Ioan Colibașul

Cuviosul Ioan Colibașul (gr. του «Καλυβίτου» - adică „cel care a trăit într-o colibă”) sau Ioan cel sărac pentru Hristos este un sfânt ascet care a trăit în secolul al V-lea.

Viața

Ioan Colibașul era de fel din Constantinopol și a trăit pe vremea împărăției lui Leon cel Mare (457-474). Provenea dintr6o familie bogată, aristocratică și creștină, dar puțin practicantă. Tatăl lui, Eutropie, era mare dregător la curtea împăratului și senator, iar pe mama sa o chema Teodora.

Istoria povestește că în copilărie Ioan a cunoscut, la școala unde studia, un călugăr de la Mănăstirea Achimiţilor, adică „a neadormiţilor”, și văzând felului acestuia de viață s-a aprins inima lui de focul slujirii lui Hristos. „Și văzând dragostea lui de Dumnezeu, i-au dat părinții lui o mică evanghelie ferecată cu aur, ca să o poarte cu el. Dar el, ieșind din lume fără știrea părinților s-a făcut monah.” (Proloage, vol. I, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 432). Ioan fugit de acasă pentru Hristos cu acel călugăr la Mănăstirea Achimiţilor, unde s-a făcut monah, petrecând întru multe nevoințe.

Dar după ce a trăit un timp în mănăstire a început a fi ispitit și muncit de patima dorului de părinti. Și atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa părintească îmbrăcat sărăcăcios, și-a făcut o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, și locuia acolo în rugăciune şi în lipsuri, fără ca cineva din ai casei să-l recunoască, ba chiar batjocorit de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat pe mama sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui pe când era încă la şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Dumnezeu.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea)

Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul,

lumea și cele frumoase ale lumii ai părăsit

și ai sihăstrit în chip desăvârșit;

ți-ai ridicat coliba înaintea porților părinților tăi;

zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite;

pentru aceasta pe tine, Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.

Condac (glasul al 2-lea)

Râvnind, înțelepte, sărăcia ce nu se fură,

ai urât bogăția părinților tăi.

Și având Evanghelia în mâinile tale,

ai urmat lui Hristos Dumnezeu, preacuvioase Ioan,

rugându-te neîncetat pentru noi toți.”