Modificări

Cu toate că principiul ierarhiei slujirilor apare în Evrei 7, 7, unde se arată că ceea ce este inferior este [[Binecuvântare|binecuvântat]] de ceea ce este superior, acest principiu n-a primit o motivare [[Teologie|teologică]] decât începând cu scrierile lui [[Dionisie Areopagitul]], care vede în ierarhia bisericească o imitare a [[Îngeri|ierarhiei cereşti]]. Pentru acesta, cele trei trepte ierarhice nu sunt altceva decât cele trei grade de [[Sfânt|sfinţenie]] de pe scara desăvârşirii<ref>Dionisie Areopagitul, ''Ierarhia bisericească'', 5</ref>: [[episcop]]ul este [[simbol]]ul perfecţiunii; [[prezbiter]]ul, al iluminării; iar [[diacon]]ul, al purificării. Tendinţa de a explica în mod simbolic şi analogic formele de [[slujire]] bisericească este mult mai veche. De pildă, pentru sfântul [[Ignatie Teoforul]], episcopul este chipul şi imitatorul lui [[Dumnezeu-Tatăl]]; prezbiterii, adică sfetnicii şi co-liturghisitorii episcopului, reprezintă [[Apostol|colegiul apostolic]] care înconjoară pe [[Hristos]]; diaconii, ajutătorii direcţi ai episcopului, sunt chipul lui Hristos, sau imitatorii cetelor îngereşti<ref>Ignatie Teoforul, ''Epistolele'' către Magnezieni, 16, 1 ; Smirneni, 8, 1 ; Tralieni, 2, 2—3 şi 7, 2</ref>. Ghelasie, în ''Istoria Sinodului I ecumenic'', compară pe episcop cu [[chip]]ul lui Hristos, prezbiterii fiind o reprezentare a tronului [[serafim]]ilor, iar diaconii a [[heruvim]]ilor{{Citare}}.