Introducere în Creștinismul Ortodox

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Creştinismul ortodox este viaţa în credinţa Bisericii Ortodoxe care este de neseparat de comunitatea Sa concretă şi istorică cuprinzând întregul ei mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă "dată sfinţilor odata pentru totdeauna" (Iuda 3), încredinţată apostolilor de către Iisus Hristos şi apoi transmisă prin Sfânta Tradiţie din generaţie în generaţie fără adăugire sau sustragere.

Unicul scop al creştinismului ortodox este mântuirea omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în Biserică, transformat într-o persoana sfânta si împartaşit cu viaţa veşnică. Aceasta este Sfânta Evanghelie, vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi ne-a dăruit mântuirea.

Dumnezeu

Articol principal: Sfânta Treime

Creştinii ortodocşi slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul DuhSfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, Biserica Ortodoxă mărturiseşte că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură (gr. ousia). Această credinţă poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstanţiale Una cu Cealaltă, va să zică, Ele sunt de aceeaşi esenţă (gr. homoousios) şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp [1] în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. Dumnezeu este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.

Dumnezeu nu este o substanţă impersonală sau doar o "mare forţă", ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, trinitariană. Dumnezeul Bisericii Creştin Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică "Cel viu", care lucrează în creaţia Sa: EU SUNT-ul care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins ("Eu sunt Cel ce sunt" - Exodul 3, 14).

Sursa şi unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naşte fără de timp Fiul şi din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatăl este, în acelaşi timp, fundamentul unităţii Sfintei Treimi, cât şi al distincţiei. A încerca să înţelegi nenaşterea (Tatăl), naşterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul [2], şi, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulţumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu şi să realizeze, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a-L înţelege.

Afirmaţia principală despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este găsită în Crezul Niceo-Constantinopolitan.


Hristologie

Our Lord Jesus Christ

Articol principal: Iisus Hristos, Hristologie

Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din Tatăl fără de mamă, a fost născut în timp de Fecioara Maria, Teotokos, fără de tată. El este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și s-a făcut trup și s-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. Iisus Hristos este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întruparii, că Dumnezeu s-a făcut Om.

Domnul nostru Iisus este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate Dumnezeu și jumătate Om, nici nu este un hibrid din cele două. El este întreg Dumnezeu și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului Dumnezeu întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar ramane o singură Persoană, un ipostas.

Iisus este Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, şi totodată, EU SUNT-ul descoperit lui Moise. El este Calea, Adevărul și Viața. El este Dumnezeu înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe Cruce ca Om și a înviat din morți. El și Tatăl sunt Una pentru că El este de o Fiinţa (consubstanțial) cu Tatăl. În timpul agoniei și morții pe cruce, o Persoană a Sfintei Treimi a suferit în trup.

El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii Vechiului Testament. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu Evangheliile, Iisus Hristos s-a născut din femeie, s-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe apostolii săi și a murit răstignit pe cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi s-a inălțat la cer și stă de-a dreapta Tatălui. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a mântui umanitatea, pentru ca oamenii să aiba viață veşnica. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor şi botezul Său de către Înaintemergătorul pâna la moartea Sa glorioasă și Înviere. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după Har ceea ce El este după fiinţă . Aceasta inseamna a ne îndumnezei, a ne împărtăşi cu Dumnezeirea lui Hristos.



Eclesiologie

Hagia Sophia in Constantinople

Articol Principal: Eclesiologie

Biserica este Trupul lui Hristos, comuniune divino-umană (teantropică - gr. Θεαντροπια) între Iisus Hristos şi poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este Hristos. Biserica este un obiect al credinţei, în sensul că ortodocşii cred în Biserică. Credinţa tradiţională a Bisericii este mărturisită în Crezul Niceo-Constantinopolitan: "[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică - gr. καθολικη) şi apostolească Biserică". Sensul acestei afirmaţii este că Biserica este:

  • una : una singură, nedespărţită în mai multe biserici
  • sfântă : sfinţită şi pusă deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu
  • sobornicească / catolică : desăvârşită şi caracterizată prin deplinătate şi universalitate (καθολικη înseamnă în greceşte în acelaşi timp deplinătate şi universalitate)
  • apostolească : Biserica are drept caracteristică fundamentală mărturisirea şi propovăduirea Evangheliei şi botezarea tuturor neamurilor (Matei 28,18-20).

Biserica este Mireasa lui Hristos, Mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu, unită cu El întru credinţă şi dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe Cruce. Relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa este asemuită cu relaţia dintre soţ şi soţia sa, iar imaginea nunţii pământeşti este o închipuire, o umbră a nunţii Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.

Comunitatea Bisericii este locul mântuirii oamenilor; este cu adevărat Arca în care omenirea se poate salva de potopul decăderii şi al păcatului. În Biserică, creştinii lucrează în mod sacramental la propria mântuire, "cu frică şi cutremur" (Filipeni 2, 12), închinându-se Sfintei Treimi în Duh şi adevăr. Biserica este stâlpul şi temelia adevărului (I Timotei 3, 15) şi pe ea se pot bizui creştinii în lupta lor de a afla ei înşişi unicul Adevăr. Biserica este veşnică, şi porţile Iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Biserica este alcătuită din Proorocii şi sfinţii Vechiului şi Noului Testament, din îngeri şi din comunitatea istorică a credincioşilor vii, adormiţi şi din generaţiile viitoare, şi în ea se află unul şi acelaşi Har al lui [[Dumnezeu]. Este o comunitate atât vizibilă cât şi invizibilă, divină ca şi umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunităţi concrete de oameni care se închină lui Dumnezeu; este invizibilă întrucât îi cuprinde şi pe sfinţi şi pe îngeri. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoşi; este divină, pentru că este Trupul lui Hristos.

Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii - al Bisericii Ortodoxe - natura relaţiei oricărei fiinţe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creştin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul Istoriei Bisericii, diferite grupări s-au separat de Biserică; este o realitate tragică, care însă nu face ca Biserica să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioşi sunt separaţi de Biserică. Soarta finală a acestor creştini din comunităţile separate de Biserică se află la mila şi Harul lui Dumnezeu, după cum la mila lui Dumnezeu se află şi cei care au fost membri ai Bisericii în viaţa aceasta.

Tradiţie

Articol Principal: Sfânta Tradiție

Sfânta Tradiție este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind "viața Sfântului Duh în Biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași. Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a Tradiției, Biserica Ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credință pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga Biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică. Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiției, fiind contextul scrierii și canonizării sale.

Slăvirea Lui Dumnezeu

A bishop lifting his hands in prayer during the Divine Liturgy.

Articol principal: Worship

Slăvirea lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele Dumnezeului Cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da în întregime Lui, devenind tainic unit cu El prin Sfintele Taine. A-L slăvi pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre. Slăvirea ortodoxă este liturgică, ceea ce inseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. Sfânta Liturghie este trăita cu o aşa intensitate ca si cum credincioşii s-ar alfa înaintea Tronului Lui Dumnezeu. Slăvirea Creatorului în ortotoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune adâncă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, in cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt. Slăvirea este diferită de cinstire deoarece aceasta din urmă reprezintă un respect desăvarşit pe care creștinii ortodocși îl acorda sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce slăvirea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu. Un al doilea element esențial slăvirii lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor Bisericii la creștini. Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfînta Liturghie. Alte servicii importante sunt Vecernia și Utrenia.

Sacraments

Main article: Sacraments

Calificate mai corect Sfintele Taine, viața întreagă a Bisericii este una dintre Taine. În Taine, creștinul este unit cu Dumnezeu, devenind un participant la divina natură (II Peter 1:4). Prin toate Tainele, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloacele fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor. În general, sunt șapte Taine recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, botezul și mirungerea. O alta completează inițierea și hrănește viața creștinului, Sfânta Euharistie, care e privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: Sfântul Maslu pentru bolnavi, marturisirea pentru pocăință și împăcare cu Biserica, căsătoria pentru cei uniți în căsătorie și hirotonirea pentru cei chemați să slujească Biserica în sfintele trepte. Toate Tainele cer pregătire în viața Bisericii și astfel nu pot fi administrate non-ortodocsilor. O excepție este botezul, este Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe credinciosul în Dumnezeu, catehumen fiind (cel care se pregătește pentru botez), la un membru întreg al lui Hristos.

Anthropology

Adam naming the animals in Paradise.

Main article: Anthropology

Orthodox Christian anthropology teaches that man was created by God to worship him in communion with him, made in his image to attain to His likeness. All human beings are thus of infinite value, because they bear the indelible stamp of their Creator. All human beings are composed of both a soul and body, which are permanently part of human nature. Man was created sinless, but not perfected, and so though Adam was pure when he was created, he was created as a being of dynamic progress, capable of growing more and more like God.

At the fall of man, Adam and Eve not only sinned in violation of God's commandments, but their ontological state shifted. Their nature was not changed in itself, but the image of God in them became obscured by sin, which is an ontological separation from God. Fallen man is thus not totally depraved, but rather suffers from the disease of sin which renders holiness much more difficult to attain to.

All of mankind suffers from the effects of sin (death, sickness, and all evils), even if a particular individual may theoretically not have committed any personal sins. Guilt does not enter into Orthodox anthropology, since it is essentially a legal category and not directly relevant to the existential reality of man's sin illness. Thus, even if the term original sin is used in Orthodox theology, it is understood not as a transmitted guilt for Adam's sin, but rather as an inherited disease which may be cured in salvation, enabling the Christian thus to return to the dynamic path of growth in God's likeness.

Soteriology

Main article: Soteriology

Soteriology is the doctrine of salvation. In the Orthodox Church, salvation is understood as theosis, the infinite process of becoming more and more like God. It is also termed deification or divinization, and its meaning is that the Christian may become more and more soaked with the divine life, becoming by grace what Christ is by nature. As St. Athanasius the Great said, "God became man so that man might become god." By participation in the incarnation, man becomes like Christ.

Salvation is a process which encompasses not only the whole earthly life of the Christian, but also the eternal life of the age to come. It is often described in terms of three stages—catharsis (purification), theoria (illumination) and theosis (divinization). Salvation is thus not only becoming sinless (purification), but it is also a progress in being filled with the divine light. Additionally, it is becoming so filled with God in union with Him that the Christian shines forth with the likeness of God, sometimes even literally becoming a bearer of the uncreated light. Though these terms of three stages are sometimes used, there is much overlap between them, and the whole process is often termed theosis.

It is only in and through Christ that man can be saved. Salvation cannot be earned, being a free gift from God. Its acquisition, however, requires man's cooperation with God, because God will not violate the free will of man. Thus, a life of repentance and participation in the sacraments is the means by which man cooperates with God. This cooperation is termed synergeia (synergy).

In theosis, man becomes filled with the divine life. He takes on God's attributes, but he does not become merged with the Holy Trinity. There is union without fusion. Man can become a god by grace, not in a polytheistic sense, but rather in terms of becoming a son or daughter of the Most High by means of adoption. Thus, a classic patristic image of theosis is a sword held in a flame—the sword gradually takes on the properties of the flame (light and heat), but remains a sword.

Clergy

The ordination of a deacon.

Main article: Clergy

Clergy are those in the Orthodox Church who have been called by God to fulfill specific functions of service and leadership in the Church. They are not worthy in themselves to fulfill these functions, but by the grace of ordination, God enables them to carry out His will. This is why after an ordination is complete, the word Axios! ("Worthy!") is shouted, not because the Church is affirming the worthiness of this individual to be ordained (since he has already been ordained at that point), but rather because they affirm that the Holy Spirit has descended upon him and done His work of changing the man into a cleric.

Clergy are not inherently higher or better than the laity in the Church, who are also ordained to a specific ministry as the royal priesthood of Christ. The ministry of the clergy is, however, seen as a more intense and potentially spiritually dangerous role, since its business is the administration of the holy mysteries and the responsibility of the teaching of the people of God.

There are two basic classes of clergy in the Church, those in minor orders and those in major orders. The minor orders which are currently in use in the Church are reader, cantor and subdeacon (in some traditions, cantors are not used because choral music is the norm). The major orders which have survived from apostolic times and remain permanent within the Church are deacon, presbyter (priest) and bishop.

Saints

Our Holy Lady Theotokos

Main article: Saints

Saints may be understood in two senses. First, the saints are all those who are in the Body of Christ, the Church. Saint literally refers to one who has been set apart for God's purposes, which is the essential meaning of holiness. To be holy is to be set apart and thus has nothing particularly to do with one's personal worthiness.

In the second, more common, sense, the saints are those whose lives have most clearly shown that they are set apart for the service of God. Their holiness, which is not their own but is Christ's, has shone forth so obviously that Orthodox Christians pay them great respect, which is termed veneration. This veneration is ultimately due to Christ's work and is a recognition of Christ in the saints.

Because the Church recognizes the work of Christ in the saints, it undertakes the formal work of glorification (canonization), by which the saints are affirmed by God's people as being among the saved, that their lives may be imitated, just as the Apostle Paul urged us to imitate him as he imitated Christ. Liturgical services are thus composed for the celebration of the feast days of the saints, and their place as participants in the common worship of the whole Church is confirmed.

Istorie

Main article: Church History

The Church's history records the progress of Christ's work throughout the course of the human experience. History in Orthodoxy has a theological importance because of the incarnation of Jesus Christ, that just as God chose to become a physical, living, breathing human being, he also chooses to work in and through human history to bring about salvation. Thus, the Church's history becomes a sacred history, not in the same sense as the Biblical history which forms the salvation story itself, but rather as a record of the continued effects of the salvation story in the experience of man.

A se vedea şi

Legături externe

  • Admitem uneori să folosim termeni improprii (ca cel de "timp") pentru a verbaliza viaţa intratrinitară.
  • locul citării?
  • Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Introducere_în_Creștinismul_Ortodox&oldid=13830