Invidia: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Introducere)
m (Actualizare link-uri. Corectare diacritice.)
 
(Nu s-au afișat 40 de versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
==Introducere==
+
[[Image:Invidia băiatului.jpg|thumb|300px|right|Invidia]]
[[Biserica]] creştină a stabilit şapte [[păcate]] capitale 1. [[Mândria]] 2. [[Desfrânarea]] 3. [[Lăcomia]] 4. [[Iubirea de arginţi]] 5. [[Pizma]] ([[invidia]]) 6. [[Mânia]] 7. [[Lenea]].
+
{{Spiritualitate didactică}}
Pizma este un [[păcat capital]] care îl spurcă pe om, fiind o faptă a firii noastre pământeşti. Ea este nu numai putrezirea oaselor, ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuirea]] omului. Pizma este temeiul oricărei munci  şi a oricărei iscusinţe la lucru  (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[bogăţia]], [[faima]], [[plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii), fiind, prin urmare, un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană. Invidia poate avea drept cauză bogăţia, [[puterea]] ([[Saul]] şi [[David]]), ascensiunea socială ([[Iosif]] şi fraţii săi), popularitatea (cazul apostolilor [[Pavel]] şi Barnaba), [[minunile]] şi [[vindecările]] ([[apostolii]], [[Isus]] pizmuiţi de preoţii cei mai de seamă). Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale. De asemenea, ei nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă ([[pilda lucrătorilor viei]]). Iar faţă de cei pizmaşi nu este bine să se îndatoreze.
+
[[Invidia]] este un [[păcat]] care constă în părerea de rău provocată de calitățile, bunurile sau reușitele altuia, fiind unul din cele șapte [[păcat|păcate]] capitale.<ref>Sf. [[Grigorie cel Mare]] (sec al VI-lea) a stabilit șapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reținută de cei mai mulți teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbește de slavă deșartă (mândrie), avariție, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeași enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creștini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. [[Ciprian al Cartaginei|Ciprian]], sec al III-lea (De mort., IV), [[Ioan Casian]], sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea ((„Instr. de octo vitiis princip.în „Bibl. max. vet. patr.”, XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.) http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm </ref> Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai „putrezirea oaselor”, ci și cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[Soteriologie|mântuirea]] omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situația altora (porunca a 10-a a [[Decalog]]ului), prin solidaritate în bucurii și necazuri și prin [[iubirea]] aproapelui ca pe sine.
Invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte blânde, ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară şi duh de [[ceartă]]. Creştinul trebuie să lepede faptele întunericului (chefuri, [[beţii]], [[curvii]], fapte de ruşine, [[certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Iisus Hristos’’. Lepădarea invidiei este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]]. Invidia trebuie să rămână un [[păcat]] al trecutului, răpus de învăţătura lui Dumnezeu care, prin [[porunca]] a 10-a, ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia şi ne îndeamnă să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng şi să ne iubim aproapele ca pe sine. Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului.
+
 
  
 
==Caracterizare generală==
 
==Caracterizare generală==
 
'''Pizma, faptă pământească'''
 
'''Pizma, faptă pământească'''
:Punând în opoziţie firea pământească şi faptele ei, adică [[păcatele]] (din care enumeră nu mai puţin de 17) cu Duhul şi roada lui, adică [[virtuţile]] (din care enumeră 9), apostolul [[Pavel]] include invidia printre „faptele firii pământeşti” şi îi îndeamnă pe galateni să umble „cârmuiţi de Duhul”, răstignindu-şi firea pământenească împreună cu poftele ei.<ref name ="Gal">>Galateni 5.19-21,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 31"</ref><ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, sectiunea Concordanţă biblică, pag 1796, vezi bibliografia</ref>
 
:'''Ochiul rău spurcă pe om'''
 
Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, [[Isus]] foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-şi sălaş în inimă şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele şi [[ochiul rău]].<ref>Marcu 7.14-23,Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 105</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2">Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, pag 391-392, vezi bibliografia</ref>. 
 
:'''Invidia întunecă trupul, fiind putrezirea oaselor'''
 
[[Solomon]], căruia [[Dumnezeu]] i-a dat o minte înţeleaptă şi pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el şi nu va avea nimeni după el <ref>1Împ3.12</ref>, afirmă în cartea biblică [[„Proverbele lui Solomon”]] că [[pizma]] este „putrezirea oaselor”. <ref>Proverbele lui Solomon 14.30</ref> [[Isus]] îi învaţă pe ucenici că „[[ochiul]] este lumina trupului”. Dacă ochiul omului este sănătos atunci tot [[trupul]] său va fi plin de lumină , dar dacă ochiul omului este rău, atunci tot trupul său va fi plin de întuneric. Tot trupul devine întunecat dacă [[ochiul]], care este luminătorul trupului, este rău.<ref>Luca 11.34-36, Matei 6.22-23, Sfintii Varsanufie si Ioan, Filocalia nr.11, pag 692</ref>
 
:'''Pizma îngreunează mântuirea'''
 
Apostolul Pavel ne încredinţează că cei ce vor face faptele firii pământeşti ([[preacurvia]], [[curvia]], [[necurăţia]], [[desfrânarea]], [[închinarea la idoli]], [[vrăjitoria]], vrajbele, [[certurile]], zavistiile, [[mâniile]], neînţelegerile, [[dezbinările]], certurile de partide, [[invidiile]], [[uciderile]], [[beţiile]], [[îmbuibările]]) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.<ref name="Gal"/><ref name="Anania"/>Ca pedeapsă, [[Dumnezeu]] i-a lăsat pe unii oameni mândri şi idolatri  pradă unor nenumărate păcate grele, printre care şi invidia.<ref>Romani 1.20-32, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 55-56</ref><ref name="Anania"/> 
 
:'''Pizma, temeiul trudei'''
 
[[Eclesiastul]] ne încredinţează că [[pizma]] este temeiul oricărei munci (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind bogăţia, faima, plăcerile văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>
 
  
==Apariţie şi cauze ==  
+
Punând în opoziție firea pământească și faptele ei, adică păcatele (din care enumeră nu mai puțin de 17) cu Duhul și roada lui, adică [[virtuți]]le (din care enumeră 9), [[Apostolul Pavel]] include invidia printre „faptele firii pământești” și îi îndeamnă pe galateni să umble „cârmuiți de Duhul”, răstignindu-și firea pământenească împreună cu poftele ei.<ref name ="Gal">>Galateni 5.19-21, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 3, pag.31</ref> <ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, secțiunea Concordanță biblică, pag.1796, vezi bibliografia</ref>
Ea se naşte când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la [[Dumnezeu]] acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste şi frivole.<ref>Iacov 4.1-3 </ref><ref name="Anania"/>Invidia poate avea drept cauză [[bogăţia]]- cazul lui [[Isaac]], invidiat de [[filisteni]] <ref>Facerea 26.12-16 </ref><ref name="Anania"/> ), strălucirea bogăţiei, puterii şi frumuseţii- cazul împărăţiei [[Asiriei]], pizmuită de celelalte împărăţii<ref> Ezechiel 31.1-9 </ref>), ascensiunea politică şi militară- cazul lui [[David]], privit cu ochi răi de [[Saul]]<ref>1 Samuel 18.6-9 </ref>), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela <ref>Facerea 29.20-30.1-2</ref>), ascensiunea socială- cazul lui [[Iosif]], invidiat de fraţii săi <ref>Faptele apostolilor 7.9 </ref>), minunile şi vindecările- cazul [[apostolilor]], pizmuiţi de marele preot şi de [[saduchei]]<ref>Faptele apostolilor 5.12-20 </ref><ref name="Anania"/> ), popularitatea- cazul lui [[Pavel]] şi [[Barnaba]], pizmuiţi de iudei<ref>Faptele apostolilor 13.44-47</ref>), succesul creştinarii multor tesaloniceni- cazul lui [[Pavel]] şi [[Sila]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi<ref>Faptele apostolilor 17.1-9 </ref>), virtuţile şi puterea de a tămădui, de a face minuni, de a învăţa oamenii (cazul lui [[Isus]], pizmuit de preoţii cei mai de seamă<ref>Marcu 15.6-10-15</ref><ref name="Anania"/>).
+
 
 +
'''Ochiul rău spurcă pe om'''
 +
 
 +
Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor și nu se spală pe mâini înainte de a mânca, [[Iisus Hristos]] folosește acest prilej pentru a-i învăța pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, și apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, și aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-și sălaș în inimă și ieșind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele și ochiul rău.<ref>Marcu 7.14-23, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.105</ref> <ref name="Anania"/><ref name="Anania 2">Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, pag.391-392, vezi bibliografia</ref>.
 +
 
 +
'''Invidia întunecă trupul, fiind putrezirea oaselor'''
 +
 
 +
[[Solomon]], căruia [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] i-a dat o minte înțeleaptă și pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el și nu va avea nimeni după el <ref>1Împ 3.12</ref>, afirmă în cartea biblică Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) că pizma este „putrezirea oaselor”.<ref>Proverbele lui Solomon 14.30</ref> Iisus îi învață pe ucenici că „ochiul este lumina trupului”. Dacă [[omul|ochiul]] omului este sănătos atunci tot [[omul|trupul]] său va fi plin de lumină , dar dacă ochiul omului este rău, atunci tot trupul său va fi plin de întuneric. Tot trupul devine întunecat dacă ochiul, care este luminătorul trupului, este rău.<ref>Luca 11.34-36, Matei 6.22-23, Sfinții Varsanufie și Ioan, Filocalia nr.11, pag.692</ref>
 +
 +
'''Pizma îngreunează mântuirea'''
 +
 
 +
[[Apostolul Pavel]] ne încredințează că cei ce vor face faptele firii pământești ([[desfrânarea|preacurvia]], [[desfrânarea|curvia]], [[desfrânarea|necurăția]], [[desfrânarea]], [[închinarea la dumnezei străini|închinarea la idoli]], [[vrăjitoria]], [[cearta|vrajbele]], [[cearta|certurile]], [[cearta|zavistiile]], [[mânia|mâniile]], [[cearta|neînțelegerile]], [[cearta|dezbinările]], [[cearta|certurile de partide]], invidiile, [[uciderea|uciderile]], [[lăcomia|bețiile]], [[lăcomia|îmbuibările]]) nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.<ref name="Gal"/> <ref name="Anania"/> Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a lăsat pe unii oameni [[mândria|mândri]] și idolatri pradă unor nenumărate [[păcat|păcate]] grele, printre care și invidia.<ref>Romani 1.20-32, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.55-56</ref> <ref name="Anania"/>
 +
 +
'''Pizma, temeiul trudei'''
 +
 
 +
Ecclesiastul ne încredințează că pizma este temeiul oricărei [[munca|munci]] (engl. toil, labour - trudă, muncă, strădanie la lucru) și a oricărei iscusințe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginți|bogăția]], faima, [[plăcere|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal și adânc înrădăcinat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref> <ref name="Anania"/>
 +
 
 +
==Păcatele invidiei==
 +
După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu [[Spovedania#P.C4.83catele_invidiei|păcatele invidiei]].
 +
 
 +
==Apariție și cauze ==  
 +
Ea se naște când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la Dumnezeu acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste și frivole.<ref>Iacov 4.1-3 </ref> <ref name="Anania"/> Invidia poate avea drept cauză [[iubirea de arginți|bogăția]] - cazul lui [[Isaac]], invidiat de filisteni<ref>Facerea 26.12-16</ref> <ref name="Anania"/>), strălucirea [[iubirea de arginți|bogăției]], puterii și frumuseții - cazul împărăției Asiriei, pizmuită de celelalte împărății<ref>Ezechiel 31.1-9</ref>), ascensiunea politică și militară - cazul lui [[David]], privit cu ochi răi de [[Saul]]<ref>1 Samuel 18.6-9 </ref>), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela<ref>Facerea 29.20-30.1-2</ref>), ascensiunea socială - cazul lui [[Iosif (Vechiul Testament)|Iosif]], invidiat de frații săi<ref>Faptele apostolilor 7.9</ref>), [[minune|minunile]] și [[boala|vindecările]] - cazul [[apostol]]ilor, pizmuiți de marele preot și de [[saduchei]]<ref>Faptele apostolilor 5.12-20 </ref> <ref name="Anania"/>), popularitatea - cazul lui Pavel și [[apostolul Barnaba|Barnaba]], pizmuiți de iudeii necredincioși din Antiohia<ref>Faptele apostolilor 13.44-47</ref>), succesul creștinării multor tesaloniceni - cazul lui Pavel și [[apostolul Sila|Sila]], pizmuiți de iudeii necredincioși din Tesalonic<ref>Faptele apostolilor 17.1-9 </ref>), [[virtuți]]le și puterea de a [[boala|tămădui]], de a face minuni, de a învăța oamenii (cazul lui Iisus, pizmuit de preoții cei mai de seamă<ref>Marcu 15.6-10-15</ref><ref name="Anania"/>).
  
 
== Capcanele pizmei ==
 
== Capcanele pizmei ==
 
'''Pizmuirea celor răi  '''  
 
'''Pizmuirea celor răi  '''  
:Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi <ref>Proverbele lui Solomon 23.17, 24.1, 3.31, 24.19, Psalmi 37.1-2, 72.3, Deuteronom 23.1-6-8</ref>, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale <ref>Psalmi 37.1-2</ref>. Creştinul adevărat va fi încredinţat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcaşul Domnului, că cei îmbuibaţi, cu [[mândria]] drept salbă şi asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în credinţă pentru oamenii de rând, vor fi „cosiţi iute că iarba” şi „se vor veşteji ca verdeaţa”, fiind lepădaţi şi nimiciţi la vremea potrivită <ref>Psalmul 73, Psalmi 72.3 </ref>.
 
'''Pizmuirea celor din urmă convertiţi'''
 
:Creştinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă .[[Isus]] le spune ucenicilor [[pilda lucrătorilor viei]]. [[Împărăţia Cerurilor]] se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la vie şi găseşte pe unii de dimineaţă cu care se învoieşte pentru plata a un leu/zi iar celorlalţi pe care-i găseşte la ceasul al treilea, la ceasul al şaselea, la ceasul al nouălea şi la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă dreaptă. La sfârşitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toţi care veneau erau plătiţi cu aceeaşi sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceştia de pe urmă n'au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul şi zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio nedreptate atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu şi aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească şi acestuia din urmă ca şi lui şi întreabă retoric:„Ori este [[ochiul]] tău rău, fiindcă eu sînt bun?`” Tot aşa, adaugă [[Isus]], „cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.”
 
:Astfel [[Isus]] trimite la bucuria nemărturisită a lui [[Petru]], la gândul că el  va avea o răsplată iar bogăţii nu, ignorând faptul că [[Hristos]] îi spusese deja că, deşi „este greu ca un bogat să intre în împărăţia Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. [[Isus]] îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună şansă de mântuire, în general apostolii şi în special [[Petru]], să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16 </ref>.
 
:Apostolii trebuie să fie bucuroşi pentru oricine se mântuieşte, asemenea lui [[Hristos]], care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 433-434 </ref>, aşa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduţi se afla chiar îndreptatul [[Zaheu]], mai-marele vameşilor.<ref>Luca 19.1-10 </ref>
 
'''Îndatorarea faţă de pizmaş'''
 
:Nu este bine să mănânci pâinea celui [[pizmaş]] şi nici să pofteşti mâncărurile lui alese, căci el este unul care îşi face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, şi astfel bucatele mâncate vor fi vărsate şi cuvintele plăcute spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieşi la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref><ref name="Anania"/>
 
  
==Invidia şi falsa înţelepciune==
+
Creștinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi<ref>Proverbele lui Solomon 23.17, 24.1, 3.31, 24.19, Psalmi 37.1-2, 72.3, Deuteronom 23.1-6-8</ref>, care par a avea o viață fericită și netulburată, ci să fie mereu conștienți că [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale<ref>Psalmi 37.1-2</ref>. Creștinul adevărat va fi încredințat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcașul Domnului, că cei îmbuibați, cu [[mândria]] drept salbă și asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în [[credința|credință]] pentru oamenii de rând, vor fi „cosiți iute ca iarba” și „se vor veșteji ca verdeața”, fiind lepădați și nimiciți la vremea potrivită<ref>Psalmul 73, Psalmi 72.3</ref>.
 +
 
 +
'''Pizmuirea celor din urmă convertiți'''
 +
 
 +
Creștinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiți, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă. [[Iisus Hristos]] le spune ucenicilor [[pilda lucrătorilor viei]]. [[Împărăția lui Dumnezeu|Împărăția Cerurilor]] se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineață să tocmească lucrători la vie și găsește pe unii de dimineață cu care se învoiește pentru plata a un leu/zi iar celorlalți pe care-i găsește la ceasul al treilea, la ceasul al șaselea, la ceasul al nouălea și la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă [[dreptatea|dreaptă]]. La sfârșitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toți care veneau erau plătiți cu aceeași sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit și ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceștia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, și la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul și zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio [[nedreptatea|nedreptate]] atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu și aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească și acestuia din urmă ca și lui și întreabă retoric: „Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” Tot așa, adaugă Iisus, „cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.”
 +
 
 +
Astfel Iisus trimite la bucuria nemărturisită a lui [[Apostolul Petru|Petru]], la gândul că el va avea o răsplată iar [[iubirea de arginți|bogății]] nu, ignorând faptul că [[Iisus Hristos]] îi spusese deja că, deși „este greu ca un bogat să intre în împărăția Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”. Iisus îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună șansă de [[Soteriologie|mântuire]], în general [[apostol]]ii și în special Petru, să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16</ref>.
 +
 +
Apostolii trebuie să fie bucuroși pentru oricine se mântuiește, asemenea lui Hristos, care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 3, pag.433-434</ref>, așa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduți se afla chiar îndreptatul [[Apostolul Zaheu|Zaheu]], mai-marele vameșilor.<ref>Luca 19.1-10</ref>
 +
 
 +
'''Îndatorarea față de pizmaș'''
 +
 
 +
Nu este bine să mănânci pâinea celui pizmaș și nici să poftești mâncărurile lui alese, căci el este unul care își face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, și astfel bucatele mâncate vor fi vărsate și cuvintele [[plăcere|plăcute]] spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieși la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref> <ref name="Anania"/>
 +
 
 +
==Invidia și falsa înțelepciune==
 
'''Disputele sofistice încurajează pizma'''
 
'''Disputele sofistice încurajează pizma'''
:Apostolul [[Pavel]] îi scrie lui [[Timotei]] să se ferească de sofiştii mândri care socotesc că evlavia este mijloc de câştig şi care au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se nasc [[pizma]], [[certurile]], [[clevetirile]], bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceştia devin astfel oameni lipsiţi de adevăr şi stricaţi la minte.<ref>1 Timotei 6.3-5</ref><ref name="Anania"/>   
+
 
'''Invidia nu poate coexista cu înţelepciunea adevărată'''
+
[[Apostolul Pavel]] îi scrie lui [[Apostolul Timotei|Timotei]] să se ferească de sofiștii [[mândria|mândri]] care socotesc că evlavia este mijloc de [[iubirea de arginți|câștig]] și care au boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din cari se nasc pizma, [[cearta|certurile]], [[bârfa|clevetirile]], bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceștia devin astfel oameni lipsiți de [[adevăr]] și stricați la minte.<ref>1 Timotei 6.3-5</ref> <ref name="Anania"/>  
:Apostolul [[Iacov]] scrie că invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte [[blânde]], ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune [[pizmă]] amară şi duh de [[ceartă]]. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare şi tot felul de fapte rele”. Aşa că cei ce se pretind înţelepţi având o astfel de [[înţelepciune]] se laudă şi mint împotriva [[adevărului]].<ref>Iacov 3.13-16</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2"/>
+
    
 +
'''Invidia nu poate coexista cu înțelepciunea adevărată'''
 +
 
 +
Apostolul [[apostolul Iacov|Iacov]] scrie că invidia nu poate coexista cu [[înțelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodește fapte [[blândețea|blânde]], ci doar cu falsa înțelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară și duh de [[cearta|ceartă]]. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare și tot felul de fapte rele”. Așa că cei ce se pretind înțelepți având o astfel de înțelepciune se laudă și mint împotriva adevărului.<ref>Iacov 3.13-16</ref> <ref name="Anania"/> <ref name="Anania 2"/>
  
 
== Lupta împotriva pizmei ==
 
== Lupta împotriva pizmei ==
:'''Apostolii în luptă cu pizma'''
+
'''Apostolii în luptă cu pizma'''
Apostolul [[Pavel]] le scrie locuitorilor din [[Tit]] ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie urâţi şi urându-se unii pe alţii. Ei au fost mântuiţi „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de Duhul Sfânt vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”. [[Pizma]] era văzuta de sfântul apostol [[Pavel]] ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul [[Pavel]] se teme sa nu găsească gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.
+
 
:'''Lepadarea pizmei'''
+
Apostolul Pavel le scrie locuitorilor din Tit că și apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de [[plăcere|plăceri]], trăind în răutate și în pizmă”, vrednici să fie [[uciderea|urâți]] și [[uciderea|urându-se]] unii pe alții. Ei au fost [[Soteriologie|mântuiți]] „pentru îndurarea Lui” (și „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea nașterii din nou” ([[botez]]ul) și prin „înnoirea făcută de [[Duhul Sfânt]] vărsat din belșug” peste ei pentru ca, odată „socotiți neprihăniți prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejdea|nădejde]], moștenitori ai vieții vecinice”. Pizma era văzuta de sfântul apostol Pavel ca un real pericol chiar în sânul primelor comunități creștine. Astfel apostolul Pavel se teme sa nu găsească [[cearta|gâlceavă]], pizmă, [[mânia|mânii]], dezbinări, vorbiri de rău, [[bârfa|bârfeli]], [[mândria|îngâmfări]], tulburări.<ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26</ref>.
Apostolul [[Pavel]] le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[beţii]], [[curvii]], fapte de ruşine, [[certuri]], [[pizmă]]) şi să trăiască frumos, ca în timpul  zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea [[invidiei]] (alături de  răutate, vicleşug, prefăcătorie şi clevetire) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin porunca a 10-a, dată de [[Dumnezeu]] lui [[Moise]] pe muntele [[Sinai]], ne interzice,  să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[Pavel]], să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 135</ref> şi să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă [[pizma]] definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul [[Pavel]]:
+
 
:Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,  
+
'''Lepădarea pizmei'''
:nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,  
+
 
:nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,  
+
Apostolul Pavel le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut și se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomia|beții]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de rușine, [[cearta|certuri]], pizmă) și să trăiască frumos, ca în timpul  zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref> <ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de  răutate, vicleșug, prefăcătorie și [[bârfa|clevetire]]) este o condiție absolut necesară în drumul spre [[Soteriologie|mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.63</ref> <ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învățătura lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]<ref>1 Petru 2.1-2</ref> <ref name="Anania"/>, care, prin [[Decalog|porunca]] a 10-a, dată de Dumnezeu lui [[Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice,  să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> și ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng<ref>Romani 12.15, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.135</ref>, așa cum făcea Iov<ref>Iov 30.25</ref> și să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.78 </ref> Căci [[iubirea]] frățească, creștinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredințează apostolul Pavel:
:acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. <ref>1 Corinteni 13.4-7,Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 149, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2,  pag 141</ref>
+
:Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
 +
:nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
 +
:nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
 +
:acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.<ref>1 Corinteni 13.4-7, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.149, pag.141</ref>
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
+
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
+
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
 
# English Standard Version Bible, 1971
 
# English Standard Version Bible, 1971
# Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti
+
# Carte de învățătură creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București
# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
+
# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
# Mitropolia Moldovei şi Bucovinei- Concordanţă biblică tematică, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4
+
# Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Concordanță biblică tematică, ediție revăzută și completată de Pr. Vasile Dogaru și Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu și Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, ISBN 973-9272-58-4
#Maxim Marturisitorul în Filocalia 2, traducere, introducere şi note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
+
#Maxim Mărturisitorul în Filocalia 2, traducere, introducere și note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
#Maxim Marturisitorul în Filocalia 3, traducere, introducere şi note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
+
#Maxim Mărturisitorul în Filocalia 3, traducere, introducere și note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
#Sfinţii Varsanufie şi Ioan -Scrisori duhovniceşti în Filocalia 11, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
+
#Sfinții Varsanufie și Ioan - Scrisori duhovnicești în Filocalia 11, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
::Editura Apologeticum, 2005
+
 
 
==Note==
 
==Note==
 
<references/>
 
<references/>
 +
 +
[[Categorie:Spiritualitate]]
 +
[[Categorie:Păcate]]
 +
 +
[[en:Envy]]

Versiunea curentă din 19 octombrie 2016 08:38

Invidia
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate didactică
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl - Dumnezeu Fiul - Duhul Sfânt
Duhuri (spirite)
Îngeri - Diavoli
Viața viitoare
Judecată - Rai - Iad
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Mărturisirea
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Condiția omului
Omul - Îmbrăcămintea - Munca - Alimentația - Grijile - Visele
Teama - Gelozia - Cercetarea - Plictiseala
Libertatea - Ispita - Virtutea - Păcatul - Patima
Vârstele omului
Sărăcia - Bogăția- Luxul
Plăcerea - Boala - Bucuria- Tristețea- Suferința - Fericirea
Diverse
Cerșetoria - Extratereștri - Superstiții
Patimi ce afectează libertatea omului
Dependența de televizor
Dependența de internet - Dependența de jocurile pe calculator
Jocurile pe bani
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului
Fumatul - Drogurile
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului și sufletului
Prostituția
Decalogul
Decalogul
Rugăciunea, veghea și postul
Rugăciunea
Rugăciunea Tatăl Nostru - Rugăciunea inimii
Veghea - Postul
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Credința la români
Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia - Mulțumirea - Adevăr
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Blândețea - Iertarea - Pacea
Mila - Dreptatea - Hărnicia

Păcate
Păcate strigătoare la cer
Uciderea - Homosexualitatea
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiților
Întârzierea sau oprirea plății lucrătorilor
Păcate capitale
Mândria - Desfrânarea
Iubirea de arginți - Invidia - Lăcomia
Mânia - Lenea
Alte păcate
Necredința - Închinarea la dumnezei străini
Pretexte și justificări pentru necredință - Atitudinea față de cei necredincioși

Vrăjitoria - Credința în astrologie - Credința în reîncarnare
Egoism - Furt - Nedreptatea - Lovirea - Gândurile rele
Nesocotirea părinților - Nesăbuința - Nepăsarea

Păcatele limbii
Minciuna - Mărturia mincinoasă - Hula - Cârtirea
Cearta - Bârfa - Limbuția
Editați această casetă

Invidia este un păcat care constă în părerea de rău provocată de calitățile, bunurile sau reușitele altuia, fiind unul din cele șapte păcate capitale.[1] Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai „putrezirea oaselor”, ci și cea care întunecă tot trupul, îngreunând mântuirea omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situația altora (porunca a 10-a a Decalogului), prin solidaritate în bucurii și necazuri și prin iubirea aproapelui ca pe sine.


Caracterizare generală

Pizma, faptă pământească

Punând în opoziție firea pământească și faptele ei, adică păcatele (din care enumeră nu mai puțin de 17) cu Duhul și roada lui, adică virtuțile (din care enumeră 9), Apostolul Pavel include invidia printre „faptele firii pământești” și îi îndeamnă pe galateni să umble „cârmuiți de Duhul”, răstignindu-și firea pământenească împreună cu poftele ei.[2] [3]

Ochiul rău spurcă pe om

Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor și nu se spală pe mâini înainte de a mânca, Iisus Hristos folosește acest prilej pentru a-i învăța pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, și apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, și aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-și sălaș în inimă și ieșind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele și ochiul rău.[4] [3][5].

Invidia întunecă trupul, fiind putrezirea oaselor

Solomon, căruia Dumnezeu i-a dat o minte înțeleaptă și pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el și nu va avea nimeni după el [6], afirmă în cartea biblică Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) că pizma este „putrezirea oaselor”.[7] Iisus îi învață pe ucenici că „ochiul este lumina trupului”. Dacă ochiul omului este sănătos atunci tot trupul său va fi plin de lumină , dar dacă ochiul omului este rău, atunci tot trupul său va fi plin de întuneric. Tot trupul devine întunecat dacă ochiul, care este luminătorul trupului, este rău.[8]

Pizma îngreunează mântuirea

Apostolul Pavel ne încredințează că cei ce vor face faptele firii pământești (preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, invidiile, uciderile, bețiile, îmbuibările) nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.[2] [3] Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a lăsat pe unii oameni mândri și idolatri pradă unor nenumărate păcate grele, printre care și invidia.[9] [3]

Pizma, temeiul trudei

Ecclesiastul ne încredințează că pizma este temeiul oricărei munci (engl. toil, labour - trudă, muncă, strădanie la lucru) și a oricărei iscusințe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind bogăția, faima, plăcerile văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal și adânc înrădăcinat în natura umană.[10] [3]

Păcatele invidiei

După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu păcatele invidiei.

Apariție și cauze

Ea se naște când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la Dumnezeu acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste și frivole.[11] [3] Invidia poate avea drept cauză bogăția - cazul lui Isaac, invidiat de filisteni[12] [3]), strălucirea bogăției, puterii și frumuseții - cazul împărăției Asiriei, pizmuită de celelalte împărății[13]), ascensiunea politică și militară - cazul lui David, privit cu ochi răi de Saul[14]), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela[15]), ascensiunea socială - cazul lui Iosif, invidiat de frații săi[16]), minunile și vindecările - cazul apostolilor, pizmuiți de marele preot și de saduchei[17] [3]), popularitatea - cazul lui Pavel și Barnaba, pizmuiți de iudeii necredincioși din Antiohia[18]), succesul creștinării multor tesaloniceni - cazul lui Pavel și Sila, pizmuiți de iudeii necredincioși din Tesalonic[19]), virtuțile și puterea de a tămădui, de a face minuni, de a învăța oamenii (cazul lui Iisus, pizmuit de preoții cei mai de seamă[20][3]).

Capcanele pizmei

Pizmuirea celor răi

Creștinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi[21], care par a avea o viață fericită și netulburată, ci să fie mereu conștienți că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale[22]. Creștinul adevărat va fi încredințat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcașul Domnului, că cei îmbuibați, cu mândria drept salbă și asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în credință pentru oamenii de rând, vor fi „cosiți iute ca iarba” și „se vor veșteji ca verdeața”, fiind lepădați și nimiciți la vremea potrivită[23].

Pizmuirea celor din urmă convertiți

Creștinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiți, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă. Iisus Hristos le spune ucenicilor pilda lucrătorilor viei. Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineață să tocmească lucrători la vie și găsește pe unii de dimineață cu care se învoiește pentru plata a un leu/zi iar celorlalți pe care-i găsește la ceasul al treilea, la ceasul al șaselea, la ceasul al nouălea și la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă dreaptă. La sfârșitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toți care veneau erau plătiți cu aceeași sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit și ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceștia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, și la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul și zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio nedreptate atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu și aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească și acestuia din urmă ca și lui și întreabă retoric: „Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” Tot așa, adaugă Iisus, „cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.”

Astfel Iisus trimite la bucuria nemărturisită a lui Petru, la gândul că el va avea o răsplată iar bogății nu, ignorând faptul că Iisus Hristos îi spusese deja că, deși „este greu ca un bogat să intre în împărăția Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”. Iisus îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună șansă de mântuire, în general apostolii și în special Petru, să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.[24].

Apostolii trebuie să fie bucuroși pentru oricine se mântuiește, asemenea lui Hristos, care a venit să mântuiască ce era pierdut[25], așa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduți se afla chiar îndreptatul Zaheu, mai-marele vameșilor.[26]

Îndatorarea față de pizmaș

Nu este bine să mănânci pâinea celui pizmaș și nici să poftești mâncărurile lui alese, căci el este unul care își face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, și astfel bucatele mâncate vor fi vărsate și cuvintele plăcute spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieși la iveală.[27] [3]

Invidia și falsa înțelepciune

Disputele sofistice încurajează pizma

Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei să se ferească de sofiștii mândri care socotesc că evlavia este mijloc de câștig și care au boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din cari se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceștia devin astfel oameni lipsiți de adevăr și stricați la minte.[28] [3]

Invidia nu poate coexista cu înțelepciunea adevărată

Apostolul Iacov scrie că invidia nu poate coexista cu înțelepciunea adevărată, duhovnicească, care rodește fapte blânde, ci doar cu falsa înțelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară și duh de ceartă. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare și tot felul de fapte rele”. Așa că cei ce se pretind înțelepți având o astfel de înțelepciune se laudă și mint împotriva adevărului.[29] [3] [5]

Lupta împotriva pizmei

Apostolii în luptă cu pizma

Apostolul Pavel le scrie locuitorilor din Tit că și apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă”, vrednici să fie urâți și urându-se unii pe alții. Ei au fost mântuiți „pentru îndurarea Lui” (și „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea nașterii din nou” (botezul) și prin „înnoirea făcută de Duhul Sfânt vărsat din belșug” peste ei pentru ca, odată „socotiți neprihăniți prin harul Lui”, să se facă, „în nădejde, moștenitori ai vieții vecinice”. Pizma era văzuta de sfântul apostol Pavel ca un real pericol chiar în sânul primelor comunități creștine. Astfel apostolul Pavel se teme sa nu găsească gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări.[30].

Lepădarea pizmei

Apostolul Pavel le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut și se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, beții, curvii, fapte de rușine, certuri, pizmă) și să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.[31] [3] Lepădarea invidiei (alături de răutate, vicleșug, prefăcătorie și clevetire) este o condiție absolut necesară în drumul spre mântuire.[32] [3] Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învățătura lui Dumnezeu[33] [3], care, prin porunca a 10-a, dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia [34] și ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol Pavel, să ne bucurăm cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng[35], așa cum făcea Iov[36] și să ne iubim aproapele ca pe sine.[37] Căci iubirea frățească, creștinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredințează apostolul Pavel:

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.[38]

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
  3. English Standard Version Bible, 1971
  4. Carte de învățătură creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București
  5. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  6. Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Concordanță biblică tematică, ediție revăzută și completată de Pr. Vasile Dogaru și Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu și Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, ISBN 973-9272-58-4
  7. Maxim Mărturisitorul în Filocalia 2, traducere, introducere și note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
  8. Maxim Mărturisitorul în Filocalia 3, traducere, introducere și note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
  9. Sfinții Varsanufie și Ioan - Scrisori duhovnicești în Filocalia 11, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005

Note

  1. Sf. Grigorie cel Mare (sec al VI-lea) a stabilit șapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reținută de cei mai mulți teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbește de slavă deșartă (mândrie), avariție, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeași enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creștini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. Ciprian, sec al III-lea (De mort., IV), Ioan Casian, sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea ((„Instr. de octo vitiis princip.” în „Bibl. max. vet. patr.”, XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.) http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm
  2. 2,0 2,1 >Galateni 5.19-21, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 3, pag.31
  3. 3,00 3,01 3,02 3,03 3,04 3,05 3,06 3,07 3,08 3,09 3,10 3,11 3,12 3,13 3,14 Biblia, traducere Anania, secțiunea Concordanță biblică, pag.1796, vezi bibliografia
  4. Marcu 7.14-23, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.105
  5. 5,0 5,1 Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, pag.391-392, vezi bibliografia
  6. 1Împ 3.12
  7. Proverbele lui Solomon 14.30
  8. Luca 11.34-36, Matei 6.22-23, Sfinții Varsanufie și Ioan, Filocalia nr.11, pag.692
  9. Romani 1.20-32, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.55-56
  10. Eclesiastul 4.4
  11. Iacov 4.1-3
  12. Facerea 26.12-16
  13. Ezechiel 31.1-9
  14. 1 Samuel 18.6-9
  15. Facerea 29.20-30.1-2
  16. Faptele apostolilor 7.9
  17. Faptele apostolilor 5.12-20
  18. Faptele apostolilor 13.44-47
  19. Faptele apostolilor 17.1-9
  20. Marcu 15.6-10-15
  21. Proverbele lui Solomon 23.17, 24.1, 3.31, 24.19, Psalmi 37.1-2, 72.3, Deuteronom 23.1-6-8
  22. Psalmi 37.1-2
  23. Psalmul 73, Psalmi 72.3
  24. Matei 19.16-20.16
  25. Matei 18.10-14, Luca 9.51-56, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 3, pag.433-434
  26. Luca 19.1-10
  27. Proverbele lui Solomon 23.6-8
  28. 1 Timotei 6.3-5
  29. Iacov 3.13-16
  30. 2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26
  31. Romani 13.11-14
  32. 1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.63
  33. 1 Petru 2.1-2
  34. Exod 20.17, Deuteronom 5.21
  35. Romani 12.15, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.135
  36. Iov 30.25
  37. Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.78
  38. 1 Corinteni 13.4-7, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.149, pag.141