Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Iosif Flavius

Iosif Flavius (n. 30 d.Hr. - d. 100) a fost un istoric iudeo-roman din secolul I d.Hr., în scrierile căruia se regăsesc câteva mențiuni potențial importante pentru istoria creștinismului primar.

Cariera

Iosif Flavius s-a născut în anul 30 d.Hr ca descendent din familia Hașmoneilor dinspre bunică, într-o familie nobilă, având un frate mai mare. A avut o educație solidă inclusiv religioasă, fiind la curent cu doctrinele fariseilor, saducheilor și esenienilor. Potrivit mărturiei sale, la vârsta de 13 ani era numit deja rabin în Ierusalim. După o vreme petrecută în sihăstrie, în deșertul din apropiere, Iosif Flavius se va înrola în armata evreiască, unde va comanda, vreme de 16 ani, un detașament din Galileea. Încă din tinerețe a fost un remarcabil apărător al confraților, mergând chiar până la Roma ca să le apere interesele. Astfel, la vârsta de 27 de ani, Iosif este trimis la Roma, spre a negocia eliberarea unor preoți evrei, ținuți prizonieri de soldații lui Nero. S-a implicat în revolta contra Romei, care izbucnise în anul 66 d.Hr. A fost învins în primele confruntări , trebuind să se retragă la Iotopata. Acolo a continuat lupta până la bătălia decisivă, când orașul a căzut în mâinile dușmanilor. Pentru a nu fi prinși de vii de romani, autoritățile au decis să se sinucidă. Rămas doar cu un singur om, Iosif a decis să se predea. Cu această ocazie, Iosif ar fi spus că generalul Vespasian va deveni împărat roman, lucru care se va și împlini. Vespasian l-a eliberat în anul 69 și l-a luat la Roma. Făcând parte din anturajul lui Titus, fiul lui Vespasian, l-a însoțit pe acesta în asediul împotriva Ierusalimului. Revenit la Roma, a primit cetățenie romană, luându-și supranumele de Flavius, care era de fapt numele de familie al lui Vespasian, în semn de recunoștință față de eliberatorul său. A murit probabil în jurul anului 100.

Familia

Prima soție a lui Iosif Flavius a murit în Ierusalim, împreună cu părinții săi, în cadrul asediului roman. Mai apoi însă, Vespasian l-a ajutat să se căsătorească cu o evreică ostatică, care însă îl va părăsi fugind. În jurul anului 70, el se va recăsători cu o evreică din Alexandria, împreună cu care va avea trei fii. Dintre aceștia, numai Flavius Hyrcanus a supraviețuit copilăriei. Iosif va divorța de această soție în jurul anului 75, căsătorindu-se cu o a patra, o evreică din Creta, membră a unei familii de seamă. Cu aceasta din urmă va avea doi fii, Flavius Justus și Flavius Simonides Agrippa.

Opera

 
Pagină din Antichitățile iudaice de Iosif Flaviu, 1466, limba latină

Iosif Flavius a scris:

1) „Războiul iudaic” (lat. De bello iudaico) este format din 7 cărți și a fost publicat mai întâi în limba aramaică pentru comunitățile iudaice din Mesopotamia în anii 77-78 d.Hr.. În prima carte sunt rezumate evenimentele cuprinse în timpul domniei persecutorului iudeilor, Antiohus al IV-lea Epifanes (175 î.Hr), continuând până la moartea lui Irod. Cartea a doua cuprinde perioada de la Arhelau (anul 6 d.Hr) până la anul 66 iar cărțile a treia și a șasea redau insurecția romană din Galileea. Cartea a șaptea îl evocă pe împăratul Titus, fiul lui Vespasian și triumful acestuia împotriva ultimelor rezistențe iudaice și consolidarea domniei; cartea este relevantă pentru arheologia biblică grație descrierii amănunțite a orașului Ierusalim și mai ales a Templului înainte de distrugerea definitivă de către romani în anul 70.

2) „Antichități iudaice” este o scriere în 21 cărți, în care este evocată istoria iudeilor de la Creație până la anul 66 d.Hr.; scrisă în anii 93-94 d.Hr.. În prima parte până în epoca lui Simon Macabeul, Iosif Flaviu parafrazează Biblia ebraică. Pentru perioada Hașmoneilor și a lui Irod istoricul a folosit o lucrare a unui oarecare Nicolas din Damasc, care, din păcate, s-a pierdut. Este interesantă pentru arheologia biblică, mai ales cea nou testamentară, căci dă multe amănunte despre Irod Agrippa I. În partea numită "Testamentul lui Flavius", autorul amintește de trei ori de Iisus Hristos.

3) Autobiografia este scrisă ca și o completare a ,,Războiului iudaic”. În aceasta, Iosif se străduiește să clarifice evenimentul de la Jotapata, când camarazii s-au sinucis, iar el a trecut de partea romanilor.

4) Contra Apionem este o polemică îndreptată împotriva criticilor la adresa iudeilor formulate de un autor egiptean.

Valoarea operei

Meritul lui Iosif Flaviu a fost acela că a făcut cunoscută istoria și religia poporului iudeu unui public de limbă greacă, demonstrând vechimea iudaismului, care o depășește cu mult pe cea a grecilor. În plus, el a umplut un gol în istorie și anume epoca de după Macabei, până la anul 70 d.Hr.. Opera sa este valoroasă prin informațiile despre lumea iudaică transmise posterității.

Bibliografie

  1. Petre Semen- Arheologie biblică în actualitate, Editura Mitropoliei și Bucovinei, Iași, 1997, ISBN 973-9272-01-0
  2. http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/iosif-flavius-124646.html

Legături externe