Introducere în Creștinismul Ortodox: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Worship)
(Adorarea lui Dumnezeu: Minore)
(Etichete: Modificare mobilă, Modificare de pe versiunea pentru mobil)
(Nu s-au afișat 47 de versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{CreştinismOrtodox}}'''Creştinismul ortodox''' este viaţa în credinţa [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], care este de neseparat de comunitatea sa concretă şi istorică cuprinzând întregul ei mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă „dată sfinţilor odată pentru totdeauna” ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=44&cap=1 Iuda 1:3]), încredinţată [[apostoli]]lor de către [[Iisus Hristos]] şi apoi transmisă prin [[Sfânta Tradiţie]] din generaţie în generaţie, fără adăugire sau sustragere.
  
'''Creştinismul ortodox''' este viaţa în credinţa Bisericii Ortodoxe, inseparabilă de o comunitate concretă, istorică şi cuprinzând un întreg mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă "transmisă sfinţilor cândva" (Iuda 3), încredinţată [[apostoli]]lor de către [[Iisus Hristos]] şi apoi transmisă în [[Sfânta Tradiţie]] din generaţie în generaţie fără adăugire sau sustragere.
+
Unicul scop al creştinismului ortodox este [[mântuirea]] omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în [[Biserică]], transformat într-o persoana sfântă şi împărtăşit cu viaţa veşnică. Aceasta este [[Evanghelia|Sfânta Evanghelie]], vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi ne-a dăruit mântuirea.  
 
 
Singurul scop al creştinismului este salvarea fiecărei persoane unindu-o cu Hristos în Biserică, transformându-o în sfinţenie şi oferindu-i viaţa veşnică. Aceasta este [[Sfânta Evanghelie]], vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi ne-a dăruit salvarea.  
 
  
 
==Dumnezeu==
 
==Dumnezeu==
[[Image:Rublev Trinity.jpg|left|thumb|[[Ospitalitatea lui Avraam]], un indiciu din [[Vechiul Testament]] către [[Sfânta Treime]].]]
+
[[Imagine:Rublev Trinity.jpg|left|thumb|210px|Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip  [[Vechiul Testament|vetero-testamentar]] al [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]]]
 
:''Articol principal: [[Sfânta Treime]]''  
 
:''Articol principal: [[Sfânta Treime]]''  
  
Creștinii ortodocși venerează pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Treimea Sfântă, singurul Dumnezeu. Urmând Sfânta Scriptură și Sfinții Bisericii, Biserica crede ca Sfânta Treime este reprezentată de trei persoane divine (ipostasuri) care au o singură ființă (ousia). Este de neconceput credem acest lucru, dar așa s-a arătat Dumnezeu. Toate cele trei persoane sunt consubstanțiale, astfel încât sunt o singură esență (homoousios) și veșnice. Nu a fost nici un moment în care una dintre persoanele treimice nu a existat. Dumnezeu este dincolo și înainte de timp și acționează în timp, mișcându-se și vorbind în istorie.  
+
Creştinii ortodocşi slăvesc pe [[Tatăl]], pe [[Fiul]] şi pe [[Sfântul Duh]]&mdash;'''Sfânta Treime''', singurul '''Dumnezeu'''. Urmând [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]] şi învăţătura [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]], [[Biserica Ortodoxă]] mărturiseşte că [[Sfânta Treime]] înseamnă trei Persoane (''[[ipostas|ipostasuri]]''), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură (gr. ''ousia''). Această credinţă poate pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt consubstanţiale Una cu Cealaltă, Ele fiind de aceeaşi esenţă (grec. ''homoousios'') şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp <ref>Se admite uneori folosirea unor termeni improprii (ca cel de „timp”) pentru a verbaliza viaţa intratrinitară.</ref> în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. [[Dumnezeu]] este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.
  
Dumnezeu nu este o esență impersonală sau chiar "o putere mai mare," ci fiecare din persoanele divine se află in legătură cu umanitatea personal. Nici Dumnezeu nu este un nume simplu pentru trei dumnezei (cum ar fi in politeism), ci credința ortodoxă este monoteistă și trinitară. Dumnezeul bisericii creștine ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, acel EU SUNT care i s-a descoperit lui Moise în rugul aprins.  
+
[[Dumnezeu]] nu este o substanţă impersonală sau doar o „mare forţă”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, [[Triadologie|trinitariană]]. Dumnezeul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Creştin Ortodoxe]] este Dumnezeul lui [[Avraam]], [[Isaac]] şi [[Iacov]], adică „Cel viu”, care lucrează în creaţia Sa: ''EU SUNT'' care S-a revelat pe Sine lui [[Moise]], în rugul aprins (Eu Sunt Cel Ce Sunt - Exodul 3, 14).
  
Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care Fiul s-a născut și din care Duhul Sfânt purcede. De aceea, Tatăl este și baza unității Treimii și de asemenea a distincției. Încercarea de a înțelege nenașterea Tatălui, nașterea Fiului sau purcederea Sfântului Duh duce la nebunie, spune Sfântul Grigore Teologul și astfel biserica Îl aduce pe Dumnezeu în misterul divin, Îl apropie pe Dumnezeu apofatic, fiind mulțumită de a-L întâlni pe Dumnezeu în mod personal și de a-și da seama de insuficiența minții umane de a-L înțelege.  
+
Sursa şi unitatea Sfintei Treimi este [[Tatăl]], din care se naşte fără de timp [[Fiul]] şi din care purcede [[Sfântul Duh]]. Astfel, Tatăl este, în acelaşi timp, fundamentul unităţii [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], cât şi al distincţiei. A încerca să înţelegi nenaşterea (Tatăl), naşterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul [[Grigorie Teologul]] , şi, astfel, [[Biserica]] se apropie de Dumnezeu în mister divin, [[teologia apofatică|apofatic]], fiind mulţumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu şi să realizeze, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a-L înţelege.
  
Formularea principală a ceea ce Biserica crede despre Dumnezeu se găsește în Crezul Niceeo-Constantinopolitan.
+
Afirmaţia principală în legătură cu ceea ce crede [[Biserica]] despre [[Dumnezeu]] este găsită în [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]].
  
==Christology==
+
==Hristologie==
[[Image:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Our Lord [[Jesus Christ]]]]
+
[[Image:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Domnul nostru [[Iisus Hristos]]]]
''Main articles:  [[Jesus Christ]], [[Christology]]''
+
''Articol principal:  [[Iisus Hristos]], [[Hristologie]]''
  
Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din Tatăl fără mamă, a fost născut în timp de Fecioara Maria, Teotokos, fără tată. El este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și s- a făcut trup și s-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. Iisus Hristos este Dumnezeu în carne. Aceasta este doctrina Încarnării, că Dumnezeu s-a făcut Om.  
+
Cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], [[Fiul]] lui [[Dumnezeu]], născut mai înainte de veci din [[Tatăl]] fără de mamă, a fost născut în timp de [[Fecioara Maria]], Teotokos, fără de tată. El este [[Cuvânt|Logosul, Cuvântul]] lui [[Dumnezeu]] și S-a făcut [[Întruparea|trup]] și S-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. [[Iisus Hristos]] este [[Dumnezeu]] Întrupat. Aceasta este doctrina [[Întruparea|Întrupării]], că [[Dumnezeu]] S-a făcut Om.  
  
Domnul nostru Iisus este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate Dumnezeu și jumătate Om, nici nu este un hibrid din cele două. Mai degrabă este întreg Dumnezeu și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună în încarnare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului Dumnezeu întreg și Om întreg, el are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar ramane o singură persoană, un ipostas.  
+
Domnul nostru [[Iisus]] este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate [[Dumnezeu]] și jumătate Om, nici nu este un amestec dintre cele două. El este întreg [[Dumnezeu]] și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului [[Dumnezeu]] întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar rămâne o singură Persoană, un ipostas.  
  
Iisus este Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi. El este Cel ce sunt revelat lui Moise. El este calea, adevărul și viața. El este Dumnezeu înainte de veacuri, a venit pe pământ ca mic copil și apoi a murit pe cruce ca om și a înviat din morți. El și Tatăl sunt Una pentru că este consubstanțial cu Tatăl. În timpul agoniei și morții pe cruce, o persoană Sfintei Treimi a suferit în trup.  
+
[[Iisus]] este [[Dumnezeu]], cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], şi totodată, '''EU SUNT''' descoperit lui [[Moise]]. El este Calea, Adevărul și Viața. El este [[Dumnezeu]] înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe [[Cruce]] ca Om și a înviat din morți. El și [[Tatăl]] sunt Una pentru că El este de o Fiinţa (consubstanțial) cu [[Tatăl]]. În timpul agoniei și morții pe Cruce, o Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] a suferit în trup.  
  
El este Mesia, Hristos – Unsul Domnului, anunțat de profeții Vechiului Testament. El este Salvatorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu Evangheliile, Iisus Hristos s-a născut din femeie, s-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe apostolii săi și a murit în realitatea fizică pe cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi s-a inălțat la cer și stă de-a dreapta Tatălui. Dintre toți oamenii, El este singur fără de păcat.  
+
El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu [[Evanghelia|Evangheliile]], [[Iisus Hristos]] S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe [[apostoli|apostolii]] Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a înălțat la cer și stă de-a dreapta [[Tatăl|Tatălui]]. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat.  
Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a salva umanitatea, pentru ca oamenii să aiba viață. Tot ce făcut a fost pentru salvarea noastră, de la relatarea parabolelor și botezul Său de către Înaintemergătorul pâna la moartea Sa glorioasă și învierea. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să deveni  prin har ceea ce El este prin natură. Aceasta este, ceea ce asociem divinului, a deveni părtași naturii divine.
+
Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a [[soteriologie|mântui]] umanitatea, pentru ca oamenii să aibă viață veşnică. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor şi botezul Său de către [[Ioan Botezătorul|Înaintemergătorul]] până la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Înviere]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după [[Har]] ceea ce El este după Fiinţă . Aceasta înseamnă a ne [[Îndumnezeire|îndumnezei]], a ne împărtăşi cu Dumnezeirea lui [[Hristos]].
  
==Ecclesiology==
+
==Eclesiologie==
[[Image:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] in Constantinople]]
+
[[Image:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Sfânta Sofia (Constantinopol)]] ]]
''Main article:  [[Ecclesiology]]''
+
''Articol Principal:  [[Eclesiologie]]''
  
Biserica este trupul lui Hristos, o comuniune teandrică (divino-umană) a lui Iisus Hristos cu poporul său. Singurul cap al bisericii est Hristos. Credința tradițională în Biserică este atestată în Crezul Niceoconstantinopolitan ca fiind una, sfântă sobornicească și apostolească Biserică. Prin asta înseamnă că Biserica este indivizibilă și nu există mai multe (una singură), sfințită și pusă deoparte pentru lucrul lui Dumnezeu (sfântă), întreagă și caracterizată de deplinătate și universalitate (sobornicească) și își are esența în propovăduirea Evangheliei în toată lumea și botezarea neamurilor (apostolică).  
+
[[Biserica]] este '''Trupul lui Hristos''', comuniune divino-umană (''teantropică'' - gr. Θεαντροπια) între [[Iisus Hristos]] şi poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este [[Hristos]]. Biserica este un obiect al credinţei, în sensul că ortodocşii ''cred în'' Biserică. Credinţa tradiţională a Bisericii este mărturisită în [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]]: "[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică - gr. καθολικη) şi apostolească Biserică". Sensul acestei afirmaţii este că Biserica este:
 +
*''una'' : una singură, nedespărţită în mai multe biserici
 +
*''sfântă'' : sfinţită şi pusă deoparte pentru lucrarea lui [[Dumnezeu]]
 +
*''sobornicească / catolică'' : desăvârşită şi caracterizată prin deplinătate şi universalitate (καθολικη înseamnă în greceşte în acelaşi timp deplinătate şi universalitate)
 +
*''apostolească'' : [[Biserica]] are drept caracteristică fundamentală mărturisirea şi propovăduirea [[Evanghelie]]i şi [[botez]]area tuturor neamurilor ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=28 Matei 28,18-20]).  
  
Biserica este Mireasa lui Hristos, mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu unită cu El în credință și dragoste pentru care s-a răstignit pe cruce. Intimitatea soțului și a soției este o imagine pământească a intimității pe care Hristos o are cu biserica Sa și uniunea unei căsătorii pământești este o umbra a uniunii căsătoriei dintre Mielul lui Dumnezeu și Biserica.  
+
[[Biserica]] este '''Mireasa lui Hristos''', Mireasa [[eshatologie|eshatologică]] a [[Fiul]]ui lui [[Dumnezeu]], unită cu El întru credinţă şi dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe [[Cruce]]. Relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa este asemuită cu relaţia dintre soţ şi soţia sa, iar imaginea nunţii pământeşti este o închipuire, o umbră a nunţii Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.  
  
Comunitatea bisericii este locul salvării umanității; este cu adevărat Arca în care umanitatea poate fi salvată de la înecul corupției și de la păcat. În ea creștinii lucrează sacramental la salvarea lor cu teamă și cutremur (Phil. 2:12), adorând Sfânta Treime în duh și adevăr. Biserica este stâlpul și pământul adevărului (I Tim. 3:15) și astfel creștinul se poate baza pe ea în lupta de a învăța singurul adevăr pentru el. Biserica este eternă și porțile iadului nu o vor zdrobi niciodată (Matt. 16:18).
+
Comunitatea Bisericii este locul [[soteriologie|mântuirii]] oamenilor; este cu adevărat [[Arca]] în care omenirea se poate salva de [[potop]]ul decăderii şi al [[păcat]]ului. În Biserică, creştinii lucrează în mod [[Sfintele Taine|tainic]] la propria mântuire, "cu frică şi cu cutremur" ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=28&cap=2 Filipeni 2, 12]), închinându-se [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] în [[Sfântul Duh|Duh]] şi adevăr. Biserica este '''stâlpul şi temelia adevărului''' ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=78&cap=3 I Timotei 3, 15]) şi pe ea se pot bizui creştinii în lupta lor de a afla ei înşişi unicul Adevăr. [[Biserica]] este veşnică, şi porţile [[Iad]]ului nu o vor birui ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=16 Matei 16, 18]).
Biserica se compune din profeți și din sfinți din Vechiul și din Noul Testament, din îngeri și din comunitatea concretă, istorică de credincioși din această viață pământească. Cei care au adormit înaintea noastră sunt cunoscuți ca Biserica Triumfătoare, iar cei care sunt în această viață sunt cunoscuți ca Biserica Luptătoare.  
 
  
Limitele bisericii sunt cunoscute în ultimă instanță numai de Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al bisericii, adică al Bisericii ortodoxe, natura legăturii oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e credincios sau nu) nu ne este cunoscută. De-a lungul istoriei bisericii, diferite grupuri s-au separat de biserică, o realitate tragică care însă nu împarte biserica ci împarte credincioșii din biserică. Situația finală a creștinilor în astfel de comunități depinde de mila și harul lui Dumnezeu, așa cum se întâmplă și cu membrii bisericii din biserică în această viață.
+
[[Biserica]] este alcătuită din [[Prooroc]]ii şi [[sfânt|Sfinţii]] [[Vechiul Testament|Vechiului]] şi [[Noul Testament|Noului Testament]], din [[îngeri]] şi din comunitatea istorică a credincioşilor vii, adormiţi şi din generaţiile viitoare, şi în ea se află unul şi acelaşi [[Har]] al lui [[Dumnezeu]. Este o comunitate atât vizibilă cât şi invizibilă, divină ca şi umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunităţi concrete de oameni care se închină lui [[Dumnezeu]]; este invizibilă întrucât îi cuprinde şi pe [[sfinţi]] şi pe [[îngeri]]. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoşi; este divină, pentru că este Trupul lui [[Hristos]].  
  
==Tradition==
+
Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii - al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] - natura relaţiei oricărei fiinţe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creştin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)|Istoriei Bisericii]], diferite grupări s-au separat de Biserică; este o realitate tragică, care însă nu face ca Biserica să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioşi sunt separaţi de Biserică. Soarta finală a acestor creştini din comunităţile separate de Biserică se află la mila şi [[Har]]ul lui [[Dumnezeu]], după cum la mila lui Dumnezeu se află şi cei care au fost membri ai Bisericii în viaţa aceasta.
''Main article:  [[Holy Tradition]]''
 
  
Sfânta Tradiție este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind "viața Sfântului Duh în biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.
+
==Sfânta Tradiţie==
Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a tradiției, biserica ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care cresc în mod gradat devenind ceva mai dezvoltat și eventual de nerecunoscut primilor creștini. Mai degrabă, Sfânta Tradiție este aceeași credință pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o apostolilor lor, care se găsește în întreaga biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică.
+
''Articol Principal:  [[Sfânta Tradiţie]]''
Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul tradiției, fiind contextul scrierii și canonizării sale.
 
  
==Worship==
+
[[Sfânta Tradiţie]] este depozitul de credinţă oferită apostolilor de către Mântuitorul [[Hristos]] și trecută din generaţie în generaţie fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiţia ca fiind "viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în [[Biserica|Biserică]]." Este dinamica în practică, dar neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.
[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|A [[bishop]] lifting his hands in prayer during the [[Divine Liturgy]].]]
+
Spre deosebire de alte concepţii de înţelegere populară a Tradiţiei, [[Biserica Ortodoxă]] nu consideră Sfânta Tradiţie ca ceva care creşte și se extinde în timp, formând o colecţie de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credinţă pe care Hristos a predat-o [[apostoli|apostolilor]] și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga [[Biserică]] și mai ales în conducerea ei prin [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]].  
''Main article:  [[Worship]]''
+
Locul central în Sfânta Tradiţie este ocupat de [[Sfânta Scriptură]], mărturia scrisă a lui [[Dumnezeu]] în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiţiei, aceasta fiind contextul scrierii și canonizării sale.
  
Slăvirea lui Dumnezeu în biserica ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității de a cădea la picioarele Dumnezeului cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da întreg Lui, devenind mistic unit cu El în Sfintele Taine. A-L slăvi pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre.
+
==Adorarea lui Dumnezeu==
Slăvirea ortodoxă este liturgică, ceea ce inseamnă că se face după anumite  structuri liturgice și cicluri respectuoase îmbrățișând întreaga persoană. Slăvirea și respectul sunt datorate persoanei care intră în camera tronului Creatorului. Slăvirea ortotoxă este transformatoare în natura sa, aducând creștinul mult mai adânc în comuniune cu Dumnezeu și cu cooperarea sa schimbându-l într-o persoană sfântă, un sfânt.
+
[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|Ridicarea mâinilor de către un [[episcop]] în timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]].]]
Slăvirea este diferită de venerare deoarece aceasta din urmă reprezintă doar un simplu respect pe care creștinii ortodocși îl arată oamenilor sfinți și lucruri, în timp ce slăvirea este o dăruire totală pentru unirea cu Dumnezeu.  
+
''Articole principale:  [[Adorare]], [[Cinstire]], [[Închinare]]''
Un al doilea component însă esențial al slăvirii în ortodoxie este a învăța dogmele credinței, formând creștinul în doctrinele bisericii.
 
Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfînta Liturghie. Alte servicii importante sunt Vecernia și Utrenia.
 
  
==Sacraments==
+
[[Adorare]]a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserica Ortodoxă]] este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele [[Dumnezeu|Dumnezeului]] Cel Atotputernic, [[Sfânta Treime]], și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin [[Sfintele Taine]]. A-L adora pe [[Dumnezeu]] reprezintă scopul creării noastre.
''Main article:  [[Sacraments]]''
+
Adorarea ortodoxă este [[Sfânta Liturghie|liturgică]], ceea ce înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. [[Sfânta Liturghie]] este trăita cu o asemenea intensitate, ca şi cum credincioşii s-ar afla înaintea însuşi Tronului lui [[Dumnezeu]]. Adorarea Creatorului în Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune profundă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.
  
More properly termed ''holy mysteries'', the Church's entire life is one of sacrament.  In the mysteries, the Christian is united with God, becoming a partaker of the divine nature ([[II Peter]] 1:4).  With all the sacraments, God makes his presence known in his divine [[energies]], using physical means to convey Himself to His people.
+
''Adorarea'' este diferită de ''[[cinstire]]'' deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect şi dragoste pe care creștinii ortodocși le acordă sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce adorarea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.  
  
There are seven generally recognized sacraments, though the number has never been fixed dogmatically by the Church.  Two are sacraments of initiation into the Church, [[baptism]] and [[chrismation]].  Another completes the initiation and nourishes the life of the Christian, the [[Eucharist]], which is regarded as the highest of the sacraments. The remainder of the sacraments are occasional:  [[Holy Unction|holy unction]] for the sick, [[confession]] for repentance and reconciliation with the Church, [[marriage]] for those joined in the marital community, and [[ordination]] for those called to serve the Church in holy orders.
+
Un al doilea element esențial adorării lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor [[Biserica|Bisericii]] la creștini.  
 +
Centrul vieții [[Sfânta Liturghie|liturgice]] creștine ortodoxe este [[Sfânta Liturghie]]. Alte slujbe importante sunt [[Vecernia]] și [[Utrenia]].
  
All of the sacraments require preparation in the Church's life, and so may not be administered to the non-Orthodox.  The one exception is baptism, which is the mystery that unites the Christian with Christ in the Church, bringing him from being a believer in Christ as a [[catechumen]] (one who is preparing for baptism) to a full member of the Body of Christ.
+
==Sfintele Taine==
 +
''Articol principal: [[Sfintele Taine]]''
  
==Anthropology==
+
[[Sfintele Taine]] sunt acele lucrări deosebite ale [[Har]]ului divin prin care omul intră în [[Biserică]] şi se sfinţeşte. Întreaga viață a Bisericii este una dintre Taine. Prin Sfintele Taine, creștinul este unit cu [[Dumnezeu]], şi făcut părtaş dumnezeieştii firi, (II Petru 1,4); totodată, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloace (ale lumii)fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor.
[[Image:Adam naming animals.jpg|right|frame|[[Adam]] naming the animals in [[Paradise]].]]
+
În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, [[botez]]ul și [[mirungere]]a. O alta, [[Euharistie|Sfânta Euharistie]](Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: [[Maslu|Sfântul Maslu]] pentru bolnavi, [[Spovedania|Mărturisirea]](Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, [[Căsătoria]](Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și [[Hirotonie|Hirotonirea]](Preoţia) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte Preoţești.
''Main article:  [[Anthropology]]''
+
Toate Tainele cer pregătiri înaintemergătoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este [[botez]]ul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos([[catehumen]] – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al [[Biserica|Trupului lui Hristos]].
  
Orthodox Christian anthropology teaches that man was created by God to worship him in communion with him, made in his image to attain to His likeness.  All human beings are thus of infinite value, because they bear the indelible stamp of their Creator.  All human beings are composed of both a soul and body, which are permanently part of human nature. Man was created sinless, but not perfected, and so though [[Adam]] was pure when he was created, he was created as a being of dynamic progress, capable of growing more and more like God.
+
==Antropologie==
 +
[[Image:Adam naming animals.jpg|right|frame|[[Adam]] numeşte animalele în [[Eden|Grădina Edenului]].]]
 +
''Articol principal: [[Antropologie]]''
  
At the [[fall of man]], [[Adam and Eve]] not only [[sin]]ned in violation of God's commandments, but their ontological state shifted.  Their [[nature]] was not changed in itself, but the image of God in them became obscured by sin, which is an ontological separation from God.  Fallen man is thus not totally depraved, but rather suffers from the disease of sin which renders holiness much more difficult to attain to.
+
Antropologia creştin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de [[Dumnezeu]] pentru a-L slăvi şi a trăi în comuniune cu El. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate fiinţele omeneşti au o valoare infinită pentru că poartă pecetea de neşters a Creatorului.  Fiinţele omeneşti sunt alcătuite din trup şi [[suflet]], acestea fiind părţi permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de [[păcat]], dar nu ca fiinţa desăvârşită; deci, deşi [[Adam]](primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăţie, el avea şi capacitatea de a creşte sufleteşte, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.
  
All of mankind suffers from the effects of sin (death, sickness, and all evils), even if a particular individual may theoretically not have committed any personal sins. Guilt does not enter into Orthodox anthropology, since it is essentially a legal category and not directly relevant to the existential reality of man's sin illness. Thus, even if the term ''original sin'' is used in Orthodox theology, it is understood not as a transmitted guilt for Adam's sin, but rather as an inherited disease which may be cured in salvation, enabling the Christian thus to return to the dynamic path of growth in God's likeness.
+
La căderea omului in păcat, Adam şi Eva nu numai că au păcătuit prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar şi starea lor ontologică s-a schimbat. Natura umana însăşi nu s-a schimbat , dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică faţă de Dumnezeu. Aşadar, omul căzut in păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfinţenie să fie mult mai greu de ajuns.
  
==Soteriology==
+
Toată omenirea suferă (moarte, boli, şi toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noţiunea de "vină" nu face parte din antropologia creştin ortodoxă deoarece "vina" aparţine de legalitatea unei împrejurări şi nu se leagă direct de realitatea existenţei bolii de păcătoşenie. Deşi termenul de "păcat strămoşesc" este folosit în teologia creştin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simţământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoşesc este boala care se moşteneşte şi care se vindecă prin mântuire, readucând pe creştin pe drumul către desăvârşire, către asemănarea cu Dumnezeu.
''Main article:  [[Soteriology]]''
 
  
Soteriology is the doctrine of salvation.  In the Orthodox Church, salvation is understood as [[theosis]], the infinite process of becoming more and more like God.  It is also termed ''deification'' or ''divinization'', and its meaning is that the Christian may become more and more soaked with the divine life, becoming by [[grace]] what Christ is by [[nature]].  As St. [[Athanasius the Great]] said, "God became man so that man might become god."  By participation in the [[incarnation]], man becomes like Christ.
+
==Soteriologie==
  
Salvation is a process which encompasses not only the whole earthly life of the Christian, but also the eternal life of the age to come.  It is often described in terms of three stages&mdash;[[catharsis]] (purification), [[theoria]] (illumination) and [[theosis]] (divinization).  Salvation is thus not only becoming sinless (purification), but it is also a progress in being filled with the divine light.  Additionally, it is becoming so filled with God in union with Him that the Christian shines forth with the likeness of God, sometimes even literally becoming a bearer of the [[uncreated light]].  Though these terms of three stages are sometimes used, there is much overlap between them, and the whole process is often termed ''theosis''.
+
''Articol principal: [[Soteriologie]]''
  
It is only in and through Christ that man can be saved. Salvation cannot be earned, being a free gift from God. Its acquisition, however, requires man's cooperation with God, because God will not violate the free will of man.  Thus, a life of repentance and participation in the [[sacraments]] is the means by which man cooperates with God.  This cooperation is termed ''[[synergeia]]'' (synergy).
+
Soteriologia înseamnă doctrina mântuirii. În Biserica Ortodoxă, prin mântuire se înţelege îndumnezeire(teosis), adică procesul infinit prin care creştinul se împărtăşeşte din ce în ce mai mult cu Dumnezeirea, devenind după Har ceea ce Hristos este după Fiinţa. Legat de îndumnezeire, Sfântul Atanasie cel Mare, a spus că "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se poată facă dumnezeu."
  
In theosis, man becomes filled with the divine life. He takes on God's attributes, but he does not become merged with the Holy Trinity. There is union without fusion.  Man can become a god by grace, not in a polytheistic sense, but rather in terms of becoming a son or daughter of the Most High by means of adoption. Thus, a classic [[Church Fathers|patristic]] image of theosis is a sword held in a flame&mdash;the sword gradually takes on the properties of the flame (light and heat), but remains a sword.
+
Mântuirea nu cuprinde doar întreaga viaţa pământească a creştinului, ci şi viaţa veşnică a veacului ce va să fie. De multe ori, mântuirea este descrisă în trei trepte: catharsis (purificarea), theoria (iluminarea minţii) şi teosis (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă şi revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeieşti peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încât străluceşte prin asemănarea sa cu Dumnezeu, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată. De multe ori, cei trei termeni care reprezintă treptele mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se foloseşte.
  
==Clergy==
+
Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos si numai în Trupul lui Hristos – Biserica. Mântuirea nu se poate "cumpăra", ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va încălca voia libera a omului. Aşadar, o viaţă dusă în pocăinţa si participarea la Sfintele Taine este felul în care omul conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numeşte sinergie.
[[Image:Deacon ordination.jpg|right|thumb|250px|The [[ordination]] of a [[deacon]].]]
 
''Main article:  [[Clergy]]''
 
  
Clergy are those in the Orthodox Church who have been called by God to fulfill specific functions of service and leadership in the Church. They are not worthy in themselves to fulfill these functions, but by the grace of [[ordination]], God enables them to carry out His will. This is why after an ordination is complete, the word ''[[Axios]]!'' ("Worthy!") is shouted, not because the Church is affirming the worthiness of this individual to be ordained (since he has already been ordained at that point), but rather because they affirm that the [[Holy Spirit]] has descended upon him and done His work of changing the man into a cleric.
+
Prin teosis, omul se umple cu viaţa dumnezeiască. În el se dezvoltă însuşiri dumnezeieşti, dar omul nu devine parte din Sfânta Treime. Omul se uneşte cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu după Har (Ioan 10,34), dar nu într-un sens politeist, ci prin înfiere ca fii şi fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil patristică folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ţinută în foc şi care capătă treptat proprietăţile focului (lumină si căldură), dar rămâne sabie.
  
Clergy are not inherently higher or better than the [[laity]] in the Church, who are also ordained to a specific ministry as the royal priesthood of Christ. The ministry of the clergy is, however, seen as a more intense and potentially spiritually dangerous role, since its business is the administration of the [[holy mysteries]] and the responsibility of the teaching of the people of God.
+
==Clerul==
 +
[[Image:Deacon ordination.jpg|right|thumb|250px|[[Hirotonire|Hirotonirea]] unui [[diacon]].]]
 +
''Articol principal: [[Cler]]''
  
There are two basic classes of clergy in the Church, those in [[minor orders]] and those in [[major orders]].  The minor orders which are currently in use in the Church are [[reader]], [[cantor]] and [[subdeacon]] (in some traditions, cantors are not used because choral music is the norm). The major orders which have survived from apostolic times and remain permanent within the Church are [[deacon]], [[presbyter]] (priest) and [[bishop]].
+
Clerul bisericesc este format de acei creştini din Biserica Ortodoxă care au fost chemaţi de Dumnezeu sa îndeplinească anumite funcţii de slujire şi conducere in Biserică. Ei înşişi nu sunt vrednici să ocupe aceste funcţii, dar în timpul slujbei de Hirotonie sau după caz Hirotesie, toţi cei prezenţi mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison "Vrednic este!" (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el şi a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.
  
==Saints==
+
Clericii nu sunt prin fire superiori laicilor în Biserică; aceştia din urmă sunt şi ei chemaţi la o anume slujire ca Preoţia Împărătească(sau duhovnicească) a lui Hristos(1 Petru II; 5,9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea Sfintelor Taine şi cu predarea învăţăturilor despre Dumnezeu.
[[Image:Theotokos of Vladimir.jpg|right|frame|Our Holy Lady [[Theotokos]]]]
 
''Main article:  [[Saints]]''
 
  
''Saints'' may be understood in two senses. First, the saints are all those who are in the Body of Christ, the Church. ''Saint'' literally refers to one who has been set apart for God's purposes, which is the essential meaning of holiness.  To be holy is to be set apart and thus has nothing particularly to do with one's personal worthiness.
+
Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, ordinele mici si ordinele mari. Din ordinele mici fac parte citeţii, subdiaconii, iar în unele tradiţii cantorii(sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor şi au rămas permanente in Biserică; ele sunt Episcopi, Preoţi (sau Presbiteri) şi Diaconi.
  
In the second, more common, sense, the ''saints'' are those whose lives have most clearly shown that they are set apart for the service of God. Their holiness, which is not their own but is Christ's, has shone forth so obviously that Orthodox Christians pay them great respect, which is termed ''[[veneration]]''.  This veneration is ultimately due to Christ's work and is a recognition of Christ in the saints.
+
==Sfinţii==
 +
[[Image:Theotokos of Vladimir.jpg|right|frame|Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu [[Theotokos|Născătoare]]]]
  
Because the Church recognizes the work of Christ in the saints, it undertakes the formal work of [[glorification]] (canonization), by which the saints are affirmed by God's people as being among the saved, that their lives may be imitated, just as the [[Apostle Paul]] urged us to imitate him as he imitated Christ. Liturgical services are thus composed for the celebration of the [[feast day]]s of the saints, and their place as participants in the common worship of the whole Church is confirmed.
+
''Articol principal: [[Sfinţi]]''
 +
 
 +
Sfinţii se pot înţelege în două feluri. Mai întâi sfinţii sunt toţi cei care sunt în Trupul lui Hristos - Biserica. "Sfânt" se traduce în mod literal ca persoană care a fost pusă deoparte pentru planul lui Dumnezeu, acesta fiind înţelesul esenţial. A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte şi deci nu se leagă neapărat de vrednicia omului.
 +
 
 +
Al doilea înţeles, şi cel mai obişnuit, este că "sfinţii" sunt acei a căror vieţi au arătat foarte clar că ei sunt puşi deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfinţenia lor, care de fapt este sfinţenia lui Hristos, a strălucit atât de puternic încât creştinii ortodocşi le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numeşte "cinstire".
 +
 
 +
Biserica recunoaşte lucrarea lui Hristos întru sfinţii Săi, şi de aceea Ea îşi asumă responsabilitatea de a canoniza (glorifica) oficial pe sfinţi, fapt ce afirmă ca sfinţii sunt printre cei mântuiţi şi că vieţile lor pot fi luate ca exemplu, după cum Apostolul Pavel ne-a îndemnat să-l urmăm pe el după cum el îl urma pe Hristos (1 Corinteni 11, 1). Slujbe liturgice sunt alcătuite pentru sărbătorirea praznicelor sfinţilor, confirmându-se astfel locul sfinţilor în viaţa Bisericii.
  
 
==Istorie==
 
==Istorie==
''Main article:  [[Church History]]''
 
  
The Church's history records the progress of Christ's work throughout the course of the human experience.  History in Orthodoxy has a theological importance because of the [[incarnation]] of Jesus Christ, that just as God chose to become a physical, living, breathing human being, he also chooses to work in and through human history to bring about salvation. Thus, the Church's history becomes a sacred history, not in the same sense as the Biblical history which forms the salvation story itself, but rather as a record of the continued effects of the salvation story in the experience of man.
+
''Articol principal: [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)]]''
 +
 
 +
Istoria Bisericii înregistrează progresul lucrării lui Hristos de-a lungul timpului. Istoria are o importanţă de ordin teologic în Ortodoxie datorită Întrupării lui Iisus Hristos; după cum Dumnezeu a ales să Se facă Om, tot aşa El alege să lucreze în cadrul istoriei, şi prin istorie pentru mântuirea noastră. Astfel, istoria Bisericii devine sacră, nu în acelaşi sens cu al istoriei Biblice care expune chiar venirea lui Hristos şi începutul mântuirii, ci ca mărturie a efectelor venirii lui Hristos care continuă de-a lungul generaţiilor următoare.
  
==A se vedea şi==
+
==Note==
*[[What is Orthodoxy|What is Orthodoxy?]], by Fr. Theodore Pulcini
+
<references/>
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
 
*[http://orthodoxchristianity.orgfree.com/ Orthodox Christianity for Absolute Beginners]
 
*[http://orthodoxchristianity.orgfree.com/ Orthodox Christianity for Absolute Beginners]
 
*[http://www.stnicholascathedral.org/about_orthodoxy.html About Orthodoxy], from [http://www.stnicholascathedral.org/ St. Nicholas Antiochian Orthodox Cathedral], Brooklyn, New York
 
*[http://www.stnicholascathedral.org/about_orthodoxy.html About Orthodoxy], from [http://www.stnicholascathedral.org/ St. Nicholas Antiochian Orthodox Cathedral], Brooklyn, New York
*[http://www.kosovo.com/orthodoxy.html Orthodox Christianity], from the [[Church of Serbia]]
+
*[http://www.kosovo.com/orthodoxy.html Orthodox Christianity], from the [[https://en.orthodoxwiki.org/Church_of_Serbia Church of Serbia]]
*[http://www.oca.org/OCIndex.asp?SID=2 About Orthodox Christianity] ([[OCA]] site)
+
*[http://www.oca.org/OCIndex.asp?SID=2 About Orthodox Christianity] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Orthodox_Church_in_America OCA]] site)
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/ Our Faith] ([[Greek Orthodox Archdiocese of America|GOA]] site)
+
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/ Our Faith] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Greek_Orthodox_Archdiocese_of_America GOA]] site)
*[http://www.antiochian.org/673 What We Believe] ([[Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America|Antiochian]] site)
+
*[http://www.antiochian.org/673 What We Believe] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Antiochian_Orthodox_Christian_Archdiocese_of_North_America Antiochian]] site)
*[http://www.oca.org/QAindex.asp?SID=3 Meeting the Orthodox: Questions & Answers on the Orthodox Faith], by Fr. [[Thomas Hopko]]
+
*[http://www.oca.org/QAindex.asp?SID=3 Meeting the Orthodox: Questions & Answers on the Orthodox Faith], by Fr. [[https://en.orthodoxwiki.org/Thomas_Hopko Thomas Hopko]]
 
*[http://www.ocf.org/orthodoxpage/reading/questions.html Some straight answers about the Orthodox Church]
 
*[http://www.ocf.org/orthodoxpage/reading/questions.html Some straight answers about the Orthodox Church]
 
*[http://www.svots.edu/Faculty/John-Behr/Articles/Orthodoxy.html Orthodoxy], by Fr. [[John Behr]]
 
*[http://www.svots.edu/Faculty/John-Behr/Articles/Orthodoxy.html Orthodoxy], by Fr. [[John Behr]]
 
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/articles/article7051.asp Introduction to the Orthodox Church], by Fr. Leonidas Contos
 
*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/articles/article7051.asp Introduction to the Orthodox Church], by Fr. Leonidas Contos
  
[[Category:Istoria Bisericii]]
+
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Category:Viaţa Bisericii]]
+
[[Categorie:Viața Bisericii]]
[[Category:Teologie]]
+
[[Categorie:Teologie]]
  
 
[[el:Εισαγωγή στον Ορθόδοξο Χριστιανισμό]]
 
[[el:Εισαγωγή στον Ορθόδοξο Χριστιανισμό]]
 
[[en:Introduction to Orthodox Christianity]]
 
[[en:Introduction to Orthodox Christianity]]
 
[[fr:Introduction au Christianisme Orthodoxe]]
 
[[fr:Introduction au Christianisme Orthodoxe]]

Versiunea de la data 11 ianuarie 2019 14:12

Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Creştinismul ortodox este viaţa în credinţa Bisericii Ortodoxe, care este de neseparat de comunitatea sa concretă şi istorică cuprinzând întregul ei mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă „dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 1:3), încredinţată apostolilor de către Iisus Hristos şi apoi transmisă prin Sfânta Tradiţie din generaţie în generaţie, fără adăugire sau sustragere.

Unicul scop al creştinismului ortodox este mântuirea omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în Biserică, transformat într-o persoana sfântă şi împărtăşit cu viaţa veşnică. Aceasta este Sfânta Evanghelie, vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi ne-a dăruit mântuirea.

Dumnezeu

Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip vetero-testamentar al Sfintei Treimi
Articol principal: Sfânta Treime

Creştinii ortodocşi slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul DuhSfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, Biserica Ortodoxă mărturiseşte că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură (gr. ousia). Această credinţă poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt consubstanţiale Una cu Cealaltă, Ele fiind de aceeaşi esenţă (grec. homoousios) şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp [1] în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. Dumnezeu este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.

Dumnezeu nu este o substanţă impersonală sau doar o „mare forţă”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, trinitariană. Dumnezeul Bisericii Creştin Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică „Cel viu”, care lucrează în creaţia Sa: EU SUNT care S-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins (Eu Sunt Cel Ce Sunt - Exodul 3, 14).

Sursa şi unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naşte fără de timp Fiul şi din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatăl este, în acelaşi timp, fundamentul unităţii Sfintei Treimi, cât şi al distincţiei. A încerca să înţelegi nenaşterea (Tatăl), naşterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul , şi, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulţumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu şi să realizeze, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a-L înţelege.

Afirmaţia principală în legătură cu ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este găsită în Crezul Niceo-Constantinopolitan.

Hristologie

Domnul nostru Iisus Hristos

Articol principal: Iisus Hristos, Hristologie

Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din Tatăl fără de mamă, a fost născut în timp de Fecioara Maria, Teotokos, fără de tată. El este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și S-a făcut trup și S-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. Iisus Hristos este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întrupării, că Dumnezeu S-a făcut Om.

Domnul nostru Iisus este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate Dumnezeu și jumătate Om, nici nu este un amestec dintre cele două. El este întreg Dumnezeu și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului Dumnezeu întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar rămâne o singură Persoană, un ipostas.

Iisus este Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, şi totodată, EU SUNT descoperit lui Moise. El este Calea, Adevărul și Viața. El este Dumnezeu înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe Cruce ca Om și a înviat din morți. El și Tatăl sunt Una pentru că El este de o Fiinţa (consubstanțial) cu Tatăl. În timpul agoniei și morții pe Cruce, o Persoană a Sfintei Treimi a suferit în trup.

El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii Vechiului Testament. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu Evangheliile, Iisus Hristos S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe apostolii Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a înălțat la cer și stă de-a dreapta Tatălui. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a mântui umanitatea, pentru ca oamenii să aibă viață veşnică. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor şi botezul Său de către Înaintemergătorul până la moartea Sa glorioasă și Înviere. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după Har ceea ce El este după Fiinţă . Aceasta înseamnă a ne îndumnezei, a ne împărtăşi cu Dumnezeirea lui Hristos.

Eclesiologie

Articol Principal: Eclesiologie

Biserica este Trupul lui Hristos, comuniune divino-umană (teantropică - gr. Θεαντροπια) între Iisus Hristos şi poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este Hristos. Biserica este un obiect al credinţei, în sensul că ortodocşii cred în Biserică. Credinţa tradiţională a Bisericii este mărturisită în Crezul Niceo-Constantinopolitan: "[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică - gr. καθολικη) şi apostolească Biserică". Sensul acestei afirmaţii este că Biserica este:

  • una : una singură, nedespărţită în mai multe biserici
  • sfântă : sfinţită şi pusă deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu
  • sobornicească / catolică : desăvârşită şi caracterizată prin deplinătate şi universalitate (καθολικη înseamnă în greceşte în acelaşi timp deplinătate şi universalitate)
  • apostolească : Biserica are drept caracteristică fundamentală mărturisirea şi propovăduirea Evangheliei şi botezarea tuturor neamurilor (Matei 28,18-20).

Biserica este Mireasa lui Hristos, Mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu, unită cu El întru credinţă şi dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe Cruce. Relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa este asemuită cu relaţia dintre soţ şi soţia sa, iar imaginea nunţii pământeşti este o închipuire, o umbră a nunţii Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.

Comunitatea Bisericii este locul mântuirii oamenilor; este cu adevărat Arca în care omenirea se poate salva de potopul decăderii şi al păcatului. În Biserică, creştinii lucrează în mod tainic la propria mântuire, "cu frică şi cu cutremur" (Filipeni 2, 12), închinându-se Sfintei Treimi în Duh şi adevăr. Biserica este stâlpul şi temelia adevărului (I Timotei 3, 15) şi pe ea se pot bizui creştinii în lupta lor de a afla ei înşişi unicul Adevăr. Biserica este veşnică, şi porţile Iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Biserica este alcătuită din Proorocii şi Sfinţii Vechiului şi Noului Testament, din îngeri şi din comunitatea istorică a credincioşilor vii, adormiţi şi din generaţiile viitoare, şi în ea se află unul şi acelaşi Har al lui [[Dumnezeu]. Este o comunitate atât vizibilă cât şi invizibilă, divină ca şi umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunităţi concrete de oameni care se închină lui Dumnezeu; este invizibilă întrucât îi cuprinde şi pe sfinţi şi pe îngeri. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoşi; este divină, pentru că este Trupul lui Hristos.

Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii - al Bisericii Ortodoxe - natura relaţiei oricărei fiinţe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creştin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul Istoriei Bisericii, diferite grupări s-au separat de Biserică; este o realitate tragică, care însă nu face ca Biserica să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioşi sunt separaţi de Biserică. Soarta finală a acestor creştini din comunităţile separate de Biserică se află la mila şi Harul lui Dumnezeu, după cum la mila lui Dumnezeu se află şi cei care au fost membri ai Bisericii în viaţa aceasta.

Sfânta Tradiţie

Articol Principal: Sfânta Tradiţie

Sfânta Tradiţie este depozitul de credinţă oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generaţie în generaţie fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiţia ca fiind "viața Sfântului Duh în Biserică." Este dinamica în practică, dar neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași. Spre deosebire de alte concepţii de înţelegere populară a Tradiţiei, Biserica Ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiţie ca ceva care creşte și se extinde în timp, formând o colecţie de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credinţă pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga Biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică. Locul central în Sfânta Tradiţie este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiţiei, aceasta fiind contextul scrierii și canonizării sale.

Adorarea lui Dumnezeu

Ridicarea mâinilor de către un episcop în timpul Sfintei Liturghii.

Articole principale: Adorare, Cinstire, Închinare

Adorarea lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele Dumnezeului Cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin Sfintele Taine. A-L adora pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre. Adorarea ortodoxă este liturgică, ceea ce înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. Sfânta Liturghie este trăita cu o asemenea intensitate, ca şi cum credincioşii s-ar afla înaintea însuşi Tronului lui Dumnezeu. Adorarea Creatorului în Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune profundă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.

Adorarea este diferită de cinstire deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect şi dragoste pe care creștinii ortodocși le acordă sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce adorarea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.

Un al doilea element esențial adorării lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor Bisericii la creștini. Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfânta Liturghie. Alte slujbe importante sunt Vecernia și Utrenia.

Sfintele Taine

Articol principal: Sfintele Taine

Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale Harului divin prin care omul intră în Biserică şi se sfinţeşte. Întreaga viață a Bisericii este una dintre Taine. Prin Sfintele Taine, creștinul este unit cu Dumnezeu, şi făcut părtaş dumnezeieştii firi, (II Petru 1,4); totodată, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloace (ale lumii)fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor. În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, botezul și mirungerea. O alta, Sfânta Euharistie(Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: Sfântul Maslu pentru bolnavi, Mărturisirea(Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, Căsătoria(Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și Hirotonirea(Preoţia) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte Preoţești. Toate Tainele cer pregătiri înaintemergătoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este botezul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos(catehumen – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al Trupului lui Hristos.

Antropologie

Adam numeşte animalele în Grădina Edenului.

Articol principal: Antropologie

Antropologia creştin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a-L slăvi şi a trăi în comuniune cu El. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate fiinţele omeneşti au o valoare infinită pentru că poartă pecetea de neşters a Creatorului. Fiinţele omeneşti sunt alcătuite din trup şi suflet, acestea fiind părţi permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de păcat, dar nu ca fiinţa desăvârşită; deci, deşi Adam(primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăţie, el avea şi capacitatea de a creşte sufleteşte, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.

La căderea omului in păcat, Adam şi Eva nu numai că au păcătuit prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar şi starea lor ontologică s-a schimbat. Natura umana însăşi nu s-a schimbat , dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică faţă de Dumnezeu. Aşadar, omul căzut in păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfinţenie să fie mult mai greu de ajuns.

Toată omenirea suferă (moarte, boli, şi toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noţiunea de "vină" nu face parte din antropologia creştin ortodoxă deoarece "vina" aparţine de legalitatea unei împrejurări şi nu se leagă direct de realitatea existenţei bolii de păcătoşenie. Deşi termenul de "păcat strămoşesc" este folosit în teologia creştin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simţământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoşesc este boala care se moşteneşte şi care se vindecă prin mântuire, readucând pe creştin pe drumul către desăvârşire, către asemănarea cu Dumnezeu.

Soteriologie

Articol principal: Soteriologie

Soteriologia înseamnă doctrina mântuirii. În Biserica Ortodoxă, prin mântuire se înţelege îndumnezeire(teosis), adică procesul infinit prin care creştinul se împărtăşeşte din ce în ce mai mult cu Dumnezeirea, devenind după Har ceea ce Hristos este după Fiinţa. Legat de îndumnezeire, Sfântul Atanasie cel Mare, a spus că "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se poată facă dumnezeu."

Mântuirea nu cuprinde doar întreaga viaţa pământească a creştinului, ci şi viaţa veşnică a veacului ce va să fie. De multe ori, mântuirea este descrisă în trei trepte: catharsis (purificarea), theoria (iluminarea minţii) şi teosis (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă şi revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeieşti peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încât străluceşte prin asemănarea sa cu Dumnezeu, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată. De multe ori, cei trei termeni care reprezintă treptele mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se foloseşte.

Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos si numai în Trupul lui Hristos – Biserica. Mântuirea nu se poate "cumpăra", ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va încălca voia libera a omului. Aşadar, o viaţă dusă în pocăinţa si participarea la Sfintele Taine este felul în care omul conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numeşte sinergie.

Prin teosis, omul se umple cu viaţa dumnezeiască. În el se dezvoltă însuşiri dumnezeieşti, dar omul nu devine parte din Sfânta Treime. Omul se uneşte cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu după Har (Ioan 10,34), dar nu într-un sens politeist, ci prin înfiere ca fii şi fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil patristică folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ţinută în foc şi care capătă treptat proprietăţile focului (lumină si căldură), dar rămâne sabie.

Clerul

Articol principal: Cler

Clerul bisericesc este format de acei creştini din Biserica Ortodoxă care au fost chemaţi de Dumnezeu sa îndeplinească anumite funcţii de slujire şi conducere in Biserică. Ei înşişi nu sunt vrednici să ocupe aceste funcţii, dar în timpul slujbei de Hirotonie sau după caz Hirotesie, toţi cei prezenţi mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison "Vrednic este!" (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el şi a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.

Clericii nu sunt prin fire superiori laicilor în Biserică; aceştia din urmă sunt şi ei chemaţi la o anume slujire ca Preoţia Împărătească(sau duhovnicească) a lui Hristos(1 Petru II; 5,9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea Sfintelor Taine şi cu predarea învăţăturilor despre Dumnezeu.

Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, ordinele mici si ordinele mari. Din ordinele mici fac parte citeţii, subdiaconii, iar în unele tradiţii cantorii(sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor şi au rămas permanente in Biserică; ele sunt Episcopi, Preoţi (sau Presbiteri) şi Diaconi.

Sfinţii

Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare

Articol principal: Sfinţi

Sfinţii se pot înţelege în două feluri. Mai întâi sfinţii sunt toţi cei care sunt în Trupul lui Hristos - Biserica. "Sfânt" se traduce în mod literal ca persoană care a fost pusă deoparte pentru planul lui Dumnezeu, acesta fiind înţelesul esenţial. A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte şi deci nu se leagă neapărat de vrednicia omului.

Al doilea înţeles, şi cel mai obişnuit, este că "sfinţii" sunt acei a căror vieţi au arătat foarte clar că ei sunt puşi deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfinţenia lor, care de fapt este sfinţenia lui Hristos, a strălucit atât de puternic încât creştinii ortodocşi le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numeşte "cinstire".

Biserica recunoaşte lucrarea lui Hristos întru sfinţii Săi, şi de aceea Ea îşi asumă responsabilitatea de a canoniza (glorifica) oficial pe sfinţi, fapt ce afirmă ca sfinţii sunt printre cei mântuiţi şi că vieţile lor pot fi luate ca exemplu, după cum Apostolul Pavel ne-a îndemnat să-l urmăm pe el după cum el îl urma pe Hristos (1 Corinteni 11, 1). Slujbe liturgice sunt alcătuite pentru sărbătorirea praznicelor sfinţilor, confirmându-se astfel locul sfinţilor în viaţa Bisericii.

Istorie

Articol principal: Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)

Istoria Bisericii înregistrează progresul lucrării lui Hristos de-a lungul timpului. Istoria are o importanţă de ordin teologic în Ortodoxie datorită Întrupării lui Iisus Hristos; după cum Dumnezeu a ales să Se facă Om, tot aşa El alege să lucreze în cadrul istoriei, şi prin istorie pentru mântuirea noastră. Astfel, istoria Bisericii devine sacră, nu în acelaşi sens cu al istoriei Biblice care expune chiar venirea lui Hristos şi începutul mântuirii, ci ca mărturie a efectelor venirii lui Hristos care continuă de-a lungul generaţiilor următoare.

Note

  1. Se admite uneori folosirea unor termeni improprii (ca cel de „timp”) pentru a verbaliza viaţa intratrinitară.

Legături externe