Inochentie I al Romei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Surse)
m
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator)
Linia 1: Linia 1:
−
Cel întru sfinţi Părintele nostru '''Inochentie I al Romei''' (Inocenţiu) a fost [[episcop]] al [[Biserica Romei|Bisericii Romei]] între anii 401-417. A fost foarte activ în acţiunea de extindere a autorităţii Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanţă supremă în soluţionarea litigiilor din cadrul Bisericii.<br>
+
Cel întru [[sfinți]] Părintele nostru '''Inochentie I al Romei''' (Inocențiu) a fost [[episcop]] al [[Biserica Romei|Bisericii Romei]] între anii 401-417. A fost foarte activ în acțiunea de extindere a autorității Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanță supremă în soluționarea litigiilor din cadrul Bisericii.
−
[[Prăznuire]]a sa se face pe [[25 martie]].
 
  
−
==Viaţa==
+
[[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[25 martie]].
−
Se ştiu puţine lucruri despre tinereţea Sf. Inochentie. Data naşterii sale este necunoscută. În ''Liber Pontificalis'' se aminteşte că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei şi că tatăl său s-ar fu numit Inochentie (Inocenţiu). Contemporanul său, Sf. [[Ieronim]] afirmă că tatăl Sf. Inocenţiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe [[scaun]]ul roman, [[episcop]]ul Anastasie I. În acea vreme, [[cler]]ul roman nu se putea căsători după [[hirotonie]], însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la hirotonie.
 
  
−
Crescut în mijlocul clerului roman şi în slujba Bisericii Romei ca [[diacon]], Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler şi popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe [[19 decembrie]] 401.  Printre activităţile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile [[novaţianism|novaţienilor]] <ref>Socrates, ''Historia Ecclesiastica'', VII.2</ref> şi exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului [[w:Photinus|Fotinus]]. A luat şi o atitudine fermă împotriva [[pelagianism]]ului, confirmând hotărârile [[sinod]]ului provincial de la Cartagina din anul 416.
+
==Viața==
 +
Se știu puține lucruri despre tinerețea Sf. Inochentie. Data nașterii sale este necunoscută. În ''Liber Pontificalis'' se amintește că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei și că tatăl său s-ar fi numit Inochentie (Inocențiu). Contemporanul său, Sf. [[Ieronim]] afirmă că tatăl Sf. Inocențiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe [[scaun]]ul roman, [[episcop]]ul Anastasie I. În acea vreme, [[cler]]ul roman nu se putea căsători după [[hirotonie]], însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la [[hirotonie]].
  
−
În timpul asediului lui Alaric şi al vizigoţilor asupra Romei din anul 408, Inochentie a făcut parte din ambasada romană trimisă la Ravenna, la împăratul Honorius pentru a încerca să îl convingă să facă pace cu Alaric, încercare care a eşuat. Când asediul a fost reluat, Inochentie şi ceilalţi membri ai ambasadei nu s-au putut întoarce la Roma înainte ca aceasta să cadă în mâinile vizigoţilor.
+
Crescut în mijlocul [[cler]]ului roman și în slujba Bisericii Romei ca [[diacon]], Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler și popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe [[19 decembrie]] 401. Printre activitățile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile [[novațianism|novațienilor]] <ref>Socrates, ''Historia Ecclesiastica'', VII.2</ref> și exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului [[w:Photinus|Fotinus]]. A luat și o atitudine fermă împotriva [[pelagianism]]ului, confirmând hotărârile [[sinod]]ului local de la Cartagina din anul 416.
  
−
În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei [[arianism|ariene]] i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acţiona ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creştine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului Anisiu de Tesalonic, într-o scrisoare prin care îi anunţa alegerea sa în scaunul roman că unele privilegii ale funcţiei sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni epicopi în Illyria Răsăriteană.
+
În timpul asediului lui Alaric și al vizigoților asupra Romei din anul 408, Inochentie a făcut parte din ambasada romană trimisă la Ravenna, la împăratul Honorius pentru a încerca să îl convingă să facă pace cu Alaric, încercare care a eșuat. Când asediul a fost reluat, Inochentie și ceilalți membri ai ambasadei nu s-au putut întoarce la Roma înainte ca aceasta să cadă în mâinile vizigoților.
−
După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe [[15 februarie]] 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de celibat, de hirotonia clerului şi de primirea în Biserică a novaţienilor sau [[donatism|donatiştilor]] trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.
 
  
−
Un apel al Sf. [[Ioan Gură de Aur]], ca urmare a depunerii sale de către [[Sinodul de la Stejar]] din anul 403, sinod prezidat de [[Teofil al Alexandriei]], i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acţiona ca mediator într-o dispută dintre episcopii [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] şi [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]] prin intermediul unui sinod ecumenic. Încercarea sa a eşuat întrucât împăratul răsăritean, [[Arcadie]], care îi ţinea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acţioneze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.
+
În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei [[arianism|ariene]] i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acționa ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creștine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului [[Anisie al Tesalonicului]] (prăznuit la [[31 decembrie]]), într-o scrisoare prin care îi anunța alegerea sa în scaunul roman, că unele privilegii ale funcției sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni episcopi în Iliria Răsăriteană.
 +
 
 +
După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe [[15 februarie]] 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de [[celibat]], de hirotonia clerului și de primirea în Biserică a novațienilor sau [[donatism|donatiștilor]] trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.
 +
 
 +
Un apel al Sf. [[Ioan Gură de Aur]], ca urmare a depunerii sale de către [[Sinodul de la Stejar]] din anul 403, sinod prezidat de [[Teofil al Alexandriei]], i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acționa ca mediator într-o dispută dintre episcopii [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] și [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]] prin intermediul unui [[sinod ecumenic]]. Încercarea sa a eșuat întrucât împăratul răsăritean, [[Arcadie]], care îi ținea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acționeze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.
  
 
Sf. Inochentie a trecut la Domnul pe [[12 martie]] 417.
 
Sf. Inochentie a trecut la Domnul pe [[12 martie]] 417.
Linia 33: Linia 35:
 
titlu=[[Listă a episcopilor Romei|Episcop al Romei]]|
 
titlu=[[Listă a episcopilor Romei|Episcop al Romei]]|
 
ani=401-417|
 
ani=401-417|
−
după=[[Zosim al Romei|Zosim]]}}
+
după=[[Zosima al Romei|Zosima]]}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
−
 
  
 
[[Categorie: Sfinți]]
 
[[Categorie: Sfinți]]

Versiunea curentă din 17 ianuarie 2019 21:44

Cel întru sfinți Părintele nostru Inochentie I al Romei (Inocențiu) a fost episcop al Bisericii Romei între anii 401-417. A fost foarte activ în acțiunea de extindere a autorității Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanță supremă în soluționarea litigiilor din cadrul Bisericii.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 25 martie.

Viața

Se știu puține lucruri despre tinerețea Sf. Inochentie. Data nașterii sale este necunoscută. În Liber Pontificalis se amintește că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei și că tatăl său s-ar fi numit Inochentie (Inocențiu). Contemporanul său, Sf. Ieronim afirmă că tatăl Sf. Inocențiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe scaunul roman, episcopul Anastasie I. În acea vreme, clerul roman nu se putea căsători după hirotonie, însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la hirotonie.

Crescut în mijlocul clerului roman și în slujba Bisericii Romei ca diacon, Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler și popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe 19 decembrie 401. Printre activitățile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile novațienilor [1] și exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului Fotinus. A luat și o atitudine fermă împotriva pelagianismului, confirmând hotărârile sinodului local de la Cartagina din anul 416.

În timpul asediului lui Alaric și al vizigoților asupra Romei din anul 408, Inochentie a făcut parte din ambasada romană trimisă la Ravenna, la împăratul Honorius pentru a încerca să îl convingă să facă pace cu Alaric, încercare care a eșuat. Când asediul a fost reluat, Inochentie și ceilalți membri ai ambasadei nu s-au putut întoarce la Roma înainte ca aceasta să cadă în mâinile vizigoților.

În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei ariene i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acționa ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creștine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului Anisie al Tesalonicului (prăznuit la 31 decembrie), într-o scrisoare prin care îi anunța alegerea sa în scaunul roman, că unele privilegii ale funcției sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni episcopi în Iliria Răsăriteană.

După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe 15 februarie 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de celibat, de hirotonia clerului și de primirea în Biserică a novațienilor sau donatiștilor trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.

Un apel al Sf. Ioan Gură de Aur, ca urmare a depunerii sale de către Sinodul de la Stejar din anul 403, sinod prezidat de Teofil al Alexandriei, i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acționa ca mediator într-o dispută dintre episcopii Constantinopolului și Alexandriei prin intermediul unui sinod ecumenic. Încercarea sa a eșuat întrucât împăratul răsăritean, Arcadie, care îi ținea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acționeze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.

Sf. Inochentie a trecut la Domnul pe 12 martie 417.

Note

  1. ↑ Socrates, Historia Ecclesiastica, VII.2

Surse

en:Innocent I of Rome, după:


Casetă de succesiune:
Inochentie I al Romei
Precedat de:
Anastasie I 		Episcop al Romei
401-417 		Urmat de:
Zosima


Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Inochentie_I_al_Romei&oldid=48883”