Ioan Damaschin

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 octombrie 2012 16:02, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (leg.int. Sf. Cosma)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Ioan Damaschin
Sf. Ioan Damaschin
Date personale
Naștere 675, Damasc, Siria
Mutare la Domnul (†) 4 decembrie, 749, mănăstirea Sfântului Sava în Israel
Localizare Siria, Palestina - Califatul islamic
Naționalitate siriană
Date cult
Tip Sfânt Părinte, cuvios, teolog
Data canonizării
Prăznuire la data de 4 decembrie
Recunoaștere recunoaştere pan-ortodoxă
Biserici patronate


Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Ioan din Damasc (cca. 675 - 4 decembrie, 749), numit şi Ioan Damaschinul este unul din Sfinţii Părinţi sirieni ai Bisericii.

Viaţa

S-a născut la Damasc (Siria), pe la anul 675, ca fiu al lui Sarjun (Serghie) ibn-Mansur, un înalt dregător la curtea califului musulman Abd-el-Malek din Damasc, unde se stabilise din 661 califatul mahomedan. Serghie mai avea şi rolul de reprezentant al creştinilor în faţa califului. Pentru educaţia lui Ioan şi a fratelui său adoptiv Cosma cel Tânăr, Serghie a răscumpărat de pe piaţa robilor pe călugărul Cosma. Acesta era foarte bine pregătit, nu numai în domeniul teologiei, ci şi al filozofiei şi ştiinţelor.

Pe baza educaţiei primite, a studiilor sale şi a vieţuirii într-un mediu care îi permitea să analizeze atât creştinismul cât şi islamismul, Sf. Ioan constată la curtea califului Iezid, încă din anul 723, influenţa monofiziţilor, care favorizează o poziţie iconoclastă, de respingere a cultului icoanelor. Califul, sub influenţa lor, îi scrie împăratului bizantin Leon al III-lea Isaurul că, tolerând cinstirea icoanelor în biserică, încălca porunca a doua din Decalog. Ca urmare a acestei intervenţii, împăratul Leon publică edictul său împotriva icoanelor din anul 726. La apelul patriarhului Ioan al V-lea al Ierusalimului, Sfântul Ioan redactează trei cuvântări de larg răsunet în sprijinul icoanelor – "Tratate contra celor care atacă sfintele icoane".

Sf. Ioan afirma că Mântuitorul poate fi reprezentat prin icoană, deoarece a luat chip omenesc, iar icoanele îndeplinesc în Biserică patru roluri: educativ – instructiv, estetic – de împodobire a sfintelor lăcaşuri, cultic – de însoţire a slujbelor bisericeşti şi haric – de a mijloci harurile Sfintei Treimi către credincioşi.

În ciuda acestor luări de poziţie, califul Iezid îl stima pe Sf. Ioan, pentru calităţile sale umane şi cunoştinţele vaste, motiv pentru care l-a invitat să preia funcţiile de la curte ale tatălui său, Serghie.

Totuşi, având o înclinare puternică pentru viaţa ascetică, în jurul anului 732, Sfântul Ioan se retrage împreună cu fratele său în Lavra Sf. Sava de lângă Ierusalim, unde se găsea şi o bogată bibliotecă cuprinzând lucrări ale Sfinţilor Părinţi bisericeşti, dedicându-se trăirii întru Hristos şi studierii teologiei creştine. După călugărire a fost hirotonit ieromonah de către patriarhul Ioan al V-lea al Ierusalimului; fratele său a fost hirotonit mai târziu episcop în cetatea Maiuma de lângă Gaza, în Palestina de sud-vest.

Până la adormirea sa întru Domnul, Sfântul Ioan s-a dedicat teologiei ortodoxe, iar prin operele sale polemice a subliniat neajunsurile mahomedanismului, iconoclasmului, nestorianismului, monofizitismului şi altor rătăciri. La anul 743 a alcătuit cea mai complexă şi sistematică "Expunere a credinţei ortodoxe" de până atunci, numită în prescurtare Acrivia, în care condensa într-un mod concis şi cursiv rezultatele la care au ajuns Părinţii Bisericii, prin precizările lor teologice, confirmate apoi de sinoadele ecumenice.

În lucrarea de morală "Sfintele paralele" pune alături păcatele şi virtuţile care le înfruntă. A scris omilii despre Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului, a comentat Epistolele Sf. Pavel. Tot Sfântului Ioan îi datorăm şi Octoihul, care este în uz până în zilele noastre. A mai realizat şi lucrări ascetice, unele dintre ele găsindu-se în volumul IV al Filocaliei româneşti.

A adormit întru domnul la anul 749, în mănăstirea Sfântului Sava.

Este pomenit la data de 4 decembrie.

Scrieri

A. Lucrarea Πηγη γνωσεως (în limba latină: Fons cogitationis), iar în română: Izvorul Cunoștinței, în trei părți:

  • Dialectica sau Logica,
  • Despre erezii
  • Dogmatica.

Alte lucrări dogmatice:

  • Despre dreapta credință
  • Despre Sfânta Treime
  • Epistolă către arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion
  • Introducere elementară în dogme
  • Despre cei în credință adormiți
  • Expunerea credinței

B. Opere polemice:

  • Trei tratate contra celor care atacă sfintele icoane
  • Tom ca din partea prea sfințitului Petru, episcopul Damascului, către așa-numitul episcop iacobit al Dareii
  • Despre firea compusă, contra acefalilor
  • Despre cele două voințe și activități și despre celelalte însușiri naturale ale lui Hristos și, pe scurt, despre cele două firi și o singură ipostază
  • Contra ereziei nestoriene
  • Dialog contra maniheilor
  • Discuția dintre un sarazin și un creștin
  • Discuția lui Ioan, ortodoxul, cu un maniheu
  • Despre balauri

Sfântului Ioan Damaschin i-au mai fost atribuite un Cuvânt împotriva lui Constantin Copronim, o Epistolă către împăratul Teofil despre Sfintele şi cinstitele icoane şi un Dialog înfierător împotriva iconoclaştilor despre care Pr. Dumitru Fecioru, traducător al Sf. Ioan Damaschin în română apreciază că, ţinând cont de data şi contextul compunerii lor, nu aparţineau totuşi Sf. Ioan Damaschin.

C. Opere exegetice

  • Comentariu la epistolele Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Hrisostom

D. Opere morale și ascetice

  • Sfintele paralele
  • Despre sfintele posturi
  • Despre cele opt duhuri ale răutății
  • Despre virtuțile și viciile sufletești și trupești

E. Opere omiletice

  • Cuvânt la Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos
  • Cuvânt la smochinul neroditor și la parabola viei
  • Cuvânt la Marea Sâmbătă
  • Cuvânt la Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria
  • Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului

F. Opere Poetice

I se mai atribuie și traducerea romanului hagiografic Viața lui Varlaam și Ioasaf, o poveste despre încreștinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam (o versiune "creştinată" a vieţii lui Siddartha Gautama Buddha). Romanul a fost tradus ulterior în latină și slavonă şi s-a bucurat de o largă circulaţie în Europa. Versiunea slavonă a legendei a circulat și în Țările Române, unde a fost tradusă în românește (1649) de Udriște Năsturel, influențând chiar și pictura bisericească (vezi bolta mănăstirii Neamț).

Traduceri în limba română:

  • Dogmatica sfântului Ioan Damaschin (Iaşi 1806, Bucureşti 1943, 1993, 2005 [traducere, introducere și note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române] şi ediţia electronică la Apologeticum)
  • Tratat împotriva iconomahilor (Traducere de Dumitru Fecioru), Bucureşti 1937, reeditat în Ioan Damschin, Trei tratate contra iconoclaştilor, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.
  • Despre cele două voinţe şi activităţi şi despre celelalte însuşiri naturale ale lui Hristos şi, pe scurt, şi despre cele două firi şi o singură ipostasă, MG, XCV, 127-186, (Traducere de Pr. Dr. Olimp N. Caciulă), Bucureşti 1938.
  • "Cuvânt de suflet folositor", traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. IV, Tipografia arhidiecezană, Sibiu, 1948, pp. 186-197; ed. a II-a Humanitas, Bucureşti, 2000, ISBN: 973-28-0939-6
  • Logica, ed. Aius, 2000 (reproduce ediţia din 1826, în traducerea Episcopului Argeşului, Kir Grigorie Râmniceanul).
  • Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului, traducere, studiu introductiv şi note de Paraschiva Grigoriu, ed. Sophia, Bucureşti, 2009?.
  • Didim cel Orb, Ioan Damaschin, Despre bine şi rău. Împotriva maniheilor, traducere de Walther Alexander Prager, ed. Herald, Bucureşti, 2009, ISBN 978-973-111-111-7.
  • Cuvântări la sărbători împărăteşti şi la sfinţi, traducere de de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010
În antologii:

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea):

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri a lui Dumnezeu şi al curăţiei
şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată,
Ioane [Damaschine] înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat.
Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu
să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu,
pe învăţătorul Bisericii şi dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor,
pe Ioan să-l lăudăm.
Că luând crucea Domnului, toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o,
şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu
tuturor cere iertare de greşeli.

Iconografie

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 163, 192, 237), Sfântul Ioan Damaschin, din ceata Sfinţilor cuvioşi imnografi şi dascăli cântăreţi (melozi) trebuie zugrăvit ca un ieromonah foarte bătrân, având barba despărţită în două, iar pe cap având un acoperământ ca o glugă [mai este reprezentat şi cu un fel de acoperământ alcătuit dintr-un material oriental], purtând în mână scrierea: "Veseleşte-te, Ierusalime, şi prăznuiţi toţi cei care iubiţi Sionul".

Iar când este zugrăvit în tinda Bisericii, în turla de nord, în "unghiuri, adică în pandantivi" când este zugrăvit împreună cu ceilalţi sfinţi melozi, este reprezentat şezând pe scaun; atunci poartă scrierea: "Pe Cel mai înainte de veci, născut din Tatăl..."

Icoane cu sfântul Ioan Damaschin

Surse

  • Credinţă ortodoxă şi viaţă creştină – Mitropolia Transilvaniei, 1992
  • Din învăţăturile sfinţilor părinţi – Editura Bizantină
  • Wikipedia:Ioan Damaschinul

Bibliografie

  • Andrew Louth, Ioan Damaschinul. Tradiţie şi originalitate în teologia bizantină, traducere de pr. prof. Ioan Ică sn şi diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2010, ISBN: 973-7859-60-0
  • D. Fecioru, Viaţa Sfântului Ioan Damaschin. Studiu de istorie literară creştină, Bucureşti, 1935.
  • Ioan M. Bota, Patrologia, ediția a II-a, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 2002, pp. 318-322, ISBN 973-9288-75-8