Ioan de la Prislop

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (cunoscut local şi ca Sfântul Ioan de la Silvaş a fost un sfânt sihastru care s-a nevoit în părţile Hunedoarei, în apropierea mănăstirii Prislop (Silvaşul), în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau prima jumătate a sec. al XVI-lea. Prăznuirea lui se face în Biserica Ortodoxă pe 13 septembrie.

Nu trebuie confundat cu Ioan de Alba-Iulia, Mitropolit al Transilvaniei între 1585-1605, care a fost egumen al Mănăstirii Silvaşului înainte de urca pe tronul arhieresc.

Viaţa

Cuviosul Ioan s-a născut în satul Silvaşu de Sus din ţinutul Haţegului, în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau în prima jumătate a sec. al XVI-lea (nu există surse precise). Acesta a intrat încă din tinereţe la mănăstirea din apropiere, cunoscută atunci sub numele de Mănăstirea Silvaşu (astăzi Mănăstirea Prislop), unde s-a nevoit vreme de mai mulţi ani, stăruind în rugăciune şi ascultare şi unde a fost tuns în monahism.

Mai târziu, tânjind după o viaţă de linişte şi nevoinţe mai aspre, şi-a căutat un loc mai retras. S-a aşezat atunci într-o peşteră pe care şi-a săpat-o singur, cu dalta, într-o stâncă ce se găsea la circa 500 de metri de mănăstire, pe malul râului Silvuţ. Locul este cunoscut până în ziua de astăzi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”, ea devenind şi loc de pelerinaj pentru creştinii care au evlavie la sfântul cuvios Ioan. În această peşteră sfântul şi-a petrecut restul zilelor în aspre nevoinţe şi tot aici şi-a aflat şi sfârşitul. Potrivit tradiţiei locale, pe când cuviosul îşi săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împuşcat din nebăgare de seamă de doi vânători, care neştiind că trăia cineva acolo, îl luaseră drept o fiară a pădurii.

Rudele sfântului i-au luat atunci trupul şi l-au aşezat în biserca din satul său natal. Faima sfinţeniei cuviosului Ioan se răspândise încă din timpul vieţii sale, mulţi creştini evlavioşi căutând sfaturile sale duhovniceşti; iar ajungând vestea morţii sale şi în Ţara Românească, mai mulţi monahi de la o mănăstire de aici (posibil Tismana, Curtea de Argeş sau Cozia, acestea având mai strânse legături cu mănăstirile transilvane) au cerut de la rudele acestuia trupul sfântului, înmormântându-l cu cinste în mănăstirea lor, cum se arată într-o cronică locală în versuri, Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului, din eparhia Haţegului din Prislop”, scrisă de un oarecare monah Efrem. O părticică din din moaştele Cuviosului Ioan se găsesc însă şi acum la Mănăstirea Prislop.

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sf. Ioan de la Prislop în şedinţa sa din 20-21 iunie 1992, rânduindu-i ca zi de prăznuire data de 13 septembrie.

Imnografie

Tropar, glasul 1[1]:

Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu, pentru aceasta nu înceta a ruga pe Hristos pentru sufletele noastre.

Condac:

Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioane. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta în cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Iconografie

Sfântul Ioan de la Prislop se zugrăveşte ca sub chipul unui sfânt cuvios, cu barbă de mărime potrivită, nu foarte bătrân.

Sursa

• Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu, „Cuviosul Ioan de la Prislop”, în Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 350-352.

Legături externe

• Sf. Ioan de la Prislop (13 septembrie) – Viaţa şi nevoinţele, icoane, Sfinte Moaşte şi un fragment din Acatist.
• Acatistul Sf. Ioan de la Prislop pe pagina Уставные заметки (livejournal)
• Sinaxar 13 septembrie
• Sf. Ioan de la Prislop
• Peştera Sf. Ioan de la Prislop