Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 iulie 2018 05:43, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (să nu exagerăm...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Una dintre cele mai cunoscute și mai vechi reprezentări ale Preasfintei Fecioare Maria, pe teritoriul românesc, care este cinstită cu mare evlavie de peste trei veacuri, este Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, cea făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. Pictată după rânduiala erminiei bizantine, este o imagine de tip Hodighitria (cea care arată calea): Maica Domnului Îl ţine pe Prunc pe braţul stâng, întinzându-şi mâna liberă către El, iar micul Iisus face gestul de binecuvântare, având în cealaltă mână un pergament. Un document din 1930 aminteşte proporţiile acestei icoane, zugrăvite pe lemn de tei, ca având o lungime de 86 de cm şi lăţimea de 65 de cm, grosimea scândurii fiind de 2 cm.

Miracolul lăcrimării

Icoana a fost realizată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, în 1681, la cererea nobilului român Ioan Cupșa din satul Nicula, care a donat-o atunci bisericii parohiale din sat. Aici a stat icoana 18 ani, până în anul 1699, când a avut loc miracolul lăcrimării. Așa cum reiese din însemnările vremii, icoana a plans timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, printre care locuitori ai satului, şi din împrejurimi, nobili români şi maghiari, episcopi, ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul Mihail din Nicula şi guvernatorul Transilvaniei de atunci, baronul Sigismund Kornis. Dintre aceştia, 28 au depus mărturie cu jurământ şi au încheiat un proces-verbal, care se păstrează şi în prezent, acesta fiind o dovadă a recunoașterii miracolului de către autorităţile politice şi de cele religioase din Transilvania. Printre primii care au constatat minunea au fost şi militarii austrieci, care au dus lacrimi de la icoană la curtea imperială de la Viena.

În ultima zi când a plâns, icoana a fost mutată de baronul (catolic) Sigismund Kornis, guvernatorul Transilvaniei, la paraclisul castelului său din Benediuc, în apropierea oraşului Dej. A fost dusă cu o procesiune impresionantă şi cu onoruri militare, iar cât a stat acolo s-au făcut multe minuni. Cu toate acestea, icoana Maicii Domnului nu a rămas la reședința baronului decât 12 zile, deoarece revolta sătenilor din Nicula şi din localităţile din jur au convins autorităţile că aceasta trebuie să fie adusă înapoi, în biserica satului. Aici a fost un timp închisă şi sigilată, până când Curtea de la Viena a decis să fie dusă într-un loc neutru, şi anume la biserica Mănăstirii Nicula, unde se află şi în prezent. Tradiția locală vorbește de ascunderea icoanei, după invazia tătară din 1717, pentru o perioadă de aproape 70 de ani. Totuși în acest interval, când icoana era ferită de pericolul străin, a fost atestată documentar (în 1767), când la Roma s-a decis ca pelerinii care o vizitează să beneficieze de indulgență plenară. A fost și perioada răscoalele anticatolice şi antiunioniste, când a fost o reîntoarcere masivă la Ortodoxie a preoților și credincioșilor care fuseseră ademeniți sau forțați să accepte uniația.

Ascunsă de mulţimea credincioşilor

Mai târziu, în 1948, când biserica greco-catolică a fost scoasă în afara legii, călugării uniţi, care au fost nevoiţi să părăsească mănăstirea, au luat cu ei icoana şi o ladă cu obiecte de cult ale sfântului lăcaş, pe care le-au ascuns în Lunca Bonțului. Aceste odoare au fost zidite în casa unui fost îngrijitor al mănăstirii timp de 14 ani. Au fost găsite de părintele stareţ din acea vreme, arhimadritul Serafim Măciucă, în 1962, care le-a adus noaptea la mănăstire. Călugării de la Nicula au înconjurat biserica şi au tras clopotele, iar dimineaţă biserica era plină de credincioşii care veniseră să se închine la icoana Maicii Domnului. Cu toate acestea, podoaba de la Nicula avea să rămână aici doar câteva ore, deoarece a fost confiscată de organele comuniste, pe motiv că adunarea credincioșilor ar fi o instigare împotriva regimului. Însă la rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost mutată la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj, cu promisiunea că va fi ascunsă de mulțimea credincioșilor. Aici a stat timp de 30 de ani, fără ca prea multă lume să știe de existența sa. După o restaurare care i-a redat frumuseţea şi strălucirea iniţială, realizată în 1991, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, icoana a revenit la Mănăstirea Nicula. A fost readusă printr-o procesiune impresionantă, în ajunul praznicului Bunei-Vestiri, la 24 martie 1992, şi de atunci nu a mai părăsit mănăstirea decât pentru scurt timp, în câteva pelerinaje. Din acel moment așezământul monahal a renăscut, fiind începutul unei mișcări spirituale de amploare. Tot mai mulți credincioși care au venit să se roage la icoana Maicii Domnului, s-au vindecat de diferite boli grave. Există foarte multe mărturii venite din partea oamenilor care s-au tămăduit, câteva dintre acestea fiind cuprinse într-o carte apărută sub îngrijirea stareţului mănăstirii, arhim. Andrei Coroian, intitulată „Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula şi minunile ei”.

Un pictor de icoane făcătoare de minuni

Despre autorul icoanei Maicii Domnului de la Nicula nu s-au păstrat prea multe informaţii. Se ştie că Luca din Iclod era preot ortodox, iar după analizarea celorlalte icoane care ne-au rămas de la el, a reieşit că avea cunoştinţe extrem de solide în acest meşteşug. Luca din Iclod locuia în apropiere de Nicula, însă nu a fost chemat să depună mărturie despre icoana care a lăcrimat, în 1699, ceea ce i-a determinat pe cercetători să afirme că el nu mai era în viaţă în acel an. În alte localităţi unde se întâmplase ca o icoană să lăcrimeze, autorul a fost chemat să explice cum a pictat-o şi ce ingrediente a folosit. Pictor cu o formare profesională de excepţie, Luca din Iclod a realizat alte două icoane cu tema Maica Domnului cu Pruncul. Una dintre ele se află acum la Mănăstirea Strâmba, în judeţul Cluj, cinstită şi ea ca o icoană făcătorare de minuni, fiind pictată în 1673, la solicitarea unui nobil din Gârbău. Cealaltă lucrare atribuită acestui pictor este icoana Maica Domnului cu Pruncul de la biserica din Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a plans de două ori, în anul 1717 şi în 1729. Preotul Luca din Iclod ne-a mai lăsat şi o icoană dedicată Arhanghelului Mihail, care a fost descoperită în biserica de lemn, cu hramul Sfinții Arhangheli, din Boiereni, judeţul Maramureș.

Bibliografie

  • Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000
  • Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936
  • Ana Dumitran, Luca din Iclod, un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea, în Apvlvm, LII, series Historia&Patrimonium, Alba Iulia, 2015

Surse

A se vedea și