Iosif cel Nou

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 24 aprilie 2010 13:49, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (Imnografie: dupa sinaxar)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol sau paragraf este o ciornă.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.



Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei, s-a născut pe la anul 1568 în oraşul Raguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice, fiind vlah de origine ca şi Sfinţii Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Dimitrie cel Nou Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti, Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş. Se pare că tatăl său era stăpânul unei corăbii care transporta mărfuri pe Adriatica, Mediterana, Marea Neagră şi Dunăre. Fiind orfan de tânăr a fost crescut de mama sa în bună cinstire de Dumnezeu.

Viaţa

Proslăvirea

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-a rânduit; şi după moarte în cetele sfinţilor te-a sălăşluit; Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşale nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.

Condac, glasul al 4-lea:

Apărător nebiruit, ca cel ce prin tine din nevoi s-a mântuit, te are pământul Banatului, Iosif. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu apără-l pe el de toată nevoia, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Iosif, făcătorule de minuni.

Iconografie

Surse

Legături externe