Iosif (Pop) al Europei Occidentale și Meridionale

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Înaltpreasfințitul arhiepiscop și mitropolit Iosif
Înaltpreasfințitul arhiepiscop și mitropolit Iosif (Pop)
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Paris
Titlul   Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Formulă de adresare   Înaltpreasfinția Voastră
Perioada   29 noiembrie 1997 - prezent
Predecesor   Serafim (Joantă)
Succesor   -
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   26 octombrie 1993
Hirotonire episcopală   15 martie 1998
Episcopi consecratori   Un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (Paris)
Alte funcții   Director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles)
Date personale
Data nașterii   19 februarie 1966
Locul nașterii   Vişeu de Jos, judeţul Maramureş
Data morții   -
Locul morții   -

Înaltpresfințitul Iosif (Pop) este arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Născut la 19 februarie 1966, la Vişeu de Jos (nume civil : Ilie Pop), judeţul Maramureş.

A absolvit Liceul "Gheorghe Şincai" din Baia Mare, Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu (1989-1993, licenţa 1993) şi un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă "Sfântul Serghie" din Paris (1994-1998), cu tema "Taina persoanei umane la Sfântul Simeon Noul Teolog".

Hirotonit diacon (19 octombrie 1993) şi preot (26 octombrie 1993) celib pe seama capelei Facultăţii de Teologie din Alba Iulia de către Episcopul (actualmente Arhiepiscop) Andrei al Alba-Iuliei, a fost duhovnic şi preparator (catedra de Morală) în cadrul Facultăţii şi profesor (Istoria bisericească şi Patrologie) la Seminarul teologic (1993-1994). La 17 aprilie 1994 a fost tuns în monahism primind numele de Iosif. A deservit ca preot şi duhovnic Mănăstirea de maici "Acoperământul Maicii Domnului" de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa (1994-1998).

La 29 noiembrie 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l-a ales Arhiepiscop. A fost hirotonit la 15 martie 1998, în catedrala greacă Sfântul Ştefan din Paris, de către un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei.

În jurisdicţia Arhiepiscopiei se află parohiile şi comunităţile române din Franţa, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda. În 1998, Arhiepiscopia cuprindea 30 de parohii; în prezent, sunt organizate peste 130 de parohii şi comunităţi. La 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, Înaltpreasfinţia Sa dobândind titlul de Mitropolit.

Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membru al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa. În misiunea sa, este ajutat de Preasfinţitul Marc (7 mai 2005), Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

În perioada 2001-2002, a fost locţiitor al scaunului vacant de Arhiepiscop al Americii şi Canadei, în care calitate a contribuit la reînnoirea Arhiepiscopiei.

Din anul 2002, este numit de către Sfântul Sinod Director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles).