== Capcanele pizmei ==
'''Pizmuirea celor răi '''
:Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi <ref>Proverbele lui Solomon 23.17, 24.1, 3.31, 24.19, Psalmi 37.1-2, 72.3, Deuteronom 23.1-6-8</ref>, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale <ref>Psalmi 37.1-2</ref>. Creştinul adevărat va fi încredinţat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcaşul Domnului, că cei îmbuibaţi, cu [[mândria]] drept salbă şi asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în [[credinţa|credinţă]] pentru oamenii de rând, vor fi „cosiţi iute că iarba” şi „se vor veşteji ca verdeaţa”, fiind lepădaţi şi nimiciţi la vremea potrivită <ref>Psalmul 73, Psalmi 72.3 </ref>.
'''Pizmuirea celor din urmă convertiţi'''
:Creştinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă .[[Iisus]] le spune ucenicilor [[pilda lucrătorilor viei]]. [[Împărăţia Cerurilor]] se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la vie şi găseşte pe unii de dimineaţă cu care se învoieşte pentru plata a un leu/zi iar celorlalţi pe care-i găseşte la ceasul al treilea, la ceasul al şaselea, la ceasul al nouălea şi la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă [[dreptatea|dreaptă]]. La sfârşitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toţi care veneau erau plătiţi cu aceeaşi sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceştia de pe urmă n'au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul şi zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio [[nedreptatea|nedreptate]] atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu şi aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească şi acestuia din urmă ca şi lui şi întreabă retoric:„Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sînt bun?`” Tot aşa, adaugă Iisus, „cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.”:Astfel Iisus trimite la bucuria nemărturisită a lui [[apostolul Petru|Petru]], la gândul că el va avea o răsplată iar [[iubirea de arginţi|bogăţii]] nu, ignorând faptul că [[Hristos]] îi spusese deja că, deşi „este greu ca un bogat să intre în împărăţia Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. Iisus îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună şansă de [[mântuire]], în general [[apostol]]ii şi în special Petru, să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16 </ref>. : Apostolii trebuie să fie bucuroşi pentru oricine se mântuieşte, asemenea lui Hristos, care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 433-434 </ref>, aşa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduţi se afla chiar îndreptatul [[Zaheu]], mai-marele vameşilor.<ref>Luca 19.1-10 </ref>
'''Îndatorarea faţă de pizmaş'''
:Nu este bine să mănânci pâinea celui pizmaş şi nici să pofteşti mâncărurile lui alese, căci el este unul care îşi face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, şi astfel bucatele mâncate vor fi vărsate şi cuvintele [[plăcerea|plăcute]] spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieşi la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref><ref name="Anania"/>
==Invidia şi falsa înţelepciune==
'''Disputele sofistice încurajează pizma'''
:[[Apostolul Pavel]] îi scrie lui [[apostolul Timotei|Timotei]] să se ferească de sofiştii [[mândria|mândri]] care socotesc că evlavia este mijloc de [[iubirea de arginţi|câştig]] şi care au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se nasc pizma, [[cearta|certurile]], [[bârfa|clevetirile]], bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceştia devin astfel oameni lipsiţi de [[adevăr]] şi stricaţi la minte.<ref>1 Timotei 6.3-5</ref><ref name="Anania"/>
'''Invidia nu poate coexista cu înţelepciunea adevărată'''
:Apostolul [[apostolul Iacov|Iacov]] scrie că invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte [[blândeţea|blânde]], ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară şi duh de [[cearta|ceartă]]. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare şi tot felul de fapte rele”. Aşa că cei ce se pretind înţelepţi având o astfel de înţelepciune se laudă şi mint împotriva adevărului.<ref>Iacov 3.13-16</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2"/>
== Lupta împotriva pizmei ==
:'''Apostolii în luptă cu pizma'''
Apostolul Pavel le scrie locuitorilor din Tit ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de [[plăcerea|plăceri]], trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie [[ura|urâţi]] şi [[ura|urându-se]] unii pe alţii. Ei au fost [[mântuire|mântuiţi]] „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de [[Duhul Sfânt]] vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejdea|nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”. Pizma era văzuta de sfântul apostol Pavel ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul Pavel se teme sa nu găsească [[cearta|gâlceavă]], pizmă, [[mânia|mânii]], dezbinări, vorbiri de rău, [[bârfa|bârfeli]], [[mândria|îngâmfări]], tulburări. <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.
:'''Lepadarea Lepădarea pizmei'''
Apostolul Pavel le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomie|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de răutate, vicleşug, prefăcătorie şi [[bârfa|clevetire]]) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin [[Decalog|porunca]] a 10-a, dată de Dumnezeu lui [[Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 135</ref> şi să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul Pavel:
:Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
