Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.273 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
[[Imagine:Sf ioan iacob.JPG|right|thumb|250 px|Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Românul]]
Sfântul '''Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul)''' este unul dintre cei mai recenţi [[sfinţi]] din [[Biserica Ortodoxă Română]], cu metania din [[Mănăstirea Neamţ]], care s-a nevoit 24 de ani în [[Ţara Sfântă]], atât pe valea Iordanului, cât şi în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de vieţuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credinţă şi de vieţuire creştinească, înscriindu-l în [[calendarul ortodox]] la data de [[5 august]].
Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii [[pustnic]]eşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de [[Teologie]] din Cernăuţi, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de [[duminică]], şi, călăuzit de [[Duhul Sfânt]], a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.
[[Image:John of Neamt.jpg|thumb|left|Ioan Iacob Hozevitul]]Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la [[mănăstire]], continuând aceeaşi ascultare. La [[8 aprilie]] 1936, în [[Miercurea Mare]], [[rasofor]]ul Ilie Iacob este tuns în monahism de [[arhimandrit]]ul [[Valerie Moglan]] (viitor arhiereu vicar la IașiIaşi), în biserica mare a mănăstirii cu hramul [[Înălţarea Domnului]] – ctitorie a voievodului [[Ştefan cel Mare]] – primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi [[Duhovnic|părinte duhovnicesc]] i-a fost [[ieromonah]]ul [[Ioachim Spătarul]], egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.
Dorind viaţă [[pustnic]]ească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru [[Iisus Hristos]], fericitul monah Ioan Iacob pleacă în [[Ţara Sfântă]] împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi [[Mormântul Domnului]], cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la [[Mănăstirea Neamţ]], fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea [[Sfântul Sava]] de lângă [[Betleem]], timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima [[ascultare]] în obştea Sfântul Sava a fost cea de [[paraclisier]]. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de [[smerenie]] şi [[milă]] faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu [[dragoste]] atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.