Inochentie I al Romei

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 18 martie 2012 16:01, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (traducere)
Salt la: navigare, căutare

Cel întru sfinţi Părintele nostru Inochentie I al Romei (Inocenţiu) a fost episcop al Bisericii Romei între anii 401-417. A fost foarte activ în acţiunea de extindere a autorităţii Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanţă supremă în soluţionarea litigiilor din cadrul Bisericii.
Prăznuirea sa se face pe 25 martie.

Viaţa

Se ştiu puţine lucruri despre tinereţea Sf. Inochentie. Data naşterii sale este necunoscută. În Liber Pontificalis se aminteşte că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei şi că tatăl său s-ar fu numit Inochentie (Inocenţiu). Contemporanul său, Sf. Ieronim afirmă că tatăl Sf. Inocenţiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe scaunul roman, episcopul Anastasie I. În acea vreme, clerul roman nu se putea căsători după hirotonie, însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la hirotonie.

Crescut în mijlocul clerului roman şi în slujba Bisericii Romei ca diacon, Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler şi popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe 19 decembrie 401. Printre activităţile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile novaţienilor [1] şi exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului Fotinus. A luat şi o atitudine fermă împotriva pelagianismului, confirmând hotărârile sinodului provincial de la Cartagina din anul 416.

În timpul asediului lui Alaric şi al vizigoţilor asupra Romei din anul 408, Inochentie a făcut parte din ambasada romană trimisă la Ravenna, la împăratul Honorius pentru a încerca să îl convingă să facă pace cu Alaric, încercare care a eşuat. Când asediul a fost reluat, Inochentie şi ceilalţi membri ai ambasadei nu s-au putut întoarce la Roma înainte ca aceasta să cadă în mâinile vizigoţilor.

În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei ariene i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acţiona ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creştine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului Anisiu de Tesalonic, într-o scrisoare prin care îi anunţa alegerea sa în scaunul roman că unele privilegii ale funcţiei sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni epicopi în Illyria Răsăriteană. După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe 15 februarie 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de celibat, de hirotonia clerului şi de primirea în Biserică a novaţienilor sau donatiştilor trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.

Un apel al Sf. Ioan Gură de Aur, ca urmare a depunerii sale de către Sinodul de la Stejar din anul 403, sinod prezidat de Teofil al Alexandriei, i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acţiona ca mediator într-o dispută dintre episcopii Constantinopolului şi Alexandriei prin intermediul unui sinod ecumenic. Încercarea sa a eşuat întrucât împăratul răsăritean, Arcadie, care îi ţinea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acţioneze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.

Sf. Inochentie a trecut la Domnul pe 12 martie 417.

Note

  1. Socrates, Historia Ecclesiastica, VII.2

Surse

en:Innocent I of Rome, după:


Casetă de succesiune:
Inochentie I al Romei
Precedat de:
Anastasie I
Episcop al Romei
401-417
Urmat de:
Zosim