Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 august 2023 11:57, autor: Oql (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Una dintre cele mai cunoscute și mai vechi reprezentări ale Preasfintei Fecioare Maria, pe teritoriul românesc, care este cinstită cu mare evlavie de peste trei veacuri, este Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, cea făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. Pictată după rânduiala erminiei bizantine, este o imagine de tip Hodighitria (cea care arată calea): Maica Domnului Îl ține pe Prunc pe brațul stâng, întinzându-și mâna liberă către El, iar micul Iisus face gestul de binecuvântare, având în cealaltă mână un pergament. Un document din 1930 amintește proporțiile acestei icoane, zugrăvite pe lemn de tei, ca având o lungime de 86 de cm și lățimea de 65 de cm, grosimea scândurii fiind de 2 cm.

Miracolul lăcrimării

Icoana a fost realizată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, județul Cluj, în 1681, la cererea nobilului român Ioan Cupșa din satul Nicula, care a donat-o atunci bisericii parohiale din sat. Aici a stat icoana 18 ani, până în anul 1699, când a avut loc miracolul lăcrimării. Așa cum reiese din însemnările vremii, icoana a plâns timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, printre care locuitori ai satului, și din împrejurimi, nobili români și maghiari, episcopi, ofițeri imperiali, soldați, preotul Mihail din Nicula și guvernatorul Transilvaniei de atunci, baronul Sigismund Kornis. Dintre aceștia, 28 au depus mărturie cu jurământ și au încheiat un proces-verbal, care se păstrează și în prezent, acesta fiind o dovadă a recunoașterii miracolului de către autoritățile politice și de cele religioase din Transilvania. Printre primii care au constatat minunea au fost și militarii austrieci, care au dus lacrimi de la icoană la curtea imperială de la Viena.

În ultima zi când a plâns, icoana a fost mutată de baronul (catolic) Sigismund Kornis, guvernatorul Transilvaniei, la paraclisul castelului său din Benediuc, în apropierea orașului Dej. A fost dusă cu o procesiune impresionantă și cu onoruri militare, iar cât a stat acolo s-au făcut multe minuni. Cu toate acestea, icoana Maicii Domnului nu a rămas la reședința baronului decât 12 zile, deoarece revolta sătenilor din Nicula și din localitățile din jur au convins autoritățile că aceasta trebuie să fie adusă înapoi, în biserica satului. Aici a fost un timp închisă și sigilată, până când Curtea de la Viena a decis să fie dusă într-un loc neutru, și anume la biserica Mănăstirii Nicula, unde se află și în prezent. Tradiția locală vorbește de ascunderea icoanei, după invazia tătară din 1717, pentru o perioadă de aproape 70 de ani. Totuși în acest interval, când icoana era ferită de pericolul străin, a fost atestată documentar (în 1767), când la Roma s-a decis ca pelerinii care o vizitează să beneficieze de indulgență plenară. A fost și perioada răscoalele anticatolice și antiunioniste, când a fost o reîntoarcere masivă la Ortodoxie a preoților și credincioșilor care fuseseră ademeniți sau forțați să accepte uniația.

Ascunsă de mulțimea credincioșilor

Mai târziu, în 1948, când biserica greco-catolică a fost scoasă în afara legii, călugării uniți, care au fost nevoiți să părăsească mănăstirea, au luat cu ei icoana și o ladă cu obiecte de cult ale sfântului lăcaș, pe care le-au ascuns în Lunca Bonțului. Aceste odoare au fost zidite în casa unui fost îngrijitor al mănăstirii timp de 14 ani. Au fost găsite de părintele stareț din acea vreme, arhimandritul Serafim Măciucă, în 1962, care le-a adus noaptea la mănăstire. Călugării de la Nicula au înconjurat biserica și au tras clopotele, iar dimineață biserica era plină de credincioșii care veniseră să se închine la icoana Maicii Domnului. Cu toate acestea, podoaba de la Nicula avea să rămână aici doar câteva ore, deoarece a fost confiscată de organele comuniste, pe motiv că adunarea credincioșilor ar fi o instigare împotriva regimului. Însă la rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost mutată la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj, cu promisiunea că va fi ascunsă de mulțimea credincioșilor. Aici a stat timp de 30 de ani, fără ca prea multă lume să știe de existența sa. După o restaurare care i-a redat frumusețea și strălucirea inițială, realizată în 1991, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, icoana a revenit la Mănăstirea Nicula. A fost readusă printr-o procesiune impresionantă, în ajunul praznicului Bunei-Vestiri, la 24 martie 1992, și de atunci nu a mai părăsit mănăstirea decât pentru scurt timp, în câteva pelerinaje. Din acel moment așezământul monahal a renăscut, fiind începutul unei mișcări spirituale de amploare. Tot mai mulți credincioși care au venit să se roage la icoana Maicii Domnului, s-au vindecat de diferite boli grave. Există foarte multe mărturii venite din partea oamenilor care s-au tămăduit, câteva dintre acestea fiind cuprinse într-o carte apărută sub îngrijirea starețului mănăstirii, arhim. Andrei Coroian, intitulată „Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula și minunile ei”.

Un pictor de icoane făcătoare de minuni

Despre autorul icoanei Maicii Domnului de la Nicula nu s-au păstrat prea multe informații. Se știe că Luca din Iclod era preot ortodox, iar după analizarea celorlalte icoane care ne-au rămas de la el, a reieșit că avea cunoștințe extrem de solide în acest meșteșug. Luca din Iclod locuia în apropiere de Nicula, însă nu a fost chemat să depună mărturie despre icoana care a lăcrimat, în 1699, ceea ce i-a determinat pe cercetători să afirme că el nu mai era în viață în acel an. În alte localități unde se întâmplase ca o icoană să lăcrimeze, autorul a fost chemat să explice cum a pictat-o și ce ingrediente a folosit. Pictor cu o formare profesională de excepție, Luca din Iclod a realizat alte două icoane cu tema Maica Domnului cu Pruncul. Una dintre ele se află acum la Mănăstirea Strâmba, în județul Cluj, cinstită și ea ca o icoană făcătoare de minuni, fiind pictată în 1673, la solicitarea unui nobil din Gârbău. Cealaltă lucrare atribuită acestui pictor este icoana Maica Domnului cu Pruncul de la biserica din Ilișua, județul Bistriţa-Năsăud, care a plâns de două ori, în anul 1717 și în 1729. Preotul Luca din Iclod ne-a mai lăsat și o icoană dedicată Arhanghelului Mihail, care a fost descoperită în biserica de lemn, cu hramul Sfinții Arhangheli, din Boiereni, județul Maramureș.

Bibliografie

  • Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000
  • Ștefan Meteș, Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1936
  • Ana Dumitran, Luca din Iclod, un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea, în Apvlvm, LII, series Historia&Patrimonium, Alba Iulia, 2015

Surse

A se vedea și