Ipolit Romanul
Sfântul Sfinţit Mucenic Ipolit Romanul a fost un preot şi scriitor bisericesc din secolul al treilea. El este considerat a fi fost „antipapă” al Bisericii de la Roma, între anii 217 - 235. Se numără printre cei mai importanţi teologi creştini ai acelor timpuri. Prăznuirea sa este pe 30 ianuarie.
Viaţa
Ipolit s-a născut în jurul anului 170. Nu se cunosc prea multe despre începuturile vieţii sale. Deşi limba sa maternă era greaca, el a trăit la Roma încă din tinereţe.
A fost un discipol al lui Irineu de Lyon, iar după întâlnirea sa cu Origen a preluat multe şi din învăţăturile acestuia.
Din analiza operei sale principale Philosophoumena, se pare că Ipolit era deja preot în Roma în perioada în care Victor era episcop al Romei. Ipolit se remarca printre ceilalţi preoţi prin cultură, elocvenţă, zel, seriozitate şi morală. A devenit episcop, aşa cum relatează Eusebiu de Cezareea şi Ieronim (dar care nu specifică în care oraş anume a fost episcop Ipolit). Poetul roman Prudentius spune că Ipolit era episcop de Portus (portul Romei la Marea Mediterană în acel timp).
Philosophoumena este de fapt doar o parte a scrierii sale mai mari „Respingerea tuturor ereziilor”. În această operă a sa, Ipolit exprimă o opinie separată faţă de episcopul Zefirius, pe care îl consideră „necalificat pentru legile Bisericii” (Zefirius se arăta îngăduitor cu cei care încălcau aceste legi). Mai mult, Ipolit îl critică şi pe Papa Calist I, episcopul de atunci al Romei, pentru reprimirea în sânul Bisericii a recidiviştilor în erezii. De asemenea, în „Respingerea tuturor ereziilor” Ipolit combate doctrinele gnosticilor şi le condamnă ca fiind eretice, arătând că punctele lor de vedere au fost preluate din filosofia păgână şi din teozofiile orientale.
Ipolit a intrat în conflict cu opiniile episcopului Romei şi în domeniul hristologiei. Aceste conflicte au generat mari disensiuni în sânul comunităţii creştine, ajungându-se până acolo încât Ipolit să fie ales episcop al Romei (primul „antipapă”) la rivalitate cu episcopul existent.
În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor ordonate de către împăratul Maximinus, Ipolit a fost exilat în insula Sardinia, unde a murit ca mucenic în anul 235. Trupul său a fost adus la Roma şi înmormântat într-un cimitir de pe Via Tiburtina. În jurul anului 255, Biserica l-a declarat martir, ceeace demonstraeză faptul că el se împăcase cu Biserica şi nu mai era considerat schismatic.
