Ioas: Diferență între versiuni
(→Bibliografie) |
|||
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
{{VechiulTestament}} | {{VechiulTestament}} | ||
− | '''Ioas''', fiul | + | '''Ioas''', fiul Ţibie (2Cron24.1), a fost rege al Iudei; avea şapte ani când a ajuns împărat şi a domnit 40 de ani. A făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului [[Iehoiada]] însă după moartea acestuia a căzut în nelegiuire, săvârşind un [[uciderea|omor]] şi căzând în [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]], astfel că nu a fost înmormântat în mormintele împăraţilor. |
==Proclamarea ca împărat== | ==Proclamarea ca împărat== | ||
− | Ioas a fost proclamat împărat la vârsta de 7 ani de către preotul Iehoiada | + | Ioas a fost proclamat împărat la vârsta de 7 ani de către preotul Iehoiada (2Cron23.11), care a organizat pedepsirea cu moartea a idolatrei Atalia. 2Cron23.15 Casa lui Baal a fost dărâmată de popor, altarele şi chipurile sale sfărâmate, preotul Lui Baal, Matan, pedepsit cu moartea.(2Cron23.17) (căci îndemnarea la idolatrie se pedepsea cu moartea (Deut13.6-11). |
==Prima perioadă a domniei== | ==Prima perioadă a domniei== | ||
− | Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada: a dres Casa Domnului, cu o oarecare întârziere (2Cron12.4-14) | + | Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada: a dres Casa Domnului, cu o oarecare întârziere (2Cron12.4-14). |
==Căderea în nelegiuire== | ==Căderea în nelegiuire== | ||
− | După moartea acestuia, la 130 de ani, căpeteniile lui Iuda au venit la el şi l-au împins către idolatrie, astfel încât el a început să slujească Astaartelor şi idolilor.(2Cron24.17-18) Domnul a trimis prooroci să-i întoarcă înapoi la el dar aceştia n-au ascultat de înştiinţările acestora. iar Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu ,,s'a înfăţişat înaintea poporului şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Dumnezeu: ,,Pentruce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentrucă aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.``Din porunca împăratului au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, în curtea Casei Domnului.,,Împăratul Ioas nu şi -a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!``( | + | După moartea acestuia, la 130 de ani, căpeteniile lui Iuda au venit la el şi l-au împins către idolatrie, astfel încât el a început să slujească Astaartelor şi idolilor.(2Cron24.17-18) Domnul a trimis prooroci să-i întoarcă înapoi la el dar aceştia n-au ascultat de înştiinţările acestora. iar Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu ,,s'a înfăţişat înaintea poporului şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Dumnezeu: ,,Pentruce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentrucă aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.``Din porunca împăratului au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, în curtea Casei Domnului.,,Împăratul Ioas nu şi -a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!``(2Cron24.19-22). |
==Moartea== | ==Moartea== | ||
− | Ioas pierde o luptă cu sirienii conduşi de Hazael(4Regi12.17) din pricina faptului că părăsiseră pe [[Dumnezeu]]. Slujitorii lui (Zabad şi Iozabad) au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada şi l-au ucis în patul lui. El este îngropat în cetatea lui David dar nu este înmormântat în mormintele împăraţilor. În locul lui domneşte fiul său, Amaţia | + | Ioas pierde o luptă cu sirienii conduşi de Hazael(4Regi12.17) din pricina faptului că părăsiseră pe [[Dumnezeu]]. Slujitorii lui (Zabad şi Iozabad) au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada şi l-au ucis în patul lui. El este îngropat în cetatea lui David dar nu este înmormântat în mormintele împăraţilor. În locul lui domneşte fiul său, Amaţia (2Cron.24.25-27). |
==Bibliografie== | ==Bibliografie== | ||
Linia 25: | Linia 25: | ||
#Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, ''Studiul Vechiului Testament'', pp. 106, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4 | #Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, ''Studiul Vechiului Testament'', pp. 106, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4 | ||
− | [[Categorie: | + | [[Categorie:Împărați și regi]] |
Versiunea curentă din 16 august 2014 18:13
Ioas, fiul Ţibie (2Cron24.1), a fost rege al Iudei; avea şapte ani când a ajuns împărat şi a domnit 40 de ani. A făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada însă după moartea acestuia a căzut în nelegiuire, săvârşind un omor şi căzând în idolatrie, astfel că nu a fost înmormântat în mormintele împăraţilor.
Cuprins
Proclamarea ca împărat
Ioas a fost proclamat împărat la vârsta de 7 ani de către preotul Iehoiada (2Cron23.11), care a organizat pedepsirea cu moartea a idolatrei Atalia. 2Cron23.15 Casa lui Baal a fost dărâmată de popor, altarele şi chipurile sale sfărâmate, preotul Lui Baal, Matan, pedepsit cu moartea.(2Cron23.17) (căci îndemnarea la idolatrie se pedepsea cu moartea (Deut13.6-11).
Prima perioadă a domniei
Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada: a dres Casa Domnului, cu o oarecare întârziere (2Cron12.4-14).
Căderea în nelegiuire
După moartea acestuia, la 130 de ani, căpeteniile lui Iuda au venit la el şi l-au împins către idolatrie, astfel încât el a început să slujească Astaartelor şi idolilor.(2Cron24.17-18) Domnul a trimis prooroci să-i întoarcă înapoi la el dar aceştia n-au ascultat de înştiinţările acestora. iar Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu ,,s'a înfăţişat înaintea poporului şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Dumnezeu: ,,Pentruce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentrucă aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.``Din porunca împăratului au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, în curtea Casei Domnului.,,Împăratul Ioas nu şi -a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!``(2Cron24.19-22).
Moartea
Ioas pierde o luptă cu sirienii conduşi de Hazael(4Regi12.17) din pricina faptului că părăsiseră pe Dumnezeu. Slujitorii lui (Zabad şi Iozabad) au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada şi l-au ucis în patul lui. El este îngropat în cetatea lui David dar nu este înmormântat în mormintele împăraţilor. În locul lui domneşte fiul său, Amaţia (2Cron.24.25-27).
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
- Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
- English Standard Version Bible, 1971.
- Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pag 83-93
- Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pp. 106, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4