Ion Bria

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 20 februarie 2010 01:20, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: Părintele '''Ion Bria''' (1929-2002) a fost preot și profesor de Teologie în Biserica Ortodoxă Română. ==Viața și activitatea== Părintele Ion Bria s-a născut la [[1...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Părintele Ion Bria (1929-2002) a fost preot și profesor de Teologie în Biserica Ortodoxă Română.

Viața și activitatea

Părintele Ion Bria s-a născut la 19 iunie 1929, în localitatea Telega, judeţul Prahova. A efectuat studii secundare la Liceele din Vălenii de Munte şi Ploieşti.

A făcut studii superioare la Institutul Teologic din Bucureşti (1950-1954) si cursuri de doctorat (1954-1957) cu sustinerea tezei in 1968. Mai apoi a continuat cu studii de specializare la Colegiul anglican din Canterbury (1962-1963) şi la Facultatea de Teologie din Durham (1966).

În anul 1965 a fost hirotonit întru diacon şi, în 1969, întru preot, mai târziu primind distincția de iconom stavrofor.

A fost, pe rând, profesor la Seminariile Teologice din Buzău (1957-1961) şi Bucureşti (1962-1965), asistent la Institutul Teologic din Bucureşti (1965-1966), redactor la Editura Institutului Biblic (1966-1968), asistent și lector (1968 - 1970), apoi conferenţiar pentru Omiletică şi Catehetică (sept.1971 - apr.1973), apoi profesor titular la catedra de Misiune şi Ecumenism al Institutului Teologic din Bucureşti, de la 1 ianuarie 1978.

Activitatea ecumenică

În perioada 1 aprilie 1973 - 30 iunie 1994, a lucrat la Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, fiind coordonator pentru Studii misionare ortodoxe în Comisia „Misiune şi Evanghelizare”. De asemenea, a fost director al Secţiei „Înnoire şi viaţă parohială” (1989-1990), apoi director executiv al Departamentului „Unitate şi Înnoire” („Credinţă şi Constituţie”), între anii 1991-1994. În această calitate a luat parte la marile reuniuni ecumenice: Adunările generale de la Nairobi (1975), Vancouver (1983), Canberra (1991); conferinţele misionare mondiale: Bangkok (1973), Melbourne (1981); conferinţele „Credinţă şi Constituţie”: Bangalore (1978), Santiago de Compostella (1993). Totodată, a fost invitat să susţină prelegeri despre Ortodoxie şi Ecumenism la Institutele ecumenice din Lyon, Paris, Geneva. Începând cu anul 1976 este profesor invitat la diferite Facultăţi de Teologie şi centre ecumenice din Europa, iar în 1990 a primit titlul de Doctor honoris causa al Facultăţii de Teologie din Presov.

A fost colaborator la numeroase reviste teologice din ţară și din străinătate (Geneva, Atena, Salonic, Paris, Boston, New York); începând cu anul 1976 este profesor invitat la diferite Facultăţi de Teologie şi centre ecumenice din Europa. Primește titlul de "Doctor honoris causa" al Facultatii de Teologie din Presov în anul 1990.

Părintele Ion Bria a trecut la cele veşnice în 2002, la Bucureşti.

Gândirea teologică

Teologia sa se orientează spre mai multe direcţii: - expunerea contemporană a doctrinei ortodoxe (pentru învăţământul universitar); - conturarea unei „misiologii ortodoxe”, ţinând seama de contextul misionar şi cultural european actual; - evaluarea critică a teologiei româneşti în epoca modernă şi contemporană; - a iniţiat un curent în teologia misionară, în jurul temei „Liturghia după Liturghie”.

Scrieri

Lucrări în volum

- Dicționar de teologie ortodoxă, București, 1981, 398 p. (reeditat in Olanda in 1986 si la București 1994, 428 p.);

- Curs de teologie și practică misionară, Geneva, 1982;

- Curs de formare misionară și ecumenică, Geneva, 1984, 191 p.;

- Credința pe care o mărturisim, București, 1987, 336 p.;

- Destinul Ortodoxiei, București, 1989, 372 p.;

- Iisus Hristos, București, 1992, 160 p.

- Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, Ed. România creștină, col. „Didaskalos”, București, 1999.

Studii in reviste

- Sinergia in teologia ortodoxa in "Ortodoxia", an. VIII, 1956, nr. 1, p. 29-43;

- Simtirea tainica a prezentei harului dupa Sfantul Simeon Noul Teolog, in ST, an. VIII, 1956, nr. 7 - 8, p. 470 -486;

- Aspectul dogmatic al Sfintei Liturghii, in "Ortodoxia", an. XI, 1959, nr. 7-8, p. 417-427;

- Infailibilitatea Bisericii - temei dogmatic al Unirii, in `Ortodoxia", an. XII, 1960, nr. 3, p. 494-504;

- Harul Botezului in viata duhovniceasca crestini, in GB, an. XIX, 1966, nr. II - 12, p. 931-944;

- Actuala configuratie geografica si confesionala a confesiunii anglicane, in "Ortodoxia", an. XV, 1963, nr. 1, p. 128-140;

- Iisus Hristos iubitorul de oameni, in "Ortodoxia", an. XVIII, 1966, nr. 1, p. 54-69;

- Aspecte dogmatice ale unirii Bisericii crestine, teza de doctorat in ST, an. XX, 1968, nr. 1 - 2, p.3 - 170 (si extras);

- Ecleziologia comuniunii, in ST, an. XX, 1968, nr. 9-10, p. 669-681;

- Slujirea crestina in Iumea contemporana, in MMS, an. XLV, 1969, nr. 3 - 4, p. 145 - 154;

- Sensul activ al credintei crestine, in "Ortodoxia", an. XXI, 1969,nr. 2, p. 216-240;

- Sensul activ al sperantei crestine, in GB, an. XXVIII, 1969, nr. 7 - 8, p. 777-787 (si "Ortodoxia",an. XXII, 1970,nr. 1, p. 62-76);

- Sfanta Scriptura si Traditia, in ST,an. XXII, 1970, nr. 5-6, p. 384-405;

- Un obstacol in calea ecumenismului: prozelitismul confesional, in BOR, an. LXXXVIII, 1970, nr. 9-10, p. 1053-1063;

- Teologia ortodoxa romana contemporana, in GB, an. XXX, 1971, nr. 1- 2, p. 49-72 (trad. franc. in vol.)

- De la theologie orthodoxe romaine des origines a nos jours, Bucuresti, 1974, p. 501 526 si trad. ital. in `Oekumenikon", nr. 3, 1976, p. 167-202);

- Preotie si Biscrica, in "Ortodoxia", an. XXIV, 1972, nr. 4, p. 523-534;

- Spiritul teologiei ortodoxe, in "Ortodoxia", an. XXIV, 1972, nr. 2, p. 177- 194,

- Invatatura ortodoxa despre Dumnezeu - Sfanta Treime, in GB, an. XXXII, 1973, nr. 1 -2, p. 204-225;

- Introducere la eclesiologia ortodoxa, in ST, an. XXVIII, 1976, nr. 7-10, p. 695-704;

- Prezenta si lucrarea Sfantului Duh in Biserica, in "Ortodoxia", an. XXX, 1978, nr. 3, p. 488-496;

- Contributii ortodoxe la teologia ecumenica de azi, in ST, an. XXXI, 1979, nr. 5 - I 0, p. 357 - 366;

- Ecleziologia pastorala, în: Studii teologice, XXXI (1979), nr.1-4, pp.316-323.

- Rolul si responsabilitatea Ortodoxiei in dialogul ecumenic "Ortodoxia", an. XXXII, 1980, nr. 2, p. 366-377;

- Marturia crestina in Biscrica Ortodoxa. Aspecte posibilitati si perspective actuale, in Glasul Bisericii, an. XLI, 1982, nr. 1-2, pp. 70 - 109;

- Biserica si Liturghia, in "Ortodoxia", an. XXXIV, 1982, nr. 4, p. 481 - 491;

- Invatatura ortodoxa despre viata viitoare, in "Ortodoxia", an. XXXVI, 1984, nr.1, p. 9 - 28 (o parte din ultimele studii stranse in volumul);

- Curs de formare misionara si ecumenica, Geneva, 1984, 191 p.);

- Iisus Hristos - Dumnezeu Mantuitorul. Hristologia, in ST, an. XLIII, 1991. nr. 2, p. 3-52;

- Dogma Sfintei Treimi, in ST,an. XLIII, 1991,nr. 3, p. 3-48;

- Ortodoxia si semnificatia ei azi, in ST, an. XLIV, 1992, nr. 1 - 2. p. 3 - 17;

- Spiritualitate pentru timpul nostru, in ST, an. XLIV, 1992, nr. 3 -4, p. 3 - 24.

Lucrari publicate in strainatate

- La Koinonia comme communaute canonique. Perspectives actuelles, in "Istina", Paris, XX, nr. 1, 1975

- Confessing Christ Today - in "International Review o Mission", vol. LXIV, 1975, nr. 253, p. 66-94;

- L'Ortodoxie, Edition Buchet-Chastel, Paris, 1979, 270 p. (in colaborare cu Marc-Antoine Costa de Beauregard si Theologue de Foucauld),

- Martyria - Mission - The Witness of the Orthodox Churches Today, Geneve, 1980 (in colaborare);

- Unite des chretiens et mission de ltEglise et le renouveau de la communaute humaine, in "Istina", vol. XXVII, 1, 1982, p. 24 - 32;

- L'engagement des Eglises orthodoxe in "Lumiere et Vie", Lyon, nr. 162, 1983, p. 59-68;

- Ecclesiologie. Preoccupations et mutations actuelles, in `Unite chretienne", Lyon, nr. 70 1993, p. 45 - 88 (o parte din aceste studii stranse, in volumul);

- Ecclesiologie. Preoccupations et mutations actuelles, Geneve, 1984, 87 p.)-,

- Mission ans Secularization in Europe, în: International Review of Mission, vol. LXXVII, nr. 305, 1988, pp.117-130.

- The Sens of Ecumenical Tradition, Geneva, 1991;

-Regards sur l'Ortodoxie (in colaborare cu mitropolitul Daniel Ciobotea). Geneva, 1993

- L'Ortodoxie. Demarche d'avenir, Geneva, 1994.

- Numeroase alte articole, referate etc. - in reviste teologice de mare prestigiu din tara si de peste hotare.