Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Irineu de Lyon

Versiunea din 17 aprilie 2010 15:02, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (mici corecturi)

Sfântul, slăvitul şi drept-biruitorul sfinţit mucenic Irineu de Lyon (c. 130-202) a fost episcop de Lugdunum din Galia, în prezent Lyon, France. Scrierile lui au servit la alcătuirea teologiei creştine, la începutul dezvoltării acesteia. El a fost ucenic al lui Policarp al Smirnei, care la rândul lui a fost ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul. Prăznuirea sa se face în 23 august.

Viaţa

Despre Irineu se crede că a fost un grec din oraşul natal al lui Policarp, oraşul Smyrna din Asia Mică, în prezent Izmir, Turcia. Este mult mai probabil că s-a născut într-o familie creştină decât că s-a convertit ca adult, ceea ce poate explica apropierea sa puternică pentru Ortodoxie. Irineu a fost unul din primii scriitori creştini care a folosit principiul succesiunii apostolice pentru a-şi respinge oponenţii.

Irineu este pomenit ca fiind al doilea episcop de Lyon, cu toate că nu există dovezi clare că el şi-ar fi asumat oficial îndatoririle episcopale. Primul episcop, Pothinus, a suferit moarte mucenicească în jurul anului 177 în timpul persecuţiilor lui Marc Aurelius, în timp ce Irineu vizita Roma.

De asemenea, Irineu este pomenit ca mucenic, deşi nu există dovezi privind felul în care a murit, probabil la scurt timp după intrarea în secolul al III-lea. El a fost îngropat în biserica Sfântului Ioan din Lyon, care ulterior a fost numită Sfântul Irineu. Mormântul şi moaştele sale au fost distruse în 1562 de către calviniştii hughenoţi. (Printre altele şi rămăşiţele lui Leonardo da Vinci şi ale lui Kepler au fost, de asemenea, pierdute în războaiele religioase ale acelor timpuri.)

Scrieri

Irineu a scis câteva cărţi, dar cea mai importantă care s-a păstrat până în zilele noastre este lucrarea în cinci volume Despre depistarea şi combaterea aşa-numitelor gnoze, cunoscută mai ales sub numele de Adversus Haereses (Împotriva ereziilor). Din originalul în limba greacă există numai fragmente, dar există o copie completă tradusă într-o latină de lemn, făcută la scurt timp după publicarea acesteia în greceşte, iar volumele IV şi V există într.o traducere literară în armeană.

Scopul cărţii Against Heresies a fost să combată învăţăturile diverselor grupuri gnostice. Până la descoperirea Bibliotecii din Nag Hammadi în 1945, Against Heresies era cea mai bună descriere care a supravieţuit a gnosticismului. În plus, descrierile lui Irineu privind învăţăturile gnostice au fost mult timp puse sub semnul întrebării de către savanţi ca fiind produsul unei exagerări polemice, dar descoperile de la Nag Hammadi au confirmat descrierile lui Irineu prin cuvintele gnosticilor înşişi.

Irineu citează din majoritatea canonului Noului Testament, dar şi din lucrări ale Părinţilor apostolici, I Clement şi Păstorul lui Ermie. Totuşi el nu face referiri la Filimon, II Petru, III Ioan şi Iuda, ceea ce nu este o surpriză deoarece canonul Sfintelor Scripturi nu fusese încă definitivat. Irineu a fost primul scriitor creştin care a catalogat toate cele patru şi exact patru Evanghelii canonice, ca fiind inspirate de Duhul Sfânt, probabil ca reacţie la ediţia tipărită a lui Marcion a Evangheliei după Luca, pe care Marcion o considera ca fiind singura şi adevărata Evanghelie.

Lucrările lui au fost publicate în engleză în 1885 în colecţia Părinţi pre-nicenieni.

Teologia sa

Punctul central al teologiei lui Irineu este unitatea lui Dumnezeu, în opoziţie cu divizarea gnostică a lui Dumnezeu în câţiva "eoni" divini şi cu deosebirea dintre "zeu puternic" şi netrebnicul "demiurg" care a creat lumea. Irineu foloseşteteologia Logosului pe care a moştenit-o de la Sfântul Iustin ucenicul, dar preferă să vorbească despre Fiu şi Duhul Sfânt ca fiind "mâinile lui Dumnezeu," folosind persoane ale Sfintei Treimi care premerg limbajului mult mai precis al capadocienilor. Pentru el, Hristos este Tatăl invizibil care s-a revelat, s-a făcut vizibil.

Accentuarea sa asupra unităţii lui Dumnezeu este reflectată în accentuarea corespunzătoare a unităţii istoriei mântuirii. Irineu insistă în mod repetat asupra faptului că Dumnezeu a creat lumea şi o supraveghează de atunci. Tot ceea ce s-a întâmplat este parte din planul său privind umanitatea. Esenţa acestui plan este maturizarea: Irineu crede că umanitatea a fost creată imatură iar Dumnezeu le-a creaţiilor sale timp să crească în asemănarea cu El. Astfel, Adam şi Eva au fost creaţi copii. Căderea lor a fost astfel nu o rebeliune în adevăratul sens al cuvântului ci o zgândărire copilărească, o dorinţă de a creşte înainte să-i vină timpul acestei creşteri ţi o dorinţă de a avea totul acum.

Tot ceea ce s-a întâmplat de atunci încolo a fost, în consecinţă, sub îndrumarea lui Dumnezeu care ajută omenirea să depăşească aceasta şi să crească. Lumea a fost concepută de Dumnezeu ca un loc dificil unde fiinţele umane sunt obligate să ia decizii morale - doar în acest fel ei se pot maturiza. Irineu aseamănă moartea cu balena care l-a înghiţit pe Iona: doar în adâncurile stomacului balenei a putut Iona să se reîntoarcă spre Dumnezeu şi să facă voia Sa. În acelaşi fel, moartea şi suferinţa apar ca fiind demonice, dar fără ele nu vom putea niciodată să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Apogeul istoriei mântuirii este Iisus Hristos. Irineu crede că Hristos oricum ar fi fost trimis, chiar dacă lumea nu ar fi păcătuit niciodată; dar faptul că lumea a căzut în păcat Îl face să fie Mântuitorul. Irineu îl vede pe Hristos ca Noul Adam, care desface în mod sistematic tot ceea ce Adam a făcut: astfel, unde Adam a fost neascultător privind fructele copacului, Hristos a fost ascultător chiar până la moartea pe lemnul copacului. Irineu este primul care stabileşte comparaţii între Eva şi Maica Domnului, punând în comparaţie necredinţa primeia cu credinţa deplină a celei din urmă. Pe lângă repararea răului făcut de Adam, Irineu crede că Hristos "recapitulează" sau "însumează" viaţa omului. Aceasta înseamnă că Hristos trece prin fiecare stadiu al vieţii omului, de la copilărie la bătrâneţe şi pur şi simplu trăind-o, o sfinţeşte cu dumnezeirea Sa. În consecinţă, Irineu este obligat să demonstreze că Hristos nu a murit până nu a îmbătrânit!

Astfel, Irineu crede că mântuirea noastră vine, în principiu, prin întruparea lui Dumnezeu în om. El consideră că pedeapsa pentru păcat este moartea şi coruperea. În schimb, Dumnezeu este nemuritor şi nestricăcios iar pur şi simplu prin unirea cu firea umană în Hristos El ne transmite aceste calităţi: ele se împrăştie, aşa cum sunt, ca o infecţie benignă. Aşadar, Irineu înţelege ispăşirea lui Hristos ca având loc prin întruparea Sa mai degrabă decât prin crucificarea Sa, cu toate că ultima este parte componentă din prima.

Citate

Domnul a toate a dat Apostolilor Săi puterea Evangheliei şi prin ei, de asemenea, noi am primit adevărul, care este, învăţătura Fiului lui Dumnezeu—aşa cum Domnul le-a spus: 'Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.' [Luca 10:16]. Pentru că noi am aflat planul mântuirii noastre de la aceia prin care Evanghelia a venit la noi. Prima dată au propovăduit-o pretutindeni, iar mai târziu, prin voinţa lui Dumnezeu, au pus pe hârtie pentru noi Scripturile, să ne fie temelie şi sprijin în credinţă. De aceea nu e bine să spunem că ei au propovăduit înainte de a avea înţelegerea deplină, aşa cum îndrăznesc unii să spună, lăudându-se că ei sunt cei ce îi corectează pe Apostoli. De aceea, după ce Domnul s-a ridicat din morţi şi ei au fost îmbrăcaţi cu putere de sus atunci când Duhul Sfânt s-a coborât peste ei, au fost umpluţi cu toate lucrurile de ştiut şi au primit cunoaştere perfectă. Au mers până la capătul Pământului, propovăduind vestea cea bună care ne-a adus-o Domnul şi proclamând pacea Raiului peste toţi oamenii, toţi şi fiecare dintre ei fiind în posesia Evangheliei lui Dumnezeu. -- Împotriva ereziilor, III

Legături externe