Sfântul [[Ioan Botezătorul]] a fost ultimul dintre [[proroc]]i, înainte-mergător şi botezător al Domnului nostru [[Iisus Hristos]], ,,cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei"(Mt11.11, Lc7.28), aşa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o ,,trestie clătinată de vânt", nici un ,,om îmbrăcat în haine moi",(Mt11.7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al predicatorului.

Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Prooroci. Pe când încă se afla în pântecele maicii sale, sfânta Elisabeta, el a tresărit de bucurie în preajma lui [[Iisus Hristos|Mesia]] pe care îl purta în ea Prea Sfântă [[Maica Domnului]], venită în vizită la verişoara ei ([[Evanghelia după Luca|Luca]] 1, 39-54). La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf. Evrei 11, 38), s-a retras în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă şi încins cu o curea de piele (aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti). Regăsind, ca un nou [[Adam]], starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui [[Dumnezeu]], el se hrănea cu lăcuste conservate în miere sălbatică, şi îşi ţinea în contemplare mintea netulburată de grijile [[griji]]le acestei lumi.

===Botezul lui Ioan=== În anul 15 al domniei cezarului Tiberiu (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, s-a dus în regiunea Iordanului, pentru a predica [[pocăinţă|pocăinţa ]] către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţa sa îngerească[[înger]]ească. El îi boteza în apele Iordanului în semn de curăţire de păcatele [[păcat]]ele lor, şi pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul, el îi îndruma să facă mai curând roade vrednice de pocăinţă, decât să se laude că sunt fiii lui [[Avraam]]. Reluând cuvintele proorocului [[Isaia]], el le spunea :

Curăţenia sa şi dragostea sa pentru feciorie sfinţenie erau într-atât de mari încât fost socotit vrednic, nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al cărui Înainte-mergător a fost să fie, ci chiar să Îl boteze în Iordan ("ca să se plinească dreptatea") şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi cu acest prilej (de acest moment se face pomenire la [[Epifania|Teofanie]], [[6 ianuarie]]). ===Reproşurile adresate lui Irod=== Sfântul Ioan medita fără încetare la Cuvântul lui Dumnezeu şi le considera pe toate ale acestei lumi ca fără valoare faţă de Legea dumnezeiască, a cărei desăvârşită întruchipare era viaţa sa. De aceea nu se [[teama|temea]] să adreseze reproşuri aspre lui [[Irod Antipas]], tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat care, contrar Legii, se [[căsătorie|căsătorise]] cu [[Irodiada]], soţia fratelui său, Filip, pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, [[Salomeea]]. Profetul îi vorbea în numele lui Dumnezeu : "Nu îţi este îngăduit să ai ca soţie pe femeia fratelui tău". De aceea Irodiada nutrea o [[uciderea|ură]] puternică împotriva lui Ioan şi voia să îl [[uciderea|omoare]]; era însă împiedicată de Irod, care îl proteja pe Ioan, ca bărbat drept şi sfânt, dar mai ales pentru că se temea de popor, care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. ===Uciderea lui Ioan=== În cele din urmă Irodiada cea perfidă îşi atinse scopul şi făcu astfel încât Profetul să fie dus la închisoare în fortăreaţa din Macheronte. Când fu aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta invită pe notabilii regatului său la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi se dedară [[lăcomia|îmbuibării]] şi [[lăcomia|beţiei]]. Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet al slavei deşarte, şi ea plăcu privirii [[desfrânarea|desfrânate]] a tatălui său care îi jură să îi dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său. La sfatul mamei sale, tânăra ceru să îi fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Regele se simţi încurcat, dar din cauza jurământului său, şi pentru a nu-şi pierde onoarea în faţa invitaţilor, se decise să îl [[uciderea|omoare]] pe Cel Drept. Sentinţa fu pe loc executată, un soldat îi tăie capul Sfântului Ioan în închisoare şi îl aduse imediat, încă sângerând, pe un platou, în sala de ospăţ; acesta parcă adresa în tăcere reproşul său faţă de slăbiciunea criminală a regelui. Salomeea prezentă mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Mănâncă, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup, şi bea sângele lui. Această limbă care nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de-acum pentru totdeauna".==După moarte== Ucenicii Sfântului veniră să îi ia trupul şi merseră să îl [[înmormântare|îngroape]] în Sevastia apoi se duseră să îl înştiinţeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaştele Sfântului Înaintemergător fură regăsite în mod miraculos, pentru a răspândi [[har]]ul asupra credincioşilor care li se închină.

Ucenicii Sfântului veniră Acest act sângeros pare să îi ia trupul fi fost îngăduit de [[Dumnezeu]] pentru că, după ce a fost Înaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăţia morţilor şi merseră să îl îngroape în Sevastia apoi se duseră meargă să îl înştiinţeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaştele Sfântului Înaintemergător fură regăsite morţii cei drepţi de speranţa în mod miraculos[[mântuire]], pentru venirea apropiată a răspândi harul asupra credincioşilor lui Mesia care li se închinătrebuia să spargă, prin [[Cruce]], porţile şi închizătorile [[iad]]ului.

Acest act sângeros pare să fi fost îngăduit ==Moştenirea lăsată de Dumnezeu pentru că, după ce a fost Înaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăţia morţilor şi să meargă să înştiinţeze pe morţii cei drepţi de speranţa în Mântuire, venirea apropiată a lui Mesia care trebuia să spargă, prin Cruce, porţile şi închizătorile Iadului.==

Prin viaţa precum şi prin moartea sa, Înaintemergătorul rămâne de asemenea pentru toţi Creştinii creştinii un Profet şi un stăpânitor al vieţii spirituale. Prin comportamentul său ireproşabil, el îi învaţă să lupte până la moarte împotriva păcatului[[păcat]]ului, nu numai pentru respectul [[dreptatea|dreptăţii ]] şi ascultarea Legii lui Dumnezeu dar şi pentru a înainta în [[virtuţi|virtute ]] şi curăţia inimii. Orice conştiinţă cizelată prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamănă, deci, cu Înaintemergătorul şi croieşte "căile Domnului" în sufletul care se [[pocăinţă|căieşte]], pentru a-i da cunoaşterea Mântuirii [[mântuire|mântuirii]] (cf. Luca 1:76).