Iconodul: Diferență între versiuni
(propunere de trad din engleza) |
(traducere) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | Termenul de '''iconodul''' (din gr. ''eikonodoulos'', „cinstitorul” sau „slujitorul” de imagini) sau '''iconofil''' este folosit pentru a-i desemna pe creştinii care practică sau suţin folosirea în cult sau la rugăciunea privată a imaginilor religioase, mai precis a [[icoană|icoanelor]]. Cei care se opun folosirii icoanelor sunt numiţi [[iconoclasm|iconoclaşti]] („distrugătorii” sau, literal, „spărgătorii de icoane”). | |
| − | + | ||
| + | ==Contextul istoric== | ||
| + | Apelativul de iconoduli le-a fost dat creştinilor ortodocşi care au apărat cultul icoanelor în disputele din secolele al VIII-lea şi al IX-lea cu iconoclaştii. Disputa a apărut în contextul ascensiunii Islamului în Orient, credincioşii mahomedani respingând orice formă de reprezentare materială a Divinităţii, şi datorită unei interpretări foarte literale a uneia din cele [[Decalog|Zece Porunci]], care interzice crearea şi venerarea „chipurilor cioplite”. | ||
| + | |||
| + | [[Image:Theodore_the_Studite.jpg|right|thumb|100px|Sf. Teodor Studitul, autorul unui tratat în apărarea cultului icoanelor]] | ||
| + | În timpul „controversei iconoclaste” din secolele VIII-IX, [[mănăstire|mănăstirile]] au fost printre principalele susţinătoare ale cultului icoanelor. Monahii s-au organizat şi s-au mobilizat pentru apărarea icoanelor. Între cei mai cunoscuţi susţinători ai cinstirii icoanelor au fost, în Orient, Sf. [[Ioan Damaschin]], iar la Constantinopol, Sf. [[Teodor Studitul]], care au scris şi mai multe tratate în apărarea icoanelor, iar dintre episcopi, Patriarhul [[Gherman I al Constantinopolului]] şi Papa [[Grigorie al III-lea al Romei]] Mare parte a poporului, mai ales din provincii, ţinea la cultul icoanelor. Cea mai ilustră reprezentantă a partidei iconodule din rândul nobilimii bizantine a fost [[Irina Împărăteasa|Împărăteasa Irina]], mama şi regenta împăratului [[Constantin al VI-lea]], care a pus capăt primei perioade iconoclaste şi a convocat [[Sinodul VII Ecumenic|al şaptelea Sinod Ecumenic]], care a consfinţit cinstirea icoanelor. | ||
| − | |||
| − | |||
| − | |||
[[Image:Theodora the Iconodule.jpg|thumb|100px|left|St. Theodora the Iconodule]] | [[Image:Theodora the Iconodule.jpg|thumb|100px|left|St. Theodora the Iconodule]] | ||
| − | + | În anul 843, o altă împărăteasă, [[Teodora a II-a]], regentă în numele fiului ei, Mihail al III-lea, a pus capăt celei de-a doua persecuţii iconoclaste lansate de împăratul Leon al V-lea Armeanul în anul 813. Ca urmare a măsurilor luate de Teodora, iconodulii, sub conducerea patriarhului [[Ignatie al Constantinopolului]] (847-858, 867-877) au avut definitiv câştig de cauză. De la proclamarea restabilirii cultului icoanelor în anul 843, Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, în prima duminică din [[Postul Mare]], [[Duminica Ortodoxiei|Biruinţa Ortodoxiei]]. | |
| + | |||
| + | ==A se vedea şi== | ||
| + | *[[Icoană]] | ||
| + | *[[Iconoclasm]] | ||
| + | *[[Sinodul VII Ecumenic]] | ||
| − | == | + | ==Legături externe== |
| − | *[http://www.tulane.edu/~august/h303/readings/iconoclasm.htm Documents of the Iconoclastic Controversy] | + | *en: [http://www.tulane.edu/~august/h303/readings/iconoclasm.htm Documents of the Iconoclastic Controversy] |
| − | *[[Wikipedia:Iconoclasm]] | + | *en: [[Wikipedia:Iconoclasm]] |
| − | [[ | + | [[Categorie:Liturgică]] |
| − | [[ | + | [[Categorie:Istoria Bisericii]] |
[[en:Iconodule]] | [[en:Iconodule]] | ||
Versiunea de la data 2 februarie 2013 22:22
Termenul de iconodul (din gr. eikonodoulos, „cinstitorul” sau „slujitorul” de imagini) sau iconofil este folosit pentru a-i desemna pe creştinii care practică sau suţin folosirea în cult sau la rugăciunea privată a imaginilor religioase, mai precis a icoanelor. Cei care se opun folosirii icoanelor sunt numiţi iconoclaşti („distrugătorii” sau, literal, „spărgătorii de icoane”).
Contextul istoric
Apelativul de iconoduli le-a fost dat creştinilor ortodocşi care au apărat cultul icoanelor în disputele din secolele al VIII-lea şi al IX-lea cu iconoclaştii. Disputa a apărut în contextul ascensiunii Islamului în Orient, credincioşii mahomedani respingând orice formă de reprezentare materială a Divinităţii, şi datorită unei interpretări foarte literale a uneia din cele Zece Porunci, care interzice crearea şi venerarea „chipurilor cioplite”.
În timpul „controversei iconoclaste” din secolele VIII-IX, mănăstirile au fost printre principalele susţinătoare ale cultului icoanelor. Monahii s-au organizat şi s-au mobilizat pentru apărarea icoanelor. Între cei mai cunoscuţi susţinători ai cinstirii icoanelor au fost, în Orient, Sf. Ioan Damaschin, iar la Constantinopol, Sf. Teodor Studitul, care au scris şi mai multe tratate în apărarea icoanelor, iar dintre episcopi, Patriarhul Gherman I al Constantinopolului şi Papa Grigorie al III-lea al Romei Mare parte a poporului, mai ales din provincii, ţinea la cultul icoanelor. Cea mai ilustră reprezentantă a partidei iconodule din rândul nobilimii bizantine a fost Împărăteasa Irina, mama şi regenta împăratului Constantin al VI-lea, care a pus capăt primei perioade iconoclaste şi a convocat al şaptelea Sinod Ecumenic, care a consfinţit cinstirea icoanelor.
În anul 843, o altă împărăteasă, Teodora a II-a, regentă în numele fiului ei, Mihail al III-lea, a pus capăt celei de-a doua persecuţii iconoclaste lansate de împăratul Leon al V-lea Armeanul în anul 813. Ca urmare a măsurilor luate de Teodora, iconodulii, sub conducerea patriarhului Ignatie al Constantinopolului (847-858, 867-877) au avut definitiv câştig de cauză. De la proclamarea restabilirii cultului icoanelor în anul 843, Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare, Biruinţa Ortodoxiei.
