Irina din Hrisovalant

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Sfânta noastră maică Irina din Hrisovalant a fost stareţa mănăstirii din Hrisovalant. Prăznuirea ei se face în 28 iulie.

Deşi iniţial a fost propusă pentru a se căsătorii cu împăratul, ea s-a retras în mănăstirea din Hrisovalant şi s-a angajat imediat în veghe şi rugăciune. Apoi, foarte curând, ea a înlocuit-o pe stareţă, şi şi-a intensificat eforturile spirituale, cu mare încredere în Domnul, pentru păstărirea comunităţii cât mai bine. A primit darurile înainte vederii şi exorcismului.Rugăciunile ei de noapte continuau în curtea mănăstirii şi îi provocau levitaţia sau făceau chiparoşii să se încline în faţa ei. A primit în dar de la Sfântul Ioan Evanghelistul trei mere, a avut viziuni cu îngeri şi, în vis, i-a apărut împăratului pentru a-l convinge să elibereze un om condamnat pe nedrept. După moartea sa la vârsta de 102 ani a continuat să fie o făcătoare-de-minuni.

Sfânta Irina, Stareţa Mănăstirii din Hrisovalant

Nunta regală

Irina s-a născut în Capadocia într-o familie aristocrată. A avut o soră care s-a căsătorit cu Vardas, fratele Împărătesei Teodora.

Împărăteasa Teodora, care conducea imperiul după moartea lui Teofil ca regentă a fiului ei, a restabilit ortodoxia şi a îndepărtat iconoclasmul. La cea de-a douăzecea aniversare a fiului ei, Împărăteasa Teodora a trimis mesageri să găsească o fată potrivită, rafinată, frumoasă şi virtuoasă pentru a-i fi soţie lui Mihail. Venind la Irina, ei i-au oferit şi ea a acceptat să se căsătorească cu Mihail, iar ei (cu o parte din membrii familiei) s-au întors la Constantinopol pentru nuntă.

Pe drumul spre Constantinopol ei au trecut Muntele Olimp, iar Irina a cerut să îl vadă pe pustnicul Ioannikos şi să primească binecuvântările lui. Curăţia interioară a pustnicului i-a permis să prevadă sosirea grupului şi, de asemenea, viitorul Irinei, şi a spus: Bine ai venit, Irina, Slujitoarea Domnului. Mergi la Curtea Imperială cu bucurie pentru că obştea din Hrisovalant are nevoie de tine.

Irina, uimită de puterile profetice, s-a prosternat în faţa lui şi i-a cerut binecuvântarea. Ioannikos a ridicat-o, a întărit-o cu sfaturi duhovniceşti şi i-a dat binecuvântarea sa, iar Irina, plină de bucurie şi-a continuat călătoria spre Constantinopol. La sosirea ei, a fost primită cu mare ceremonial de rude, patricieni, senatori şi popor.

Dar, nunta nu a fost să fie: Mihail era deja căsătorit. Irina nu s-a supărat, ba chiar a mulţumit lui Dumnezeu; refuzând multe propuneri de căsătorie cu oamenii iluştrii din Bizanţ, ea s-a stabilit la Mănăstirea Hrisovalant.

Călugăriţă la Hrisovalant

Irina a fost impresionată de atmosfera din mănăstire şi de modul de viaţă al comunităţii aşa de mult încât ea şi-a eliberat sclavele, şi-a dăruit bogăţia şi zestrea cuvenită săracilor şi a intrat în comunitate, îmbrăcându-se cu o haină din pânză de sac. cu smerenie şi supunere, ea a slujit comunitatea de maici cu voioşie şi împlinind cu grijă şi cele mai de jos şi dispreţuite sarcini, niciodată folosind sofisme în vorbire sau indignări aristocratice.

Stareţa de la Hrisovalant a băgat de seamă că Irina se călăuzea după cuvintele Mântuitorului Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic(Ioan 15:5); Novicea era admirată de toate pentru ascultarea ei, pentru umilinţă, iubire şi entuziasm; comunitatea ei a ajuns să spună că are sufletul unui sclav eliberat.

În chilia ei citea vieţile sfinţilor, învăţănd de la Sfântul Arsenie rugăciunea lungă de toată noaptea. Irina a cerut binecuvântare ca să se încumete la această rugăciune, iar stareţa, cunoscând smerenia Irinei, i-a dat acceptul îaninte de terminarea primului an de noviciat. Irina era capabilă să stea de dimineaţa până noaptea cu mâinile ridicate, câteodată rămânând zile întregi nemişcată, spre marea uimire a stareţei.

Irina avea să facă acestea timp de trei ani, şi însuşi diavolul nu a fost în stare să o abată datorită succesului Irinei în evitarea gândurilor şi tentaţiilor pământeşti prin abstinenţă şi smerenie.Mâncarea ei era formată din pâine şi apă, cu suplimente ocazionale de ierburi şi legume; Veşmântul şi-l schimba de Sfintele Paşti, şi îl spăla doar ca să-l dea săracilor în timpul Postului Paştelui. Ascultarea ei consta în spălarea toaletelor. Orice gând ne la locul lui sau semne ale ispitelor diavolului erau imediat mărturisite stareţei, urmată de reînceperea canonului Irinei.

După acetea, Irina nu mai trebuia decât să-şi facă cruce ca o apărare de nebiruit împotriva diavolului; cu toate acestea, odată, a fost atât de cuprinsă de îndoială încât s-a aruncat la pământ, vărsând lacrimi de rugăciune în faţa Domnului, a Sfintei Sale Maici şi a tuturor sfinţilor şi arhanghelilor (cărora le era închinată mănăstirea).

Treime binecuvântată, (Tată, Fiu şi Duh Sfânt), Dumnezeu veşnic, pentru mijlocirile Preasfintei Maicii Tale şi împreună cu arhanghelii, armatele lor, cereştile puteri şi toţi sfinţii Tăi, ajută roabei Tale. Scapă-mă de ispitele diavolului.

După multe nopţi şi multe lacrimi, ea a fost capabilă să înfrângă această nelinişte, şi starea de har reînnoită ea a apărut schimbată la faţă multor oameni pe care i-a adus la credinţă, întărind credinţa la bogaţi şi săraci şi făcând multe femei să intre în mănăstire.

După un timp, stareţa a slăbit şi i s-a apropiat sfârşitul. Vazând aceasta, comunitatea s-a întristat adânc, iar Irina a vărsat multe lacrimi. În ultima ei zi, s-au adunat mai multe măicuţe în chilia ei, dar Irina nu era cu ele; stareţa a băgat de seamă şi le-a spus:

Nu plângeţi plecarea mea pentru că în succesoarea mea aveţi un conducător mai înţelept decât am fost eu: Ascultaţi-o, pe această fică a luminii, miel al lui Hristos şi vas al Duhului Sfânt. Să nu rpimiţi pe altcineva decât pe Irina.

Apoi, cu cuvintele Slavă Ţie, Doamne, cu mila Ta, şi-a dat sufletul. Irina nu a aflat de aceste dezvăluiri de dragul smereniei sale, dar comunitatea s-a rugat la Domnul să se împlinească, apoi a cerut sfatul patriarhului. Patriarhul Metodie Duhovnicul a fost un păstor de mare curaj, şi, printre iconoclaşti, purta stigmatele lui Hristos, având în plus şi darul înainte-vederii. Când patriarhul a întrebat cine ar trebui să fie stareţă, ele au răspuns că patriarhul trebuie să hotărască, călăuzit de Duhul Sfânt. Patriarhul Metodie a întrebat dacă este o măicuţă modestă numită Irina; şi dacă da, aceasta este alegerea plăcută Domnului. Comunitatea s-a bucurat aşa de mult de lucrarea Sfântului Duh încât Metodie s-a ridicat şi a ars tămâie ca mulţumire Domnului, şi apoi a hirotonit-o pe Irina diaconeasă. După ce a sfătuit-o în treburile administrative şi în conducerea comunităţii, patriarhul a îmbrăcat-o ca stareţă şi a binecuvântat comunitatea de rămas bun.

Stareţă la Hrisovalant

Când comunitatea s-a reîntors la mănăstire, au ţinut un festin mare pentru prietenii şi copii spirituali ai mănăstirii. Irina era tristă pentru că se simţea complet nepotrivită pentru această însărcinare, cu toate acestea, comunitatea a convins-o. În chilia ei, se ruga mereu, spunând:

Doamne Iisuse Hristoase, Bunule Păstor al oilor Tale, ajută roabei Tale şi acestora, turma mea, pentru că numai de la noi nu avem putere să rezistăm aslturilor vrajmaşului. Nu ne lipsi de mila Ta.

La care rugăciuni ea a primit următorul răspuns:

Veghează şi te roagă neîncetat pentru că de acum ai răspunderea binelui spiritual pentru mulţi pentru care Domnul nostru s-a întrupat şi a vărsat scump sângele Său, suflete pe care ţi le-a încredinţat. Ai grijă ca 'orbul să nu-l ghideze pe cel orb' astfel încât amândoi să cadă-n şanţ.

Primind această poruncă, Irina şi-a dublat eforturile spirituale şi a primit o mare înţepciune şi revelaţii cum să-şi conducă turma. Cu tărie de la Dumenezeu, ea a vorbit comunităţii:

Ştiu, preiubite surorii întru Hristos, că nu este firesc ca eu, umila, nedemna şi analfabeta servitoare, să fie chemată să vă îndrume, dar căile Domnului sunt misterioase. Dacă este voia Lui ca eu să vă fiu superioară, atunci mă rog ca voi să vă supuneţi mie. bineînţeles că dacă noi nu ne supunem regulilor veşmântului pe care îl purtăm (promise în faţa Domnului şi a îngerilor), nu vom obţine nimic. Pentru că este scris: Credinţa fără fapte este moartă'(Iacov 2:17). De ce am părăsit noi lumea amăgitoare şi trecătoare ? Ca să-i călcăm poruncile Domnului ? Dacă e aşa, la fel ca fecioarele nebune, noi vom pierde Împărăţia Cerurilor. (Matei 25:1-13). Sufletul nu se poate împărţi ca să avem parte şi de mândrie şi de smerenie, plăcere fără limite şi abstinenţă. De aceia să ne ridicăm sufletul de la dorinţa lumească şi să căutăm doar curăţie, umilinţă, răbdare şi dragoste (rugăciunea Sfântului Isac Sirul) altfel nu ne vom pierde doar pe noi ci şi pe alţii.

Cu cât Irina era mai respectată pentru judecata ei, pentru viaţa sfântă şi pentru minunile sale, cu atât mai mult se smerea ea. Se considera un tâlhar nepocăit astfel încât, la primirea Sfintei Împărtăşanii, îşi acoperea faţa pentru ca ceilalţi să nu-i vadă lacrimile. Câteodată, Irina rămânea în rugăciune şi contemplaţie câte o săptămână întreagă fără încetare, hrănindu-se doar cu legume crude şi apă.

Făcătoarea de minuni de la Hrisovalant

Darul înainte-vederii

Unul din darurile Irinei era înainte-vederea. Irina a cerut Domnului darul înainte-vederii pentru a cunoaşte încercările dificile ale surorilor şi astfel să fie în stare să le sfătuiască. Un înger păzitor a venit la ea, spunând Te salut, slujnică rodnică a lui Dumenzeu, Domnul m-a trimis pentru că mulţi pot fi salvaţi de călăuzirea lor de către tine. Voi rămâne lângă tine şi îţi voi dezvălui viitorul. El a dispărut, dar a rămas cu ea, revelându-i mereu problemele ascunse ale măicuţelor şi ale tuturor care-i căutau sfatul. Irina a fost capabilă să-şi folosească acest har pentru a îndrepta spovedaniile, niciodată pentru a mustra sau umilii. Aducând mulţumire Domnului, indiferent de câţi îi căutau sfatul, ea a crescut în smerenie.

Moartea Prinţului Varda

Sora Irinei, soţia prinţului Varda, şi-a trimis eunucul să o vadă pe Irina. Irina a informat-o de o descoperire ce o avusese de curând cum că prinţul avea să moară în curând la dorinţa Împăratului Mihail, iar însăşi împăratul îşi va pierde foarte curând viaţa şi regatul. Chiar dacă această dezvăluire era confidenţială, Prinţul Varda a aflat totul de la soţia sa; cu toate acestea, datorită mândriei şi necredinţei prinţului Varda, el a ignorat această idee. Aşa cum proorocise sfânta, prinţul Varda a fost ucis în luptă, urmat destul de repede de împărat. Irina a continuat să slujească biserica sub domnia lui Vasile Macedoneanul, succesor la tron.

Şiretlicurile vrăjitorului

O fată tânără şi frumoasă a venit la mănăstirea Hrisovalant şi a devenit novice. Pentru a o face să renunţe, diavolul l-a instigat pe fostul ei logodnic să caute ajutorul unui vrăjitor din Capadocia. Vrăjile acestuia au făcut ca novicea să-şi piardă minţile şi să ameninţe că se va înneca. Irina şi-a deplâns neglijenţa şi a primit puterea să-l desfidă pe demonul responsabil de această luptă.Adunând comunitatea împreună, ea le-a explicat situaţia şi a dispus o săptămână întreagă de post, 100 de mătănii zilnic, şi rugăciune neîntreruptă pentru aflarea voii lui Dumnezeu. În cea de a treia noapte, Sfântul Vasile i-a apărut Irinei, sfătuind-o să o ia pe novice la adunarea de la Vlaherne, unde Maica Domnului o va vindeca. Luând şi două maici în vârstă cu ea, la sosire au adormit în timpul primei nopţi întregi de veghe datorită epuizării.

Viziunile Irinei au continuat în timp ce dormea: o procesiune de pelerini în haine albe şi aurii i-a apărut, strălucind de o lumină ciudată şi nepământeană, împrăştiind flori şi tămâie în drumul lor. Irina i-a întrebat de ce fac aceasta, ca să i se spună că Maica Domnului trebuie să sosească.Maica Domnului a sosit acolo, înconjurată de grupuri de îngeri, atât de strălucitoare încât nimeini nu se putea uita la ea; ea a mers la bolnavă, apoi a venit la Irina care s-a aruncat pe jos cu mare frică. În timp ce era prosternată, Irina a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i Sfântului Vasile din Cezareea să o vindece pe tânăra dn Cezareea, spunând: Fiul Meu şi Dumnezeu ţi-au dat această putere. Irina s-a trezit apoi cu acest mesaj: Întoarce-te la adunare şi în trei zile novicea ta va fi vindecată. Ea le-a dezvăluit companioanelor sale această viziune şi ele au plecat înapoi cu mare bucurie, ajungând la timp pentru vecernia de vineri.

După vecernie, Irina a cerut comunităţii să-şi ridice ochii şi mâinile către cer şi să strige: Doamne, ai milă; după multe ore şi multe lacrimi, Sfântul Vasile şi Anastasia i-au spus Irinei: Coboară-ţi mâinile, primeşte darul şi nu ne mai deranja. Darul era format din uneltele magicianului, inclusiv idoli sculptaţi ai măicuţei şi fostei sale logodnice.

Mulţumind Domnului în timpul veghii de toată noaptea, dimineaţa au trimis-o pe novice la Vlaherne cu pâine sfinţită şi cu toate uneltele vrăjitorului. După Sfânta Liturghie de la Vlaherne, preotul a miruit-o şi apoi a ars uneltele vrăjitorului. În timp ce acestea ardeau, novicea suferindă era dezlegată din legăturile ei, iar uneltele scoteau sunete ca porcii care aşteaptă să fie tăiaţi. Novicea, şi toţi cei prezenţi, s-au umplut de o frică sfântă şi au adus mulţumiri Domnului.

Distrugătoarea demonilor

Nicolae era un bărbat tânăr, responsabil de via mănăstirii. El s-a îndrăgostit de o măicuţă, astfel încât a început să piardă nopţile ascultând sugestiile demonilor pentru a afla cum îşi poate satisface pofta. Într-o noapte a căzut inconştient ca urmare a acestui fapt. În dimineaţa următoare, Irina a auzit acestea şi a spus: Binecuvântat fie Domnul că a lăsat ca noi să fim în atenţia diavolului, şi a dispus ca Nicolae să fie dus în Biserica Sfintei Anastasia astfel încât Irina să nu fie considerată responsabilă de vindecarea lui Nicolae. Cu toate acestea, Sfânta Anastasia i s-a arătat Irinei şi i-a spus să nu se lase pe tânjeală şi să-şi vindece slujitorul.

Irina s-a hotărât să-l lege pe Nicolae într-o cămaşă de forţă de unul din stâlpii bisericii. Imediat după Intarea Mare, Nicolae a fost atât de cuprins de furie încât şi-a rupt lanţurile, a alergat la Uşile Împărăteşti şi a început să muşte din trupul preotului, atât de tare încât Irina a trebuit să-şi părăsească strana şi să-i ordone să rămână nemişcat; o poruncă atât de puternică încât încât el s-a liniştit imediat. El a încercat să se dea înapoi, dar nu mai putea să se mişte.

După Liturghie, Irina s-a prosternat ea însăşi alături de Nicolae şi s-a rugat Domnului pentru vindecarea lui.După ceva timp, ea s-a ridicat şi i-a poruncit demonului să-l lase pe Nicolae, care era apucat şi făcea tărăboi pe jos, după care Nicolae s-a vindecat. A fost trimis iarăşi la muncă cu un regim strict de viaţă, a fost sfătuit să se roage pentru a primi protecţia sfinţilor îngeri ca să evite ca asemenea lucruri să se mai întâmple pe viitor şi a fost lăsat să se roage Domnului.

Năframele chiparoşilor

De sărbătorile mari Irina avea obiceiul să vegheze în curtea mănăstirii, aducând mulţumiri pentru fumuseţea neasemuită a creaţiei. În timpul unei astfel de privegheri, una din măicuţe, care nu putea dormi, şi-a părăsit chilia şi a mers în curte. Măicuţa a fost binecuvântată să o vadă pe Irina nemişcată, cufundată în rugăciune şi ridicată la un metru deasupra pamântului, cu doi chiparoşi aplecaţi până la pământ înaintea ei. După ce Irina şi-a încheiat rugăciunea, ea a binecuvântat copacii şi ei s-au îndreptat.

Prima dată, măicuţa s-a gândit că este o viziune a diavolului. După aceea, când celelalte măicuţe au năframele legate în vârful chiparoşilor, măicuţa care o văzuse pe Irina le-a povestit ce a văzut. Drept urmare, toată comunitatea a fost atât de entuziastă încât Irina s-a văzut nevoită să le certe, insistând pe nevoia de concentrare pe propriul lorcanon de rugăciune şi poruncindu-le să nu relateze nici un miracol înainte de moartea ei.

Apples of St. Basil

Irene kept the feast of St. Basil especially holy because they both came from Cappadocia. After the feast day of St. Basil, during the third watch of the night, she heard a voice saying, "Welcome the sailor who brings fruit to you today and eat it with joy; let your soul rejoice;" followed by a similar voice during Matins saying, "Go to the door and bring in the sailor who is visiting you." She invited the sailor in and greeted one another, and stayed until the end of the Liturgy. After Liturgy, Irene enquired after the sailor's journey, to which he replied,

"I am a sailor from Patinas and I joined a boat coming to this town for business. As we were passing the coast of that island, we saw a very old man on the shore who called to us to wait for him. We could not because we were near the rocks, so with a good wind behind us we left. He then shouted all the more loudly ordering the boat to stop. This it did at once. Then he came to us walking on the waves and soon entered the boat. Then taking three apples from beneath his cloak, he gave them to me saying, 'When you go to the capital, give these to the patriarch and tell him that the Almighty sends them to him from His beloved disciple, John.' After that he took another three and asked that these be presented to you, the abbess of Chrysovalantou. To you he said, 'Eat these and all that your beautiful soul desires will be granted you because this gift comes to you from John in Paradise.' Having said this he blessed God, wished us well, and disappeared."

Irene offered a prayer of thanksgiving, with tears of joy, for St. John the Theologian, the Apostle, Evangelist, and beloved disciple of Christ. The sailor asked for a blessing and left the monastery. Irene fasted for a week, thanking God for the apples. After this, she ate small pieces of the first apple daily, without any other form of sustenance, for forty days; when she ate, she smelt as if she was exuding myrrh; during this time, the remaining apples became more beautiful and aromatic. On Holy Thursday, she directed her sisterhood to receive Communion; after the Liturgy, the second apple was divided between them; when eaten, so sweet was the taste that the sisters felt as if their souls were being fed. The third apple was kept until Irene would know what to do with it.

On Holy Friday, during the singing of the hymns of the Passion, Irene had a vision of countless radiant angelic beings entering the church: some with stringed instruments, singing beautiful hymns to God; others with goblets of myrrh, to be poured onto the altar, which filled the monastery with a wonderful fragrance. Among these beings was a particularly majestic man, a face radiant like the sun, who was treated with devotion. He approached the altar and, taking the shroud offered to him by the other beings, covered the now-fragrant alter.

The angel who stood by the altar, with great sadness, cried out to the majestic one, "Until when, O Lord?" to which a voice replied, "Until the second Solomon, when the heights will be united with the depths and all will be one. Then the Lord will be exalted and the memory of Irene will be glorified." Irene took this as confirmation of her teaching that no one, whether herself or another of the sisters, could be glorified until they achieved the Kingdom in death. Irene gathered the community, reiterating the necessity of running from worldly honour to achieve and behold the glory of God.

The Emperor's Vision

Irene had a noble relative who was unjustly convicted of conspiracy to kill the emperor, who then sentenced the noble relative to drown at sea. Friends and relatives of the convicted ran to Irene for intervention. She comforted them and told them to return home and to have faith in God. She then went to her cell to intercede for the unjustly condemned man.

God allowed for Irene to appear before the emperor in a dream. Irene threatened the emperor, saying "O King, get up immediately and release the prisoner condemned through jealousy. If you do not listen to me I will request the King of Kings to cause your death and the deliverance of your worthless body to wild animals." The Emperor, angered, asked who threatened him; she responded, "I am the abbess of Chrysovalantou. Irene is my name," and hit him so hard that he awoke and she disappeared. The eemperor demanded from the guards an explanation as to how the woman had escaped. The guards pleaded their ignorance, and he realised that he had received a vision.

The next day, the condemned was questioned and proved his loyalty to the emperor's satisfaction. The emperor asked him if he knew of an Irene of Chrysovalantou. "Of course," was his response. "She is a relative of mine, a most virtuous and God-fearing abbess, so humble that she never leaves her monastery and only rarely receives visitors."

The emperor sent his nobles, along with an artist, to go to Chrysovalantou monastery, so that the artist could paint a portrait of Irene after he had left the monastery; all this was revealed to Irene. After Matins she returned to the church with the sisterhood, telling them to bring the visitors to her immediately. When they arrived to her, she became so radiant that they fell to the floor, unable to behold such a presence. Irene immediately told them, "Do not be afraid. I am also a fallible creature. But why does your skeptical master put you to all this trouble? Tell him to do as I said and release the prisoner, or else all that I prophesied will befall him." The nobles agreed to report this to the emperor, but asked to stay with her, ostensibly to hear more words from her, but also for the artist to be able to paint her likeness.

The artist painted a portrait, but when it was shown to the emperor the whole company was overwhelmed by a great light. Blinded, the emperor said the beginning of Psalm 50, and to his amazement, his blindness passed. He looked at the portrait and realised that it was the same person he had seen in the vision. The prisoner was released with full honours, and a message of thanks was sent to Irene for intervening. He asked for her presence to bless himself and the empress, but she responded, "Thanks be to God who desires not the death of a sinner but his repentance. Do not thank me, glorify Him," and, "It is neither right for your majesties to enter the convent nor for me to visit you. You do not need the blessing of a sinful woman when you have the holy patriarch and spiritual directors of the great monasteries to advise you. Do as they say and you will rule this empire with wisdom. Please attend to what I say and may the right hand of God watch over you."

After these events, the royal house, as well as the family of the former prisoner, were attentive to the example and teaching of the monastery of Chrysovalantou; in return for this, the monastery received numerous gifts. Among many others, Irene became known for her ability to predict death. Using this gift from God, she was able to strengthen many people in their last hours.

Repose of the Venerable Irene

In accordance with angelic prophecy, that Irene would repose on the day after St. Panteleimon's feast day, the monastery kept the day before St. Panteleimon as a feast to celebrate the anniversary of the monastery's founding.

Irene spent the whole week prior to that in preparation. She spent all of her days in meditation and fasting, drinking water and eating only small pieces from the last remaining apple, eaten because she felt her time of repose to be near. As soon as she ate the first fragment all enmity disappeared from the monastery, and the monastery was filled with fragrance from the apple. In a moment of doubt Irene cried out with great anguish. The sisterhood ran to her, and Irene recovered her composure, saying,

"Today, my children, I depart from this world and you will see me no more. For the time has come for me to pass to eternal life. Therefore elect as your superior Sister Mary, for I know that she has already been chosen by God. I know that she will lead you according to His Will and keep you on the narrow path so that you will also attain to the broad avenues of paradise. Hate the world and all that is in it, for as our Lord and Master has said, 'Do not love the world or the things in the world. If anyone loves the world, there is no love for the Father in him' (I John 2:15), because all these temporal things are vanity (Ecclesiastes 1:2). Never follow the will of the flesh but only the Will of God because it is He who gave you all things that you may return them to Him in that day."

And so, after her last instructions and nominating the next abbess of Chrysovalantou, she raised her hands and eyes to the heavens and prayed:

"Lord Jesus Christ, Son of the living God, the Good Shepherd who has saved and fed us with Your own most precious Blood, I deliver in Your Holy Hands this little flock. Hide it under the shadow of Your wings (Psalm 90), protect it from the wiles of the devil for Yours is the Kingdom, the Power and the Glory and to You we give thanks for ever and ever."

After she finished this prayer she sat up and smiled at the sight of the angels who greeted her, and her face was radiant. She closed her eyes and fell asleep in the Lord.

Funeral

At the all-night vigil, there were so many people—rich and poor—that the monastery gates had to be closed by force. The next day, at the funeral, the even larger congregation was amazed at the beauty of Irene, who was over 102 years old. Throughout the funeral and burial there was an unexplainable and indescribable fragrance filling the monastery.

St. Irene the Wonder-worker

Countless miracles surround St. Irene. First of these was the smell, the same present at the funeral, which continued at the saint's grave for years. Countless miracles occur at the site, and many prayers for St. Irene's intercessions are continually answered. One such series of miracles is for mothers who are unable to conceive: after asking for St. Irene's intercessions, often a child is born, and the parents will name their child Chrysovalanti or Chrysovalantou.

Hymns

Apolytikion in the Plagal of Tone One (Tone 5)

modeled on 'Ton Synarnarhon Logon (Co-eternal with the Father)'

Not a temporal kingdom on earth didst thou obtain,

but Christ, thy most comely Bridegroom, vouchsafed thee heavenly crowns,

and thou reignest as a queen with Him eternally;

for thou didst dedicate thyself unto Him with all thy soul,

O Irene, our righteous Mother,

thou boast of Chrysovalantou, and mighty help of all the Orthodox.

Kontakion in Tone Three

modeled on 'I Parthenou Simeron (Today the Virgin)'

Leaving all the world behind with its impermanent glory,

thou wast wedded unto Christ, the King immortal and holy,

bringing Him as precious dowry thy maiden beauty

and thy trophies won through abstinence over demons.

O Irene, our righteous Mother, entreat thy Bridegroom to show His mercy to us.

External links and sources

• Sinaxar 28 iulie

• St. Irene Chrysovolantou (OCA)
• The Life Of Saint Irene Chrysovalantou translated by Mother Xenia in Jerusalem, compiled by Archimandrite Nektarios Serfes
• Our Holy Mother Irene, Most Gracious Abbess of the Sacred Monastery of Chrysovalantou
• Irene the Righteous of Chrysovalantou (GOARCH)
• Icon of St. Irene of Chrysovolantos