Introducere în Creștinismul Ortodox: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Christology)
m (Corectare diacritice. Actualizare link-uri.)
(Nu s-au afișat 45 de versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{CreştinismOrtodox}}'''Creștinismul ortodox''' este viața în credința [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], care este de neseparat de comunitatea sa concretă și istorică cuprinzând întregul ei mod de viață. Credința ortodoxă este acea credință „dată sfinților odată pentru totdeauna” ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=44&cap=1 Iuda 1:3]), încredințată [[apostol]]ilor de către [[Iisus Hristos]] și apoi transmisă prin [[Sfânta Tradiție]] din generație în generație, fără adăugire sau sustragere.
  
'''Creştinismul ortodox''' este viaţa în credinţa Bisericii Ortodoxe, inseparabilă de o comunitate concretă, istorică şi cuprinzând un întreg mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă "transmisă sfinţilor cândva" (Iuda 3), încredinţată [[apostoli]]lor de către [[Iisus Hristos]] şi apoi transmisă în [[Sfânta Tradiţie]] din generaţie în generaţie fără adăugire sau sustragere.
+
Unicul scop al creștinismului ortodox este [[Soteriologie|mântuirea]] omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în [[Biserică]], transformat într-o persoana sfântă și împărtășit cu viața veșnică. Aceasta este [[Evanghelia|Sfânta Evanghelie]], vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morți și ne-a dăruit mântuirea.
  
Singurul scop al creştinismului este mântuirea fiecărei persoane unindu-o cu Hristos în Biserică, transformându-o în sfinţenie şi oferindu-i viaţa veşnică. Aceasta este [[Sfânta Evanghelie]], vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi ne-a dăruit mântuirea .  
+
==Dumnezeu==
 +
[[Imagine:Rublev Trinity.jpg|left|thumb|210px|Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip [[Vechiul Testament|vetero-testamentar]] al [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]]]
 +
:''Articol principal: [[Sfânta Treime]]''
 +
 
 +
Creștinii ortodocși slăvesc pe [[Tatăl]], pe [[Fiul]] și pe [[Sfântul Duh]] – '''Sfânta Treime''', singurul '''Dumnezeu'''. Urmând [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]] și învățătura [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]], [[Biserica Ortodoxă]] mărturisește că [[Sfânta Treime]] înseamnă trei Persoane (''[[ipostas|ipostasuri]]''), care împărtășesc aceeași substanță sau natură (gr. ''ousia''). Această credință poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt consubstanțiale Una cu Cealaltă, Ele fiind de aceeași esență (grec. ''homoousios'') și coeterne. Nu a existat niciodată un timp<ref>Se admite uneori folosirea unor termeni improprii (ca cel de „timp”) pentru a verbaliza viața intratrinitară.</ref> în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] este dincolo și înainte de timp și totuși lucrează înăuntrul timpului, mișcându-Se și vorbindu-ne în cadrul istoriei.
 +
 
 +
Dumnezeu nu este o substanță impersonală sau doar o „mare forță”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, și cu creația, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credința ortodoxă este monoteistă și, în același timp, [[Sfânta Treime|trinitariană]]. Dumnezeul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Creștin Ortodoxe]] este Dumnezeul lui [[Avraam]], [[Isaac]] și [[Iacov]], adică „Cel viu”, care lucrează în creația Sa: ''EU SUNT'' care S-a revelat pe Sine lui [[Moise]], în rugul aprins (Eu Sunt Cel Ce Sunt – Exodul 3, 14).
  
==Dumnezeu==
+
Sursa și unitatea Sfintei Treimi este [[Dumnezeu Tatăl|Tatăl]], din care se naște fără de timp [[Fiul]] și din care purcede [[Duhul Sfânt|Sfântul Duh]]. Astfel, Tatăl este, în același timp, fundamentul unității [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], cât și al distincției. A încerca să înțelegi nenașterea (Tatăl), nașterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul [[Grigorie Teologul]], și, astfel, [[Biserică|Biserica]] se apropie de Dumnezeu în mister divin, [[Apofatism|apofatic]], fiind mulțumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu și să realizeze, în același timp, neputința minții umane de a-L înțelege.
[[Image:Rublev Trinity.jpg|left|thumb|[[Ospitalitatea lui Avraam]], un indiciu din [[Vechiul Testament]] către [[Sfânta Treime]].]]
+
 
:''Articol principal: [[Sfânta Treime]]''  
+
Afirmația principală în legătură cu ceea ce crede [[Biserică|Biserică]] despre [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] este găsită în [[Crezul|Crezul Niceo-Constantinopolitan]].
 +
 
 +
==Hristologie==
 +
[[Imagine:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Domnul nostru [[Iisus Hristos]]]]
 +
''Articol principal: [[Iisus Hristos]], [[Hristologie]]''
  
Creștinii ortodocși slăvesc pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Treimea Sfântă, singurul Dumnezeu. Urmând Sfânta Scriptură și Sfinții Bisericii, Biserica crede ca Sfânta Treime este reprezentată de trei persoane divine (ipostasuri) care au o singură ființă (ousia). Este de neconceput să credem acest lucru, dar așa s-a arătat Dumnezeu. Toate cele trei persoane sunt consubstanțiale, astfel încât sunt o singură esență (homoousios) și veșnice. Nu a fost nici un moment în care una dintre persoanele treimice nu a existat. Dumnezeu este dincolo și înainte de timp și acționează în timp, mișcându-se și vorbind în istorie.  
+
Cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], [[Fiul]] lui [[Dumnezeu]], născut mai înainte de veci din [[Tatăl]] fără de mamă, a fost născut în timp de [[Fecioara Maria]], Teotokos, fără de tată. El este [[Cuvânt|Logosul, Cuvântul]] lui [[Dumnezeu]] și S-a făcut [[Întruparea|trup]] și S-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. [[Iisus Hristos]] este [[Dumnezeu]] Întrupat. Aceasta este doctrina [[Întruparea|Întrupării]], că [[Dumnezeu]] S-a făcut Om.  
  
Dumnezeu nu este o esență impersonală sau chiar "o putere mai mare," ci fiecare din persoanele divine se află in legătură cu umanitatea personal. Nici Dumnezeu nu este un nume simplu pentru trei dumnezei (cum ar fi in politeism), ci credința ortodoxă este monoteistă și trinitară. Dumnezeul bisericii creștine ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, acel EU SUNT care i s-a descoperit lui Moise în rugul aprins.  
+
Domnul nostru [[Iisus]] este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate [[Dumnezeu]] și jumătate Om, nici nu este un amestec dintre cele două. El este întreg [[Dumnezeu]] și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului [[Dumnezeu]] întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar rămâne o singură Persoană, un ipostas.  
  
Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care Fiul s-a născut și din care Duhul Sfânt purcede. De aceea, Tatăl este și baza unității Treimii și de asemenea a distincției. Încercarea de a înțelege nenașterea Tatălui, nașterea Fiului sau purcederea Sfântului Duh duce la nebunie, spune Sfântul Grigore Teologul și astfel biserica Îl aduce pe Dumnezeu în misterul divin, Îl apropie pe Dumnezeu apofatic, fiind mulțumită de a-L întâlni pe Dumnezeu în mod personal și de a-și da seama de insuficiența minții umane de a-L înțelege.  
+
[[Iisus]] este [[Dumnezeu]], cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], și totodată, '''EU SUNT''' descoperit lui [[Moise]]. El este Calea, Adevărul și Viața. El este [[Dumnezeu]] înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe [[Cruce]] ca Om și a înviat din morți. El și [[Tatăl]] sunt Una pentru că El este de o Ființa (consubstanțial) cu [[Tatăl]]. În timpul agoniei și morții pe Cruce, o Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] a suferit în trup.
  
Formularea principală a ceea ce Biserica crede despre Dumnezeu se găsește în Crezul Niceeo-Constantinopolitan.
+
El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu [[Evanghelia|Evangheliile]], [[Iisus Hristos]] S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe [[apostoli]]i Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a înălțat la cer și stă de-a dreapta [[Tatăl|Tatălui]]. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat.
 +
Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a [[soteriologie|mântui]] umanitatea, pentru ca oamenii să aibă [[Viața Veșnică|viață veșnică]]. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor și botezul Său de către [[Ioan Botezătorul|Înaintemergătorul]] până la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Înviere]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după [[Har]] ceea ce El este după Ființă. Aceasta înseamnă a ne [[Îndumnezeire|îndumnezei]], a ne împărtăși cu Dumnezeirea lui [[Iisus Hristos|Hristos]].
  
==Christology==
+
==Eclesiologie==
[[Image:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Our Lord [[Jesus Christ]]]]
+
[[Imagine:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Sfânta Sofia (Constantinopol)]] ]]
''Main articles:  [[Jesus Christ]], [[Christology]]''
+
''Articol Principal:  [[Eclesiologie]]''
  
Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din Tatăl fără mamă, a fost născut în timp de Fecioara Maria, Teotokos, fără tată. El este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și s- a făcut trup și s-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. Iisus Hristos este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întruparii, că Dumnezeu s-a făcut Om.  
+
[[Biserica]] este '''Trupul lui Hristos''', comuniune divino-umană (''teantropică'' – gr. Θεαντροπια) între [[Iisus Hristos]] și poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este [[Hristos]]. Biserica este un obiect al credinței, în sensul că ortodocșii ''cred în'' Biserică. Credința tradițională a Bisericii este mărturisită în [[Crezul|Crezul Niceo-Constantinopolitan]]: „[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică – gr. καθολικη) și apostolească Biserică”. Sensul acestei afirmații este că Biserica este:
 +
*''una'': una singură, nedespărțită în mai multe biserici
 +
*''sfântă'': sfințită și pusă deoparte pentru lucrarea lui [[Dumnezeu]]
 +
*''sobornicească/ catolică'': desăvârșită și caracterizată prin deplinătate și universalitate (''καθολικη'' înseamnă în grecește în același timp deplinătate și universalitate)
 +
*''apostolească'': [[Biserică|Biserica]] are drept caracteristică fundamentală mărturisirea și propovăduirea [[Evanghelie]]i și [[botez]]area tuturor neamurilor ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=28 Matei 28, 18–20]).  
  
Domnul nostru Iisus este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate Dumnezeu și jumătate Om, nici nu este un hibrid din cele două. Mai degrabă este întreg Dumnezeu și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului Dumnezeu întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar ramane o singură persoană, un ipostas.  
+
[[Biserică|Biserica]] este '''Mireasa lui Hristos''', Mireasa [[eshatologie|eshatologică]] a [[Fiul]]ui lui [[Dumnezeu]], unită cu El întru credință și dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe [[Cruce]]. Relația dintre Hristos și Biserica Sa este asemuită cu relația dintre soț și soția sa, iar imaginea nunții pământești este o închipuire, o umbră a nunții Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.
  
Iisus este Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi. El este Cel ce Sunt descoperit lui Moise. El este calea, adevărul și viața. El este Dumnezeu înainte de veacuri, a venit pe pământ ca mic copil și apoi a murit pe cruce ca om și a înviat din morți. El și Tatăl sunt Una pentru că este consubstanțial cu Tatăl. În timpul agoniei și morții pe cruce, o persoană Sfintei Treimi a suferit în trup.  
+
Comunitatea Bisericii este locul [[soteriologie|mântuirii]] oamenilor; este cu adevărat [[Arca]] în care omenirea se poate salva de [[potop]]ul decăderii și al [[păcat]]ului. În Biserică, creștinii lucrează în mod [[Sfintele Taine|tainic]] la propria mântuire, „cu frică și cu cutremur” ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=28&cap=2 Filipeni 2, 12]), închinându-se [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] în [[Sfântul Duh|Duh]] și adevăr. Biserica este '''stâlpul și temelia adevărului''' ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=78&cap=3 I Timotei 3, 15]) și pe ea se pot bizui creștinii în lupta lor de a afla ei înșiși unicul Adevăr. [[Biserica]] este veșnică, și porțile [[Iad]]ului nu o vor birui ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=16 Matei 16, 18]).
  
El este Mesia, Hristos – Unsul Domnului, anunțat de profeții Vechiului Testament. El este Salvatorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu Evangheliile, Iisus Hristos s-a născut din femeie, s-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe apostolii săi și a murit în realitatea fizică pe cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi s-a inălțat la cer și stă de-a dreapta Tatălui. Dintre toți oamenii, El este singur fără de păcat.
+
[[Biserica]] este alcătuită din [[Prooroc]]ii și [[sfânt|Sfinții]] [[Vechiul Testament|Vechiului]] și [[Noul Testament|Noului Testament]], din [[îngeri]] și din comunitatea istorică a credincioșilor vii, adormiți și din generațiile viitoare, și în ea se află unul și același [[Har]] al lui [[Dumnezeu]. Este o comunitate atât vizibilă cât și invizibilă, divină ca și umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunități concrete de oameni care se închină lui [[Dumnezeu]]; este invizibilă întrucât îi cuprinde și pe [[sfinți]] și pe [[îngeri]]. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoși; este divină, pentru este Trupul lui [[Hristos]].
Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a salva umanitatea, pentru ca oamenii să aiba viață. Tot ce făcut a fost pentru salvarea noastră, de la relatarea parabolelor și botezul Său de către Înaintemergătorul pâna la moartea Sa glorioasă și învierea. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să deveni  prin har ceea ce El este prin natură. Aceasta este, ceea ce asociem divinului, a deveni părtași naturii divine.
 
  
==Ecclesiology==
+
Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii – al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] – natura relației oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creștin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)|Istoriei Bisericii]], diferite grupări s-au separat de Biserică; este o realitate tragică, care însă nu face ca Biserica să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioși sunt separați de Biserică. Soarta finală a acestor creștini din comunitățile separate de Biserică se află la mila și [[Har]]ul lui [[Dumnezeu]], după cum la mila lui Dumnezeu se află și cei care au fost membri ai Bisericii în viața aceasta.
[[Image:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] in Constantinople]]
 
''Main article:  [[Ecclesiology]]''
 
  
Biserica este trupul lui Hristos, o comuniune teandrică (divino-umană) a lui Iisus Hristos cu poporul său. Singurul cap al bisericii est Hristos. Credința tradițională în Biserică este atestată în Crezul Niceoconstantinopolitan ca fiind una, sfântă sobornicească și apostolească Biserică. Prin asta înseamnă că Biserica este indivizibilă și nu există mai multe (una singură), sfințită și pusă deoparte pentru lucrul lui Dumnezeu (sfântă), întreagă și caracterizată de deplinătate și universalitate (sobornicească) și își are esența în propovăduirea Evangheliei în toată lumea și botezarea neamurilor (apostolică).
+
==Sfânta Tradiție==
 +
''Articol Principal:  [[Sfânta Tradiție]]''
  
Biserica este Mireasa lui Hristos, mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu unită cu El în credință și dragoste pentru care s-a răstignit pe cruce. Intimitatea soțului și a soției este o imagine pământească a intimității pe care Hristos o are cu biserica Sa și uniunea unei căsătorii pământești este o umbra a uniunii căsătoriei dintre Mielul lui Dumnezeu și Biserica.  
+
[[Sfânta Tradiție]] este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul [[Hristos]] și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind „viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în [[Biserică]]”. Este dinamica în practică, dar neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.
 +
Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a Tradiției, [[Biserica Ortodoxă]] nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credinţă pe care Hristos a predat-o [[apostoli|apostolilor]] și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga [[Biserică]] și mai ales în conducerea ei prin [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]].
 +
Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de [[Sfânta Scriptură]], mărturia scrisă a lui [[Dumnezeu]] în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiției, aceasta fiind contextul scrierii și canonizării sale.
  
Comunitatea bisericii este locul salvării umanității; este cu adevărat Arca în care umanitatea poate fi salvată de la înecul corupției și de la păcat. În ea creștinii lucrează sacramental la salvarea lor cu teamă și cutremur (Phil. 2:12), adorând Sfânta Treime în duh și adevăr. Biserica este stâlpul și pământul adevărului (I Tim. 3:15) și astfel creștinul se poate baza pe ea în lupta de a învăța singurul adevăr pentru el. Biserica este eternă și porțile iadului nu o vor zdrobi niciodată (Matt. 16:18).
+
==Adorarea lui Dumnezeu==
Biserica se compune din profeți și din sfinți din Vechiul și din Noul Testament, din îngeri și din comunitatea concretă, istorică de credincioși din această viață pământească. Cei care au adormit înaintea noastră sunt cunoscuți ca Biserica Triumfătoare, iar cei care sunt în această viață sunt cunoscuți ca Biserica Luptătoare.
+
[[Imagine:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|Ridicarea mâinilor de către un [[episcop]] în timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]].]]
 +
''Articole principale: [[Adorare]], [[Cinstire]], [[Închinare]]''
  
Limitele bisericii sunt cunoscute în ultimă instanță numai de Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al bisericii, adică al Bisericii ortodoxe, natura legăturii oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e credincios sau nu) nu ne este cunoscută. De-a lungul istoriei bisericii, diferite grupuri s-au separat de biserică, o realitate tragică care însă nu împarte biserica ci împarte credincioșii din biserică. Situația finală a creștinilor în astfel de comunități depinde de mila și harul lui Dumnezeu, așa cum se întâmplă și cu membrii bisericii din biserică în această viață.
+
[[Adorare]]a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserica Ortodoxă]] este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele [[Dumnezeu|Dumnezeului]] Cel Atotputernic, [[Sfânta Treime]], și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin [[Sfintele Taine]]. A-L adora pe [[Dumnezeu]] reprezintă scopul creării noastre.
 +
Adorarea ortodoxă este [[Sfânta Liturghie|liturgică]], ceea ce înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. [[Sfânta Liturghie]] este trăita cu o asemenea intensitate, ca și cum credincioșii s-ar afla înaintea însuși Tronului lui [[Dumnezeu]]. Adorarea Creatorului în Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune profundă cu Dumnezeu; aceasta cere și participarea creștinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.
  
==Tradition==
+
''Adorarea'' este diferită de ''[[cinstire]]'' deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect și dragoste pe care creștinii ortodocși le acordă sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce adorarea este o încredințare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.
''Main article:  [[Holy Tradition]]''
 
  
Sfânta Tradiție este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind "viața Sfântului Duh în biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.
+
Un al doilea element esențial adorării lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor [[Biserică|Bisericii]] la creștini.
Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a tradiției, biserica ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care cresc în mod gradat devenind ceva mai dezvoltat și eventual de nerecunoscut primilor creștini. Mai degrabă, Sfânta Tradiție este aceeași credință pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o apostolilor lor, care se găsește în întreaga biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică.  
+
Centrul vieții [[Sfânta Liturghie|liturgice]] creștine ortodoxe este [[Sfânta Liturghie]]. Alte slujbe importante sunt [[Vecernia]] și [[Utrenia]].
Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul tradiției, fiind contextul scrierii și canonizării sale.
 
  
==Worship==
+
==Sfintele Taine==
[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|A [[bishop]] lifting his hands in prayer during the [[Divine Liturgy]].]]
+
''Articol principal: [[Sfintele Taine]]''
''Main article: [[Worship]]''
 
  
Slăvirea lui Dumnezeu în biserica ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității de a cădea la picioarele Dumnezeului cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da întreg Lui, devenind mistic unit cu El în Sfintele Taine. A-L slăvi pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre.  
+
[[Sfintele Taine]] sunt acele lucrări deosebite ale [[Har]]ului divin prin care omul intră în [[Biserică]] și se sfințește. Întreaga viață a Bisericii este una dintre Taine. Prin Sfintele Taine, creștinul este unit cu [[Dumnezeu]], și făcut părtaș dumnezeieștii firi, (II Petru 1,4); totodată, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloace (ale lumii) fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor.  
Slăvirea ortodoxă este liturgică, ceea ce inseamnă că se face după anumite  structuri liturgice și cicluri respectuoase îmbrățișând întreaga persoană. Slăvirea și respectul sunt datorate persoanei care intră în camera tronului Creatorului. Slăvirea ortotoxă este transformatoare în natura sa, aducând creștinul mult mai adânc în comuniune cu Dumnezeu și cu cooperarea sa schimbându-l într-o persoană sfântă, un sfânt.  
+
În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, [[botez]]ul și [[mirungere]]a. O alta, [[Euharistie|Sfânta Euharistie]] (Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: [[Maslu|Sfântul Maslu]] pentru bolnavi, [[Spovedania|Mărturisirea]](Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, [[Căsătoria]] (Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și [[Hirotonire]]a (Preoția) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte Preoțești.  
Slăvirea este diferită de venerare deoarece aceasta din urmă reprezintă doar un simplu respect pe care creștinii ortodocși îl arată oamenilor sfinți și lucruri, în timp ce slăvirea este o dăruire totală pentru unirea cu Dumnezeu.
+
Toate Tainele cer pregătiri înaintemergătoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este [[botez]]ul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos ([[catehumen]] – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al [[Biserica|Trupului lui Hristos]].
Un al doilea component însă esențial al slăvirii în ortodoxie este a învăța dogmele credinței, formând creștinul în doctrinele bisericii.
 
Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfînta Liturghie. Alte servicii importante sunt Vecernia și Utrenia.
 
  
==Sacraments==
+
==Antropologie==
''Main article: [[Sacraments]]''
+
[[Imagine:Adam naming animals.jpg|right|frame|[[Adam]] numește animalele în [[Eden|Grădina Edenului]].]]
 +
''Articol principal: [[Antropologie]]''
  
Calificate mai corect Sfintele Taine, viața întreagă a Bisericii este una dintre Taine. În Taine, creștinul este unit cu Dumnezeu, devenind un participant la divina natură (II Peter 1:4). Prin toate Tainele, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloacele fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor.  
+
Antropologia creștin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de [[Dumnezeu]] pentru a-L slăvi și a trăi în comuniune cu El. Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate ființele omenești au o valoare infinită pentru că poartă pecetea de neșters a Creatorului. Ființele omenești sunt alcătuite din trup și [[suflet]], acestea fiind părți permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de [[păcat]], dar nu ca ființă desăvârșită; deci, deși [[Adam]] (primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăție, el avea și capacitatea de a crește sufletește, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.
În general, sunt șapte Taine recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, botezul și mirungerea. O alta completează inițierea și hrănește viața creștinului, Sfânta Euharistie, care e privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: Sfântul Maslu pentru bolnavi, marturisirea pentru pocăință și împăcare cu Biserica, căsătoria pentru cei uniți în căsătorie și hirotonirea pentru cei chemați să slujească Biserica în sfintele trepte.
 
Toate Tainele cer pregătire în viața Bisericii și astfel nu pot fi administrate non-ortodocsilor. O excepție este botezul, este Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe credinciosul în Dumnezeu, catehumen fiind (cel care se pregătește pentru botez), la un membru întreg al lui Hristos.
 
  
==Anthropology==
+
La căderea omului in păcat, Adam și Eva nu numai că au păcătuit prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar și starea lor ontologică s-a schimbat. Natura umana însăși nu s-a schimbat, dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică față de Dumnezeu. Așadar, omul căzut în păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfințenie să fie mult mai greu de ajuns.
[[Image:Adam naming animals.jpg|right|frame|[[Adam]] naming the animals in [[Paradise]].]]
 
''Main article:  [[Anthropology]]''
 
  
Orthodox Christian anthropology teaches that man was created by God to worship him in communion with him, made in his image to attain to His likeness.  All human beings are thus of infinite value, because they bear the indelible stamp of their Creator. All human beings are composed of both a soul and body, which are permanently part of human nature. Man was created sinless, but not perfected, and so though [[Adam]] was pure when he was created, he was created as a being of dynamic progress, capable of growing more and more like God.
+
Toată omenirea suferă (moarte, boli, și toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noțiunea de „vină” nu face parte din antropologia creștin ortodoxă deoarece „vina” aparține de legalitatea unei împrejurări și nu se leagă direct de realitatea existenței bolii de păcătoșenie. Deși termenul de „păcat strămoșesc” este folosit în teologia creștin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simțământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoșesc este boala care se moștenește și care se vindecă prin mântuire, readucând pe creștin pe drumul către desăvârșire, către asemănarea cu Dumnezeu.
  
At the [[fall of man]], [[Adam and Eve]] not only [[sin]]ned in violation of God's commandments, but their ontological state shifted.  Their [[nature]] was not changed in itself, but the image of God in them became obscured by sin, which is an ontological separation from God.  Fallen man is thus not totally depraved, but rather suffers from the disease of sin which renders holiness much more difficult to attain to.
+
==Soteriologie==
  
All of mankind suffers from the effects of sin (death, sickness, and all evils), even if a particular individual may theoretically not have committed any personal sins.  Guilt does not enter into Orthodox anthropology, since it is essentially a legal category and not directly relevant to the existential reality of man's sin illness.  Thus, even if the term ''original sin'' is used in Orthodox theology, it is understood not as a transmitted guilt for Adam's sin, but rather as an inherited disease which may be cured in salvation, enabling the Christian thus to return to the dynamic path of growth in God's likeness.
+
''Articol principal: [[Soteriologie]]''
  
==Soteriology==
+
Soteriologia înseamnă doctrina mântuirii. În Biserica Ortodoxă, prin mântuire se înțelege îndumnezeire (teosis), adică procesul infinit prin care creștinul se împărtășește din ce în ce mai mult cu Dumnezeirea, devenind după Har ceea ce Hristos este după Ființă. Legat de îndumnezeire, Sfântul Atanasie cel Mare, a spus că „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se poată face Dumnezeu”.
''Main article:  [[Soteriology]]''
 
  
Soteriology is the doctrine of salvation. In the Orthodox Church, salvation is understood as [[theosis]], the infinite process of becoming more and more like God.  It is also termed ''deification'' or ''divinization'', and its meaning is that the Christian may become more and more soaked with the divine life, becoming by [[grace]] what Christ is by [[nature]]. As St. [[Athanasius the Great]] said, "God became man so that man might become god."  By participation in the [[incarnation]], man becomes like Christ.
+
Mântuirea nu cuprinde doar întreagă viața pământească a creștinului, ci și viața veșnică a veacului ce va să fie. De multe ori, mântuirea este descrisă în trei trepte: ''catharsis'' (purificarea), ''theoria'' (iluminarea minții) și ''teosis'' (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă și revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeiești peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încât strălucește prin asemănarea sa cu Dumnezeu, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată. De multe ori, cei trei termeni care reprezintă treptele mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se folosește.
  
Salvation is a process which encompasses not only the whole earthly life of the Christian, but also the eternal life of the age to come. It is often described in terms of three stages&mdash;[[catharsis]] (purification), [[theoria]] (illumination) and [[theosis]] (divinization). Salvation is thus not only becoming sinless (purification), but it is also a progress in being filled with the divine light. Additionally, it is becoming so filled with God in union with Him that the Christian shines forth with the likeness of God, sometimes even literally becoming a bearer of the [[uncreated light]]. Though these terms of three stages are sometimes used, there is much overlap between them, and the whole process is often termed ''theosis''.
+
Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos și numai în Trupul lui Hristos – Biserica. Mântuirea nu se poate „cumpăra”, ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va încălca voia liberă a omului. Așadar, o viață dusă în pocăință și participarea la Sfintele Taine este felul în care omul conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numește ''sinergie''.
  
It is only in and through Christ that man can be saved. Salvation cannot be earned, being a free gift from God. Its acquisition, however, requires man's cooperation with God, because God will not violate the free will of man.  Thus, a life of repentance and participation in the [[sacraments]] is the means by which man cooperates with God. This cooperation is termed ''[[synergeia]]'' (synergy).
+
Prin ''teosis'', omul se umple cu viața dumnezeiască. În el se dezvoltă însușiri dumnezeiești, dar omul nu devine parte din Sfânta Treime. Omul se unește cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu după Har (Ioan 10, 34), dar nu într-un sens politeist, ci prin înfiere ca fii și fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil patristică folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ținută în foc și care capătă treptat proprietățile focului (lumină și căldură), dar rămâne sabie.
  
In theosis, man becomes filled with the divine life. He takes on God's attributes, but he does not become merged with the Holy Trinity.  There is union without fusion.  Man can become a god by grace, not in a polytheistic sense, but rather in terms of becoming a son or daughter of the Most High by means of adoption. Thus, a classic [[Church Fathers|patristic]] image of theosis is a sword held in a flame&mdash;the sword gradually takes on the properties of the flame (light and heat), but remains a sword.
+
==Clerul==
 +
[[Imagine:Deacon ordination.jpg|right|thumb|250px|[[Hirotonire]]a unui [[diacon]].]]
 +
''Articol principal: [[Cler]]''
  
==Clergy==
+
Clerul bisericesc este format de acei creștini din Biserica Ortodoxă care au fost chemați de Dumnezeu sa îndeplinească anumite funcții de slujire și conducere în Biserică. Ei înșiși nu sunt vrednici să ocupe aceste funcții, dar în timpul slujbei de Hirotonire sau după caz Hirotesie, toți cei prezenți mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison „Vrednic este!” (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el și a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.
[[Image:Deacon ordination.jpg|right|thumb|250px|The [[ordination]] of a [[deacon]].]]
 
''Main article:  [[Clergy]]''
 
  
Clergy are those in the Orthodox Church who have been called by God to fulfill specific functions of service and leadership in the Church.  They are not worthy in themselves to fulfill these functions, but by the grace of [[ordination]], God enables them to carry out His will.  This is why after an ordination is complete, the word ''[[Axios]]!'' ("Worthy!") is shouted, not because the Church is affirming the worthiness of this individual to be ordained (since he has already been ordained at that point), but rather because they affirm that the [[Holy Spirit]] has descended upon him and done His work of changing the man into a cleric.
+
Clericii nu sunt prin fire superiori laicilor în Biserică; aceștia din urmă sunt și ei chemați la o anume slujire ca Preoția Împărătească (sau duhovnicească) a lui Hristos (1 Petru II; 5, 9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea Sfintelor Taine și cu predarea învățăturilor despre Dumnezeu.
  
Clergy are not inherently higher or better than the [[laity]] in the Church, who are also ordained to a specific ministry as the royal priesthood of Christ. The ministry of the clergy is, however, seen as a more intense and potentially spiritually dangerous role, since its business is the administration of the [[holy mysteries]] and the responsibility of the teaching of the people of God.
+
Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, ordinele mici si ordinele mari. Din ordinele mici fac parte citeții, subdiaconii, iar în unele tradiții cantorii (sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor și au rămas permanente in Biserică; ele sunt Episcopi, Preoți (sau Presbiteri) și Diaconi.
  
There are two basic classes of clergy in the Church, those in [[minor orders]] and those in [[major orders]].  The minor orders which are currently in use in the Church are [[reader]], [[cantor]] and [[subdeacon]] (in some traditions, cantors are not used because choral music is the norm). The major orders which have survived from apostolic times and remain permanent within the Church are [[deacon]], [[presbyter]] (priest) and [[bishop]].
+
==Sfinții==
 +
[[Imagine:Theotokos of Vladimir.jpg|right|frame|Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu [[Theotokos|Născătoare]]]]
  
==Saints==
+
''Articol principal: [[Sfinți]]''
[[Image:Theotokos of Vladimir.jpg|right|frame|Our Holy Lady [[Theotokos]]]]
 
''Main article: [[Saints]]''
 
  
''Saints'' may be understood in two senses. First, the saints are all those who are in the Body of Christ, the Church. ''Saint'' literally refers to one who has been set apart for God's purposes, which is the essential meaning of holiness. To be holy is to be set apart and thus has nothing particularly to do with one's personal worthiness.
+
Sfinții se pot înțelege în două feluri. Mai întâi sfinții sunt toți cei care sunt în Trupul lui Hristos – Biserica. ''Sfânt'' se traduce în mod literal ca persoană care a fost pusă deoparte pentru planul lui Dumnezeu, acesta fiind înțelesul esențial. A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte și deci nu se leagă neapărat de vrednicia omului.
  
In the second, more common, sense, the ''saints'' are those whose lives have most clearly shown that they are set apart for the service of God. Their holiness, which is not their own but is Christ's, has shone forth so obviously that Orthodox Christians pay them great respect, which is termed ''[[veneration]]''.  This veneration is ultimately due to Christ's work and is a recognition of Christ in the saints.
+
Al doilea înțeles, și cel mai obișnuit, este că ''sfinții'' sunt acei a căror vieți au arătat foarte clar că ei sunt puși deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfințenia lor, care de fapt este sfințenia lui Hristos, a strălucit atât de puternic încât creștinii ortodocși le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numește ''cinstire''.
  
Because the Church recognizes the work of Christ in the saints, it undertakes the formal work of [[glorification]] (canonization), by which the saints are affirmed by God's people as being among the saved, that their lives may be imitated, just as the [[Apostle Paul]] urged us to imitate him as he imitated Christ. Liturgical services are thus composed for the celebration of the [[feast day]]s of the saints, and their place as participants in the common worship of the whole Church is confirmed.
+
Biserica recunoaște lucrarea lui Hristos întru sfinții Săi, și de aceea Ea își asumă responsabilitatea de a canoniza (glorifica) oficial pe sfinți, fapt ce afirmă ca sfinții sunt printre cei mântuiți și că viețile lor pot fi luate ca exemplu, după cum Apostolul Pavel ne-a îndemnat să-l urmăm pe el după cum el îl urma pe Hristos (1 Corinteni 11, 1). Slujbele liturgice sunt alcătuite pentru sărbătorirea praznicelor sfinților, confirmându-se astfel locul sfinților în viața Bisericii.
  
 
==Istorie==
 
==Istorie==
''Main article:  [[Church History]]''
 
  
The Church's history records the progress of Christ's work throughout the course of the human experience.  History in Orthodoxy has a theological importance because of the [[incarnation]] of Jesus Christ, that just as God chose to become a physical, living, breathing human being, he also chooses to work in and through human history to bring about salvation. Thus, the Church's history becomes a sacred history, not in the same sense as the Biblical history which forms the salvation story itself, but rather as a record of the continued effects of the salvation story in the experience of man.
+
''Articol principal: [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)]]''
 +
 
 +
Istoria Bisericii înregistrează progresul lucrării lui Hristos de-a lungul timpului. Istoria are o importanță de ordin teologic în Ortodoxie datorită Întrupării lui Iisus Hristos; după cum Dumnezeu a ales să Se facă Om, tot așa El alege să lucreze în cadrul istoriei, și prin istorie pentru mântuirea noastră. Astfel, istoria Bisericii devine sacră, nu în același sens cu al istoriei Biblice care expune chiar venirea lui Hristos și începutul mântuirii, ci ca mărturie a efectelor venirii lui Hristos care continuă de-a lungul generațiilor următoare.
  
==A se vedea şi==
+
==Note==
*[[What is Orthodoxy|What is Orthodoxy?]], by Fr. Theodore Pulcini
+
<references/>
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
 
*[http://orthodoxchristianity.orgfree.com/ Orthodox Christianity for Absolute Beginners]
 
*[http://orthodoxchristianity.orgfree.com/ Orthodox Christianity for Absolute Beginners]
 
*[http://www.stnicholascathedral.org/about_orthodoxy.html About Orthodoxy], from [http://www.stnicholascathedral.org/ St. Nicholas Antiochian Orthodox Cathedral], Brooklyn, New York
 
*[http://www.stnicholascathedral.org/about_orthodoxy.html About Orthodoxy], from [http://www.stnicholascathedral.org/ St. Nicholas Antiochian Orthodox Cathedral], Brooklyn, New York
*[http://www.kosovo.com/orthodoxy.html Orthodox Christianity], from the [[Church of Serbia]]
+
*[http://www.kosovo.com/orthodoxy.html Orthodox Christianity], from the [[https://en.orthodoxwiki.org/Church_of_Serbia Church of Serbia]]
*[http://www.oca.org/OCIndex.asp?SID=2 About Orthodox Christianity] ([[OCA]] site)
+
*[http://www.oca.org/OCIndex.asp?SID=2 About Orthodox Christianity] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Orthodox_Church_in_America OCA]] site)
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/ Our Faith] ([[Greek Orthodox Archdiocese of America|GOA]] site)
+
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/ Our Faith] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Greek_Orthodox_Archdiocese_of_America GOA]] site)
*[http://www.antiochian.org/673 What We Believe] ([[Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America|Antiochian]] site)
+
*[http://www.antiochian.org/673 What We Believe] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Antiochian_Orthodox_Christian_Archdiocese_of_North_America Antiochian]] site)
*[http://www.oca.org/QAindex.asp?SID=3 Meeting the Orthodox: Questions & Answers on the Orthodox Faith], by Fr. [[Thomas Hopko]]
+
*[http://www.oca.org/QAindex.asp?SID=3 Meeting the Orthodox: Questions & Answers on the Orthodox Faith], by Fr. [[https://en.orthodoxwiki.org/Thomas_Hopko Thomas Hopko]]
 
*[http://www.ocf.org/orthodoxpage/reading/questions.html Some straight answers about the Orthodox Church]
 
*[http://www.ocf.org/orthodoxpage/reading/questions.html Some straight answers about the Orthodox Church]
 
*[http://www.svots.edu/Faculty/John-Behr/Articles/Orthodoxy.html Orthodoxy], by Fr. [[John Behr]]
 
*[http://www.svots.edu/Faculty/John-Behr/Articles/Orthodoxy.html Orthodoxy], by Fr. [[John Behr]]
 
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/articles/article7051.asp Introduction to the Orthodox Church], by Fr. Leonidas Contos
 
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/articles/article7051.asp Introduction to the Orthodox Church], by Fr. Leonidas Contos
  
[[Category:Istoria Bisericii]]
+
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Category:Viaţa Bisericii]]
+
[[Categorie:Viața Bisericii]]
[[Category:Teologie]]
+
[[Categorie:Teologie]]
  
 
[[el:Εισαγωγή στον Ορθόδοξο Χριστιανισμό]]
 
[[el:Εισαγωγή στον Ορθόδοξο Χριστιανισμό]]
 
[[en:Introduction to Orthodox Christianity]]
 
[[en:Introduction to Orthodox Christianity]]
 
[[fr:Introduction au Christianisme Orthodoxe]]
 
[[fr:Introduction au Christianisme Orthodoxe]]

Versiunea de la data 17 iulie 2020 10:35

Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Creștinismul ortodox este viața în credința Bisericii Ortodoxe, care este de neseparat de comunitatea sa concretă și istorică cuprinzând întregul ei mod de viață. Credința ortodoxă este acea credință „dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 1:3), încredințată apostolilor de către Iisus Hristos și apoi transmisă prin Sfânta Tradiție din generație în generație, fără adăugire sau sustragere.

Unicul scop al creștinismului ortodox este mântuirea omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în Biserică, transformat într-o persoana sfântă și împărtășit cu viața veșnică. Aceasta este Sfânta Evanghelie, vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morți și ne-a dăruit mântuirea.

Dumnezeu

Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip vetero-testamentar al Sfintei Treimi
Articol principal: Sfânta Treime

Creștinii ortodocși slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul DuhSfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi și învățătura Sfinților Părinți, Biserica Ortodoxă mărturisește că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtășesc aceeași substanță sau natură (gr. ousia). Această credință poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt consubstanțiale Una cu Cealaltă, Ele fiind de aceeași esență (grec. homoousios) și coeterne. Nu a existat niciodată un timp[1] în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. Dumnezeu este dincolo și înainte de timp și totuși lucrează înăuntrul timpului, mișcându-Se și vorbindu-ne în cadrul istoriei.

Dumnezeu nu este o substanță impersonală sau doar o „mare forță”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, și cu creația, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credința ortodoxă este monoteistă și, în același timp, trinitariană. Dumnezeul Bisericii Creștin Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, adică „Cel viu”, care lucrează în creația Sa: EU SUNT care S-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins (Eu Sunt Cel Ce Sunt – Exodul 3, 14).

Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naște fără de timp Fiul și din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatăl este, în același timp, fundamentul unității Sfintei Treimi, cât și al distincției. A încerca să înțelegi nenașterea (Tatăl), nașterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul, și, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulțumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu și să realizeze, în același timp, neputința minții umane de a-L înțelege.

Afirmația principală în legătură cu ceea ce crede Biserică despre Dumnezeu este găsită în Crezul Niceo-Constantinopolitan.

Hristologie

Domnul nostru Iisus Hristos

Articol principal: Iisus Hristos, Hristologie

Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din Tatăl fără de mamă, a fost născut în timp de Fecioara Maria, Teotokos, fără de tată. El este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și S-a făcut trup și S-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. Iisus Hristos este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întrupării, că Dumnezeu S-a făcut Om.

Domnul nostru Iisus este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate Dumnezeu și jumătate Om, nici nu este un amestec dintre cele două. El este întreg Dumnezeu și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului Dumnezeu întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar rămâne o singură Persoană, un ipostas.

Iisus este Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, și totodată, EU SUNT descoperit lui Moise. El este Calea, Adevărul și Viața. El este Dumnezeu înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe Cruce ca Om și a înviat din morți. El și Tatăl sunt Una pentru că El este de o Ființa (consubstanțial) cu Tatăl. În timpul agoniei și morții pe Cruce, o Persoană a Sfintei Treimi a suferit în trup.

El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii Vechiului Testament. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu Evangheliile, Iisus Hristos S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe apostolii Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a înălțat la cer și stă de-a dreapta Tatălui. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a mântui umanitatea, pentru ca oamenii să aibă viață veșnică. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor și botezul Său de către Înaintemergătorul până la moartea Sa glorioasă și Înviere. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după Har ceea ce El este după Ființă. Aceasta înseamnă a ne îndumnezei, a ne împărtăși cu Dumnezeirea lui Hristos.

Eclesiologie

Articol Principal: Eclesiologie

Biserica este Trupul lui Hristos, comuniune divino-umană (teantropică – gr. Θεαντροπια) între Iisus Hristos și poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este Hristos. Biserica este un obiect al credinței, în sensul că ortodocșii cred în Biserică. Credința tradițională a Bisericii este mărturisită în Crezul Niceo-Constantinopolitan: „[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică – gr. καθολικη) și apostolească Biserică”. Sensul acestei afirmații este că Biserica este:

  • una: una singură, nedespărțită în mai multe biserici
  • sfântă: sfințită și pusă deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu
  • sobornicească/ catolică: desăvârșită și caracterizată prin deplinătate și universalitate (καθολικη înseamnă în grecește în același timp deplinătate și universalitate)
  • apostolească: Biserica are drept caracteristică fundamentală mărturisirea și propovăduirea Evangheliei și botezarea tuturor neamurilor (Matei 28, 18–20).

Biserica este Mireasa lui Hristos, Mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu, unită cu El întru credință și dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe Cruce. Relația dintre Hristos și Biserica Sa este asemuită cu relația dintre soț și soția sa, iar imaginea nunții pământești este o închipuire, o umbră a nunții Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.

Comunitatea Bisericii este locul mântuirii oamenilor; este cu adevărat Arca în care omenirea se poate salva de potopul decăderii și al păcatului. În Biserică, creștinii lucrează în mod tainic la propria mântuire, „cu frică și cu cutremur” (Filipeni 2, 12), închinându-se Sfintei Treimi în Duh și adevăr. Biserica este stâlpul și temelia adevărului (I Timotei 3, 15) și pe ea se pot bizui creștinii în lupta lor de a afla ei înșiși unicul Adevăr. Biserica este veșnică, și porțile Iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Biserica este alcătuită din Proorocii și Sfinții Vechiului și Noului Testament, din îngeri și din comunitatea istorică a credincioșilor vii, adormiți și din generațiile viitoare, și în ea se află unul și același Har al lui [[Dumnezeu]. Este o comunitate atât vizibilă cât și invizibilă, divină ca și umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunități concrete de oameni care se închină lui Dumnezeu; este invizibilă întrucât îi cuprinde și pe sfinți și pe îngeri. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoși; este divină, pentru că este Trupul lui Hristos.

Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii – al Bisericii Ortodoxe – natura relației oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creștin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul Istoriei Bisericii, diferite grupări s-au separat de Biserică; este o realitate tragică, care însă nu face ca Biserica să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioși sunt separați de Biserică. Soarta finală a acestor creștini din comunitățile separate de Biserică se află la mila și Harul lui Dumnezeu, după cum la mila lui Dumnezeu se află și cei care au fost membri ai Bisericii în viața aceasta.

Sfânta Tradiție

Articol Principal: Sfânta Tradiție

Sfânta Tradiție este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind „viața Sfântului Duh în Biserică”. Este dinamica în practică, dar neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași. Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a Tradiției, Biserica Ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credinţă pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga Biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică. Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiției, aceasta fiind contextul scrierii și canonizării sale.

Adorarea lui Dumnezeu

Ridicarea mâinilor de către un episcop în timpul Sfintei Liturghii.

Articole principale: Adorare, Cinstire, Închinare

Adorarea lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele Dumnezeului Cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin Sfintele Taine. A-L adora pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre. Adorarea ortodoxă este liturgică, ceea ce înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. Sfânta Liturghie este trăita cu o asemenea intensitate, ca și cum credincioșii s-ar afla înaintea însuși Tronului lui Dumnezeu. Adorarea Creatorului în Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune profundă cu Dumnezeu; aceasta cere și participarea creștinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.

Adorarea este diferită de cinstire deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect și dragoste pe care creștinii ortodocși le acordă sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce adorarea este o încredințare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.

Un al doilea element esențial adorării lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor Bisericii la creștini. Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfânta Liturghie. Alte slujbe importante sunt Vecernia și Utrenia.

Sfintele Taine

Articol principal: Sfintele Taine

Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale Harului divin prin care omul intră în Biserică și se sfințește. Întreaga viață a Bisericii este una dintre Taine. Prin Sfintele Taine, creștinul este unit cu Dumnezeu, și făcut părtaș dumnezeieștii firi, (II Petru 1,4); totodată, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloace (ale lumii) fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor. În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, botezul și mirungerea. O alta, Sfânta Euharistie (Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: Sfântul Maslu pentru bolnavi, Mărturisirea(Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, Căsătoria (Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și Hirotonirea (Preoția) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte Preoțești. Toate Tainele cer pregătiri înaintemergătoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este botezul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos (catehumen – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al Trupului lui Hristos.

Antropologie

Adam numește animalele în Grădina Edenului.

Articol principal: Antropologie

Antropologia creștin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a-L slăvi și a trăi în comuniune cu El. Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate ființele omenești au o valoare infinită pentru că poartă pecetea de neșters a Creatorului. Ființele omenești sunt alcătuite din trup și suflet, acestea fiind părți permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de păcat, dar nu ca ființă desăvârșită; deci, deși Adam (primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăție, el avea și capacitatea de a crește sufletește, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.

La căderea omului in păcat, Adam și Eva nu numai că au păcătuit prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar și starea lor ontologică s-a schimbat. Natura umana însăși nu s-a schimbat, dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică față de Dumnezeu. Așadar, omul căzut în păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfințenie să fie mult mai greu de ajuns.

Toată omenirea suferă (moarte, boli, și toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noțiunea de „vină” nu face parte din antropologia creștin ortodoxă deoarece „vina” aparține de legalitatea unei împrejurări și nu se leagă direct de realitatea existenței bolii de păcătoșenie. Deși termenul de „păcat strămoșesc” este folosit în teologia creștin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simțământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoșesc este boala care se moștenește și care se vindecă prin mântuire, readucând pe creștin pe drumul către desăvârșire, către asemănarea cu Dumnezeu.

Soteriologie

Articol principal: Soteriologie

Soteriologia înseamnă doctrina mântuirii. În Biserica Ortodoxă, prin mântuire se înțelege îndumnezeire (teosis), adică procesul infinit prin care creștinul se împărtășește din ce în ce mai mult cu Dumnezeirea, devenind după Har ceea ce Hristos este după Ființă. Legat de îndumnezeire, Sfântul Atanasie cel Mare, a spus că „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se poată face Dumnezeu”.

Mântuirea nu cuprinde doar întreagă viața pământească a creștinului, ci și viața veșnică a veacului ce va să fie. De multe ori, mântuirea este descrisă în trei trepte: catharsis (purificarea), theoria (iluminarea minții) și teosis (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă și revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeiești peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încât strălucește prin asemănarea sa cu Dumnezeu, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată. De multe ori, cei trei termeni care reprezintă treptele mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se folosește.

Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos și numai în Trupul lui Hristos – Biserica. Mântuirea nu se poate „cumpăra”, ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va încălca voia liberă a omului. Așadar, o viață dusă în pocăință și participarea la Sfintele Taine este felul în care omul conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numește sinergie.

Prin teosis, omul se umple cu viața dumnezeiască. În el se dezvoltă însușiri dumnezeiești, dar omul nu devine parte din Sfânta Treime. Omul se unește cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu după Har (Ioan 10, 34), dar nu într-un sens politeist, ci prin înfiere ca fii și fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil patristică folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ținută în foc și care capătă treptat proprietățile focului (lumină și căldură), dar rămâne sabie.

Clerul

Articol principal: Cler

Clerul bisericesc este format de acei creștini din Biserica Ortodoxă care au fost chemați de Dumnezeu sa îndeplinească anumite funcții de slujire și conducere în Biserică. Ei înșiși nu sunt vrednici să ocupe aceste funcții, dar în timpul slujbei de Hirotonire sau după caz Hirotesie, toți cei prezenți mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison „Vrednic este!” (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el și a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.

Clericii nu sunt prin fire superiori laicilor în Biserică; aceștia din urmă sunt și ei chemați la o anume slujire ca Preoția Împărătească (sau duhovnicească) a lui Hristos (1 Petru II; 5, 9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea Sfintelor Taine și cu predarea învățăturilor despre Dumnezeu.

Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, ordinele mici si ordinele mari. Din ordinele mici fac parte citeții, subdiaconii, iar în unele tradiții cantorii (sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor și au rămas permanente in Biserică; ele sunt Episcopi, Preoți (sau Presbiteri) și Diaconi.

Sfinții

Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare

Articol principal: Sfinți

Sfinții se pot înțelege în două feluri. Mai întâi sfinții sunt toți cei care sunt în Trupul lui Hristos – Biserica. Sfânt se traduce în mod literal ca persoană care a fost pusă deoparte pentru planul lui Dumnezeu, acesta fiind înțelesul esențial. A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte și deci nu se leagă neapărat de vrednicia omului.

Al doilea înțeles, și cel mai obișnuit, este că sfinții sunt acei a căror vieți au arătat foarte clar că ei sunt puși deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfințenia lor, care de fapt este sfințenia lui Hristos, a strălucit atât de puternic încât creștinii ortodocși le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numește cinstire.

Biserica recunoaște lucrarea lui Hristos întru sfinții Săi, și de aceea Ea își asumă responsabilitatea de a canoniza (glorifica) oficial pe sfinți, fapt ce afirmă ca sfinții sunt printre cei mântuiți și că viețile lor pot fi luate ca exemplu, după cum Apostolul Pavel ne-a îndemnat să-l urmăm pe el după cum el îl urma pe Hristos (1 Corinteni 11, 1). Slujbele liturgice sunt alcătuite pentru sărbătorirea praznicelor sfinților, confirmându-se astfel locul sfinților în viața Bisericii.

Istorie

Articol principal: Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)

Istoria Bisericii înregistrează progresul lucrării lui Hristos de-a lungul timpului. Istoria are o importanță de ordin teologic în Ortodoxie datorită Întrupării lui Iisus Hristos; după cum Dumnezeu a ales să Se facă Om, tot așa El alege să lucreze în cadrul istoriei, și prin istorie pentru mântuirea noastră. Astfel, istoria Bisericii devine sacră, nu în același sens cu al istoriei Biblice care expune chiar venirea lui Hristos și începutul mântuirii, ci ca mărturie a efectelor venirii lui Hristos care continuă de-a lungul generațiilor următoare.

Note

  1. Se admite uneori folosirea unor termeni improprii (ca cel de „timp”) pentru a verbaliza viața intratrinitară.

Legături externe