Ioan Iacob Hozevitul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (adaugare caseta Sfinti)
m (aranjare în pagină)
 
(Nu s-au afișat 22 de versiuni intermediare efectuate de alți 9 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Sfinti
+
{{Sfinți
 
|nume= Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Românul  
 
|nume= Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Românul  
|Imagine=[[Imagine:Sf ioan iacob.JPG|200 px|Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ]]  
+
|Imagine=[[Imagine:Sf ioan iacob.JPG|200 px|Sfântul Ioan Iacob de la Neamț]]  
|nastere= 23 iulie, 1913
+
|nastere= 23 iulie, 1913, Crăiniceni, județul Botoșani
|adormire= 5 august, 1960
+
|adormire= 5 august, 1960, Peștera Sf. Ana, Israel
 
|localizare= România, Israel
 
|localizare= România, Israel
|recunoastere= recunoscut de către BOR
+
|recunoastere= [[Biserica Ortodoxă Română]]
 
|etnie= română
 
|etnie= română
|tip= cuvios
+
|tip= [[cuvios]]
 
|canonizare= 20-21 iunie, 1992
 
|canonizare= 20-21 iunie, 1992
 
|calendar= [[5 august]]
 
|calendar= [[5 august]]
|biserici= biserica seminarului teologic de la Mănăstirea Neamţ
+
|biserici= Biserica seminarului teologic de la Mănăstirea Neamț
 
|site=
 
|site=
|}}
+
|}}Sfântul '''[[Ioan]] [[Iacov|Iacob]] cel Nou (Hozevitul)''' este unul dintre cei mai recenți [[sfinți]] din [[Biserica Ortodoxă Română]], cu metania din [[Mănăstirea Neamț]], care s-a nevoit 24 de ani în [[Țara Sfântă]], atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în [[calendar]]ul ortodox la data de [[5 august]].
  
Sfântul '''Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul)''' este unul dintre cei mai recenţi [[sfinţi]] din [[Biserica Ortodoxă Română]], cu metania din [[Mănăstirea Neamţ]], care s-a nevoit 24 de ani în [[Ţara Sfântă]], atât pe valea Iordanului, cât şi în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de vieţuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credinţă şi de vieţuire creştinească, înscriindu-l în [[calendarul ortodox]] la data de [[5 august]].
+
== Viața ==
 +
S-a născut la [[23 iulie]] 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Ecaterina și Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinți. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuță”. La 6 luni de zile de la naștere, mama pruncului Ilie își dă sufletul. După doi ani, moare și tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinții. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinței, învățându-l de mic cu rugăciunea, [[postul]], cercetarea bisericii și respectarea rânduielilor creștinești. În 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii.
  
== Viaţa ==
+
Primii ani de școală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” la Lipcani-Hotin și liceul „Dimitrie Cantemir” la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.
S-a născut la [[23 iulie]] 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, [[postul]], cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.
 
  
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.
+
Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu și al vieții [[Eremit|pustnicești]], după exemplul și pilda Părinților care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viața monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de [[Teologie]] din Cernăuți, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de [[Ziua Domnului|duminică]], și, călăuzit de [[Duhul Sfânt]], a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii.
  
Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii [[pustnic]]eşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de [[Teologie]] din Cernăuţi, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de [[duminică]], şi, călăuzit de [[Duhul Sfânt]], a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.
+
[[Imagine:John of Neamt.jpg|thumb|left|Ioan Iacob Hozevitul]]
 +
Între anii 1934–1935 își satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la [[mănăstire]], continuând aceeași ascultare. La [[8 aprilie]] 1936, în [[Miercurea Mare]], [[Treptele_călugăriei#Rasoforul|rasoforul]] Ilie Iacob este tuns în monahism de [[arhimandrit]]ul [[Valerie Moglan]] (viitor arhiereu vicar la Iași), în biserica mare a mănăstirii cu hramul [[Înălțarea Domnului]] – ctitorie a voievodului [[Ștefan cel Mare și Sfânt]] – primind, potrivit pravilei călugărești, un nou nume, cel de Ioan. Naș și [[Duhovnic|părinte duhovnicesc]] i-a fost [[ieromonah]]ul [[Ioachim Spătarul]], egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.
  
[[Image:John of Neamt.jpg|thumb|left|Ioan Iacob Hozevitul]]
+
Dorind viață [[Eremit|pustnicească]] și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a înviat Domnul nostru [[Iisus Hristos]], fericitul monah Ioan Iacob pleacă în [[Țara Sfântă]] împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin, în noiembrie același an.  După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și [[Mormântul Domnului]], cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la [[Mănăstirea Neamț]], fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, în [[Lavra Sf. Sava cel Sfințit]] de lângă [[Betleem]], timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la diavoli. Prima [[ascultare]] în obștea Sfântul Sava a fost cea de [[paraclisier]]. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de [[Smerenia|smerenie]] și [[Mila|milă]] față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu [[Iubirea|dragoste]] atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții.  
Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la [[mănăstire]], continuând aceeaşi ascultare. La [[8 aprilie]] 1936, în [[Miercurea Mare]], [[rasofor]]ul Ilie Iacob este tuns în monahism de [[arhimandrit]]ul [[Valerie Moglan]] (viitor arhiereu vicar la Iaşi), în biserica mare a mănăstirii cu hramul [[Înălţarea Domnului]] – ctitorie a voievodului [[Ştefan cel Mare]] – primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi [[Duhovnic|părinte duhovnicesc]] i-a fost [[ieromonah]]ul [[Ioachim Spătarul]], egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.
 
  
Dorind viaţă [[pustnic]]ească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru [[Iisus Hristos]], fericitul monah Ioan Iacob pleacă în [[Ţara Sfântă]] împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi [[Mormântul Domnului]], cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la [[Mănăstirea Neamţ]], fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea [[Sfântul Sava]] de lângă [[Betleem]], timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima [[ascultare]] în obştea Sfântul Sava a fost cea de [[paraclisier]]. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de [[smerenie]] şi [[milă]] faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu [[dragoste]] atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.  
+
Duhovnicul lui, [[ieroschimonah]]ul Sava, macedonean de neam, care cunoștea limba română, era un mare povățuitor de suflete, și mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Țara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în [[chilie]] cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta [[Evanghelie]] și din scrierile [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]]. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești, pe care le trimitea fraților săi din Țara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.
  
Duhovnicul lui, [[ieroschimonah]]ul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în [[chilie]] cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din [[Sfânta Evanghelie]] şi din scrierile [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]]. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.
+
Între anii 1939–1940 fericitul [[Eremit|sihastru]] Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul [[Qumran]], aproape de [[Marea Moartă]]. Aici a cunoscut pe [[Călugăr|monahul]] [[Ioanichie Pârâială]], care i-a rămas [[ucenic]] credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe [[Ispita|ispite]].  
  
Între anii 1939-1940 fericitul [[pustnic|sihastru]] Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul [[Qumran]], aproape de [[Marea Moartă]]. Aici a cunoscut pe [[monah]]ul [[Ioanichie Pârâială]], care i-a rămas [[ucenic]] credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe [[ispită|ispite]]. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, [[Cuvios]]ul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din [[Ţara Sfântă]] într-un lagăr pe [[Muntele Măslinilor]]. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.
+
Între anii 1940–1941, din cauza războiului, [[Cuvios]]ul Ioan a stat cu mai mulți călugări din [[Țara Sfântă]] într-un lagăr pe [[Muntele Măslinilor]]. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe.
  
În anul 1947 este hirotonit [[diacon]], la [[13 mai]], în [[Biserica Sfântului Mormânt]], cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului [[Victorin Ursache]], superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de [[Patriarhia Română]] egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe [[valea Iordanului]] (înfiinţat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.  
+
În anul 1947 este hirotonit [[diacon]], la [[13 mai]], în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Biserica Sfântului Mormânt]], cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului [[Victorin Ursache]], superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de [[Biserica Ortodoxă Română|Patriarhia Română]] egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe [[Valea Iordanului]] (înființat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru [[Iisus Hristos]].  
  
Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi [[pelerin]]i; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei [[Maria Egipteanca]]. Nevoinţa lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui şi rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreţinerea schitului şi odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârşea slujbele rânduite, spovedea închinătorii şi se retrăgea câteva ore la linişte într-o peşteră de pe malul Iordanului, iar dimineaţa se întorcea la schit cu chipul luminat.
+
Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și [[Pelerinaj|pelerini]]; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei [[Maria Egipteanca]]. Nevoința lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui și rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreținerea schitului și odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârșea slujbele rânduite, spovedea închinătorii și se retrăgea câteva ore la liniște într-o peșteră de pe malul Iordanului, iar dimineața se întorcea la schit cu chipul luminat.
  
Singurul său ucenic statornic era [[monah]]ul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub [[ascultare]]a sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos şi iubind desăvârşit linşitea şi rugăciunea, fericitul stareţ Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din [[ascultare]]a de [[egumen]] şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul [[Hozeva]], pe valea pârâului Cherit (Horat).
+
Singurul său ucenic statornic era [[Călugăr|monahul]] Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena, care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub [[ascultare]]a sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos și iubind desăvârșit liniștea și rugăciunea, fericitul stareț Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din [[ascultare]]a de [[egumen]] și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul [[Hozeva]], pe valea pârâului Cherit (Horat).
  
Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu [[înstrăinare]] totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin [[ucenic]]ul său.  
+
Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peșteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări și în doriri duhovnicești, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lipsuri, lupte cu diavolii și cu [[înstrăinare]] totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin [[ucenic]]ul său.  
  
În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea [[Sfânta Liturghie]] în paraclisul peşterii [[Sfânta Ana]] şi se împărtăşeau amândoi cu [[Euharistie|Trupul şi Sângele lui Hristos]], mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.  
+
În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea [[Sfânta Liturghie]] în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășeau amândoi cu [[Euharistie|Trupul și Sângele lui Hristos]], mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.  
  
 
[[Imagine:Ioan-iacob-hozevitul.jpg|thumb|right|300 px|Sfântul Părinte Ioan]]
 
[[Imagine:Ioan-iacob-hozevitul.jpg|thumb|right|300 px|Sfântul Părinte Ioan]]
În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri [[4 august]], s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte data sfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretele peşterii. A fost înmormântat în peştera în care s-a nevoit şi care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.  
+
În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu [[Sfintele Taine]], iar joi dimineața, [[5 august]] 1960, la orele 5 și-a dat [[suflet]]ul în mâinile lui [[Iisus Hristos]], la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Știuse mai dinainte data sfârșitului său, pe care și-a însemnat-o pe peretele peșterii. A fost înmormântat în peștera în care s-a nevoit și care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.  
  
După 20 de ani, la [[8 august]] 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. La [[15 august]] 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele [[Moaşte]] în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului [[Gheorghe Hozevitul]].
+
După 20 de ani, la [[8 august]] 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toți. La [[15 august]] 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele [[Moaște]] în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află și moaștele Sfântului [[Gheorghe Hozevitul]].
  
De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc.  Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea [[patriarh]]ului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.   
+
De atunci, vin zilnic pelerini ortodocși, și chiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc.  Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea [[patriarh]]ului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toți ortodocșii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru și Țara Sfântă.   
  
[[Sfântul Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-[[21 iunie]], 1992, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ - Hozevitul", fixându-i-se prăznuire pe ziua de [[5 august]], data mutării lui la cele veşnice.
+
[[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște, l-a trecut în rândul sfinților, la data de 20–[[21 iunie]], 1992, sub numele de „Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț – Hozevitul”, fixându-i-se prăznuire pe ziua de [[5 august]], data mutării lui la cele veșnice.
  
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
+
==Recunoaștere==
  
==Recunoaştere==
+
Chiar înainte de a fi procedat la „canonizare”, adică la trecerea lui în rândul [[sfinți]]lor, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum și în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un [[călugăr]]-[[Imnografie|imnograf]] din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioșii care ajungeau în fața [[moaște]]lor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt.
  
Chiar înainte de a fi procedat la "canonizare", adică la trecerea lui în rândul [[sfinţi]]lor, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum şi în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un [[călugăr]]-[[imnograf]] din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioşii care ajungeau în faţa [[moaşte]]lor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt.
+
În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului [[Veniamin Costachi]] de la Mănăstirea Neamț s-a construit o biserică în cinstea sa (sfințită de către Sanctitatea Sa [[Bartolomeu I]], [[Patriarhul Ecumenic]] în anul 1996).
  
În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului [[Veniamin Costachi]] de la Mănăstirea Neamţ s-a construit o biserică în cinstea sa (sfinţită de către Sanctitatea Sa [[Bartolomeu I]], [[Patriarhul Ecumenic]] în anul 1996).
+
Sfântul Ioan Iacob este, de asemenea, și patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi.  
  
Sfântul Ioan Iacob este, de asemenea, şi patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi.
+
Trăgându-se de origine din părțile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul și mijlocitorul elevilor, profesorilor și ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu.
 
 
Trăgându-se de origine din părţile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul şi mijlocitorul elevilor, profesorilor şi ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu.
 
  
 
==Scrieri==
 
==Scrieri==
 
===Publicate===
 
===Publicate===
 
*Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ''Dor de pustie, dor de cer'', Editura Trinitas
 
*Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ''Dor de pustie, dor de cer'', Editura Trinitas
*Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, "Hrană Duhovnicească", Editura Lumină din Lumină, Bucureşti, 2000, 624 p.
+
*Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ''Hrană Duhovnicească'', Editura Lumină din Lumină, București, 2000, pag.624
 +
*Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ''Din Ierihon către Sion'', Ierusalim, 1999, (conține toate scrierile Sf. Ioan Iacob adunate de ucenicul Sfântului, părintele Ioanichie Pârâială, până la acea dată)
  
 
===Fragmente===
 
===Fragmente===
'''Canonisirea împiedicată de cei adormiţi'''
+
'''Canonisirea împiedicată de cei adormiți'''
  
La un Preasfinţit Episcop <br>
+
La un Preasfințit Episcop <br>
 
au venit din eparhie<br>
 
au venit din eparhie<br>
 
plângeri contra unui preot<br>
 
plângeri contra unui preot<br>
cu năravul la beţie.
+
cu năravul la beție.
  
Şi precum aceste plângeri<br>
+
Și precum aceste plângeri<br>
 
stăruiau necontenit,<br>
 
stăruiau necontenit,<br>
s-a găsit de cuviinţă <br>
+
s-a găsit de cuviință <br>
 
să-l oprească de slujit.
 
să-l oprească de slujit.
  
Linia 84: Linia 83:
 
spre a lui canonisire,<br>
 
spre a lui canonisire,<br>
 
ca prin asta parohia <br>
 
ca prin asta parohia <br>
şi cei mari să aibă ştire.
+
și cei mari să aibă știre.
  
 
Dar când dă să iscălească<br>
 
Dar când dă să iscălească<br>
Preasfinţitul la sfârşit,<br>
+
Preasfințitul la sfârșit,<br>
 
s-a făcut un vuiet mare, <br>
 
s-a făcut un vuiet mare, <br>
 
mii de glasuri s-au pornit:
 
mii de glasuri s-au pornit:
[[Image:Foto14.jpg|right|thumb|300 px|Sf. Ioan Hozevitul]]
+
[[Imagine:Foto14.jpg|right|thumb|300 px|Sf. Ioan Hozevitul]]
 
„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”<br>
 
„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”<br>
 
auzit-a din văzduh,<br>
 
auzit-a din văzduh,<br>
şi scăpând din mână pana<br>
+
și scăpând din mână pana<br>
 
tulburatu-s-a la duh.
 
tulburatu-s-a la duh.
  
Cugetând puţin bătrânul<br>
+
Cugetând puțin bătrânul<br>
 
s-a gândit că-i o părere,<br>
 
s-a gândit că-i o părere,<br>
căci îi ţiuie urechea<br>
+
căci îi țiuie urechea<br>
 
uneori de priveghere.
 
uneori de priveghere.
  
 
Deci, apucă iar condeiul<br>
 
Deci, apucă iar condeiul<br>
 
ca să facă iscălire,<br>
 
ca să facă iscălire,<br>
dar în clipa-aceea iarăşi<br>
+
dar în clipa-aceea iarăși<br>
 
se aude glăsuire!
 
se aude glăsuire!
  
 
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”<br>
 
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”<br>
 
se aude lămurit,<br>
 
se aude lămurit,<br>
şi de frică Arhiereul<br>
+
și de frică Arhiereul<br>
 
a lăsat de iscălit.
 
a lăsat de iscălit.
  
Dar venindu-şi iar în fire,<br>
+
Dar venindu-și iar în fire,<br>
 
vrea să termine de scris,<br>
 
vrea să termine de scris,<br>
 
socotind acele glasuri<br>
 
socotind acele glasuri<br>
Linia 123: Linia 122:
 
Aruncând din mână pana<br>
 
Aruncând din mână pana<br>
 
a lăsat neiscălit<br>
 
a lăsat neiscălit<br>
şi chemând pe cel cu vina,<br>
+
și chemând pe cel cu vina,<br>
cu blândeţe i-a grăit:
+
cu blândețe i-a grăit:
  
 
„Preacucernice Părinte!<br>
 
„Preacucernice Părinte!<br>
Iată, am aceste ştiri,<br>
+
Iată, am aceste știri,<br>
 
Adevăr ne scrie lumea,<br>
 
Adevăr ne scrie lumea,<br>
 
Ori sunt goale uneltiri?”
 
Ori sunt goale uneltiri?”
  
 
„Toate sunt adevărate,<br>
 
„Toate sunt adevărate,<br>
Preasfinţitul meu stăpân,<br>
+
Preasfințitul meu stăpân,<br>
înşel cu băutura<br>
+
înșel cu băutura<br>
şi de rău cu drept mă ţin!
+
și de rău cu drept mă țin!
  
 
De la alte patimi rele<br>
 
De la alte patimi rele<br>
Linia 142: Linia 141:
  
 
„Dar, (îi zice lui Vlădica)<br>
 
„Dar, (îi zice lui Vlădica)<br>
slujba cum ţi-o împlineşti?<br>
+
slujba cum ți-o împlinești?<br>
 
căci de-acuma ai pedeapsă <br>
 
căci de-acuma ai pedeapsă <br>
şapte ani să nu slujeşti!”
+
șapte ani să nu slujești!”
  
„Preasfinţite, eu din ziua<br>
+
„Preasfințite, eu din ziua<br>
întru care m-ai sfinţit,<br>
+
întru care m-ai sfințit,<br>
 
n-a rămas în parohie<br>
 
n-a rămas în parohie<br>
 
nici un om nepomenit.
 
nici un om nepomenit.
Linia 153: Linia 152:
 
Mai cu seamă eu, smeritul<br>
 
Mai cu seamă eu, smeritul<br>
 
foarte mult mă sârguiesc<br>
 
foarte mult mă sârguiesc<br>
ca pe cei trecuţi din viaţă <br>
+
ca pe cei trecuți din viață <br>
 
pururea să-i pomenesc.”
 
pururea să-i pomenesc.”
  
 
Auzind Vlădica asta<br>
 
Auzind Vlădica asta<br>
a-nţeles cine striga,<br>
+
a-nțeles cine striga,<br>
şi rupând scrisoarea, zice:<br>
+
și rupând scrisoarea, zice:<br>
 
„Mergi la parohia ta!
 
„Mergi la parohia ta!
  
Linia 164: Linia 163:
 
nu le pot canonisi,<br>
 
nu le pot canonisi,<br>
 
căci atunci pe mii de duhuri<br>
 
căci atunci pe mii de duhuri<br>
putea nedreptăţi!
+
putea nedreptăți!
  
Cei din viaţă cer pedeapsă<br>
+
Cei din viață cer pedeapsă<br>
 
după faptul arătat,<br>
 
după faptul arătat,<br>
 
iară cei din altă lume<br>
 
iară cei din altă lume<br>
solitor te-au câştigat!
+
solitor te-au câștigat!
  
 
Am aicea zeci de plângeri<br>
 
Am aicea zeci de plângeri<br>
Linia 175: Linia 174:
 
dar din ceruri, mii de glasuri<br>
 
dar din ceruri, mii de glasuri<br>
 
strigă astăzi să te iert!
 
strigă astăzi să te iert!
[[Imagine:Moastele-Sf.-Ioan-Romanul2.jpg|right|thumb|350 px|Moastele Sf Cuvios Ioan]]
+
[[Imagine:Moastele-Sf.-Ioan-Romanul2.jpg|right|thumb|350 px|Moaștele Sf. Cuvios Ioan]]
 
Mergi la slujba ta în pace,<br>
 
Mergi la slujba ta în pace,<br>
 
dar să nu mai faci sminteli.<br>
 
dar să nu mai faci sminteli.<br>
Şi să nu mă uiţi pe mine<br>
+
Ți să nu mă uiți pe mine<br>
 
la a slujbei rânduieli!”
 
la a slujbei rânduieli!”
  
(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, ''Hrană duhovnicească'', ed. Lumină din Lumină, Bucureşti 2000, p. 140-142)
+
(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, ''Hrană duhovnicească'', ed. Lumină din Lumină, București, 2000, pag.140-142)
 +
 
 +
==Imnografie==
 +
 
 +
[[Tropar]], [[glas]]ul al 8-lea:
 +
 
 +
:Pe tine, Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea, urmând lui Hristos și în valea Iordanului, în peșteră pustnicească, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău.
 +
 
 +
Alt  tropar, glasul al 8-lea:
 +
 
 +
:Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 +
 
 +
[[Condac]], glasul al 8-lea:
 +
 
 +
:Pe unul Dumnezeu iubind, de cele trecătoare ai fugit și în pustie locuind, cu liniștea duhului te-ai logodit, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, neîncetat slăvind pe Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru aceasta, cu evlavie, laudă și cântare îți aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, astăzi, floare prea aleasă a Bisericii noastre.
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
În limba română:
+
*[http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=6 Viața și troparul Sf. Ioan Iacob Hozevitul], pe situl [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|Mitropoliei Moldovei și Bucovinei]]
*http://poezie-crestina.tripod.com/id28.html
+
*[http://poezie-crestina.tripod.com/id28.html Poezii] ale cuv. Ioan Iacob Hozevitul
 +
*[http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com  Pagină dedicată Sf. Ioan Iacob Hozevitul] (conține cartea cuviosului, ''Din Ierihon către Sion'', precum și imagini, articole, mărturii etc.)
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți români]]
 +
[[Categorie:Sfinți moderni]]
 +
[[Categorie:Preoți]]
 +
[[Categorie:Monahi]]
 +
[[Categorie:Părinți duhovnicești ai secolului XX]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
  
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[en:John James the Chozebite]]
[[Categorie:Sfinţi români]]
 

Versiunea curentă din 4 august 2020 05:21

Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Românul
Sfântul Ioan Iacob de la Neamț
Date personale
Naștere 23 iulie, 1913, Crăiniceni, județul Botoșani
Mutare la Domnul (†) 5 august, 1960, Peștera Sf. Ana, Israel
Localizare România, Israel
Naționalitate română
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării 20-21 iunie, 1992
Prăznuire la data de 5 august
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate Biserica seminarului teologic de la Mănăstirea Neamț

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august.

Viața

S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Ecaterina și Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinți. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuță”. La 6 luni de zile de la naștere, mama pruncului Ilie își dă sufletul. După doi ani, moare și tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinții. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinței, învățându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii și respectarea rânduielilor creștinești. În 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii.

Primii ani de școală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” la Lipcani-Hotin și liceul „Dimitrie Cantemir” la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.

Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu și al vieții pustnicești, după exemplul și pilda Părinților care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viața monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii.

Ioan Iacob Hozevitul

Între anii 1934–1935 își satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire, continuând aceeași ascultare. La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iași), în biserica mare a mănăstirii cu hramul Înălțarea Domnului – ctitorie a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt – primind, potrivit pravilei călugărești, un nou nume, cel de Ioan. Naș și părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.

Dorind viață pustnicească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin, în noiembrie același an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, în Lavra Sf. Sava cel Sfințit de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la diavoli. Prima ascultare în obștea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții.

Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoștea limba română, era un mare povățuitor de suflete, și mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Țara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta Evanghelie și din scrierile Sfinților Părinți. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești, pe care le trimitea fraților săi din Țara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939–1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe ispite.

Între anii 1940–1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din Țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe.

În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe Valea Iordanului (înființat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Nevoința lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui și rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreținerea schitului și odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârșea slujbele rânduite, spovedea închinătorii și se retrăgea câteva ore la liniște într-o peșteră de pe malul Iordanului, iar dimineața se întorcea la schit cu chipul luminat.

Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena, care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub ascultarea sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos și iubind desăvârșit liniștea și rugăciunea, fericitul stareț Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).

Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peșteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări și în doriri duhovnicești, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lipsuri, lupte cu diavolii și cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin ucenicul său.

În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Sfânta Liturghie în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășeau amândoi cu Trupul și Sângele lui Hristos, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.

Sfântul Părinte Ioan

În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața, 5 august 1960, la orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Iisus Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Știuse mai dinainte data sfârșitului său, pe care și-a însemnat-o pe peretele peșterii. A fost înmormântat în peștera în care s-a nevoit și care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.

După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toți. La 15 august 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele Moaște în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află și moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocși, și chiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc. Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toți ortodocșii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru și Țara Sfântă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște, l-a trecut în rândul sfinților, la data de 20–21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț – Hozevitul”, fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veșnice.

Recunoaștere

Chiar înainte de a fi procedat la „canonizare”, adică la trecerea lui în rândul sfinților, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum și în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un călugăr-imnograf din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioșii care ajungeau în fața moaștelor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt.

În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț s-a construit o biserică în cinstea sa (sfințită de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic în anul 1996).

Sfântul Ioan Iacob este, de asemenea, și patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi.

Trăgându-se de origine din părțile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul și mijlocitorul elevilor, profesorilor și ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu.

Scrieri

Publicate

  • Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Dor de pustie, dor de cer, Editura Trinitas
  • Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană Duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, București, 2000, pag.624
  • Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Din Ierihon către Sion, Ierusalim, 1999, (conține toate scrierile Sf. Ioan Iacob adunate de ucenicul Sfântului, părintele Ioanichie Pârâială, până la acea dată)

Fragmente

Canonisirea împiedicată de cei adormiți

La un Preasfințit Episcop
au venit din eparhie
plângeri contra unui preot
cu năravul la beție.

Și precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
s-a găsit de cuviință
să-l oprească de slujit.

S-a alcătuit scrisoare
spre a lui canonisire,
ca prin asta parohia
și cei mari să aibă știre.

Dar când dă să iscălească
Preasfințitul la sfârșit,
s-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:

Sf. Ioan Hozevitul

„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
și scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.

Cugetând puțin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi țiuie urechea
uneori de priveghere.

Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăși
se aude glăsuire!

„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
și de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.

Dar venindu-și iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.

Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.

Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
și chemând pe cel cu vina,
cu blândețe i-a grăit:

„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste știri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”

„Toate sunt adevărate,
Preasfințitul meu stăpân,
mă înșel cu băutura
și de rău cu drept mă țin!

De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”

„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ți-o împlinești?
căci de-acuma ai pedeapsă
șapte ani să nu slujești!”

„Preasfințite, eu din ziua
întru care m-ai sfințit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.

Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuți din viață
pururea să-i pomenesc.”

Auzind Vlădica asta
a-nțeles cine striga,
și rupând scrisoarea, zice:
„Mergi la parohia ta!

Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aș putea nedreptăți!

Cei din viață cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câștigat!

Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!

Moaștele Sf. Cuvios Ioan

Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Ți să nu mă uiți pe mine
la a slujbei rânduieli!”

(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, București, 2000, pag.140-142)

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Pe tine, Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea, urmând lui Hristos și în valea Iordanului, în peșteră pustnicească, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău.

Alt tropar, glasul al 8-lea:

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Pe unul Dumnezeu iubind, de cele trecătoare ai fugit și în pustie locuind, cu liniștea duhului te-ai logodit, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, neîncetat slăvind pe Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru aceasta, cu evlavie, laudă și cântare îți aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, astăzi, floare prea aleasă a Bisericii noastre.

Legături externe