Ioan Botezătorul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 20 ianuarie 2012 13:04, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (Pustnicia)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sfântul prooroc Ioan Botezătorul şi înainte-mergătorul Domnului nostru Iisus Hristos

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător şi botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), aşa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.

Viaţa Sf. Ioan Botezătorul

Naşterea

Naşterea Sfântului Ioan a fost ea însăşi o minune. Părinţii Sfântului Ioan, preotul şi proorocul Zaharia şi Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrâneţe fără să aibă copii, lucru ruşinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25). Un înger pe nume Gavriil îl anunţă pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată şi că nevasta sa, Elisabeta îi va naşte un fiu căruia îi va pune numele de Ioan. Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că şi el şi nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18). Drept pedeapsă pentru necredinţa lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârşit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.

Elisabeta era mătuşă sau verişoară a Maicii Domnului. Şi ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil şi a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24).

Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut şi ea de Duhul Sfânt şi a binecuvântat-o pe Maica Domnului şi pe Prunc (Luca, cap. 1).

În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanţii vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de faţă au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toți s-au minunat, pentru că cei doi soţi nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului. Din acel moment Zaharia şi-a recăpătat darul vorbirii şi la rândul său a început să profeţească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).

Când, după naşterea Domnului Iisus, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta şi pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului. Urmăriţi cu insistenţă de soldaţi, întrucât se ştia despre naşterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis şi i-a adăpostit, mamă şi prunc, până la trecerea primejdiei. Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostaşii trimişi de Irod (Matei 23,35).

Pustnicia

Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viaţă aspră, de post şi rugăciune. Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăinţă) şi încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeţilor, simbolizează stăpânirea pornirilor trupeşti). Se hrănea cu lăcuste[1] şi miere sălbatică[2] şi îşi petrecea vremea în rugăciune şi contemplare (Luca 1,80). Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului avea să primească de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci şi prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).

Botezul lui Ioan

Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului şi şi-a început propovăduirea, chemând oamenii la pocăinţă şi vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2). Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atraşi de viaţa sa sfântă şi de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curăţire a păcatelor şi de lepădare de ele şi spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28).

Îi îndemna pe toţi să îşi părăsească păcatele, fără deosebire de condiţia lor socială. Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să facă şi „roade vrednice de pocăinţă”. Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul Avraam nu era suficient pentru a le aduce mântuirea (Matei 3,7-12). Îndemna la milostenie şi la o viaţă dreaptă şi propovăduia venirea apropiată a lui Mesia. Astfel Ioan îndemna poporul să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare; vameșilor care veneau la el le spunea să nu ceară nimic peste taxele stabilite oficial, iar ostașilor să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu solda lor (Luca 3,11-14).

Întrebat fiind dacă nu era el însuşi Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuşi că este doar înaintemergătorul Domnului, „glasul celui ce strigă în pustie”, făcând aluzie la un fragment din profeţiile lui Isaia:

Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.
(Isaia 40, 3-5).

Le precizează că botezul lui era unul pregătitor şi că Cel care avea să vină era mai mare decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” (Luca 3.11)

Întâlnirea cu Mântuitorul

Pentru viaţa lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise şi să Îl boteze în Iordan, fiind atunci şi martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la Teofanie, 6 ianuarie). Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează şi El spre apa Iordanului ca să fie botezat, Ioan Îl recunoaşte drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – şi mărturiseşte că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăinţă. Primeşte însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se şi aude mărturia dumnezeiască: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, şi pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).

Şi mai târziu avea să-şi păstreze aceeaşi atitudine smerită faţă de Mântuitorul. Când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul şi se descrie pe sine doar ca „prietenul mirelui [Hristos], care stă şi ascultă pe mire, [şi] se bucură cu bucurie de glasul lui”[3], adăugând: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”. (Ioan 3, 29-30)

Probabil pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui şi pentru a le arăta drumul de urmat mai departe, Ioan, aflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le spune: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte./Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.(Luca 7, 22-23).

Hristos însuşi mărturiseşte despre Ioan că a fost prooroc „şi mai mult decât prooroc”, „cel mai mare dintre cei născuţi din femei” și, totuși, „cel mai mic în împărăţia ceruririlor este mai mare decât el”, așa cum spune Iisus (Matei 11,11). De la el încolo împărăția cerurilor se ia prin străduinţă (Matei 11,12). El este mărturisitor al adevărului, „făclia care arde şi luminează”, de lumina căreia oamenii au vrut să se bucure o clipă (Ioan 5, 35) şi, cu cuvintele lui Isaia, „înger trimis înaintea feţei Domnului ca să-I pregătească calea” (Luca 1,27).

Reproşurile adresate lui Irod

Sfântul Ioan, care se ruga şi medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi trăia viaţa în curăţie, dobândise nu doar darul smereniei, ci şi pe cel al proorociei. Îi mustra pe cei păcătoşi, de orice condiţie ar fi fost, cu cuvinte aspre.

Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla şi Irod Antipas, tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept şi sfânt şi asculta sfaturile lui, dar se şi temea de el, pentru că era foarte iubit de popor. Însă sfântul Ioan nu s-a temut să adreseze aspre mustrări nici lui Irod. Astfel, Ioan l-a mustrat pe faţă pe Irod Antipas, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca 14.3-4) Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22). De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipas și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19). Irod Antipas l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare (Matei 14,5), ceea ce dorea şi Irodiada (Marcu 6,24). Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20). Irod îl şi ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere. (Marcu 6,20).

Moartea Sf. Ioan Botezătorul

Uciderea lui Ioan

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; frescă medievală

La insistenţele Irodiadei Irod Antipas l-a aruncat în închisoare pe Ioan. (Mc6.17) O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă şi să vorbească cu el, acesta primind astfel ştiri din afară (Matei 11, 2).

Totuși, atunci când Irod şi-a prăznuit ziua de naştere, dând un ospăț curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”. Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”. Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și ruşinându-se de invitaţii săi, a poruncit să i-l dea. Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou şi înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).

Rostul morţii

Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de Dumnezeu pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să vestească venirea Izbăvitorului şi în împărăţia morţilor, mai înainte ca Hristos, prin patima şi moartea Sa pe Cruce, să biruiască puterea morţii şi a iadului şi să aducă învierea şi mântuirea.

După moarte

După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul şi l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de ştire şi lui Iisus. Moaştele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.

Moştenirea lăsată de Sf. Ioan

Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toţi creştinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieţii duhovniceşti. Viaţa lui este ea însăşi ea însăşi un model pentru toţi creştinii: trăitor în nevoinţă şi în rugăciune, grăitor şi apărător al dreptăţii, al fidelităţii în căsătorie[4], al milei faţă de săraci[5], propovăduind ascultarea faţă de Legea lui Dumnezeu şi curăţirea de orice păcate.

Întruchipare a smereniei, curăţiei, iubitor şi propovăduitor al pocăinţei, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieţii monahale.

Sfintele Moaşte

Părţi din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:

  • Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia
  • Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt
  • Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franţa
  • Muzeul Benaki, Atena
  • Muzeul Topkapi, Istanbul
  • Moscheea Ummayazilor, din Damasc, Siria
  • Mănăstirea Cetinje, Muntenegru
  • Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Lipniţa, jud. Constanţa

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

  • 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
  • 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
  • 24 februarie - Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan
  • 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
  • 24 iunie - Naşterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânzine sau Drăgaică.[6]
  • 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Imnografie

La Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul (23 septembrie):

Tropar, glasul al 4-lea:

Ceea ce mai înainte erai stearpă neroditoare, veseleşte-te; că iată ai zămislit pe sfeşnicul Soarelui, Cel ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănţuieşte Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce va să se nască!

Condac, glasul 1:

Se veseleşte luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soţia sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.

La Soborul Înaintemergătorului Domnului (7 ianuarie):

Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit, că şi a boteza în repejuni[7] pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Condac, glasul al 6-lea:

De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul, cu frică s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au spăimântat, văzându-Te şi toţi cei din întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.

La Naşterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie):

Tropar, glasul al 4-lea:

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstiml că nerodirea celei ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-au dezlegat întru mărită şi cinstită naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

Condac, glasul al 3-lea:

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naşte, şi El este plinirea a toată proorocial că pe Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună şi Înaintemergător.

La Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august):

Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului cu laude... (A se vedea mai sus )

Condac, glasul al 5-lea:

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

Iconografie

Dionisie din Furna[8] arată că Sf. Ioan Înaintemergătorul se zugrăveşte după cum urmează:

Sf. Ioan Botezătorul se zugrăveşte ca un bărbat de vârstă mijlocie, cu barbă ascuţită, nu prea lungă, cu barba şi părul închise la culoare şi în neorânduială, purtând un veşmânt miţos (de păr de cămilă), iar pe deasupra purtând un himation (un fel de mantie)[9] de culoare ocru deschis sau verde. Se zugrăveşte singur, precum şi în diferite scene din Evanghelie. Atunci când este zugrăvit singur, ori arătând spre Hristos, poartă înscrisul: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” sau „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”

În reprezentări mai târzii (începând cu sec. al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sf. Ioan Botezătorul se zugrăveşte purtând în mână o tipsie pe care este aşezat capul său tăiat. Uneori mai este zugrăvit purtând şi aripi, amintind de viaţa sa îngerească. Dionisie arată detaliat şi cum se zugrăvesc diferitele scene şi minuni din viaţa Înaintemergătorului. [10]

Poate cea mai cunoscută reprezentare a sa este cea de la Botezul Domnului, când este zugrăvit botezându-L pe Hristos. Atunci Domnul este zugrăvit intrat în râul Iordan până la brâu, iar pe lângă El nişte peşti. Sf. Ioan ţine mâna dreaptă pe capul lui Hristos, iar mâna stângă este întinsă în sus; ţine un toiag de cioban. Dionisie insistă că aici Sf. Ioan nu trebuie zugrăvit ca purtând ceva (de ex. o cochilie) în mâna dreaptă, cu care-L botează pe Domnul, ci doar mâna goală. Peste Domnul se coboară Duhul Sfânt în chip de porumbel, iar deasupra este cerul deschis, şi se aud cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit”, iar în jur sunt îngeri, stând cuviincios, cu mâinile ascunse sub veşminte, şi mai în jos este reprezentat un bătrân în pielea goală, culcat, privind înapoi cu teamă, spre Hristos, care ţine un potir din care toarnă apă (probabil o reprezentare antropomorfă a râului Iordan).

O altă reprezentare foarte cunoscută este cea din icoana Deisis, unde el şi Maica Domnului sunt zugrăviţi de o parte şi de alta a lui Hristos – Dreptul Judecător (aceasta se aşază adesea în centrul registrului al treilea al iconostasului – cel cu reprezentările apostolilor).

În biserici, el se poate picta, după cum arată Dionisie, „în naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolţi, ori pe tâmplă în stânga icoanei împărăteşti a lui Hristos, dacă tâmpla e largă”.

Note

  1. Lăcustele erau între animalele curate, potrivit prescripţiilor Legii Vechi-Levitic 11.21-22
  2. Mierea era un aliment consumat, recomandat şi apreciat foarte mult- 1Sam14.27, Ps19.10, Prov16.24, Prov24.13, Prov27.7, C. C.5.1
  3. Imaginea lui Hristos-Mirele şi pe cea a „prietenilor mirelui” se regăseşte şi la Matei 9, 15, Matei 25 şi Marcu 2, 19-20. Iar mireasa lui Hristos este Biserica (Efeseni 5).
  4. El condamnă dur adulterul săvârşit atât de Irod cât şi de Irodiada. Irodiada era căsătorită cu Filip, fratele lui Irod dar se căsătorise şi trăia cu Irod-Mt14.3-4
  5. Ioan îndemna ca cei care au un prisos de haine sau mâncare să dea celor care nu au deloc-Lc3.11
  6. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag 218, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  7. REPEJÚNE, repejuni, s. f. (Înv.) Iuțeală, repeziciune. – Repede + suf. -iune. http://dexonline.ro/definitie/repejune
  8. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 89, 92, 107, 144, 186, 192, 198, 206, 208, 212, 213, 229, 236.
  9. HIMÁTION s.n. (Ant.) Mantie grecească amplă care se purta prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr. [Pron. -tion. / < fr., gr. himation]. http://dexonline.ro/definitie/himation
  10. Loc. cit., pp 168-170.

Surse

  • Biblia sau Sfânta Scriptură
  • Sinaxar 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
  • Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag 218-219, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2

Legături externe