Ipolit Romanul
| Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
Viaţa
Ipolit s-a născut în jurul anului 170. Nu se cunosc prea multe despre începuturile vieţii sale. Deşi limba sa maternă era greaca, el a trăit la Roma încă din tinereţe.
A fost un discipol al lui Irineu de Lyon, iar după întâlnirea sa cu Origen a preluat multe şi din învăţăturile acestuia.
Din analiza operei sale principale Philosophoumena, se pare că Ipolit era deja preot în Roma în perioada în care Victor era episcop al Romei. Ipolit se remarca printre ceilalţi preoţi prin cultură, elocvenţă, zel, seriozitate şi morală. A devenit episcop, aşa cum relatează Eusebiu de Cezareea şi Ieronim (dar care nu specifică în care oraş anume a fost episcop Ipolit). Poetul roman Prudentius spune că Ipolit era episcop de Portus (portul Romei la Marea Mediterană în acel timp).
Philosophoumena este de fapt doar o parte a scrierii sale mai mari „Respingerea tuturor ereziilor”. În această operă a sa, Ipolit exprimă o opinie separată faţă de episcopul Zefirius, pe care îl consideră „necalificat pentru legile Bisericii” (Zefirius se arăta îngăduitor cu cei care încălcau aceste legi). Mai mult, Ipolit îl critică şi pe Papa Calist I, episcopul de atunci al Romei, pentru reprimirea în sânul Bisericii a recidiviştilor în erezii. De asemenea, în „Respingerea tuturor ereziilor” Ipolit combate doctrinele gnosticilor şi le condamnă ca fiind eretice, arătând că punctele lor de vedere au fost preluate din filosofia păgână şi din teozofiile orientale.
Hippolytus also came into conflict with the opinions of the bishops of Rome on christological issues of the day to such an extant that came to allow himself to be elected a rival bishop of Rome, the first antipope.
Under the persecutions of emperor Maximinus Thrax Hippolytus was exiled to Sardinia in 235 where he died, reportedly a mucenic. His body was returned to Rome and interred in a cemetery on the Via Tiburtina. By about 255, he was considered a martyred priest by the Church, indicating that he had been reconciled with the Church and not considered a schismatic.
