Ioan Colibașul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (a redenumit Ioan Colibaşul în Ioan Colibașul: diacritice cu virgulă)
(Note)
Linia 54: Linia 54:
  
 
[[Categorie:Sfinţi]]
 
[[Categorie:Sfinţi]]
[[Categorie:Cuvioşi]]
+
[[Categorie:Cuvioși]]

Versiunea de la data 8 august 2014 18:57

Ioan Colibaşul, cel sărac pentru Hristos

Cuviosul Ioan Colibașul (gr. του «Καλυβίτου» - adică „cel care a trăit într-o colibă”) sau Ioan cel sărac pentru Hristos este un sfânt ascet care a trăit în secolul al V-lea. Prăznuirea lui se face la 15 ianuarie.

Viața

Ioan Colibașul era de fel din Constantinopol și a trăit pe vremea împărăției lui Leon cel Mare (457-474). Provenea dintr-o familie bogată, aristocratică și creștină, dar puțin practicantă. Tatăl lui, Eutropie, era mare dregător la curtea împăratului și senator, iar pe mama sa o chema Teodora.

Istoria povestește că în copilărie Ioan a cunoscut, la școala unde studia, un călugăr de la Mănăstirea Achimiţilor, adică „a neadormiţilor”, și văzând felului acestuia de viață s-a aprins inima lui de focul slujirii lui Hristos. „Și văzând dragostea lui de Dumnezeu, i-au dat părinții lui o mică evanghelie ferecată cu aur, ca să o poarte cu el. Dar el, ieșind din lume fără știrea părinților s-a făcut monah.” [1]. Ioan fugit de acasă pentru Hristos cu acel călugăr la Mănăstirea Achimiţilor, unde s-a făcut monah, petrecând întru multe nevoințe.

Dar după ce a trăit un timp în mănăstire a început a fi ispitit și muncit de patima dorului de părinţi. Și atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa părintească îmbrăcat sărăcăcios, și-a făcut o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, și locuia acolo în rugăciune şi în lipsuri, fără ca cineva din ai casei să-l recunoască, ba chiar batjocorit de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat pe mama sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui pe când era încă la şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Dumnezeu.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea)

Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul,
lumea și cele frumoase ale lumii ai părăsit
și ai sihăstrit în chip desăvârșit;
ți-ai ridicat coliba înaintea porților părinților tăi;
zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite;
pentru aceasta pe tine, Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.

Condac (glasul al 2-lea)

Râvnind, înțelepte, sărăcia ce nu se fură,
ai urât bogăția părinților tăi.
Și având Evanghelia în mâinile tale,
ai urmat lui Hristos Dumnezeu, preacuvioase Ioan,
rugându-te neîncetat pentru noi toți.”

Spiritualitate

Din [2] imnografia cuviosului Ioan Colibaşul reiese învățătura evanghelică despre urmarea lui Hristos.

În condacul sfântului Ioan Colibașul se spune: "având Evanghelia în mâinile tale, ai urmat lui Hristos Dumnezeu" (Mineiul pe ianuarie, ediția 1954). Adică: având Evanghelia că şi carte de căpătâi, pururea deschisă în mâinile tale, evanghelicește - cum altfel? -, ai urmat lui Hristos.

Dar cele două condace ale cuviosului Ioan Colibaşul mai accentuează şi o altă latură: sărăcia monahului, sărăcie mai larg înţeleasă decât numai ca o lepădare de bogăţii. Astfel, condacul pe care tocmai l-am citat mai spune: "ai urât bogăţia părinţilor tăi" - pentru ce ? - "râvnind sărăcia care nu se fură": fără de grija şi smerenia.

Al doilea condac al cuviosului Ioan Colibaşul aduce elemente noi: "ai defăimat cele de jos" ("cu bună chibzuire") - pentru ce? - "dorind a câştiga cu înţelepciune cele de sus": e o dezlegare de cele de jos pentru că sufletul şi omul întreg să se poată înălţa la Dumnezeu. "Şi lui Hristos Celui ce a sărăcit (S-a coborât, S-a smerit pe Sine) ai urmat, bucurându-te, sărăcind împreună cu El, Ioane." (ed. 1954)

Ideea principală: sărăcia ca premisă a urmării lui Hristos Dumnezeu-Omul: Întruparea (adică, într-un sens, kenoza: sărăcirea de ale Sale), Moartea şi Învierea, Înălţarea (care nu era fără sărăcire).

"Slava" cântării a 3-a din canonul cuviosului Ioan Colibaşul e simplă şi plină de înţelepciune ascetică: "După lege, stăruind în rugăciuni şi în postiri, întru nepătimire te-ai îmbrăcat, Prea Cuvioase, smerindu-ţi zburdările trupului, cu puterea dumnezeiescului Duh." (ed. 1954)

Vorbind despre "mişcările (sau "zburdările", cum le zice această alcătuire) trupeşti", cuviosul Antonie cel Mare spune: "socotesc că trupul are mişcare firească amestecată cu el, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimaşa mişcare. Este încă şi altă mişcare ce stă în a hrăni şi a îngrăşa trupul spre lucrare. Pentru aceasta şi zice Apostolul: nu vă îmbătaţi cu vin întru care este curvia (Ef. 5, 18). Şi iarăsi Domnul în Evanghelie, poruncindu-le ucenicilor le zicea: luaţi aminte să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia (Luca 22, 34). Este încă şi altă mişcare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăşia şi din zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a şti, că trei sunt mişcările trupeşti: una firească, alta din neluarea aminte a hranei şi a treia de la draci." [3]

Ei bine, pe de-o parte, aceste mişcări sunt stinse prin stăruinţa în postiri şi în rugăciuni, şi pe de altă parte, cu puterea dumnezeiescului Duh. E veşnică sinergie între lucrarea omului şi lucrarea Domnului, care singură bagă pe om în limanul nepătimirii.

Cele două laturi ale părţii omului ("Ajută-te şi cerul te va ajuta" - Ioana d'Arc) sunt rugăciunea şi ostenelile, care se susţin una pe cealaltă; dar, mai ales, stăruinţa în acestea (elementul tipic monahal, adică maximalist).

Referințe

Note

  1. Proloage, vol. I, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 432
  2. După: Iulian Nistea, Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioșilor din Mineiul pe luna ianuarie (Teza de licenta) - http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm
  3. Patericul, "Pentru avva Antonie", apoftegma 24, ed.cit., pp. 11-12.