Introducere în Creștinismul Ortodox: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
m (continut)
Linia 17: Linia 17:
 
Formularea principală a ceea ce [[Biserica]] crede despre [[Dumnezeu]] se găsește în [[Crezul]] Niceeo-Constantinopolitan.
 
Formularea principală a ceea ce [[Biserica]] crede despre [[Dumnezeu]] se găsește în [[Crezul]] Niceeo-Constantinopolitan.
  
==Christology==
+
==Hristologie==
 
[[Image:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Our Lord [[Jesus Christ]]]]
 
[[Image:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Our Lord [[Jesus Christ]]]]
''Main articles:  [[Jesus Christ]], [[Christology]]''
+
''Articol principal:  [[Iisus Hristos]], [[Hristologie]]''
  
 
Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din [[Tatăl]] fără mamă, a fost născut în timp de [[Fecioara Maria]], Teotokos, fără tată. El este Logosul, Cuvântul lui [[Dumnezeu]] și s-a făcut trup și s-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. [[Iisus Hristos]] este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întruparii, că [[Dumnezeu]] s-a făcut Om.  
 
Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din [[Tatăl]] fără mamă, a fost născut în timp de [[Fecioara Maria]], Teotokos, fără tată. El este Logosul, Cuvântul lui [[Dumnezeu]] și s-a făcut trup și s-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. [[Iisus Hristos]] este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întruparii, că [[Dumnezeu]] s-a făcut Om.  
Linia 30: Linia 30:
 
Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a mântui umanitatea, pentru ca oamenii să aiba viață veşnica. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la relatarea parabolelor şi botezul Său de către Înaintemergătorul pâna la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Învierea]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să deveni  prin har ceea ce El este prin natură. Aceasta este, ceea ce asociem divinului, a deveni părtași naturii divine.
 
Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a mântui umanitatea, pentru ca oamenii să aiba viață veşnica. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la relatarea parabolelor şi botezul Său de către Înaintemergătorul pâna la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Învierea]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să deveni  prin har ceea ce El este prin natură. Aceasta este, ceea ce asociem divinului, a deveni părtași naturii divine.
  
==Ecclesiology==
+
==Eclesiologie==
 
[[Image:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] in Constantinople]]
 
[[Image:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] in Constantinople]]
''Main article:  [[Ecclesiology]]''
+
''Articol Principal:  [[Eclesiologie]]''
  
Biserica este trupul lui Hristos, o comuniune teandrică (divino-umană) a lui Iisus Hristos cu poporul său. Singurul cap al bisericii est Hristos. Credința tradițională în Biserică este atestată în Crezul Niceoconstantinopolitan ca fiind una, sfântă sobornicească și apostolească Biserică. Prin asta înseamnă că Biserica este indivizibilă și nu există mai multe (una singură), sfințită și pusă deoparte pentru lucrul lui Dumnezeu (sfântă), întreagă și caracterizată de deplinătate și universalitate (sobornicească) și își are esența în propovăduirea Evangheliei în toată lumea și botezarea neamurilor (apostolică).  
+
[[Biserica]] este trupul lui Hristos, o comuniune teandrică (divino-umană) a lui [[Iisus Hristos]] cu poporul său. Singurul cap al Bisericii este Hristos. Credința tradițională în [[Biserica|Biserică]] este atestată în [[Crezul]] Niceoconstantinopolitan ca fiind una, sfântă sobornicească și apostolească [[Biserica|Biserică]]. Prin aceasta înseamnă că [[Biserica]] este indivizibilă și nu există mai multe (una singură), sfințită și pusă deoparte pentru lucrul lui Dumnezeu (sfântă), întreagă și caracterizată de deplinătate și universalitate (sobornicească) și îşi are esența în propovăduirea Evangheliei în toată lumea și botezarea neamurilor (apostolică).  
  
Biserica este Mireasa lui Hristos, mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu unită cu El în credință și dragoste pentru care s-a răstignit pe cruce. Intimitatea soțului și a soției este o imagine pământească a intimității pe care Hristos o are cu biserica Sa și uniunea unei căsătorii pământești este o umbra a uniunii căsătoriei dintre Mielul lui Dumnezeu și Biserica.  
+
[[Biserica]] este Mireasa lui Hristos, Mireasa eshatologică a [[Fiului]] lui [[Dumnezeu]] unită cu El în credință și dragoste pentru care s-a răstignit pe cruce. Intimitatea soțului și a soției este o imagine pământească a intimității pe care Hristos o are cu [[Biserica]] Sa și uniunea unei căsătorii pământești este o umbra a uniunii căsătoriei dintre Mielul lui Dumnezeu și Biserica.  
  
Comunitatea bisericii este locul salvării umanității; este cu adevărat Arca în care umanitatea poate fi salvată de la înecul corupției și de la păcat. În ea creștinii lucrează sacramental la salvarea lor cu teamă și cutremur (Phil. 2:12), adorând Sfânta Treime în duh și adevăr. Biserica este stâlpul și pământul adevărului (I Tim. 3:15) și astfel creștinul se poate baza pe ea în lupta de a învăța singurul adevăr pentru el. Biserica este eternă și porțile iadului nu o vor zdrobi niciodată (Matt. 16:18).  
+
Comunitatea [[Biserica|Bisericii]] este locul mântuirii umanităţii; este cu adevărat Arca prin care umanitatea poate fi mântuita din înecul provocat de stricăciune si păcat. În Ea creștinii lucrează tainic spre mântuirea lor cu teamă și cutremur (Phil. 2:12), slăvind [[Sfânta Treime]] în [[Sfântul Duh|Duh]] și Adevăr. [[Biserica]] este stâlpul și temelia Adevărului (I Tim. 3:15) și astfel creștinul se poate baza pe Ea în lupta de a învăța singurul adevăr pentru el. [[Biserica]] este eternă și porțile iadului nu o vor birui niciodată (Matt. 16:18).  
Biserica se compune din profeți și din sfinți din Vechiul și din Noul Testament, din îngeri și din comunitatea concretă, istorică de credincioși din această viață pământească. Cei care au adormit înaintea noastră sunt cunoscuți ca Biserica Triumfătoare, iar cei care sunt în această viață sunt cunoscuți ca Biserica Luptătoare.  
+
[[Biserica]] se compune din prooroci și din sfinți ai [[Vechiul Testament|Vechiulului]] și [[Noul Testament| Noului Testament]], din îngeri și din comunitatea concretă, istorică de credincioși din această viață pământească. Cei care au adormit înaintea noastră sunt cunoscuți ca Biserica Triumfătoare, iar cei care sunt în această viață sunt cunoscuți ca Biserica Luptătoare.  
  
Limitele bisericii sunt cunoscute în ultimă instanță numai de Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al bisericii, adică al Bisericii ortodoxe, natura legăturii oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e credincios sau nu) nu ne este cunoscută. De-a lungul istoriei bisericii, diferite grupuri s-au separat de biserică, o realitate tragică care însă nu împarte biserica ci împarte credincioșii din biserică. Situația finală a creștinilor în astfel de comunități depinde de mila și harul lui Dumnezeu, așa cum se întâmplă și cu membrii bisericii din biserică în această viață.
+
Limitele Bisericii sunt cunoscute în ultimă instanță numai de [[Dumnezeu]], dar în afara contextului istoric al [[Bisericii]], adică al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], natura legăturii oricărei ființe umane cu [[Biserica]] (fie că e credincios sau nu) nu ne este cunoscută. De-a lungul istoriei [[Bisericii]], diferite grupuri s-au separat de [[Biserică]], o realitate tragică care însă nu împarte [[Biserica]] ci împarte credincioșii din [[Biserica|Biserică]]. Situația finală a creștinilor în astfel de comunități depinde de mila și harul lui Dumnezeu, așa cum se întâmplă și cu membrii bisericii din [[Biserică]] în această viață.
  
==Tradition==
+
==Tradiţie==
''Main article:  [[Holy Tradition]]''
+
''Articol Principal:  [[Sfânta Tradiție]]''
  
Sfânta Tradiție este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind "viața Sfântului Duh în biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.  
+
[[Sfânta Tradiție]] este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind "viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în Biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.  
Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a tradiției, biserica ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care cresc în mod gradat devenind ceva mai dezvoltat și eventual de nerecunoscut primilor creștini. Mai degrabă, Sfânta Tradiție este aceeași credință pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o apostolilor lor, care se găsește în întreaga biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică.  
+
Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a [[Sfânta Tradiție|Tradiției]], [[Biserica Ortodoxă]] nu consideră [[Sfânta Tradiție]] ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, [[Sfânta Tradiție]] este aceeași credință pe care Hristos a predat-o [[apostoli|apostolilor]] și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga [[Biserică]] și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică.  
Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul tradiției, fiind contextul scrierii și canonizării sale.
+
Locul central în [[Sfânta Tradiție]] este ocupat de [[Sfânta Scriptură]], mărturia scrisă a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserică]]. Astfel [[Sfânta Scriptură|Scriptura]] este întotdeauna interpretată din interiorul [[Sfânta Tradiție|Tradiției]], fiind contextul scrierii și canonizării sale.
  
==Worship==
+
==Slăvirea Lui Dumnezeu==
 
[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|A [[bishop]] lifting his hands in prayer during the [[Divine Liturgy]].]]
 
[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|A [[bishop]] lifting his hands in prayer during the [[Divine Liturgy]].]]
''Main article:  [[Worship]]''
+
''Articol principal:  [[Worship]]''
  
Slăvirea lui Dumnezeu în biserica ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității de a cădea la picioarele Dumnezeului cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da întreg Lui, devenind mistic unit cu El în Sfintele Taine. A-L slăvi pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre.  
+
Slăvirea lui [[Dumnezeu]] în [[Biserica Ortodoxă]] este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele [[Dumnezeu|Dumnezeului]] Cel Atotputernic, [[Sfânta Treime]], și a se da în întregime Lui, devenind tainic unit cu El prin Sfintele Taine. A-L slăvi pe [[Dumnezeu]] reprezintă scopul creării noastre.  
Slăvirea ortodoxă este liturgică, ceea ce inseamnă că se face după anumite structuri liturgice și cicluri respectuoase îmbrățișând întreaga persoană. Slăvirea și respectul sunt datorate persoanei care intră în camera tronului Creatorului. Slăvirea ortotoxă este transformatoare în natura sa, aducând creștinul mult mai adânc în comuniune cu Dumnezeu și cu cooperarea sa schimbându-l într-o persoană sfântă, un sfânt.  
+
Slăvirea ortodoxă este [[Sfânta Liturghie|liturgică]], ceea ce inseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. [[Sfânta Liturghie]] este trăita cu o aşa intensitate ca si cum credincioşii s-ar alfa înaintea Tronului Lui [[Dumnezeu]]. Slăvirea Creatorului în ortotoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune adâncă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, in cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.  
Slăvirea este diferită de venerare deoarece aceasta din urmă reprezintă doar un simplu respect pe care creștinii ortodocși îl arată oamenilor sfinți și lucruri, în timp ce slăvirea este o dăruire totală pentru unirea cu Dumnezeu.  
+
Slăvirea este diferită de cinstire deoarece aceasta din urmă reprezintă un respect desăvarşit pe care creștinii ortodocși îl acorda sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce slăvirea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.  
Un al doilea component însă esențial al slăvirii în ortodoxie este a învăța dogmele credinței, formând creștinul în doctrinele bisericii.  
+
Un al doilea element esențial slăvirii lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor [[Biserica|Bisericii]] la creștini.  
Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfînta Liturghie. Alte servicii importante sunt Vecernia și Utrenia.
+
Centrul vieții [[Sfînta Liturghie|liturgice]] creștine ortodoxe este [[Sfînta Liturghie]]. Alte servicii importante sunt [[Vecernia]] și [[Utrenia]].
  
 
==Sacraments==
 
==Sacraments==

Versiunea de la data 1 august 2009 16:33

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Creştinismul ortodox este viaţa în credinţa Bisericii Ortodoxe, inseparabilă de o comunitate concretă, istorică şi cuprinzând un întreg mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă "transmisă sfinţilor cândva" (Iuda 3), încredinţată apostolilor de către Iisus Hristos şi apoi transmisă în Sfânta Tradiţie din generaţie în generaţie fără adăugire sau sustragere.

Singurul scop al creştinismului este mântuirea fiecărei persoane unindu-o cu Hristos în Biserică, transformându-o în sfinţenie şi oferindu-i viaţa veşnică. Aceasta este Sfânta Evanghelie, vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi ne-a dăruit mântuirea.

Dumnezeu

Articol principal: Sfânta Treime

Creștinii ortodocși slăvesc pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Treimea Sfântă, singurul Dumnezeu. Urmând Sfânta Scriptură și Sfinții Bisericii, Biserica crede ca Sfânta Treime este reprezentată de trei persoane divine (ipostasuri) care au o singură ființă (ousia). Este de neconceput să credem acest lucru, dar așa s-a arătat Dumnezeu. Toate cele trei persoane sunt consubstanțiale, astfel încât sunt o singură esență (homoousios) și veșnice. Nu a fost nici un moment în care una dintre persoanele treimice nu a existat. Dumnezeu este dincolo și înainte de timp și acționează în timp, mișcându-se și vorbind în istorie.

Dumnezeu nu este o esență impersonală sau chiar "o putere mai mare," ci fiecare din persoanele divine se află in legătură cu umanitatea personal. Nici Dumnezeu nu este un nume simplu pentru trei dumnezei (cum ar fi în politeism), ci credința ortodoxă este monoteistă și trinitară. Dumnezeul bisericii creștine ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, acel EU SUNT care i s-a descoperit lui Moise în rugul aprins.

Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care Fiul s-a născut și din care Duhul Sfânt purcede. De aceea, Tatăl este și baza unității Treimii și de asemenea a distincției. Încercarea de a înțelege nenașterea Tatălui, nașterea Fiului sau purcederea Sfântului Duh duce la nebunie, spune Sfântul Grigore Teologul și astfel Biserica Îl aduce pe Dumnezeu în misterul divin, Îl apropie pe Dumnezeu apofatic, fiind mulțumită de a-L întâlni pe Dumnezeu în mod personal și de a-și da seama de insuficiența minții umane de a-L înțelege.

Formularea principală a ceea ce Biserica crede despre Dumnezeu se găsește în Crezul Niceeo-Constantinopolitan.

Hristologie

Our Lord Jesus Christ

Articol principal: Iisus Hristos, Hristologie

Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci din Tatăl fără mamă, a fost născut în timp de Fecioara Maria, Teotokos, fără tată. El este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și s-a făcut trup și s-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. Iisus Hristos este Dumnezeu Întrupat. Aceasta este doctrina Întruparii, că Dumnezeu s-a făcut Om.

Domnul nostru Iisus este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate Dumnezeu și jumătate Om, nici nu este un hibrid din cele două. El este întreg Dumnezeu și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului Dumnezeu întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar ramane o singură persoană, un ipostas.

Iisus este Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi. El este Cel ce Sunt descoperit lui Moise. El este Calea, Adevărul și Viața. El este Dumnezeu înainte de veacuri, a venit pe pământ ca mic copil și apoi a murit pe cruce ca om și a înviat din morți. El și Tatăl sunt Una pentru că este consubstanțial cu Tatăl. În timpul agoniei și morții pe cruce, o persoană a Sfintei Treimi a suferit în trup.

El este Mesia, Hristos – Unsul Domnului, anunțat de profeții Vechiului Testament. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu Evangheliile, Iisus Hristos s-a născut din femeie, s-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe apostolii săi și a murit răstignit pe cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi s-a inălțat la cer și stă de-a dreapta Tatălui. Dintre toți oamenii, El este singur fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a mântui umanitatea, pentru ca oamenii să aiba viață veşnica. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la relatarea parabolelor şi botezul Său de către Înaintemergătorul pâna la moartea Sa glorioasă și Învierea. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să deveni prin har ceea ce El este prin natură. Aceasta este, ceea ce asociem divinului, a deveni părtași naturii divine.

Eclesiologie

Hagia Sophia in Constantinople

Articol Principal: Eclesiologie

Biserica este trupul lui Hristos, o comuniune teandrică (divino-umană) a lui Iisus Hristos cu poporul său. Singurul cap al Bisericii este Hristos. Credința tradițională în Biserică este atestată în Crezul Niceoconstantinopolitan ca fiind una, sfântă sobornicească și apostolească Biserică. Prin aceasta înseamnă că Biserica este indivizibilă și nu există mai multe (una singură), sfințită și pusă deoparte pentru lucrul lui Dumnezeu (sfântă), întreagă și caracterizată de deplinătate și universalitate (sobornicească) și îşi are esența în propovăduirea Evangheliei în toată lumea și botezarea neamurilor (apostolică).

Biserica este Mireasa lui Hristos, Mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu unită cu El în credință și dragoste pentru care s-a răstignit pe cruce. Intimitatea soțului și a soției este o imagine pământească a intimității pe care Hristos o are cu Biserica Sa și uniunea unei căsătorii pământești este o umbra a uniunii căsătoriei dintre Mielul lui Dumnezeu și Biserica.

Comunitatea Bisericii este locul mântuirii umanităţii; este cu adevărat Arca prin care umanitatea poate fi mântuita din înecul provocat de stricăciune si păcat. În Ea creștinii lucrează tainic spre mântuirea lor cu teamă și cutremur (Phil. 2:12), slăvind Sfânta Treime în Duh și Adevăr. Biserica este stâlpul și temelia Adevărului (I Tim. 3:15) și astfel creștinul se poate baza pe Ea în lupta de a învăța singurul adevăr pentru el. Biserica este eternă și porțile iadului nu o vor birui niciodată (Matt. 16:18). Biserica se compune din prooroci și din sfinți ai Vechiulului și Noului Testament, din îngeri și din comunitatea concretă, istorică de credincioși din această viață pământească. Cei care au adormit înaintea noastră sunt cunoscuți ca Biserica Triumfătoare, iar cei care sunt în această viață sunt cunoscuți ca Biserica Luptătoare.

Limitele Bisericii sunt cunoscute în ultimă instanță numai de Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii, adică al Bisericii Ortodoxe, natura legăturii oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e credincios sau nu) nu ne este cunoscută. De-a lungul istoriei Bisericii, diferite grupuri s-au separat de Biserică, o realitate tragică care însă nu împarte Biserica ci împarte credincioșii din Biserică. Situația finală a creștinilor în astfel de comunități depinde de mila și harul lui Dumnezeu, așa cum se întâmplă și cu membrii bisericii din Biserică în această viață.

Tradiţie

Articol Principal: Sfânta Tradiție

Sfânta Tradiție este depozitul de credință oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație în generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. Vladimir Lossky a descris într-un mod excelent tradiția ca fiind "viața Sfântului Duh în Biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași. Spre deosebire de alte concepții de înțelegere populară a Tradiției, Biserica Ortodoxă nu consideră Sfânta Tradiție ca ceva care crește și se extinde în timp, formând o colecție de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credință pe care Hristos a predat-o apostolilor și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga Biserică și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică. Locul central în Sfânta Tradiție este ocupat de Sfânta Scriptură, mărturia scrisă a lui Dumnezeu în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiției, fiind contextul scrierii și canonizării sale.

Slăvirea Lui Dumnezeu

A bishop lifting his hands in prayer during the Divine Liturgy.

Articol principal: Worship

Slăvirea lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele Dumnezeului Cel Atotputernic, Sfânta Treime, și a se da în întregime Lui, devenind tainic unit cu El prin Sfintele Taine. A-L slăvi pe Dumnezeu reprezintă scopul creării noastre. Slăvirea ortodoxă este liturgică, ceea ce inseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. Sfânta Liturghie este trăita cu o aşa intensitate ca si cum credincioşii s-ar alfa înaintea Tronului Lui Dumnezeu. Slăvirea Creatorului în ortotoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune adâncă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, in cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt. Slăvirea este diferită de cinstire deoarece aceasta din urmă reprezintă un respect desăvarşit pe care creștinii ortodocși îl acorda sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce slăvirea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu. Un al doilea element esențial slăvirii lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor Bisericii la creștini. Centrul vieții liturgice creștine ortodoxe este Sfînta Liturghie. Alte servicii importante sunt Vecernia și Utrenia.

Sacraments

Main article: Sacraments

Calificate mai corect Sfintele Taine, viața întreagă a Bisericii este una dintre Taine. În Taine, creștinul este unit cu Dumnezeu, devenind un participant la divina natură (II Peter 1:4). Prin toate Tainele, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloacele fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor. În general, sunt șapte Taine recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, botezul și mirungerea. O alta completează inițierea și hrănește viața creștinului, Sfânta Euharistie, care e privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: Sfântul Maslu pentru bolnavi, marturisirea pentru pocăință și împăcare cu Biserica, căsătoria pentru cei uniți în căsătorie și hirotonirea pentru cei chemați să slujească Biserica în sfintele trepte. Toate Tainele cer pregătire în viața Bisericii și astfel nu pot fi administrate non-ortodocsilor. O excepție este botezul, este Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe credinciosul în Dumnezeu, catehumen fiind (cel care se pregătește pentru botez), la un membru întreg al lui Hristos.

Anthropology

Adam naming the animals in Paradise.

Main article: Anthropology

Orthodox Christian anthropology teaches that man was created by God to worship him in communion with him, made in his image to attain to His likeness. All human beings are thus of infinite value, because they bear the indelible stamp of their Creator. All human beings are composed of both a soul and body, which are permanently part of human nature. Man was created sinless, but not perfected, and so though Adam was pure when he was created, he was created as a being of dynamic progress, capable of growing more and more like God.

At the fall of man, Adam and Eve not only sinned in violation of God's commandments, but their ontological state shifted. Their nature was not changed in itself, but the image of God in them became obscured by sin, which is an ontological separation from God. Fallen man is thus not totally depraved, but rather suffers from the disease of sin which renders holiness much more difficult to attain to.

All of mankind suffers from the effects of sin (death, sickness, and all evils), even if a particular individual may theoretically not have committed any personal sins. Guilt does not enter into Orthodox anthropology, since it is essentially a legal category and not directly relevant to the existential reality of man's sin illness. Thus, even if the term original sin is used in Orthodox theology, it is understood not as a transmitted guilt for Adam's sin, but rather as an inherited disease which may be cured in salvation, enabling the Christian thus to return to the dynamic path of growth in God's likeness.

Soteriology

Main article: Soteriology

Soteriology is the doctrine of salvation. In the Orthodox Church, salvation is understood as theosis, the infinite process of becoming more and more like God. It is also termed deification or divinization, and its meaning is that the Christian may become more and more soaked with the divine life, becoming by grace what Christ is by nature. As St. Athanasius the Great said, "God became man so that man might become god." By participation in the incarnation, man becomes like Christ.

Salvation is a process which encompasses not only the whole earthly life of the Christian, but also the eternal life of the age to come. It is often described in terms of three stages—catharsis (purification), theoria (illumination) and theosis (divinization). Salvation is thus not only becoming sinless (purification), but it is also a progress in being filled with the divine light. Additionally, it is becoming so filled with God in union with Him that the Christian shines forth with the likeness of God, sometimes even literally becoming a bearer of the uncreated light. Though these terms of three stages are sometimes used, there is much overlap between them, and the whole process is often termed theosis.

It is only in and through Christ that man can be saved. Salvation cannot be earned, being a free gift from God. Its acquisition, however, requires man's cooperation with God, because God will not violate the free will of man. Thus, a life of repentance and participation in the sacraments is the means by which man cooperates with God. This cooperation is termed synergeia (synergy).

In theosis, man becomes filled with the divine life. He takes on God's attributes, but he does not become merged with the Holy Trinity. There is union without fusion. Man can become a god by grace, not in a polytheistic sense, but rather in terms of becoming a son or daughter of the Most High by means of adoption. Thus, a classic patristic image of theosis is a sword held in a flame—the sword gradually takes on the properties of the flame (light and heat), but remains a sword.

Clergy

The ordination of a deacon.

Main article: Clergy

Clergy are those in the Orthodox Church who have been called by God to fulfill specific functions of service and leadership in the Church. They are not worthy in themselves to fulfill these functions, but by the grace of ordination, God enables them to carry out His will. This is why after an ordination is complete, the word Axios! ("Worthy!") is shouted, not because the Church is affirming the worthiness of this individual to be ordained (since he has already been ordained at that point), but rather because they affirm that the Holy Spirit has descended upon him and done His work of changing the man into a cleric.

Clergy are not inherently higher or better than the laity in the Church, who are also ordained to a specific ministry as the royal priesthood of Christ. The ministry of the clergy is, however, seen as a more intense and potentially spiritually dangerous role, since its business is the administration of the holy mysteries and the responsibility of the teaching of the people of God.

There are two basic classes of clergy in the Church, those in minor orders and those in major orders. The minor orders which are currently in use in the Church are reader, cantor and subdeacon (in some traditions, cantors are not used because choral music is the norm). The major orders which have survived from apostolic times and remain permanent within the Church are deacon, presbyter (priest) and bishop.

Saints

Our Holy Lady Theotokos

Main article: Saints

Saints may be understood in two senses. First, the saints are all those who are in the Body of Christ, the Church. Saint literally refers to one who has been set apart for God's purposes, which is the essential meaning of holiness. To be holy is to be set apart and thus has nothing particularly to do with one's personal worthiness.

In the second, more common, sense, the saints are those whose lives have most clearly shown that they are set apart for the service of God. Their holiness, which is not their own but is Christ's, has shone forth so obviously that Orthodox Christians pay them great respect, which is termed veneration. This veneration is ultimately due to Christ's work and is a recognition of Christ in the saints.

Because the Church recognizes the work of Christ in the saints, it undertakes the formal work of glorification (canonization), by which the saints are affirmed by God's people as being among the saved, that their lives may be imitated, just as the Apostle Paul urged us to imitate him as he imitated Christ. Liturgical services are thus composed for the celebration of the feast days of the saints, and their place as participants in the common worship of the whole Church is confirmed.

Istorie

Main article: Church History

The Church's history records the progress of Christ's work throughout the course of the human experience. History in Orthodoxy has a theological importance because of the incarnation of Jesus Christ, that just as God chose to become a physical, living, breathing human being, he also chooses to work in and through human history to bring about salvation. Thus, the Church's history becomes a sacred history, not in the same sense as the Biblical history which forms the salvation story itself, but rather as a record of the continued effects of the salvation story in the experience of man.

A se vedea şi

Legături externe