Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Ipacoi (din gr. Υπακοή, care provine din verbul υπακούω, "a asculta"), uneori denumit și subascultătorul, este un tropar care se cântă la Utrenia Praznicelor Împărăteşti și Duminica, înainte de antifoanele celor opt glasuri.

Istoric

În vechime, desemnau răspunsurile cântate de popor în timpul cântării liturgice a Psalmilor. Astăzi, el corespunde unui tropar autonom, alcătuit din unele versete din Psalmi sau formule consacrate în uzul liturgic, care se repetau după fiecare verset al Psalmului respectiv (ca în cazul Canonului Sfintei Treimi sau la sfârșitul condacelor și icoaselor din cadrul acatistelor).

Indicații liturgice

  1. La unele Praznice Împărătești, Ipacoi este plasat după Oda a treia a canonului, iar la Paști se cântă iarăși la Sfânta Liturghie, împreună cu troparul pascal și cu condacul.
  2. În Duminicile obișnuite vine după Binecuvântările Învierii (evloghitaria) și după ectenia mică.
  3. Ipacoi de duminica se citește și la Miezonoptică, după Canonul Sfintei Treimi.[1]

Note

  1. The Festal Menaion (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 561f.

Surse

A se vedea și