Ioan Moshu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Scrieri)
(Scrieri)
Linia 49: Linia 49:
 
''Limonariul'' se încadrează într-un gen literar foarte popular în acea vreme, și anume cel al [[pateric]]elor (gr. ''paterika'' sau ''gerontikon'')<ref>Pe lângă diferite colecții de apoftegme ale Păqrinților (pustiei), se mai scriseseră până la Ioan Moshu și ale lucruri din același gen: ''Historia monachorum'' (sfârșitul sec. al IV-lea, tradus și editat de A.-J. Festugière, Bruxelles, 1961), ''Istoria lasiacă'' a lui [[Paladie]], la începutul secolului al V-lea (publicată și în limba română), ''Povestirile lui avva Daniel de la Schetis'' (sec. al VI-lea).</ref>. Spre deosebire de colecțiile de apoftegme ale [[Părinţii pustiei|Părinților pustiei]], care se reduc în general la sfaturi duhovnicești, Limonariul povestește fapte și povestiri de folos (fără să excludă apoftegmele clasice<ref>Cf. cap. 52, 115, 144, 152, 168, 187, 209, 217 din ''Limonariu''.</ref>, culese din multele călătorii și pelerinaje pe care Ioan Moshu le-a făcut, singur sau împreună cu Sofronie, prin diferite mănăstiri din Țara Sfântă, Egipt (și Africa de Nord în general) și Asia Mică, sau chiar povestiri din regiuni în care Ioan Moshu nu a ajuns niciodată, dar care i-au fost povestite ca atare de alții.  
 
''Limonariul'' se încadrează într-un gen literar foarte popular în acea vreme, și anume cel al [[pateric]]elor (gr. ''paterika'' sau ''gerontikon'')<ref>Pe lângă diferite colecții de apoftegme ale Păqrinților (pustiei), se mai scriseseră până la Ioan Moshu și ale lucruri din același gen: ''Historia monachorum'' (sfârșitul sec. al IV-lea, tradus și editat de A.-J. Festugière, Bruxelles, 1961), ''Istoria lasiacă'' a lui [[Paladie]], la începutul secolului al V-lea (publicată și în limba română), ''Povestirile lui avva Daniel de la Schetis'' (sec. al VI-lea).</ref>. Spre deosebire de colecțiile de apoftegme ale [[Părinţii pustiei|Părinților pustiei]], care se reduc în general la sfaturi duhovnicești, Limonariul povestește fapte și povestiri de folos (fără să excludă apoftegmele clasice<ref>Cf. cap. 52, 115, 144, 152, 168, 187, 209, 217 din ''Limonariu''.</ref>, culese din multele călătorii și pelerinaje pe care Ioan Moshu le-a făcut, singur sau împreună cu Sofronie, prin diferite mănăstiri din Țara Sfântă, Egipt (și Africa de Nord în general) și Asia Mică, sau chiar povestiri din regiuni în care Ioan Moshu nu a ajuns niciodată, dar care i-au fost povestite ca atare de alții.  
  
Compoziția Limonariului este indiferentă la cronologie, și nu urmează decât două principii: fie să adune cât mai multe istorii sau povestiri despre un personaj sau un loc ori mănăstire, fie să pună împreună povestiri care se înrudesc tematic.
+
Compoziția Limonariului este indiferentă la cronologie, și nu urmează decât două principii: fie să adune cât mai multe istorii sau povestiri despre un personaj sau un loc ori mănăstire, fie să pună împreună povestiri care se înrudesc tematic<ref>V. Déroche, ''op.cit.'', p.16</ref>.
  
În general, Ioan Moshu povestește istorii contemporane lui, la care a fost martor ocular sau care i-au fost povestite de martori de încredere. Uneori însă el povestește istorii care provin din surse mai îndepărtate. Cum el scrie Limonariul la mulți ani după ce a cules aceste povestiri, ele trebuie considerate ca memorii idealizate pentru a deveni exemplare și de folos, și valoarea lor istorică trebuie întotdeauna verificată cu alte surse. Totuși, la o lectură istorică, sociologică și etnografică, ''Limonariul'' aduce multe informații despre lumea monastică de atunci, despre mentalitățile, viziunile și conceptele teologice vehiculate în acea epocă în Biserică (cum ar fi de exemplu raportarea la Sfânta Împărtășanie sau relațiile între ortodocși și heterodocși sau eretici etc.)
+
În general, Ioan Moshu povestește istorii contemporane lui, la care a fost martor ocular sau care i-au fost povestite de martori de încredere. Uneori însă el povestește istorii care provin din surse mai îndepărtate. Cum el scrie Limonariul la mulți ani după ce a cules aceste povestiri, ele trebuie considerate ca memorii idealizate pentru a deveni exemplare și de folos<ref>V. Déroche, ''op.cit.'', p.17</ref>, și valoarea lor istorică trebuie întotdeauna verificată cu alte surse. Totuși, la o lectură istorică, sociologică și etnografică, ''Limonariul'' aduce multe informații despre lumea monastică de atunci, despre mentalitățile, viziunile și conceptele teologice vehiculate în acea epocă în Biserică (cum ar fi de exemplu raportarea la Sfânta Împărtășanie sau relațiile între ortodocși și heterodocși sau eretici etc.).
+
 
It was first edited by [[Fronton du Duc]] in ''Auctarium biblioth. patrum,'' II (Paris, 1624), 1057-1159. A better edition was brought out by [[Cotelier]] in ''Ecclesiae Graecae Monumenta'', II (Paris, 1681), which is reprinted in [[J.-P. Migne]], ''[[Patrologia Graeca]]''. LXXXVII, III, 2851-3112. A Latin translation, by [[Ambrose Traversari]], is printed in Migne, ''[[Patrologia Latina]]'', LXXIV, 121-240, and an Italian version made from the Latin of Traversari (Venice, 1475; Vicenzo, 1479).
+
====Istoria textului și ediții====
 +
Istoria texului ''Limonariului'' este complexă și nu există nici până astăzi o ediție critică definitivă.
 +
 
 +
''Limonariul'' a fost pentru întâia oară editat de Fronton du Duc în ''Auctarium biblioth. patrum,'' II (Paris, 1624), 1057-1159. O ediție mai completă, având în total 219 capitole, a fost editată de Cotelier în ''Ecclesiae Graecae Monumenta'', II (Paris, 1681), și a fost apoi reluată de J.-P. Migne, în ''[[Patrologia Graeca]]''. LXXXVII, III, 2851-3112. O traducere veche latină din secolul al XIV-lea, făcută de Ambrose Traversari, urmează manuscrisul ''Laurentinus'' X 3, care are 301 capitole, și este publicată în Migne, ''[[Patrologia Latina]]'', LXXIV, 121-240.
 +
 
 +
Dar [[Fotie cel Mare]], în secolul al IX-lea, cunoștea două versiuni, una în 304 capitole, alta în 342 capitole<ref>Fotie cel Mare, [[Biblioteca]] (cod. 198).</ref>. Aceste două versiuni par a fi nu sunt identificate pentru moment, dar ele ar putea fi apropiate de varianta greacă din ms. ''Laurentinus'' X 3 (de care s-a servist Traversari pentru traducerea lui în limba latină în sec. XIV).
 +
 
 +
În secolul XX, două mici mici colecții complementare au fost identificate de Th. Nissen (în 1938 - 14 capitole)<ref>„Unbekannte Erzahlungen aus dem ''Pratum spirituale''”, ''Bizantinische Zeitschrift'' 38, 1938, p. 351-376 (după manuscrisul ''Berolinensis graecus'' 221)</ref> și E. Mioni (în 1951 - 12 capitole)<ref>„Il ''Pratum spirituale'' di Giovanni Mosco”, ''Orientalia Christiana Periodica'' 17, 1951, p. 61-94 (conține și un studiu despre tradiția manuscrisă)</ref>, care nu se găsesc în ediția Migne.
 +
 
 +
În limba română, Limonariul a fost tradus și comentat de Pr. [[Teodor Bodogae]] şi Pr. [[Dumitru Fecioru]], la editura Episcopiei de Alba Iulia, 1991, 221 p. și anexe - ISBN: 973-95465-0-1 .
 
   
 
   
 
===Biografia Sf. Ioan cel Milostiv===
 
===Biografia Sf. Ioan cel Milostiv===
Conjointly with Sophronius, Moschus wrote a life of [[John the Almoner]], a fragment of which is preserved in the first chapter of the "Vita S. Joanni Eleemosynarii" by [[Leontios of Neapolis]], under the name of [[Simeon Metaphrastes]] (P.G., CXIV, 895-966).
+
La moartea patriarhului Ioan cel Milostiv, în Cipru, în anul 620, Ioan Moshu scrie împreună cu Sofronie, o biografie sau o viață a sfântului patriarh al Alexandriei. Tot ce s-a păstrat (cunoscut până acum) din aceste text, este un fragment, dar mai precis un rezumat al acestei biografii sau vieți s-a păstrat în primul capitol din ''Viața Sfântului Ioan cel Milostiv'' (lat. "Vita S. Joanni Eleemosynarii"), scrisă prin anii 640-650 de Leontie de Neapole și păstrată sub numele lui [[Simeon Metafrastul]] (''P.G.'', CXIV, 895-966).
  
 
==Iconografie==
 
==Iconografie==

Versiunea de la data 23 august 2012 14:37

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Ioan Moshu
Ioan Moshu
Date personale
Naștere între 550 și 570
Mutare la Domnul (†) după 620 și înainte de 634
Localizare Aigai, provincia Cilicia, Imperiul Bizantin
Naționalitate bizantin
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării necunoscută
Prăznuire la data de 11 martie
Recunoaștere toate Bisericile ortodoxe
Biserici patronate


Ioan Moshu (gr. Ιωάννης Μόσχος sau Ιωάννης ὁ τοῦ Μόσχου - o tou Moschou = ”fiul lui Moschos”) a fost un călugăr și scriitor bizantin de la sfârșitul secolului VI și începutul secolului VII, autor al Limonariului, o lucrare ascetică populară în spiritualitatea monastică ortodoxă.

Viața

Cele mai multe lucruri care se știu despre Ioan Moshu reies indirect din Limonariu.

Data nașterii sale nu este cunoscută, dar este situată între 550 și 570[1] în Aigai (Cilicia)[2]. Se face călugăr, probabil de foarte tânăr, la mănăstirea Sfântului Teodosie Chinoviarhul (azi Deir Dosi, situată la SE de Ierusalim, pe valea Chedronului, în apropiere de Lavra Sf. Sava), unde se cunoaște și cu Sofronie, viitor patriarh al Ierusalimului în anii 634-638, care trebuie să fi fost ceva mai tânăr, pentru a-i deveni ucenic și prieten în același timp.

Ioan Moshu mai trăiește însă și în alte mănăstiri din Iudeea: 10 ani la Fara sau Faran (în Iudeea, la 7 km NE de Ierusalim, nu în Faran din Peninsula Sinai)[3], Noua Lavră a Iudeii (situată lângă Thekoa, la aprox. 14 km S de Betleem și 6 km S de Lavra Sfântului Hariton de la Suka).

În timpul împărăției lui Tiberiu (578-582) călătorește în Egipt și în peninsula Sinai împreună cu monahul Sofronie (Muntele Sinai[4], dar probabil și Faran și Rait).

În 594 este întors în Palestina și participă la întronizarea patriarhului Amos al Ierusalimului.

În 604 călătorește la Antiohia și împrejurimi.

Împreună cu Sofronie, a fost sfătuitor în teologie și viață bisericească pe lângă patriarhul Ioan cel Milostiv al Alexandriei (610-619, mort în exil în Cipru la anul 620)[5].

După căderea Ierusalimului sub perși, în 614, pleacă la Roma („marea cetate a Romanilor”), fără ca să se poată spune dacă direct sau trecând pe la Alexandria, de unde ar fi putut pleca mai întâi în Cipru împreună cu patriarhul Ioan cel Milostiv în 619. La moartea patriarhului Ioan cel Milostiv, în anul 620, scrie împreună cu Sofronie o primă biografie a acestuia, din care nu se mai păstrează astăzi decât rezumate[6].

A murit după anul 620 și înainte de anul 634, când Sofronie îi aduce moaștele Țara Sfântă pentru a le îngropa, după dorința lui, la Sinai. Cum însă Muntele Sinai era invadat de saracini (gr. agareni), Sofronie l-a îngropat la mănăstirea Sf. Teodosie, mănăstirea de metanie, unde mormântul lui există până astăzi.

Ioan Moshu nu are o zi de prăznuire pentru că nu a fost cinstit ca un sfânt decât prin tradiție și nu printr-o proslăvire sau recunoaștere expresă din partea vreunei Biserici Ortodoxe, dar unii consideră că ar putea fi prăznuit împreună cu Sofronie la 11 martie[7].

Nume și supranume

Probabil încă din viață, Ioan Moshu a primit supranumele de "ἐυκρατας" (și nu de "ὁ ἐγκρατής", cum greșit este considerat uneori).

Scrieri

După cât cunoaște Patristica până în acest moment, Ioan Moshu este autorul a două scrieri: Limonariul sau Livada duhovnicească - o scriere aghiografică de mare circulație în Ortodoxie - și o biografie a sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei.

Limomariul

Limonariul (gr. Leimon) sau Livada duhovnicească (lat. Pratum spirituale[8]) este una din cele mai vechi scrieri aghiografice cunoscute.

Limonariul se încadrează într-un gen literar foarte popular în acea vreme, și anume cel al patericelor (gr. paterika sau gerontikon)[9]. Spre deosebire de colecțiile de apoftegme ale Părinților pustiei, care se reduc în general la sfaturi duhovnicești, Limonariul povestește fapte și povestiri de folos (fără să excludă apoftegmele clasice[10], culese din multele călătorii și pelerinaje pe care Ioan Moshu le-a făcut, singur sau împreună cu Sofronie, prin diferite mănăstiri din Țara Sfântă, Egipt (și Africa de Nord în general) și Asia Mică, sau chiar povestiri din regiuni în care Ioan Moshu nu a ajuns niciodată, dar care i-au fost povestite ca atare de alții.

Compoziția Limonariului este indiferentă la cronologie, și nu urmează decât două principii: fie să adune cât mai multe istorii sau povestiri despre un personaj sau un loc ori mănăstire, fie să pună împreună povestiri care se înrudesc tematic[11].

În general, Ioan Moshu povestește istorii contemporane lui, la care a fost martor ocular sau care i-au fost povestite de martori de încredere. Uneori însă el povestește istorii care provin din surse mai îndepărtate. Cum el scrie Limonariul la mulți ani după ce a cules aceste povestiri, ele trebuie considerate ca memorii idealizate pentru a deveni exemplare și de folos[12], și valoarea lor istorică trebuie întotdeauna verificată cu alte surse. Totuși, la o lectură istorică, sociologică și etnografică, Limonariul aduce multe informații despre lumea monastică de atunci, despre mentalitățile, viziunile și conceptele teologice vehiculate în acea epocă în Biserică (cum ar fi de exemplu raportarea la Sfânta Împărtășanie sau relațiile între ortodocși și heterodocși sau eretici etc.).

Istoria textului și ediții

Istoria texului Limonariului este complexă și nu există nici până astăzi o ediție critică definitivă.

Limonariul a fost pentru întâia oară editat de Fronton du Duc în Auctarium biblioth. patrum, II (Paris, 1624), 1057-1159. O ediție mai completă, având în total 219 capitole, a fost editată de Cotelier în Ecclesiae Graecae Monumenta, II (Paris, 1681), și a fost apoi reluată de J.-P. Migne, în Patrologia Graeca. LXXXVII, III, 2851-3112. O traducere veche latină din secolul al XIV-lea, făcută de Ambrose Traversari, urmează manuscrisul Laurentinus X 3, care are 301 capitole, și este publicată în Migne, Patrologia Latina, LXXIV, 121-240.

Dar Fotie cel Mare, în secolul al IX-lea, cunoștea două versiuni, una în 304 capitole, alta în 342 capitole[13]. Aceste două versiuni par a fi nu sunt identificate pentru moment, dar ele ar putea fi apropiate de varianta greacă din ms. Laurentinus X 3 (de care s-a servist Traversari pentru traducerea lui în limba latină în sec. XIV).

În secolul XX, două mici mici colecții complementare au fost identificate de Th. Nissen (în 1938 - 14 capitole)[14] și E. Mioni (în 1951 - 12 capitole)[15], care nu se găsesc în ediția Migne.

În limba română, Limonariul a fost tradus și comentat de Pr. Teodor Bodogae şi Pr. Dumitru Fecioru, la editura Episcopiei de Alba Iulia, 1991, 221 p. și anexe - ISBN: 973-95465-0-1 .

Biografia Sf. Ioan cel Milostiv

La moartea patriarhului Ioan cel Milostiv, în Cipru, în anul 620, Ioan Moshu scrie împreună cu Sofronie, o biografie sau o viață a sfântului patriarh al Alexandriei. Tot ce s-a păstrat (cunoscut până acum) din aceste text, este un fragment, dar mai precis un rezumat al acestei biografii sau vieți s-a păstrat în primul capitol din Viața Sfântului Ioan cel Milostiv (lat. "Vita S. Joanni Eleemosynarii"), scrisă prin anii 640-650 de Leontie de Neapole și păstrată sub numele lui Simeon Metafrastul (P.G., CXIV, 895-966).

Iconografie

O icoană a Sf. Ioan Moshu se găsește în biserica-criptă în care el este înmormântat în Mănăstirea Sfântului Teodosie din Țara Sfântă. Această icoană este inscripționată în grecește ὁ Αγιος Ιωάννης ὁ Μόσχος și îl reprezintă ca pe un monah cu o carte (Limonariul, probabil) în mâna dreaptă și cu o pană de scriitor în mâna stângă.

Surse

A se vedea și

Galerie de imagini

Legături externe

Note

  1. Vincent Déroche, "Introduction"; în: Jean Moschos, Le pré spirituel, Ed. Migne, Paris, 2006, p.11.
  2. Limonariu, cap. 171.
  3. Limonariu, cap. 11.
  4. Limonariu, cap. 123.
  5. cf. Leontie de Neapole, Viața Sf. Ioan cel Milostiv - apud Vincent Déroche.
  6. Cf. H. Delehaye, Analecta Bollandiana 45, 1927, p. 19-73.
  7. Cf. http://www.orthodoxengland.org.uk/johns.htm
  8. en. Spiritual Meadow; fr. Le Pré spirituel
  9. Pe lângă diferite colecții de apoftegme ale Păqrinților (pustiei), se mai scriseseră până la Ioan Moshu și ale lucruri din același gen: Historia monachorum (sfârșitul sec. al IV-lea, tradus și editat de A.-J. Festugière, Bruxelles, 1961), Istoria lasiacă a lui Paladie, la începutul secolului al V-lea (publicată și în limba română), Povestirile lui avva Daniel de la Schetis (sec. al VI-lea).
  10. Cf. cap. 52, 115, 144, 152, 168, 187, 209, 217 din Limonariu.
  11. V. Déroche, op.cit., p.16
  12. V. Déroche, op.cit., p.17
  13. Fotie cel Mare, Biblioteca (cod. 198).
  14. „Unbekannte Erzahlungen aus dem Pratum spirituale”, Bizantinische Zeitschrift 38, 1938, p. 351-376 (după manuscrisul Berolinensis graecus 221)
  15. „Il Pratum spirituale di Giovanni Mosco”, Orientalia Christiana Periodica 17, 1951, p. 61-94 (conține și un studiu despre tradiția manuscrisă)