Modificări

Cel întru [[sfinți ]] Părintele nostru '''Inochentie I al Romei''' (Inocențiu) a fost [[episcop]] al [[Biserica Romei|Bisericii Romei]] între anii 401-417. A fost foarte activ în acțiunea de extindere a autorității Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanță supremă în soluționarea litigiilor din cadrul Bisericii.<br> [[Praznic|Prăznuirea]] sa lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[25 martie]].

Se știu puține lucruri despre tinerețea Sf. Inochentie. Data nașterii sale este necunoscută. În ''Liber Pontificalis'' se amintește că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei și că tatăl său s-ar fu fi numit Inochentie (Inocențiu). Contemporanul său, Sf. [[Ieronim]] afirmă că tatăl Sf. Inocențiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe [[scaun]]ul roman, [[episcop]]ul Anastasie I. În acea vreme, [[cler]]ul roman nu se putea căsători după [[hirotonie]], însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la [[hirotonie]].

Crescut în mijlocul clerului [[cler]]ului roman și în slujba Bisericii Romei ca [[diacon]], Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler și popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe [[19 decembrie]] 401. Printre activitățile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile [[novațianism|novațienilor]] <ref>Socrates, ''Historia Ecclesiastica'', VII.2</ref> și exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului [[w:Photinus|Fotinus]]. A luat și o atitudine fermă împotriva [[pelagianism]]ului, confirmând hotărârile [[sinod]]ului provincial local de la Cartagina din anul 416.

În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei [[arianism|ariene]] i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acționa ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creștine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului Anisiu de Tesalonic[[Anisie al Tesalonicului]] (prăznuit la [[31 decembrie]]), într-o scrisoare prin care îi anunța alegerea sa în scaunul roman , că unele privilegii ale funcției sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni epicopi episcopi în Illyria Iliria Răsăriteană. După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe [[15 februarie]] 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de [[celibat]], de hirotonia clerului și de primirea în Biserică a novațienilor sau [[donatism|donatiștilor]] trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.

Un apel al Sf. [[Ioan Gură de Aur]], ca urmare a depunerii sale de către [[Sinodul de la Stejar]] din anul 403, sinod prezidat de [[Teofil al Alexandriei]], i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acționa ca mediator într-o dispută dintre episcopii [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] și [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]] prin intermediul unui [[sinod ecumenic]]. Încercarea sa a eșuat întrucât împăratul răsăritean, [[Arcadie]], care îi ținea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acționeze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.

după=[[Zosim Zosima al Romei|ZosimZosima]]}}