Ierarhie

Ierarhia [gr. hiera + arhi = conducere sau autoritate sacră] cuprinde slujirile confirmate prin hirotonie, care au autoritatea de a conduce în Biserică. Cu toate că principiul ierarhiei slujirilor apare în Evrei 7, 7, unde se arată că ceea ce este inferior este binecuvântat de ceea ce este superior, acest principiu n-a primit o motivare teologică decât începând cu scrierile lui Dionisie Areopagitul, care vede în ierarhia bisericească o imitare a ierarhiei cereşti. Pentru acesta, cele trei trepte ierarhice nu sunt altceva decât cele trei grade de sfinţenie de pe scara desăvârşirii (Ierarhia bisericească, 5) : episcopul este simbolul perfecţiunii; prezbiterul, al iluminării; iar diaconul, al purificării. Tendinţa de a explica în mod simbolic şi analogic formele de slujire bisericească este mult mai veche. De pildă, pentru sfântul Ignatie Teoforul, episcopul este chipul şi imitatorul lui Dumnezeu-Tatăl; prezbiterii, adică sfetnicii şi coliturghisitorii episcopului, reprezintă colegiul apostolic care înconjoară pe Hristos ; diaconii, ajutătorii direcţi ai episcopului, sunt chipul lui Hristos, sau imitatorii cetelor îngereşti (Epistolele către Magnezieni, 16, 1 ; Smirneni, 8, 1 ; Tralierii, 2, 2—3 şi 7, 2). Ghelasie, în Istoria Sinodului I ecumenic, compară pe episcop cu chipul lui Hristos, prezbiterii fiind o reprezentare a tronului serafimilor, iar diaconii a heruvimilor.

Surse

• Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Ierahie”