Iosif de Volokolamsk: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(propunere de traducere din engleza)
 
Linia 1: Linia 1:
 
{{Traducere EN}}
 
{{Traducere EN}}
−
The Venerable '''Joseph of Volokolamsk''', also known as '''Joseph of Volotsk''' or '''Joseph Volotsky''' (Russian: Ио́сиф Во́лоцкий) was an [[abbot]] and [[theologian]] of the [[Russian Orthodox Church]] during the late fifteenth and early sixteenth centuries. He led the party advocating monastic landownership that took his name as the "Joesphites". He is commemorated on [[September 9]] and [[February 13]].
 
  
−
==Life==
+
Cuviosul '''Iosif de Volokolamsk''', cunoscut şi ca '''Iosif de Volotsk''' sau '''Iosif Volotsky''' (în rusă: Ио́сиф Во́лоцкий) a fost un [[stareţ]] şi [[teolog]] al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Rusiei]], spre sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. El era liderul grupului care susţinea dreptul mănăstirilor de a deţine pământ, grup care a primit numele de "iozefiţi". El este prăznuit în [[9 septembrie]] şi [[13 februarie]].
−
Ivan Sanin (Russian: Ива́н Са́нин) born in Volokolamsk Principality, on [[November 14]], 1439, to a family of landowners that owned the village of Yazvisch-Pokrov. His father's name was John and his mother Marina. At the age of seven, Ivan was sent to be educated by the Elder Arsenius at the Monastery of the Volokoloamsk-Exaltation of the Cross. At the [[monastery]], John displayed rare qualities and an extraordinary aptitude for church service. In 1459, John joined the Monastery of Tver Savvin under the Elder, and strict ascetic, Barsanuphius. Finding the [[monasticism|monastic]] rule not strict enough, he left, with the blessing of Barsanuphius, and joined St. Paphnutius of Borov in Borov. On February 13, 1460, John was [[tonsure]]d a [[monk]] at Borov Monastery, taking the monastic name Joseph.  
 
  
−
The young monk Joseph shouldered the heavy obediences placed on him with love and zeal, with the duties of ecclesiarch that St. Paphnutius had assigned. Before he died, St. Paphnutius [[ordination|ordained]] Joseph a [[hieromonk]]. After the death of St. Paphnutius in 1477, Joseph became igumen and began to transform monastic life at the monastery along strict [[cenobitic]] principles. A majority of the monks, however, strongly objected to Joseph's leadership. Visiting a number of Russian cenobitic monasteries, including the St. Cyril of White Lake Monastery with the Elder Gerasimus, only strengthened his views on monastic life.  
+
==Viaţa==
 +
Ivan Sanin (în rusă: Ива́н Са́нин) s-a născut în principatul Volokolamsk, în [[14 noiembrie]] 1439, într-o familie de proprietari de pământ care deţineau oraşul Yazvisch-Pokrov. Tătăl său se numea Ioan iar mama sa Marina. La vârsta de şapte ani, Ivan a fost trimis să fie educat de pustnicul Arsenie de la Mănăstirea Volokoloamsk-Înălţarea Sfintei Cruci. La [[mănăstire]], Ioan a arătat calităţi rare şi o aptitudine rară pentru slujbele Bisericii. În 1459, Ioan a intrat în Mănăstirea Tver Savvin sub tutela pustnicului şi ascetului Varsanufie. Deoarece a găsit că regulamantul [[monahism|monahal]] nu era suficient de strict, el a plecat, cu binecuvântarea lui Varsanufie, şi s-a alăturat Sfântului Pafnutie din Borov. În 13 februarie 1460, Ioan a fost [[tundere|tuns]] [[călugăr]] la Mănăstirea Borov, luând numele de Iosif.  
  
−
Returning to Borov at the wish of the prince, St. Joseph continued to encounter the resistance from the brethren. He, thus, resolved to start a new monastery with a strict cenobitic rule. With seven like-minded monks he returned to Volokolamsk where, with the approval of Prince Boris Vasilievich the brother of Grand Prince Ivan III, St. Joseph founded within Prince Boris' principality the Monastery of the Dormition of the Most Holy Mother of God at the confluence of the Rivers Struga and Sestra. The date [[August 15]], 1479, with the [[consecration of a church|consecration]] of the wooden Church of the Dormition of the Mother of God, marked the founding of this monastery that later gained the name Joseph-Volokolamsk Monastery, after its founder.  
+
Tânărul călugăr Iosif a purtat ascultările grele puse pe umerii lui cu mult zel şi iubire, alături de îndatoririle de ecleziarh pe care Sfântul Pafnutie i le-a atribuit. Înainte să moară, Sfântul Pafnutie l-a [[hirotonire|hirotonit]] pe Iosif la rangul de [[ieromonah]]. După moartea Sfântului Pafnutie în 1477, Iosif a devenit egumen şi a început să schimbe viaţa monastică de la mănăstire după principiile stricte [[cenobitic]]e stricte. Cu toate acestea, majoritatea călugărilor au obiectat cu putere la ideile lui Iosif. Vizitarea împreună cu pustnicul Gherasim a câteva mănăstiri cenobitice din Rusia, printre care şi Mănăstirea Sfântul Chiril Lacul Alb doar i-au întărit convingerile sale referitoare la viaţa monahală.  
  
−
The monastery rose quickly, as St. Joseph, a skilled builder himself, joined with everyone in its construction. Reports of the quality of asceticism and his example of an ascetic life of temperance and spiritual sobriety brought new monks to the monastery. He led a strict cenobitic life in accord with the Rule he compiled, to which all the services and obediences of the monks were subordinated. It governed their whole life, "whether in their comings or goings, their words or their deeds." At the core of the rule was total non-covetousness, detachment from one's own will, and constant work. The brethren possessed everything in common: clothing, footwear, food and other things.
+
La dorinţa prinţului, s-a întors la Borov, unde Sfântul Iosif a continuat să întâmpine rezistenţa fraţilor săi de călugărie. Astfel, el a obţinut  aprobarea să deschidă o nouă mănăstire după regula cenobitică strictă. Împreună cu şapte călugări asemănători în concepţie, el s-a reîntors la Volokolamsk unde, cu aprobarea prinţului Boris Vasilievich, fratele Marelui Prinţ Ivan al III-lea, Sfântul Iosif a înfiinţat în principatul prinţului Boris Mănăstirea Adormirii Preasfintei Maici a Domnului la confluenţa râurilor Struga şi Sestra. Ziua de [[15 august]] 1479, când a vut loc [[târnosire]]a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, biserică din lemn, marchează înfiinţarea mănăstirii care mai târziu a primit numele de Mănăstirea Iosif-Volokolamsk, după fondatorul ei.  
  
−
Over the following years the monastery grew. Stone and heated churches were built as the monastery trained a school of renowned monks. Among his [[disciple]]s and followers were Metropolitans Daniel and Macarius of Moscow, Archbishop Bassian of Rostov, and Bishops Simeon of Suzdal, Dositheus of Krutitsa, and Sava of Krutitsa, called Black.
+
Mănăstirea s-a ridicat repede, şi prin aceea că Sfântul Iosif, un zidar priceput, a ajutat pe oricine avea nevoie la contrucţie. Relatări despre calitatea ascetismului şi exemplul lui Iosif despre viaţa ascetică de cumpătare şi sobrietate spirituală au atras mulţi călugări la această mănăstire. El veghea să se desfăşoare o viaţă strict cenobitică în concordanţă cu regulamentul pe care-l concepuse şi care erau deasupra tuturor slujbelor şi ascultărilor călugărilor. Regulamentul guverna toate aspectele vieţii lor, "dacă veneau sau plecau, cuvintele şi faptele lor." În miezul acestui regulament se găseau regulile renunţării la orice invidie, renunţarea la voia proprie şi munca constantă. Fraţii aveau totul în comun: haine, încălţări, hrană şi alte lucruri.
  
−
Under St. Joseph's leadership his monastery became the center of the lives of the common people of the surrounding area, providing the means for sustaining their existence when they came into extreme need.
+
De-a lungul anilor următori, mănăstirea acrescut. Au fost construite biserici din piatră şi încălzite, deoarece mănăstirea a devenit şcoală pentru călugări vestiţi. Printre [[ucenic]]ii şi discipolii săi se găseau mitropoliţii Daniel şi Macarie al Moscovei, arhiepiscopul Bassian al Rostovului şi episcopii Simeon de Suzdal, Dositeu de Krutitsa şi Sava de Krutitsa, numit Negru.
  
−
In 1470, a preacher Skhariya (Zachariah), who came to [[Novgorod]] in the retinue of the Lithuanian prince Michael Olelkovich, played on the deficiencies of faith and learning of certain [[clergy]] with the idea of self-determination of ones faith and salvation. These ideas led to a disdain of basic elements of Orthodox popular morality: rejection of holy [[icon]]s and veneration of [[saint]]s and ultimately to the fundamental teachings of Orthodox Christianity. The proponents of these ideas became known a Judaizers. Their influence reached to the Grand Prince Ivan III who introduced them to Moscow. In Moscow, he placed two in positions as [[archpriest]]s at the Cathedrals of the [[Dormition Cathedral (Moscow Kremlin)|Dormition]] and [[Cathedral of Archangel MIchael (Moscow Kremlin)|Michael the Archangel]] in the Kremlin. Eventually, an [[heretic|heretical]] [[Metropolitan]] Zosimas was installed in the [[see]] of Moscow.
+
Sub conducerea Sfântului Iosif, mănăstirea sa a devenit centrul vieţilor oamenilor obişnuiţi din zona înconjurătoare, furnizându-le mijloacele susţinerii existenţei lor atunci când ajungeau în situaţii grele.
  
−
St. Joseph, with Gennadius of Novgorod, led the struggle against the spread of this [[heresy]]. Joseph first epistle, "Concerning the Mystery of the Most Holy Trinity" attacking the heresy, was written in 1477 while he was a monk at the Paphnutiev Borov monastery. At the Dormition Volokolamsk monastery, he wrote his main works, including "The Enlightener" (Просветитель), as the monastery became the bulwark of Orthodoxy in the fight against the Judaizers. Through the works of St Joseph and Arch. Gannadius success was gained in defeating the heresy. In 1494, the heretic Zosimas was [[deposition|deposed]]. At local councils of 1501 to 1504, the heresy of the Judaizers was condemned.  
+
În 1470, un predicator pe nume Skhariya (Zaharia), care a venit în [[Novgorod]] în suita prinţului lituanian Mihail Olelkovich, a insistat pe deficienţele de credinţă şi învăţătură ale anumitor [[cler]]ici insistând pe ideea auto-determinării credinţei şi mântuirii fiecăruia. Aceste idei au dus la desconsiderarea unor elemente de bază ale moralităţii populare ortodoxe: respingerea sfintelor [[icoană|icoane]] şi a cinstirii [[sfânt|sfinţilor]] şi, într-un final, a însăşi învăţăturilor fundamentale ale Creştinismului ortodox. Adepţii acestor idei au devenit cunoscuţi sub numele de iudaizanţi. Influenţa lor a ajuns până la Marele Prinţ Ivan al III-lea care le-a introdus la Moscova. Acolo, el a numit în funcţie doi [[protopop]] la Catedralele [[Catedrala Adormirea Maicii Domnului (Moscova, Kremlin)|Adormirii Maicii Domnului]] şi la [[Catedrala Arhanghelului Mihail (Moscova, Kremlin)|Mihail Arhanghelul]] din Kremlin. Ulterior, un [[mitropolit]] [[eretic]], Zosima, a fost instalat în [[scaun]]ul Moscovei.
 +
 
 +
Sfântul Iosif, împreună cu Ghenadie de Novgorod, au condus lupta împotriva răspândirii acestei [[erezie|erezii]]. Iosif a scris prima sa epistolă, "Cu privire la taina Prea Sfintei treimi", în care ataca erezia, în 1477, în timp ce era călugăr la Mănăstirea Borov. La Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Volokolamsk, el a scris principalele sale lucrări, printre care şi "Iluminătorul" (Просветитель), pe măsură ce mănăstirea devenea bastionul Ortodoxiei în lupta împotriva iudaizanţilor. Prin lucrările Sfântului Iosif şi ale arhimandritului Ghenadie, lupta împotriva ereziei a fost victorioasă. În 1494, ereticul Zosima a fost [[depunere|depus]]. La sinoadele locale dintre 1501 şi 1504, erezia iudaizanţilor a fost condamnată.
  
 
During the struggle, St. Joseph bore other trials and tribulations. He angered the Grand Prince Ivan III, who only repented his weakness and came to a reconciliation with Joseph only near the end of his life. Joseph also drew the ire of the Volotsk appenage prince Theodore, on whose lands the Volokolamsk Monastery stood.  
 
During the struggle, St. Joseph bore other trials and tribulations. He angered the Grand Prince Ivan III, who only repented his weakness and came to a reconciliation with Joseph only near the end of his life. Joseph also drew the ire of the Volotsk appenage prince Theodore, on whose lands the Volokolamsk Monastery stood.  
Linia 29: Linia 30:
 
St. Joseph fell asleep peacefully in the Lord on September 9, 1515. Local celebration of St. Joseph began at the Volokolamsk monastery in December 1578, on the hundred year anniversary of the founding of the monastery. On [[June 1]], 1591, the church-wide celebration of his memory was established under Patriarch Job.
 
St. Joseph fell asleep peacefully in the Lord on September 9, 1515. Local celebration of St. Joseph began at the Volokolamsk monastery in December 1578, on the hundred year anniversary of the founding of the monastery. On [[June 1]], 1591, the church-wide celebration of his memory was established under Patriarch Job.
  
−
==Sources==
+
==Izvoare==
 
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=102549 Venerable Joseph the Abbot of Volokolamsk, Volotsk]
 
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=102549 Venerable Joseph the Abbot of Volokolamsk, Volotsk]
 
*[http://www.britannica.com/EBchecked/topic/306417/Saint-Joseph-of-Volokolamsk Saint Joseph of Volokolamsk]
 
*[http://www.britannica.com/EBchecked/topic/306417/Saint-Joseph-of-Volokolamsk Saint Joseph of Volokolamsk]
 
*[[Wikipedia: Joseph Volotsky]]
 
*[[Wikipedia: Joseph Volotsky]]
  
−
[[Category: Saints]]
+
[[Categorie:Sfinţi]]
−
[[Category: Monastics]]
+
[[Categorie:Călugări]]
  
 
[[en:Joseph of Volokolamsk]]
 
[[en:Joseph of Volokolamsk]]

Versiunea de la data 18 decembrie 2010 20:11

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Cuviosul Iosif de Volokolamsk, cunoscut şi ca Iosif de Volotsk sau Iosif Volotsky (în rusă: Ио́сиф Во́лоцкий) a fost un stareţ şi teolog al Bisericii Rusiei, spre sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. El era liderul grupului care susţinea dreptul mănăstirilor de a deţine pământ, grup care a primit numele de "iozefiţi". El este prăznuit în 9 septembrie şi 13 februarie.

Viaţa

Ivan Sanin (în rusă: Ива́н Са́нин) s-a născut în principatul Volokolamsk, în 14 noiembrie 1439, într-o familie de proprietari de pământ care deţineau oraşul Yazvisch-Pokrov. Tătăl său se numea Ioan iar mama sa Marina. La vârsta de şapte ani, Ivan a fost trimis să fie educat de pustnicul Arsenie de la Mănăstirea Volokoloamsk-Înălţarea Sfintei Cruci. La mănăstire, Ioan a arătat calităţi rare şi o aptitudine rară pentru slujbele Bisericii. În 1459, Ioan a intrat în Mănăstirea Tver Savvin sub tutela pustnicului şi ascetului Varsanufie. Deoarece a găsit că regulamantul monahal nu era suficient de strict, el a plecat, cu binecuvântarea lui Varsanufie, şi s-a alăturat Sfântului Pafnutie din Borov. În 13 februarie 1460, Ioan a fost tuns călugăr la Mănăstirea Borov, luând numele de Iosif.

Tânărul călugăr Iosif a purtat ascultările grele puse pe umerii lui cu mult zel şi iubire, alături de îndatoririle de ecleziarh pe care Sfântul Pafnutie i le-a atribuit. Înainte să moară, Sfântul Pafnutie l-a hirotonit pe Iosif la rangul de ieromonah. După moartea Sfântului Pafnutie în 1477, Iosif a devenit egumen şi a început să schimbe viaţa monastică de la mănăstire după principiile stricte cenobitice stricte. Cu toate acestea, majoritatea călugărilor au obiectat cu putere la ideile lui Iosif. Vizitarea împreună cu pustnicul Gherasim a câteva mănăstiri cenobitice din Rusia, printre care şi Mănăstirea Sfântul Chiril Lacul Alb doar i-au întărit convingerile sale referitoare la viaţa monahală.

La dorinţa prinţului, s-a întors la Borov, unde Sfântul Iosif a continuat să întâmpine rezistenţa fraţilor săi de călugărie. Astfel, el a obţinut aprobarea să deschidă o nouă mănăstire după regula cenobitică strictă. Împreună cu şapte călugări asemănători în concepţie, el s-a reîntors la Volokolamsk unde, cu aprobarea prinţului Boris Vasilievich, fratele Marelui Prinţ Ivan al III-lea, Sfântul Iosif a înfiinţat în principatul prinţului Boris Mănăstirea Adormirii Preasfintei Maici a Domnului la confluenţa râurilor Struga şi Sestra. Ziua de 15 august 1479, când a vut loc târnosirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, biserică din lemn, marchează înfiinţarea mănăstirii care mai târziu a primit numele de Mănăstirea Iosif-Volokolamsk, după fondatorul ei.

Mănăstirea s-a ridicat repede, şi prin aceea că Sfântul Iosif, un zidar priceput, a ajutat pe oricine avea nevoie la contrucţie. Relatări despre calitatea ascetismului şi exemplul lui Iosif despre viaţa ascetică de cumpătare şi sobrietate spirituală au atras mulţi călugări la această mănăstire. El veghea să se desfăşoare o viaţă strict cenobitică în concordanţă cu regulamentul pe care-l concepuse şi care erau deasupra tuturor slujbelor şi ascultărilor călugărilor. Regulamentul guverna toate aspectele vieţii lor, "dacă veneau sau plecau, cuvintele şi faptele lor." În miezul acestui regulament se găseau regulile renunţării la orice invidie, renunţarea la voia proprie şi munca constantă. Fraţii aveau totul în comun: haine, încălţări, hrană şi alte lucruri.

De-a lungul anilor următori, mănăstirea acrescut. Au fost construite biserici din piatră şi încălzite, deoarece mănăstirea a devenit şcoală pentru călugări vestiţi. Printre ucenicii şi discipolii săi se găseau mitropoliţii Daniel şi Macarie al Moscovei, arhiepiscopul Bassian al Rostovului şi episcopii Simeon de Suzdal, Dositeu de Krutitsa şi Sava de Krutitsa, numit Negru.

Sub conducerea Sfântului Iosif, mănăstirea sa a devenit centrul vieţilor oamenilor obişnuiţi din zona înconjurătoare, furnizându-le mijloacele susţinerii existenţei lor atunci când ajungeau în situaţii grele.

În 1470, un predicator pe nume Skhariya (Zaharia), care a venit în Novgorod în suita prinţului lituanian Mihail Olelkovich, a insistat pe deficienţele de credinţă şi învăţătură ale anumitor clerici insistând pe ideea auto-determinării credinţei şi mântuirii fiecăruia. Aceste idei au dus la desconsiderarea unor elemente de bază ale moralităţii populare ortodoxe: respingerea sfintelor icoane şi a cinstirii sfinţilor şi, într-un final, a însăşi învăţăturilor fundamentale ale Creştinismului ortodox. Adepţii acestor idei au devenit cunoscuţi sub numele de iudaizanţi. Influenţa lor a ajuns până la Marele Prinţ Ivan al III-lea care le-a introdus la Moscova. Acolo, el a numit în funcţie doi protopop la Catedralele Adormirii Maicii Domnului şi la Mihail Arhanghelul din Kremlin. Ulterior, un mitropolit eretic, Zosima, a fost instalat în scaunul Moscovei.

Sfântul Iosif, împreună cu Ghenadie de Novgorod, au condus lupta împotriva răspândirii acestei erezii. Iosif a scris prima sa epistolă, "Cu privire la taina Prea Sfintei treimi", în care ataca erezia, în 1477, în timp ce era călugăr la Mănăstirea Borov. La Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Volokolamsk, el a scris principalele sale lucrări, printre care şi "Iluminătorul" (Просветитель), pe măsură ce mănăstirea devenea bastionul Ortodoxiei în lupta împotriva iudaizanţilor. Prin lucrările Sfântului Iosif şi ale arhimandritului Ghenadie, lupta împotriva ereziei a fost victorioasă. În 1494, ereticul Zosima a fost depus. La sinoadele locale dintre 1501 şi 1504, erezia iudaizanţilor a fost condamnată.

During the struggle, St. Joseph bore other trials and tribulations. He angered the Grand Prince Ivan III, who only repented his weakness and came to a reconciliation with Joseph only near the end of his life. Joseph also drew the ire of the Volotsk appenage prince Theodore, on whose lands the Volokolamsk Monastery stood.

Joseph advocated the position that "all church-acquired property is essentially the acquired property of God, pledged, entrusted, and given to God." There developed opinions about the differences of outlook and discord between the two pedagogues of Russian monasticism, Ss, Joseph of Volotsk and Nilus of Sora, at the end of the fifteenth and beginning of the sixteenth centuries. In the historical literature these views usually present them as proclaiming two "contrary" currents within Russian spiritual life: external action and inner contemplation. This is profoundly incorrect. St Joseph in his Rule developed these two aspects of Russian monastic tradition, proceeding without interruption from the Athonite blessing given to St. Anthony of the Kiev Caves, through St. Sergius, and down to our own day.

Ss. Joseph and Nilus are spiritual brothers, in that spiritual work and physical work are but two aspects of the same Christian vocation: a vital continuation of the creative activity of God in the world, encompassing as much the ideal as well as the material spheres.

St. Joseph was an active proponent of a strong centralized Moscow realm. He was among the originators of the position about the Russian Church as the recipient and bearer of the piety of the Byzantine Empire. The views of the Josephites on the significance of monasteries possessing properties for church building, and the participation of the Church in social life, were set amidst the struggle for centralized power by the Moscow prince. His opponents were separatists who tried to disparage these views for their own political ends and surreptitiously used the teaching of St Nilus of Sora about "non-acquisitiveness," the withdrawal of monastics from worldly matters and possessions. This supposed opposition engendered a false view on hostility between the trends of Ss. Joseph and Nilus. Both trends legitimately coexisted within the Russian monastic Tradition, complementing each other. As is evidenced from the Rule of St. Joseph, its basis was complete non-acquisitiveness, and renunciation of the very concepts of "yours-mine."

St. Joseph fell asleep peacefully in the Lord on September 9, 1515. Local celebration of St. Joseph began at the Volokolamsk monastery in December 1578, on the hundred year anniversary of the founding of the monastery. On June 1, 1591, the church-wide celebration of his memory was established under Patriarch Job.

Izvoare

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Iosif_de_Volokolamsk&oldid=21151”