Ioan de la Rila

Sf. Ioan de la Rila

Sfântul cuvios Ioan de la Rila (n. 876 - m. 18 august 946) a fost un mare ascet și părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Bulgare și a poporului bulgar.

Viața

Sf. Ioan s-a născut în anul 876 în satul Skrino în ţinutul Sredets (astăzi Sofia).

După ce şi-a pierdut părinţii, băiatul a devenit văcar pentru a se ţine departe de lume. Odată stăpânul l-a bătut pentru că îi pierduse o vacă cu viţelul ei. Băiatul a plâns îndelung şi s-a rugat, că Dumnezeu să-l ajute. Când a găsit vaca şi cu viţelul şi a vrut să se întoarcă acasă cu ele, apa curgea mare şi cu putere în râul Struma, pe care trebuia să-l treacă. Tânărul văcar s-a rugat, şi-a pus cămaşa lui zdrenţuită pe apă, făcu deasupra ei semnul crucii, lua viţelul în braţe şi merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, până pe celălalt mal al râului unde se afla vacă.

Stăpânul, ascuns în pădure, se înspăimântă când văzu această minune. Recompensa cu generozitate pe tânăr, apoi îl alungă de la casa lui. Împărţind de pomană lucrurile sale, băiatul îşi părăsi satul. Nu se ştie când, nici unde, sfântul a fost tuns monah.

La început şi-a continuat asceza pe un deal înalt şi arid, mâncând doar plante sălbatice. Adăpostul îi era un tufăriş. După puţină vreme tâlharii au venit peste el noaptea, l-au bătut şi l-au scos afară de acolo. Şi-a găsit apoi o peşteră adâncă şi s-a instalat în ea. Peste puţină vreme, nepotul său, Sfântul Luca, s-a instalat şi el acolo.

Locul era lipsit de lume, astfel încât Sfântul Ioan a crezut la început apariţia lui Luca drept o înşelăciune diavolească, dar aflând că tânărul îşi cauta mântuirea sufletului său, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multă vreme însă au vieţuit ei împreună. Fratele sfântului Ioan i-a găsit pe asceţi şi cu forţa şi-a luat înapoi fiul. În drum spre casă tânărul a murit din cauza unei muşcături de şarpe. Fratele s-a căit şi a cerut iertare călugărului. Pribeagul mergea apoi adesea la mormântul tânărului cel drept ; acolo era locul său de odihnă preferat.

Sfântul Ioan a petrecut doisprezece ani în peştera pustie, apoi s-a dus în sălbăticia Rilei şi s-a instalat în scorbura unui copac. Postea şi se ruga mult, plângea neîncetat şi mânca doar iarbă. Văzând o asemenea nevoinţă, Dumnezeu a făcut să crească fasole, din care sfântul a mâncat multă vreme. Fasolea şi faptele sale bune l-au făcut cunoscut oamenilor.

Odată o turmă de oi speriate alergă de-a lungul potecilor abrupte şi prăpăstioase, şi nu s-a oprit până la locul în care vieţuia călugărul. Ciobanii, urmărindu-şi turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a întâmpinat prieteneşte : "Voi veniţi aici înfometaţi. Luaţi nişte fasole de la mine şi mâncaţi". Toţi mâncară şi s-au îndestulat. Unul dintre ei a luat mai multă fasole ca să aibă provizii. În drum spre casă le-a oferit tovarăşilor săi, dar nu era nici o boabă în păstăile şterpelite. Ciobanii se întoarseră cu căinţa iar bătrânul stătea drept, spunându-le zâmbind : "Vedeţi, copiilor, aceste fructe sunt lăsate de la Dumnezeu că hrana în sălbăticie".

De-atunci ei începură să aducă la călugăr pe bolnavi şi pe cei tulburaţi de duhuri necurate, pe care el îi vindecă prin rugăciune. Ca să nu cadă pradă faimei printre oameni, călugărul părăsi scorbură lui dragă şi se instală pe un pisc înalt şi stâncos dificil de acces, unde a sălăşluit timp de şapte ani sub cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns până la regele bulgar Petru (927-969), care voia să îl întâlnească. Sfântul Ioan ii scrise o scrisoare, refuzând o astfel de întâlnire lipsită de smerenie.

Mai târziu Sfântul Ioan accepta sub călăuzirea lui călugări, care construiră o mănăstire cu o biserică în peştera în care Sfântul Ioan trăise mai înainte. Cu chibzuinţă îşi îndruma turmă şi muri la 18 august 946, la vârsta de 70 de ani.

Posteritatea

Cu cinci ani înainte de a-şi da sfârşitul a scris cu mâna sa: "Un Testament pentru Discipoli", una din cele mai rafinate creaţii ale literaturi bulgăre vechi. Viaţă sfântă a ascetului şi extraordinarele binecuvântări de la Dumnezeu prin rugăciunile sale fură o frumoasă predică a Credinţei Creştine pe pământul nou creştinat al Bulgariei. În vremurile grele de luptă ale Bulgariei cu Bizanţul, sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfântul Ioan se arata discipolilor săi, ordonându-le să îi transfere moaştele la Sredets (Sofia), unde Patriarhul bulgar Damian (927-972) se ascundea. Se bănuieşte că transferul moaştelor a avut loc în anul 980.

Puţin mai târziu, mâna dreaptă a Sfântului Ioan de la Rila a fost dusă în Rusia (probabil în oraşul Rila, unde o biserică a fost construită în numele Sfântului Ioan de la Rila, cu o capelă dedicată martirilor Flor și Lavru din Iliria, în ziua prăznuirii lor, 18 august, în care el a murit).

Numele Sfântului Ioan a fost cunoscut şi iubit de poporul rus încă din vechime. Date despre moartea sfântului s-au păstrat mai ales în surse ruseşti (Mineiul pentru luna august în secolul XII, în Cronica Mazurinsk).

În anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), în timpul unei campanii împotriva grecilor, a pus stăpânire pe racla cu moaştele sfântului Ioan, împreună cu alte lucruri de pradă, şi le-a dus în oraşul Esztergom.

În anul 1187, după ce a împodobit racla, a trimis înapoi sfintele moaşte cu mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moaştele Sfântului Ioan au fost transferate în mod solemn în noua capitală, Trnovo, şi depuse într-o biserică consacrată sfântului. La 1 iulie 1469 sfintele moaşte ale Sfântului Ioan de la Rila au revenit în mănăstirea de la Rila, unde se odihnesc şi astăzi, aducând ajutor plin de har ceresc tuturor credincioşilor.

Surse

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august18.htm