Modificări

Salt la: navigare, căutare

Ioan cel Milostiv

3 octeți adăugați, 12 noiembrie 2020 06:26
m
leg. int.
==Milostenia==
Sfântul Ioan era cunoscut pentru [[Mila|milostenia]] sa sau ajutorarea săracilor (''eleemosyne'' în limba greacă, de unde și numele său de ''Eleemon'', „Milostivul”). Unui om care se minuna de marea lui dărnicie i-a povestit o [[vedenie]] pe care o avusese, în care Milostenia îi apăruse ca o fecioară frumoasă, spunându-i că ea era cea dintâi fiică a Domnului. Patriarhia Alexandriei avea la dispoziția sa bogății imense, atât în bani cât și din diferite întreprinderi comerciale, precum navigația, iar Ioan a pus toate acestea la dispoziția săracilor. Nu era darnic doar cu bunurile Patriarhiei, ci și cu ale sale. Se spune că o dată, primind în dar o pătură cu cusături scumpe, n-a putut adormi până nu a vândut-o, dând banii săracilor. Se afla mereu la dispoziția oricui avea o rugăminte, o plângere sau o cerere. Uneori dărnicia sa părea excesivă. Într-un rând, unul din ajutoarele sale a băgat de seamă că un om încerca să-l înșele pe Sfântul Ioan, revenind de mai multe ori, deghizat, să ia milostenie și ajutorul i-a zis aceasta Sfântului. Atunci patriarhul a zis că omul acela care lua de fiecare dată alt chip putea fi chiar Hristos. Altă dată, a ajuns să se certe rău cu prietenul său Nichita când acesta, încercând să contribuie mai mult la eforturile de război împotriva perșilor ale împăratului Heracliem[[Heraclie]], a vrut să-și aproprieze unele din bogățiile Bisericii în acest scop. Ioan a rezistat acestor încercări, iar în sfârșit Nichita și-a cerut iertare.
Grija lui nu s-a mărginit doar la turma lui din Alexandria, ci s-a extins și către poporul din Palestina, când acesta suferea din pricina invaziei perșilor și a jefuirii [[Ierusalim|Ierusalimului]]. Ioan a trimis în mai multe rânduri ajutoare în Palestina și a primit în Alexandria pe mulți dintre cei refugiați din calea perșilor.
14.991 de modificări

Meniu de navigare