăritul ortodox.
  
−
Miezul doctrinei isihaste care s-a impus in Ortodoxie consta in faptul ca fiinta lui Dumnezeu, inaccesibila omului, si energiile Sale divine nu sint separate, desi se deosebesc, ci formeaza o unitate, dar pina la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinta Dumnezeirii, caci Dumnezeu in fiinta Sa ramine inaccesibil oamenilor.
+
==Rezumat teologic==
 +
Miezul doctrinei isihaste care s-a impus în Ortodoxie constă în faptul că ființa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, și energiile Sale divine nu sunt separate, deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor.
  
−
Pozitia lui Varlaam de Calabria este caracteristica Apusului rationalist, care mentine distanta dintre divin si uman, in timp ce invatatura Sfantului Grigorie Palama e caracteristica religiozitatii rasaritene, care traieste pe deplin sentimentul comuniunii celor doua lumi.
+
==Răsărit și Apus==
 +
Poziția lui Varlaam din Calabria este caracteristică Apusului raționalist, care menține distanța dintre divin și uman, în timp ce învățătura Sfântului Grigorie Palama e caracteristică religiozității răsăritene, care trăiește pe deplin sentimentul comuniunii celor două lumi.
  
−
Sustinatorii isihasmului au fost: Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, canonizat sfint in 1368, in sinodul din acest an prezidat de ucenicul sau, patriarhul Filotei Cokkinos (1353-1354; 1364-1376), fiind sarbatorit in fiecare an in Duminica a II-a din Postul Pastelui, Grigorie Sinaitul († 1346), in Paroria, in muntii Sikar, linga Adrianopol, Nil Cabasila († 1363), arhiepiscopul Tesalonicului din 1361, care a murit in 1363, fara sa-si fi putut ocupa efectiv scaunul din cauza tulburarilor interne prin care trecea atunci Tesalonicul, nepotul sau, Nicolae Cabasila († dupa 1371), si arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului († 1429).
+
==Apărători și adversari ai isihasmului în secolele XIV-XV==
 +
===Susținători ai isihasmului===
 +
*Sf. [[Grigorie Palama]], arhiepiscopul Tesalonicului, canonizat ca sfânt în 1368 de sinodul din acest an prezidat de ucenicul său, patriarhul [[Filotei Kokkinos]] (1353-1354; 1364-1376), fiind sărbătorit în fiecare an în Duminica a II-a din Postul Paștilor
 +
*Sf. [[Grigorie Sinaitul]] († 1346), în Paroria, în munții Sikar, lângă Adrianopol.
 +
*[[Nil Cabasila]] († 1363), arhiepiscopul Tesalonicului din 1361, care a murit în 1363, fără să-și fi putut ocupa efectiv scaunul din cauza tulburărilor interne prin care trecea atunci Tesalonicul.
 +
*Sf. [[Nicolae Cabasila]] († după 1371).
 +
*Arhiepiscopul [[Simeon al Tesalonicului]] († 1429).
  
−
In secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o noua inflorire in Biserica Ortodoxa, datorita Sfintului Nicodim Aghioritul († 1804).
+
===Adversari ai isihasmului===
 +
Între cei mai mari adversari ai isihasmului au fost:
 +
*[[Varlaam din Calabria]]
 +
*Grigorie Achindin
 +
*Grigorie și [[Nichifor Grigoras]] († 1360)
 +
*monahul atonit [[Prohoros Kydones]] († 1369)
 +
*teologul și omul de stat [[Dimitrios Kydones]] († 1398)
 +
*canonistul [[Constantin Armenopoulos]] († pe la 1380).
  
−
Intre cei mai mari adversari ai isihasmului au fost: Varlaam din Calabria, Grigorie Achindin, Grigorie si Nichifor Grigoras († 1360), monahul atonit Dimitrie Kydones († dupa 1397) si canonistul Constantin Armenopoulos († pe la 1380).
+
==Isihasmul după secolul al XVIII-lea==
 +
În secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o noua înflorire în [[Biserica Ortodoxă]], în principal datorită Sfântului [[Nicodim Aghioritul]] († 1804), care publică [[Filocalia]], o culegere de texte de spiritualitate ortodoxă apropiate de viziunea isihastă.
  
−
Pentru lupta dusă contra ereticilor şi pentru teologia sa profunda, contemporanii l-au cinstit  pe [[Grigorie Palama]] ca pe un al doilea Atanasie (referirea este la Sfantul Atanasie cel Mare). La cativa ani dupa moartea lui, in anul 1386, a fost proclamat sfant de catre un sinod in Constantinopol, iar pomenirea sa se face in chip aparte in a doua Duminica din Postul Mare, ca o prelungire a sarbatorii triumfului Ortodoxiei, impotriva ereticilor.
+
===Traducerea Filocaliei în Țările Române și slave===
 +
* Sf. cuvios [[Vasile de la Poiana Mărului]]
 +
* Sf. cuvios [[Paisie de la Neamț]] și [[ucenic]]ii săi
 +
 
 +
===Neoisihasmul românesc===
 +
 
 +
*http://www.rugulaprins.go.ro/
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
−
Pr. Prof. Dr. [[Dumitru Stăniloae]], ''Viaţa şi învăţătura Sfântului [[Grigorie Palama]]'', Editura Scripta, Bucureşti, 1992
+
*Pr. Prof. Dr. [[Dumitru Stăniloae]], ''Viața și învățătura Sfântului [[Grigorie Palama]]'', Editura Scripta, București, 1992
−
Pr. Prof. Dr. [[Ioan Rămureanu]], ''Istoria bisericească universală'', Bucureşti, 1992, p. 283-286.
+
*Pr. Prof. Dr. [[Ioan Rămureanu]], ''Istoria bisericească universală'', București, 1992, p. 283-286
 +
*Pr. Prof. [[Ion Bria]], ''Dicționar de Teologie Ortodoxă'', București, 1981
 +
 
 +
==A se vedea și==
 +
*[[Grigorie Palama]]
 +
*[[Muntele Athos]]
 +
*[[Călugăr]]
 +
*[[Monahism]]
 +
*[[Schit]]
 +
*[[Mănăstire]]
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
 
 +
*[http://www.orthodoxphotos.com/books/LFC/energii.shtml Despre energiile necreate]
 +
*[http://www.crestinortodox.ro/Articol_detaliu_Energiile_necreate_184_251_7472.html Energiile necreate]
 +
*[http://www.crestinortodox.ro/Diverse/Lumina_dumnezeiasca_in_teologia_Sfantului_Grigorie_Palama-53-7919.html Lumina dumnezeiasca în teologia Sfântului Grigorie Palama]
 +
Curs de Teologie Mistică Ortodoxă
 +
*[http://bastrix.wordpress.com/curs-online-de-teologie-mistica-ortodoxa/ Curs online de Teologie Mistică Ortodoxă] (blog protejat)
 +
*[http://bastrix.wordpress.com/tag/curs-online-de-teologie/ Contextualizarea istorică a extazului și problema înțelegerii acurate] (blog protejat)
  
 
[[Categorie:Ascetism]]
 
[[Categorie:Ascetism]]
Linia 65: Linia 104:
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Spiritualitate]]
 
[[Categorie:Spiritualitate]]
 +
[[Categorie:Isihasm]]
  
 
[[en:Hesychasm]]
 
[[en:Hesychasm]]
 +
[[fr:Hésychasme]]
 +
[[mk:Исихазам]]

Versiunea de la data 24 octombrie 2016 09:23

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
Botezul – Mirungerea
Sf. Împărtășanie – Spovedania
Căsătoria – Preoția
Sf. Maslu
Starea omului
Păcatul – Patima – Virtutea
Raiul – Iadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința – Nădejdea – Iubirea

Virtuțile morale

Înțelepciunea – Smerenia
Răbdarea – Stăruința în bine
Prietenia – Iertarea – Blândețea
Pacea – Mila – Dreptatea – Hărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia – Pocăința
Isihia – Discernământul
Mintea
Asceza
Fecioria – Ascultarea
Statornicia – Postul
Sărăcia – Monahismul
Rugăciunea
Închinarea – Cinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. Moaște – Semnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Isihasmul desemnează lucrarea tainică de curățire de patimi a creștinilor ortodocși, care are în centrul ei repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus și dorința de liniștire interioară. Două repere teologice importante, care au inspirat pe creștinii ortodocși în viața de liniștire interioară, de isihie, au fost scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul și ale Sfântului Simeon Noul Teolog († 1022) în Sfântul Munte Athos, unde unii monahi s-au dedicat vieții contemplative, în liniște desăvârșită (gr. isihia - liniște).

Practica isihastă

Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugării dedați acesteia se retrăgeau în locuri singuratice și – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realității, mai presus de impresiile simțurilor și de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin contemplație lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan au văzut-o pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față (Matei 17, 1-8; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-36), realizând astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizică, ci dumnezeiască.

Isihaștii rosteau continuu această scurtă rugăciune, numită Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” (sau sub alte forme, întotdeauna scurte, asemănătoare: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”).

Disputa isihastă

În jurul mișcării isihaste s-a declanșat, în secolul al XIV-lea, disputa teologică cea mai însemnată a mileniului al doilea în Răsăritul creștin. Aceasta a mai fost numită și „disputa palamită”, după numele Sfântului Grigorie Palama († 13 noiembrie 1359), sau „disputa varlaamită”, după numele lui Varlaam din Calabria († 1350). La rândul lor, adepții celor două tabere erau numiți, după caz, palamiți sau varlaamiți.

Varlaam din Calabria

Călugărul Varlaam din Calabria era un teolog învățat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire de la Avignon, din 1339, dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică, condusă de papa Benedict al XII-lea (1334-1342), a apărat doctrina ortodoxă.

Totuși, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda și doctrina isihastă. Ca și alți teologi raționaliști aflați sub influența teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori și ironici, diferite aspecte teologice ale mișcării isihaste (Harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar și unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia și batjocorea practica unor isihaști de a-și aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...

El susținea că lumina care emană din ființa sau substanța lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existența a doi dumnezei - esența divină, invizibilă, și energia divină, vizibilă, deci creată -, și-i acuza pe isihaști de diteism.

Sfântul Grigorie Palama și doctrina isihastă

Sf. Grigorie Palama
În sprijinul isihaștilor s-a ridicat atunci Sfântul Grigorie Palama, bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuși a urmat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în pustnicie, la Muntele Athos (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia.

Atât Sfântul Grigorie cât și ceilalți isihaști învățau că există deosebire între ființa lui Dumnezeu - nevăzută și inaccesibilă oamenilor – și puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din ființa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învățătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu și om prin energiile necreate, „Dumnezeu ar rămâne față de oameni într-o splendidă izolare”.

El învăța că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată și incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie și putere a lui Dumnezeu, care emană din ființa Sa nevăzută, fără să fie identică cu ea. Este deci o deosebire între ființa lui Dumnezeu cea nevăzută și inaccesibilă oamenilor - căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. 1, 18; I In. 4,12) - și puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra cărora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea și îndumnezeirea până la „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).

Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi și, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea își are izvorul în revelația Noului Testament și în învățătura Sfinților Părinți greci. Prin energiile necreate ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, „părtașii firii celei dumnezeiești” (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta ființa noastră omenească să devină ființa lui Dumnezeu, adică fără să devenim coesențiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veșnicie ascuns în esența Sa, cunoscută numai de Fiul și de Duhul Sfânt. „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiți” (Sf. Atanasie cel Mare († 373), Cuvânt despre întruparea Logosului, Migne, P.G., XXV, 192 B).

În Apus, Toma d'Aquino († 1274) învăța că între Ființa lui Dumnezeu și energiile Sale divine, care, după el și teologii latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă îndumnezeirea omului, deoarece Dumnezeu rămâne față de oameni într-o „splendidă izolare”.

Sinodul de la Constantinopol, 1341

Sinodul ținut la 27 mai 1351 la Constantinopol s-a pronunțat în favoarea isihaștilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, pătrunzând în tot Răsăritul ortodox: Ființa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, și Energiile Sale divine nu sunt separate, deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (însă li Se poate împărtăși prin energiile divine).

Varlaam, fiind condamnat, pleacă în Italia, trece la Biserica Latină și ajunge în 1342 episcop de Gerace, în sudul Italiei, unde a continuat să atace violent nu numai isihasmul ca metodă și doctrină, ci și Ortodoxia pe care o apărase mai înainte.

Disputa isihastă după 1341: sinoadele din 1345, 1347 și 1351

După 1341, lupta împotriva isihasmului a fost continuată de Grigore Achindin.

Isihasmul avea și adversari politici de temut, în persoana împărătesei Ana de Savoia († 1347) și a patriarhului ecumenic Ioan al XIV-lea Calecas (1334-1347), care îi susțineau pe varlaamiți. În sinodul întrunit în 1345 la Constantinopol, sub președinția patriarhului Ioan al XIV-lea Calecas, Sfântul Grigorie Palama a fost condamnat și anatemizat (afurisit).

În două sinoade ținute la Constantinopol însă, unul în 1347 și altul în 1351, se aprobă doctrina isihastă, căci din 1347 ajunse pe tron împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355) ca asociat al împăratului Ioan al V-lea Paleologoul (1341-1391), care era susținătorul isihaștilor. După 1355, el devine monah, mai întâi în mănăstirea Manganelor din Constantinopol, apoi într-una din mănăstirile Muntelui Athos, sub numele de Ioasaf.

În 1347 deci, patriarhul Ioan al XIV-lea Calecas a fost înlăturat, iar sinodul din acest an a aprobat isihasmul, în timpul patriarhului ecumenic Isidor de Monemvasia (1347-1350). Aceasta a ridicat în 1347 pe Sfântul Grigorie Palama la rangul de arhiepiscop al Tesalonicului, unde a păstorit până la moartea sa, în 13 noiembrie 1359.

În sinodul ținut la 27 mai 1351 în biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul patriarhului ecumenic Calist I (1350-1353; 1355-1363) isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, pătrunzând și fiind receptat ca atare în tot Răsăritul ortodox.

Rezumat teologic

Miezul doctrinei isihaste care s-a impus în Ortodoxie constă în faptul că ființa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, și energiile Sale divine nu sunt separate, deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor.

Răsărit și Apus

Poziția lui Varlaam din Calabria este caracteristică Apusului raționalist, care menține distanța dintre divin și uman, în timp ce învățătura Sfântului Grigorie Palama e caracteristică religiozității răsăritene, care trăiește pe deplin sentimentul comuniunii celor două lumi.

Apărători și adversari ai isihasmului în secolele XIV-XV

Susținători ai isihasmului

  • Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, canonizat ca sfânt în 1368 de sinodul din acest an prezidat de ucenicul său, patriarhul Filotei Kokkinos (1353-1354; 1364-1376), fiind sărbătorit în fiecare an în Duminica a II-a din Postul Paștilor
  • Sf. Grigorie Sinaitul († 1346), în Paroria, în munții Sikar, lângă Adrianopol.
  • Nil Cabasila († 1363), arhiepiscopul Tesalonicului din 1361, care a murit în 1363, fără să-și fi putut ocupa efectiv scaunul din cauza tulburărilor interne prin care trecea atunci Tesalonicul.
  • Sf. Nicolae Cabasila († după 1371).
  • Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului († 1429).

Adversari ai isihasmului

Între cei mai mari adversari ai isihasmului au fost:

Isihasmul după secolul al XVIII-lea

În secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o noua înflorire în Biserica Ortodoxă, în principal datorită Sfântului Nicodim Aghioritul († 1804), care publică Filocalia, o culegere de texte de spiritualitate ortodoxă apropiate de viziunea isihastă.

Traducerea Filocaliei în Țările Române și slave

Neoisihasmul românesc

Bibliografie

  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Scripta, București, 1992
  • Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, București, 1992, p. 283-286
  • Pr. Prof. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, 1981

A se vedea și

Legături externe

Curs de Teologie Mistică Ortodoxă

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Isihasm&oldid=43373”