Iconostas

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 11 iunie 2007 20:00, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Structura iconostasului)
Salt la: navigare, căutare
Iconostasul unei biserici din Moscova

Iconostasul, numit şi catapeteasmă sau tâmplă, se prezintă ca un perete (din zid, lemn, metal) pe care sunt agăţate sau încrustate un număr de icoane, într-o ordine bine stabilită teologic. Deşi unii consideră iconostasul ca un zid separator între altar şi naos, rolul lui principal a fost întotdeauna acela de dispozitiv de expunere a icoanelor. În vechime, iconostasul a putut fi foarte puţin dezvoltat, uneori prezentând doar două icoane: Mântuitorul şi Maica Domnului. El s-a dezvoltat mai ales după victoria Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, ajungând prin secolele XIV-XVI la forma şi structura unitară pe care le cunoaştem astăzi, cu mai multe rânduri de icoane.

Structura iconostasului

Iconostasul ne arată desfăşurată pe verticală imaginea Bisericii, istoria chipului creat, chipul lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu în istoria mântuirii omului. Întreaga viaţa este rezumată prin iconostas sub forma mijlocirii sfinţilor şi a îngerilor care se roagă împreună cu noi, cei ce participăm la slujbele din biserică.

În forma lui clasică, din secolul al XVI-lea încoace, iconostasul are în general maximum cinci rânduri / registre de icoane (de jos în sus):

1. Rândul întâi simbolizează Biserica luptătoare (de pe pământ) și îndeosebi Biserica locală, făcând vizibilă legătura între cer și pământ și cuprinde:

  • icoanele împărăteşti ale lui Hristos (în dreapta porţii împărăteşti pentru privitor) şi Maicii Domnului cu Pruncul (în stânga);
  • porţile împărăteşti cu icoana Bunei-Vestiri şi cei patru Evanghelişti (în mijloc); pe ușile împărătești mai pot apărea, în locul Evangheliștilor, Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Hrisostom, cu Liturghiile scrise.
  • două uşi laterale diaconeşti ce au zugrăvite chipurile arhanghelilor Mihail şi Gavriil sau pe diaconii Ştefan, Filip sau Laurenţiu; pe ușa dinspre Sud mai poate fi reprezentat uneori Sf. Dismas, tâlharul cel bun.
  • icoana hramului bisericii (în dreapta) şi Sfântul Nicolae sau Sfântul Ioan Botezătorul (în stânga);
  • în tradiţia rusă, se poate întâmpla să mai existe încă un rând de uşi laterale, precum şi icoana hramului al doilea al bisericii.

2. Rândul al doilea: icoanele praznicelor, adică ale sărbătorilor mari, având în centru icoana Cinei de Taină sau Mahrama Domnului (Mandylion); acesta reprezintă vremea venirii Mântuitorului Hristos pe pământ și instituirea Legii Harului, care înlocuiește Legea veche.

3. Rândul al treilea: chipurile celor 12 apostoli şi la mijloc icoana Deisis (cu Hristos Judecător șezând pe tron, însoțit de Maica Domnului și de Sf. Ioan Botezătorul) sau Sfânta Treime; uneori pot apărea aici și îngeri sau sfinți episcopi, monahi sau mucenici, acest rând simbolizând roadele Întrupării și ale Cincizecimii, precum și rugăciunea Bisericii pentru lume. Ordinea rândurilor al doilea și al treilea este variabilă: uneori apar mai întâi Praznicele, alteori Apostolii.

4. Rândul al patrulea: 12 proroci mari şi mici ai Vechiului Testament având în mijloc icoana Maicii Domnului cu Pruncul (Orantă). Acest rând închipuie lumea aflată sub Legea Veche, Legea lui Moise, având-o în centru pe Maica Domnului întrucât Aceasta este centrul tuturor proorociilor.

5. Rândul al cincilea: foarte rar, apare acest al cincilea rând, cel al Patriarhilor din Vechiul Testament, până la Patriarhul Avraam, având în centru prima arătare a Sfintei Treimi de la Stejarul lui Mamvri. Acest rând închipuie lumea de la Adam și până înainte de instituirea Legii lui Moise.

6. Sus de tot, în mijlocul iconostasului, se înalţă Crucea Domnului, având de o parte și de cealaltă Icoana Maicii Domnului şi pe cea a Sf. Apostol Ioan. Acesta nu e considerat un registru de sine stătător.

Astfel, iconostasul se constituie într-o recapitulare sintetică a istoriei mântuirii.

Rostul iconostasului

Trebuie să observăm că fiecare rând reprezintă o perioadă de timp bine definită din istoria mântuirii omului, rânduri străjuite de o parte, jos, de icoana Bunei-Vestiri, "începutul mântuirii noastre" iar de altă parte, sus, de Crucea lui Hristos. Nu avem de a face cu un simplu perete despărţitor dintre altar şi naos sau care desparte pe preoţi de enoriaşi. Iconostasul nu este un element decorativ, ci are un profund sens liturgic şi teologic. El vine să întrunească, prin imagine, conţinutul rugăciunii euharistice, rostite cu voce tare de către preot. Ca imagine a Bisericii, Trupul lui Hristos, iconostasul arată creşterea Bisericii în timp şi viaţa ei. Astfel că el devine nu un element despărţire, ci unul de unire, de întrepătrundere între altar şi naos, între veşnicie şi vremelnicie, este o punte spre care privim (înspre viaţa veşnică).

Legături interne

Bibliografie