Ioan de la Prislop

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (cunoscut local și ca Sfântul Ioan de la Silvaș) a fost un sfânt sihastru care s-a nevoit în părțile Hunedoarei, în apropierea mănăstirii Prislop (Silvașul), în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau prima jumătate a sec. al XVI-lea. Prăznuirea lui se face în Biserica Ortodoxă pe 13 septembrie.

Nu trebuie confundat cu Ioan de Alba-Iulia, Mitropolit al Transilvaniei între 1585-1605, care a fost egumen al Mănăstirii Silvașului înainte de urca pe tronul arhieresc.

Viața

Cuviosul Ioan s-a născut în satul Silvașu de Sus din ținutul Hațegului, în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau în prima jumătate a sec. al XVI-lea (nu există surse precise). Acesta a intrat încă din tinerețe la mănăstirea din apropiere, cunoscută atunci sub numele de Mănăstirea Silvașu (astăzi Mănăstirea Prislop), unde s-a nevoit vreme de mai mulți ani, stăruind în rugăciune și ascultare și unde a fost tuns în monahism.

Mai târziu, tânjind după o viață de liniște și nevoințe mai aspre, și-a căutat un loc mai retras. S-a așezat atunci într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur, cu dalta, într-o stâncă ce se găsea la circa 500 de metri de mănăstire, pe malul râului Silvuț. Locul este cunoscut până în ziua de astăzi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”, ea devenind și loc de pelerinaj pentru creștinii care au evlavie la sfântul cuvios Ioan. În această peșteră sfântul și-a petrecut restul zilelor în aspre nevoințe și tot aici și-a aflat și sfârșitul. Potrivit tradiției locale, pe când cuviosul își săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători, care neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră drept o fiară a pădurii.

Rudele sfântului i-au luat atunci trupul și l-au așezat în biserca din satul său natal. Faima sfințeniei cuviosului Ioan se răspândise încă din timpul vieții sale, mulți creștini evlavioși căutând sfaturile sale duhovnicești; iar ajungând vestea morții sale și în Ţara Românească, mai mulți monahi de la o mănăstire de aici (posibil Tismana, Curtea de Argeș sau Cozia, acestea având mai strânse legături cu mănăstirile transilvane) au cerut de la rudele acestuia trupul sfântului, înmormântându-l cu cinste în mănăstirea lor, cum se arată într-o cronică locală în versuri, Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvașului, din eparhia Hațegului din Prislop”, scrisă de un oarecare monah Efrem. O părticică din din moaștele Cuviosului Ioan se găsesc însă și acum la Mănăstirea Prislop.

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sf. Ioan de la Prislop în ședința sa din 20-21 iunie 1992, rânduindu-i ca zi de prăznuire data de 13 septembrie.

Imnografie

Tropar, glasul 1[1]:

Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu, pentru aceasta nu înceta a ruga pe Hristos pentru sufletele noastre.

Condac:

Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioane. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta în cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Iconografie

Sfântul Ioan de la Prislop se zugrăvește ca sub chipul unui sfânt cuvios, cu barbă de mărime potrivită, nu foarte bătrân.

Sursa

• Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu, „Cuviosul Ioan de la Prislop”, în Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 350-352.

Legături externe

• Sf. Ioan de la Prislop (13 septembrie) – Viața și nevoințele, icoane, Sfinte Moaște și un fragment din Acatist.
• Acatistul Sf. Ioan de la Prislop pe pagina Уставные заметки (livejournal)
• Sinaxar 13 septembrie
• Sf. Ioan de la Prislop
• Peștera Sf. Ioan de la Prislop