Modificări

Salt la: navigare, căutare

Irineu de Lyon

125 de octeți adăugați, 29 august 2011 15:19
legături interne
Scopul cărţii ''Adversus Haereses'' a fost să combată învăţăturile diverselor grupuri [[gnosticism|gnostice]]. Până la descoperirea Bibliotecii din Nag Hammadi în 1945, ''Adversus Haereses'' era cea mai bună descriere care a supravieţuit a [[gnosticism]]ului. În plus, descrierile lui Irineu privind învăţăturile gnostice au fost mult timp puse sub semnul întrebării de către savanţi ca fiind produsul unei exagerări polemice, dar descoperile de la Nag Hammadi au confirmat descrierile lui Irineu prin cuvintele gnosticilor înşişi.
Irineu citează din majoritatea canonului [[Noul Testament|Noului Testament]], dar şi din lucrări ale [[Părinţi apostolici|Părinţilor apostolici]], [[Clement Romanul]] şi [[Păstorul lui Herma]]. Totuşi el nu face referiri la epistolele [[Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel|Filimon]], [[A doua epistolă soborniceasca a Sfântului Apostol Petru|II Petru]], [[A treia epistolă sobornicească a Sfântului apostol Ioan|III Ioan]] şi [[Epistola lui sobornicească a Sfântului Apostol Iuda|Iuda]], ceea ce nu este o surpriză deoarece canonul [[Sfânta Scriptură|Sfintelor Scripturi]] nu fusese încă definitivat. Irineu a fost primul scriitor creştin care a catalogat toate cele patru şi exact patru [[Evanghelie|Evanghelii]] canonice, ca fiind inspirate de [[Duhul Sfânt]], probabil ca reacţie la ediţia publicată a lui [[Marcion]] a [[Evanghelia după Luca|Evangheliei după Luca]], pe care Marcion o considera ca fiind singura şi adevărata [[Evanghelie]].
Lucrările lui Irineu au fost publicate în engleză în 1885 în colecţia ''Părinţi pre-nicenieni''.
Punctul central al teologiei lui Irineu este unitatea lui [[Dumnezeu]], în opoziţie cu divizarea gnostică a lui Dumnezeu în câţiva "eoni" divini şi cu deosebirea dintre "zeu puternic" şi netrebnicul "demiurg" care a creat lumea. Irineu foloseşte teologia [[Logos]]ului pe care a moştenit-o de la Sfântul [[Iustin Martirul]], dar preferă să vorbească despre Fiu şi Duhul Sfânt ca fiind "mâinile lui Dumnezeu", folosind persoane ale Sfintei Treimi care premerg limbajului mult mai precis al [[Părinţii capadocieni|capadocieni]]lor. Pentru el, Hristos este Tatăl invizibil care s-a revelat, s-a făcut vizibil.
Accentuarea sa asupra unităţii lui Dumnezeu este reflectată în accentuarea corespunzătoare a unităţii istoriei mântuirii. Irineu insistă în mod repetat asupra faptului că Dumnezeu a creat lumea şi o supraveghează de atunci. Tot ceea ce s-a întâmplat este parte din planul său privind umanitatea. Esenţa acestui plan este maturizarea: Irineu crede că umanitatea a fost creată imatură iar Dumnezeu le-a creaţiilor sale timp să crească în asemănarea cu El. Astfel, [[Adam şi Eva]] au fost creaţi copii. [[Căderea omului|Căderea]] lor a fost astfel nu o rebeliune în adevăratul sens al cuvântului ci o zgândărire copilărească, o dorinţă de a creşte înainte să-i vină timpul acestei creşteri ţi o dorinţă de a avea totul ''acum.''
Tot ceea ce s-a întâmplat de atunci încolo a fost, în consecinţă, sub [[Pronie|îndrumarea lui Dumnezeu]] care ajută omenirea să depăşească aceasta şi să crească. Lumea a fost concepută de Dumnezeu ca un loc dificil unde fiinţele umane sunt obligate să ia decizii morale - doar în acest fel ei se pot maturiza. Irineu aseamănă moartea cu balena care l-a înghiţit pe [[Iona]]: doar în adâncurile stomacului balenei a putut Iona să se reîntoarcă spre Dumnezeu şi să facă voia Sa. În acelaşi fel, moartea şi suferinţa apar ca fiind demonice, dar fără ele nu vom putea niciodată să-L cunoaştem pe Dumnezeu.
Apogeul istoriei mântuirii este [[Iisus Hristos]]. Irineu crede că [[Hristos]] oricum ar fi fost trimis, chiar dacă lumea nu ar fi păcătuit niciodată; dar faptul că lumea a căzut în păcat Îl face să fie Mântuitorul. Irineu îl vede pe Hristos ca [[Noul Adam]], care desface în mod sistematic tot ceea ce [[Adam]] a făcut: astfel, unde Adam a fost neascultător privind fructele copacului, Hristos a fost ascultător chiar până la moartea pe lemnul copacului. Irineu este primul care stabileşte comparaţii între Eva şi [[Maica Domnului]], punând în comparaţie necredinţa celei dintâi cu credinţa deplină a celei din urmă. Pe lângă repararea răului făcut de Adam, Irineu crede că Hristos "recapitulează" sau "însumează" viaţa omului. Aceasta înseamnă că Hristos trece prin fiecare stadiu al vieţii omului, de la copilărie la bătrâneţe şi pur şi simplu trăind-o, o sfinţeşte cu dumnezeirea Sa. În consecinţă, Irineu este obligat să demonstreze că Hristos nu a murit până nu a îmbătrânit!
Astfel, Irineu crede că mântuirea noastră vine, în principiu, prin [[întruparea]] lui Dumnezeu în om. El consideră că pedeapsa pentru [[păcat]] este moartea şi coruperea. În schimb, Dumnezeu este nemuritor şi nestricăcios iar pur şi simplu prin unirea cu firea umană în Hristos El ne transmite aceste calităţi: ele se împrăştie, aşa cum sunt, ca o infecţie benignă. Aşadar, Irineu înţelege [[ispăşire]]a lui Hristos ca având loc prin întruparea Sa mai degrabă decât prin [[crucificare]]a Sa, cu toate că ultima este parte componentă din prima.
5.288 de modificări

Meniu de navigare