Invidia

Invidia

Invidia este un păcat care constă în părerea de rău provocată de calitățile, bunurile sau reușitele altuia, fiind unul din cele șapte păcate capitale. Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai „putrezirea oaselor”, ci și cea care întunecă tot trupul, îngreunând mântuirea omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situația altora (porunca a 10-a a Decalogului), prin solidaritate în bucurii și necazuri și prin iubirea aproapelui ca pe sine.

Caracterizare generală

Pizma, faptă pământească

Punând în opoziție firea pământească și faptele ei, adică păcatele (din care enumeră nu mai puțin de 17) cu Duhul și roada lui, adică virtuțile (din care enumeră 9), Apostolul Pavel include invidia printre „faptele firii pământești” și îi îndeamnă pe galateni să umble „cârmuiți de Duhul”, răstignindu-și firea pământenească împreună cu poftele ei.

Ochiul rău spurcă pe om

Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor și nu se spală pe mâini înainte de a mânca, Iisus Hristos folosește acest prilej pentru a-i învăța pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, și apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, și aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-și sălaș în inimă și ieșind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele și ochiul rău. .

Invidia întunecă trupul, fiind putrezirea oaselor

Solomon, căruia Dumnezeu i-a dat o minte înțeleaptă și pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el și nu va avea nimeni după el , afirmă în cartea biblică Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) că pizma este „putrezirea oaselor”. Iisus îi învață pe ucenici că „ochiul este lumina trupului”. Dacă ochiul omului este sănătos atunci tot trupul său va fi plin de lumină , dar dacă ochiul omului este rău, atunci tot trupul său va fi plin de întuneric. Tot trupul devine întunecat dacă ochiul, care este luminătorul trupului, este rău.

Pizma îngreunează mântuirea

Apostolul Pavel ne încredințează că cei ce vor face faptele firii pământești (preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, invidiile, uciderile, bețiile, îmbuibările) nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a lăsat pe unii oameni mândri și idolatri pradă unor nenumărate păcate grele, printre care și invidia.

Pizma, temeiul trudei

Ecclesiastul ne încredințează că pizma este temeiul oricărei munci (engl. toil, labour - trudă, muncă, strădanie la lucru) și a oricărei iscusințe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind bogăția, faima, plăcerile văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal și adânc înrădăcinat în natura umană.

Păcatele invidiei

După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu păcatele invidiei.

Apariție și cauze

Ea se naște când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la Dumnezeu acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste și frivole. Invidia poate avea drept cauză bogăția - cazul lui Isaac, invidiat de filisteni ), strălucirea bogăției, puterii și frumuseții - cazul împărăției Asiriei, pizmuită de celelalte împărății), ascensiunea politică și militară - cazul lui David, privit cu ochi răi de Saul), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela), ascensiunea socială - cazul lui Iosif, invidiat de frații săi), minunile și vindecările - cazul apostolilor, pizmuiți de marele preot și de saduchei ), popularitatea - cazul lui Pavel și Barnaba, pizmuiți de iudeii necredincioși din Antiohia), succesul creștinării multor tesaloniceni - cazul lui Pavel și Sila, pizmuiți de iudeii necredincioși din Tesalonic), virtuțile și puterea de a tămădui, de a face minuni, de a învăța oamenii (cazul lui Iisus, pizmuit de preoții cei mai de seamă).

Capcanele pizmei

Pizmuirea celor răi

Creștinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi, care par a avea o viață fericită și netulburată, ci să fie mereu conștienți că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Creștinul adevărat va fi încredințat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcașul Domnului, că cei îmbuibați, cu mândria drept salbă și asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în credință pentru oamenii de rând, vor fi „cosiți iute ca iarba” și „se vor veșteji ca verdeața”, fiind lepădați și nimiciți la vremea potrivită.

Pizmuirea celor din urmă convertiți

Creștinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiți, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă. Iisus Hristos le spune ucenicilor pilda lucrătorilor viei. Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineață să tocmească lucrători la vie și găsește pe unii de dimineață cu care se învoiește pentru plata a un leu/zi iar celorlalți pe care-i găsește la ceasul al treilea, la ceasul al șaselea, la ceasul al nouălea și la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă dreaptă. La sfârșitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toți care veneau erau plătiți cu aceeași sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit și ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceștia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, și la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul și zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio nedreptate atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu și aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească și acestuia din urmă ca și lui și întreabă retoric: „Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” Tot așa, adaugă Iisus, „cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.”

Astfel Iisus trimite la bucuria nemărturisită a lui Petru, la gândul că el va avea o răsplată iar bogății nu, ignorând faptul că Iisus Hristos îi spusese deja că, deși „este greu ca un bogat să intre în împărăția Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”. Iisus îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună șansă de mântuire, în general apostolii și în special Petru, să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei..

Apostolii trebuie să fie bucuroși pentru oricine se mântuiește, asemenea lui Hristos, care a venit să mântuiască ce era pierdut, așa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduți se afla chiar îndreptatul Zaheu, mai-marele vameșilor.

Îndatorarea față de pizmaș

Nu este bine să mănânci pâinea celui pizmaș și nici să poftești mâncărurile lui alese, căci el este unul care își face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, și astfel bucatele mâncate vor fi vărsate și cuvintele plăcute spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieși la iveală.

Invidia și falsa înțelepciune

Disputele sofistice încurajează pizma

Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei să se ferească de sofiștii mândri care socotesc că evlavia este mijloc de câștig și care au boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din cari se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceștia devin astfel oameni lipsiți de adevăr și stricați la minte.

Invidia nu poate coexista cu înțelepciunea adevărată

Apostolul Iacov scrie că invidia nu poate coexista cu înțelepciunea adevărată, duhovnicească, care rodește fapte blânde, ci doar cu falsa înțelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară și duh de ceartă. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare și tot felul de fapte rele”. Așa că cei ce se pretind înțelepți având o astfel de înțelepciune se laudă și mint împotriva adevărului.

Lupta împotriva pizmei

Apostolii în luptă cu pizma

Apostolul Pavel le scrie locuitorilor din Tit că și apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă”, vrednici să fie urâți și urându-se unii pe alții. Ei au fost mântuiți „pentru îndurarea Lui” (și „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea nașterii din nou” (botezul) și prin „înnoirea făcută de Duhul Sfânt vărsat din belșug” peste ei pentru ca, odată „socotiți neprihăniți prin harul Lui”, să se facă, „în nădejde, moștenitori ai vieții vecinice”. Pizma era văzuta de sfântul apostol Pavel ca un real pericol chiar în sânul primelor comunități creștine. Astfel apostolul Pavel se teme sa nu găsească gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări..

Lepădarea pizmei

Apostolul Pavel le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut și se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, beții, curvii, fapte de rușine, certuri, pizmă) și să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’. Lepădarea invidiei (alături de răutate, vicleșug, prefăcătorie și clevetire) este o condiție absolut necesară în drumul spre mântuire. Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învățătura lui Dumnezeu , care, prin porunca a 10-a, dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia și ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol Pavel, să ne bucurăm cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng, așa cum făcea Iov și să ne iubim aproapele ca pe sine. Căci iubirea frățească, creștinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredințează apostolul Pavel:

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,

nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
3. English Standard Version Bible, 1971
4. Carte de învățătură creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București
5. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
6. Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Concordanță biblică tematică, ediție revăzută și completată de Pr. Vasile Dogaru și Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu și Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, ISBN 973-9272-58-4
7. Maxim Mărturisitorul în Filocalia 2, traducere, introducere și note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
8. Maxim Mărturisitorul în Filocalia 3, traducere, introducere și note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
9. Sfinții Varsanufie și Ioan - Scrisori duhovnicești în Filocalia 11, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005