Modificări

[[SfinţiSfinți|Sfântul]], slăvitul şi și drept-biruitorul sfinţit sfințit mucenic '''Irineu de Lyon''' (c. 130-202) a fost [[episcop]] de Lugdunum din Galia, în prezent Lyon, FranţaFranța. Scrierile lui au servit la alcătuirea [[teologie]]i creştinecreștine, la începutul dezvoltării acesteia, având o influenţă influență considerabilă. El a fost [[ucenic]] al sfântului [[Policarp al Smirnei]], care la rândul lui a fost ucenicul Sfântului [[Apostolul Ioan|Ioan Evanghelistul]]. Prăznuirea sa se face în [[23 august]].

==ViaţaViața==Despre Irineu se crede că a fost un grec din oraşul orașul natal al lui [[Policarp al Smirnei|Policarp]], oraşul orașul Smyrna din Asia Mică, în prezent Izmir, Turcia. Este mult mai probabil că s-a născut într-o familie creştină creștină decât că s-a convertit ca adult, ceea ce poate explica râvna sa puternică pentru Ortodoxie. Irineu a fost unul din primii scriitori creştini creștini care a folosit principiul [[Succesiune apostolică|succesiunii apostolice]] pentru a-şi și respinge oponenţiioponenții.

Irineu este pomenit ca fiind al doilea episcop de Lyon, cu toate că nu există dovezi clare că el şiși-ar fi asumat oficial îndatoririle episcopale. Primul episcop, [[Pothinus de Lyon|Pothinus]], a suferit moarte mucenicească în jurul anului 177 în timpul persecuţiilor persecuțiilor lui [[Marc Aurelius]], în timp ce Irineu vizita Roma.

Recunoscut pentru ortodoxia credinţei credinței sale, Irineu este trimis în două rânduri ca ambasador la Roma. Aici, Irineu îl informează pe episcopul Romei despre pericolele [[erezie]]i [[Montanism|montaniste]], dar în acelaşi același timp îl convinge să nu excomunice Bisericile din Asia pentru poziţia poziția lor asupra datei sărbătoririi PaştilorPaștilor.

De asemenea, Irineu este pomenit de cea mai mare parte a [[tradiţieSfânta Tradiție|tradiției]]i Bisericii ca [[mucenic]], deşi deși nu există dovezi privind felul în care a murit, probabil la scurt timp după intrarea în secolul al III-lea. El a fost îngropat în [[biserică|biserica]] Sfântului Ioan din Lyon, care ulterior a fost numită Sfântul Irineu. Mormântul şi moaştele și moaștele sale au fost distruse în 1562 de către calviniştii hughenoţicalviniștii hughenoți. (Printre altele şi rămăşiţele și rămășițele lui Leonardo da Vinci şi și ale lui Kepler au fost, de asemenea, pierdute în războaiele religioase ale acelor timpuri.)

Irineu a scis câteva cărţicărți, dar cea mai importantă care s-a păstrat până în zilele noastre este lucrarea în cinci volume ''Despre depistarea şi și combaterea aşaașa-numitelor gnoze'', cunoscută mai ales sub numele de ''Adversus Haereses'' („''Împotriva ereziilor''”). Din originalul în limba greacă există numai fragmente, dar există o copie completă tradusă într-o latină de lemn, făcută la scurt timp după publicarea acesteia în greceştegrecește, iar volumele IV şi și V există într-o traducere literară în armeană.

Scopul cărţii cărții ''Adversus Haereses'' a fost să combată învăţăturile învățăturile diverselor grupuri [[gnosticism|gnostice]]. Până la descoperirea Bibliotecii din Nag Hammadi în 1945, ''Adversus Haereses'' era cea mai bună descriere care a supravieţuit supraviețuit a [[gnosticism]]ului. În plus, descrierile lui Irineu privind învăţăturile învățăturile gnostice au fost mult timp puse sub semnul întrebării de către savanţi savanți ca fiind produsul unei exagerări polemice, dar descoperile de la Nag Hammadi au confirmat descrierile lui Irineu prin cuvintele gnosticilor înşişiînșiși.

Irineu citează din majoritatea canonului [[Noul Testament|Noului Testament]], dar şi și din lucrări ale [[Părinţi Părinții apostolici|Părinţilor Părinților apostolici]], [[Clement Romanul]] şi și [[Păstorul lui Herma]]. Totuşi Totuși el nu face referiri la epistolele [[Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel|Filimon]], [[A doua epistolă soborniceasca sobornicească a Sfântului Apostol Petru|II Petru]], [[A treia epistolă sobornicească a Sfântului apostol Apostol Ioan|III Ioan]] şi și [[Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda|Iuda]], ceea ce nu este o surpriză deoarece canonul [[Sfânta Scriptură|Sfintelor Scripturi]] nu fusese încă definitivat. Irineu a fost primul scriitor creştin creștin care a catalogat toate cele patru şi și exact patru [[Evanghelie|Evanghelii]] canonice, ca fiind inspirate de [[Duhul Sfânt]], probabil ca reacţie reacție la ediţia ediția publicată a lui [[Marcion din Sinope|Marcion]] a [[Evanghelia după Luca|Evangheliei după Luca]], pe care Marcion o considera ca fiind singura şi și adevărata [[Evanghelie]].

Lucrările lui Irineu au fost publicate în engleză în 1885 în colecţia colecția ''Părinţi Părinți pre-nicenieni''.

Punctul central al teologiei lui Irineu este unitatea lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], în opoziţie opoziție cu divizarea gnostică a lui Dumnezeu în câţiva "eoni" câțiva „eoni” divini şi și cu deosebirea dintre "zeu puternic" şi „zeu puternic” și netrebnicul "demiurg" „demiurg” care a creat lumea. Irineu foloseşte folosește teologia [[LogosCuvânt|Logosului]]ului pe care a moştenitmoștenit-o de la Sfântul [[Iustin Martirul]], dar preferă să vorbească despre Fiu şi și Duhul Sfânt ca fiind "mâinile „mâinile lui Dumnezeu"Dumnezeu”, folosind persoane ale Sfintei Treimi care premerg limbajului mult mai precis al [[Părinţii Părinții capadocieni|capadocieni]]lor. Pentru el, Hristos este Tatăl invizibil care s-a revelat, s-a făcut vizibil.

Accentuarea sa asupra unităţii unității lui Dumnezeu este reflectată în accentuarea corespunzătoare a unităţii unității istoriei mântuirii. Irineu insistă în mod repetat asupra faptului că Dumnezeu a creat lumea şi și o supraveghează de atunci. Tot ceea ce s-a întâmplat este parte din planul său privind umanitatea. Esenţa Esența acestui plan este maturizarea: Irineu crede că umanitatea a fost creată imatură iar Dumnezeu le-a creaţiilor dat creațiilor sale timp să crească în asemănarea cu El. Astfel, [[Adam şi și Eva]] au fost creaţi creați copii. Căderea lor a fost astfel nu o rebeliune în adevăratul sens al cuvântului ci o zgândărire copilărească, o dorinţă dorință de a creşte crește înainte să-i vină timpul acestei creşteri ţi creșteri și o dorinţă dorință de a avea totul ''acum.''

Tot ceea ce s-a întâmplat de atunci încolo a fost, în consecinţăconsecință, sub [[Pronie|îndrumarea lui Dumnezeu]] care ajută omenirea să depăşească depășească aceasta şi și să crească. Lumea a fost concepută de Dumnezeu ca un loc dificil unde fiinţele ființele umane sunt obligate să ia decizii morale - doar în acest fel ei se pot maturiza. Irineu aseamănă moartea cu balena care l-a înghiţit înghițit pe [[Iona]]: doar în adâncurile stomacului balenei a putut Iona să se reîntoarcă spre Dumnezeu şi și să facă voia Sa. În acelaşi același fel, moartea şi suferinţa și suferința apar ca fiind demonice, dar fără ele nu vom putea niciodată să-L cunoaştem cunoaștem pe Dumnezeu.

Apogeul istoriei mântuirii este [[Iisus Hristos]]. Irineu crede că [[Hristos]] oricum ar fi fost trimis, chiar dacă lumea nu ar fi păcătuit niciodată; dar faptul că lumea a căzut în păcat Îl face să fie Mântuitorul. Irineu îl vede pe Hristos ca Noul Adam, care desface în mod sistematic tot ceea ce [[Adam și Eva|Adam]] a făcut: astfel, unde Adam a fost neascultător privind fructele copacului, Hristos a fost ascultător chiar până la moartea moarte pe lemnul copacului. Irineu este primul care stabileşte comparaţii stabilește comparații între Eva şi și [[Maica Domnului]], punând în comparaţie necredinţa comparație necredința celei dintâi cu credinţa credința deplină a celei din urmă. Pe lângă repararea răului făcut de Adam, Irineu crede că Hristos "recapitulează" „recapitulează” sau "însumează" viaţa „însumează” viața omului. Aceasta înseamnă că Hristos trece prin fiecare stadiu al vieţii vieții omului, de la copilărie la bătrâneţe şi bătrânețe și pur şi și simplu trăind-o, o sfinţeşte sfințește cu dumnezeirea Sa. În consecinţăconsecință, Irineu este obligat să demonstreze că Hristos nu a murit până nu a îmbătrânit!

Astfel, Irineu crede că mântuirea noastră vine, în principiu, prin [[întruparea]] lui Dumnezeu în om. El consideră că pedeapsa pentru [[păcat]] este moartea şi și coruperea. În schimb, Dumnezeu este nemuritor şi și nestricăcios iar pur şi și simplu prin unirea cu firea umană în Hristos El ne transmite aceste calităţicalități: ele se împrăştieîmprăștie, aşa așa cum sunt, ca o infecţie infecție benignă. AşadarAșadar, Irineu înţelege înțelege [[ispăşireispășire]]a lui Hristos ca având loc prin întruparea Sa mai degrabă decât prin [[crucificare]]a Sa, cu toate că ultima este parte componentă din prima.

:Domnul a toate a dat Apostolilor Săi puterea Evangheliei şi și prin ei, de asemenea, noi am primit adevărul, care este, învăţătura învățătura Fiului lui Dumnezeu—aşa Dumnezeu—așa cum Domnul le-a spus: ''Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.'' [Luca 10, 16]. Pentru că noi am aflat planul mântuirii noastre de la aceia prin care Evanghelia a venit la noi. Prima dată au propovăduit-o pretutindeni, iar mai târziu, prin voinţa voința lui Dumnezeu, au pus pe hârtie pentru noi Scripturile, să ne fie temelie şi și sprijin în credinţăcredință. De aceea nu e bine să spunem că ei au propovăduit înainte de a avea înţelegerea înțelegerea deplină, aşa așa cum îndrăznesc unii să spună, lăudându-se că ei sunt cei ce îi corectează pe Apostoli. De aceea, după ce Domnul s-a ridicat din morţi şi morți și ei au fost îmbrăcaţi îmbrăcați cu putere de sus atunci când Duhul Sfânt s-a coborât peste ei, au fost umpluţi umpluți cu toate lucrurile de ştiut şi știut și au primit cunoaştere cunoaștere perfectă. Au mers până la capătul Pământului, propovăduind vestea cea bună care ne-a adus-o Domnul şi și proclamând pacea Raiului peste toţi toți oamenii, toţi şi toți și fiecare dintre ei fiind în posesia Evangheliei lui Dumnezeu. -- (''Împotriva ereziilor'', IIIcartea a 3-a)

,,Dumnezeu :„Dumnezeu fiind întreg raţiune şi rațiune și întreg cuvânt spune ceea ce gândeşte şi gândește și gândeşte ceea ce spune căci gândirea Sa este cuvântul Său. Cuvântul Său e raţiunea rațiunea Sa şi raţiunea și rațiunea care cuprinde totul este Tatăl Însuşi” Însuși” (Impotriva ''Împotriva ereziilor'', cartea a 2 -a, cap. 28).

Credinţa :Credința în Sfânta Treime este în teologia Sfântului Irineu principiul credinţei creştine credinței creștine căci după el ,,cei „cei ce sunt din biserică urmează o singură cale care pătrunde lumea întreagă pentru că are tradiţia tradiția puternică venind de la Apostoli, oferindu-ne imaginea unei singure şi aceleaşi credinţe și aceleași credințe la toţi toți căci toţi toți cred într-un singur şi acelaşi și același Dumnezeu, primind aceeaşi aceeași iconomie a întrupării Fiului lui Dumnezeu, recunoscând acelaşi același dar a Sfântului Duh” (Impotriva ''Împotriva ereziilor'', cartea a 4 -a, cap. 25).