Icoană: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Reprezentarea picturală)
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
[[Image:Theodora the Iconodule.jpg|thumb|180px|right|[[Sfânt]]a împărăteasă Teodora, cea care a restabilit cultul icoanelor în anul 843]]
+
[[Imagine:Theodora the Iconodule.jpg|thumb|180px|right|[[Sfânt]]a împărăteasă Teodora, cea care a restabilit cultul icoanelor în anul 843]]
{{CreştinismOrtodox}}
+
{{CreștinismOrtodox}}
'''Icoana''' (gr. εικον = chip, reprezentare) este, în înţelegerea creştinismului ortodox, o imagine sacră, în două dimensiuni, care reprezintă pe [[Iisus Hristos]], pe [[Maica Domnului]] sau un sfânt.
+
'''Icoana''' (gr. εικον = chip, reprezentare) este, în înțelegerea creștinismului ortodox, o imagine sacră, în două dimensiuni, care reprezintă pe [[Iisus Hristos]], pe [[Maica Domnului]] sau un sfânt.
 +
{{iconografie}}
  
 
==Posibilitatea reprezentării==
 
==Posibilitatea reprezentării==
Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din [[Sfânta Treime]], este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
+
Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuși, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din [[Sfânta Treime]], este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci și om adevărat, care a luat trup concret (și deci un chip anume) "pentru noi și a noastră mântuire". Icoana este deci o consecință a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
  
 
==Reprezentarea picturală==
 
==Reprezentarea picturală==
Ca reprezentare picturală, icoana poate avea aspectul ei istoric, estetic, arheologic etc. specific, dar pentru creştini ea nu aparţine propriu-zis artelor, ci cultului Bisericii: pe de-o parte, împreună cu sfintele [[moaşte]], cu cărţile sfinte şi celelalte [[obiecte de cult]], iar pe de altă parte, cu toată moştenirea teologică, de credinţă şi învăţătură ortodoxă - [[Sfânta Scriptură]], [[Sfânta Tradiţie]], [[Sfintele Taine]] etc.
+
Ca reprezentare picturală, icoana poate avea aspectul ei istoric, [[Arta|estetic]], arheologic etc. specific, dar pentru creștini ea nu aparține propriu-zis artelor, ci cultului Bisericii: pe de-o parte, împreună cu sfintele [[moaște]], cu cărțile sfinte și celelalte obiecte de cult, iar pe de altă parte, cu toată moștenirea teologică, de credință și învățătură ortodoxă - [[Sfânta Scriptură]], [[Sfânta Tradiție]], [[Sfintele Taine]] etc.
  
Icoana nu este deci un ornament, un tablou sau o simplă reprezentare figurativă, ci o comunicare vizuală a realităţii invizibile divine, manifestată în timp şi spaţiu. Icoana nu este portretul unei persoane care a fost, ci este portretul sau reprezentarea unei persoane în [[Împărăţia lui Dumnezeu]].
+
Icoana nu este deci un ornament, un tablou sau o simplă reprezentare figurativă, ci o comunicare vizuală a realității invizibile divine, manifestată în timp și spațiu. Icoana nu este portretul unei persoane care a fost, ci este portretul sau reprezentarea unei persoane în [[Împărăția lui Dumnezeu]].
  
==Icoanele: "pictură" sau "scriere"?==
+
==Icoanele: „pictură” sau „scriere”?==
 +
Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (''iconografie'') este „scrierea de imagini”. De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că se „scriu”, nu se „pictează”. Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu [[Sfânta Scriptură]] în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginației iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a Bibliei.
  
Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (''iconografie'') este "scrierea de imagini". De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că se "scriu", nu se "pictează". Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu [[Sfânta Scriptură]] în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginaţiei iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a Bibliei.
+
De asemenea, cei care pledează pentru traducerea termenului de ''iconografie'' ca „scriere” a icoanelor au mai insistat asupra faptului că de-a lungul secolelor (atât în Biserica primară, în timpul [[persecuții împotriva creștinilor|persecutării]] creștinilor de către autoritățile păgâne cât și mai recent, oriunde credincioșii ortodocși au fost supuși unor autorități necreștine), icoanele au fost și au rămas cărțile celor ce nu știu să citească, iar printr-o reprezentare adesea simplificată ele trimit la și confirmă credința de bază a Bisericii: Întruparea. Faptul că Dumnezeu a devenit om, faptul că a purtat El însuși și a sfințit natura umană și materia în general înseamnă că El poate fi reprezentat cu ajutorul materiei.
  
De asemenea, cei care pledează pentru traducerea termenului de ''iconografie'' ca "scriere" a icoanelor au mai insistat asupra faptului că de-a lungul secolelor (atât în Biserica primară, în timpul [[persecuţii împotriva creştinilor|persecutării]] creștinilor de către autoritățile păgâne cât şi mai recent, oriunde credincişii ortodocşi au fost supuşi unor autorităţi necreştine), icoanele au fost şi au rămas cărţile celor ce nu ştiu să citească, iar printr-o reprezentare adesea simplificată ele trimit la și confirmă credinţa de bază a Bisericii: Întruparea. Faptul că Dumnezeu a devenit om, faptul că a purtat El însuşi şi a sfinţit natura umană şi materia în general înseamnă că El poate fi reprezentat cu ajutorul materiei.
+
Deși explicarea scopului și naturii icoanelor este adevărată și conformă cu [[Sfânta Tradiție|Tradiția]] Bisericii, insistența asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este oarecum problematică din punct de vedere lingvistic. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (''grafí''), iar arta picturii se numește ζωγραφική (''zografikí''), astfel orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (''zografía''). Prin urmare, din punct de vedere lingvistic se poate considera că orice pictură - atât icoanele, cât și simplele portrete - sunt forme de "scriere". Preferința pentru termenul "scriere" cu privire la iconografie este astfel lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce în mod real o specificitate a icoanei în raport cu restul artei picturii.  
  
Deşi explicarea scopului şi naturii icoanelor este adevărată şi conformă cu [[Sfânta Tradiţie|Tradiţia]] Bisericii, insistenţa asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este oarecum problematică din punct de vedere lingvistic. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (''grafí''), iar arta picturii se numeşte ζωγραφική (''zografikí''), astfel că orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (''zografía''). Prin urmare, din punct de vedere lingvistic se poate considera că orice pictură - atât icoanele, cât şi simplele portrete - sunt forme de "scriere". Preferinţa pentru termenul "scriere" cu privire la iconografie este astfel lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce în mod real o specificitate a icoanei în raport cu restul artei picturii.
+
Limba greacă face o distincție între ζωγραφιά (''zoé+grafía'', pictura realistă a celor vii) și εικονογραφία (''iconografia'', cu particularitățile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de "zugrav", folosit pentru a desemna fie pictorii preocupați de arta laică, fie iconografii, iar "a zugrăvi" însemna în general "a picta", termen ce s-a extins ulterior la orice fel de pictură, inclusiv la pictura uniformă și fără valențe artistice a zidurilor caselor. Limba română modernă a asimilat și termenii de "iconograf" și "iconografie", astfel că permite păstrarea distincției din greacă, făcând din "iconografie" o categorie distinctă de pictură.
 
 
Limba greacă face o distincţie între ζωγραφιά (''zoé+grafía'', pictura realistă a celor vii) şi εικονογραφία (''iconografia'', cu particularităţile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de "zugrav", folosit pentru a desemna fie pictorii preocupaţi de arta laică, fie iconografii, iar "a zugrăvi" însemna în general "a picta", termen ce s-a extins ulterior la orice fel de pictură, inclusiv la pictura uniformă şi fără valenţe artistice a zidurilor caselor. Limba română modernă a asimilat şi termenii de "iconograf" şi "iconografie", astfel că permite păstrarea distincţiei din greacă, făcând din "iconografie" o categorie distinctă de pictură.
 
  
 
==Caracteristicile reprezentării iconice==
 
==Caracteristicile reprezentării iconice==
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
+
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăția lui Dumnezeu și împărtășitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă niște caracteristici picturale specifice acestei condiții:
* în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de "mustul cărnii" (Sf. [[Marcu Ascetul]], Sf. [[Diadoh al Foticeii]]);
+
* în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaște lipsite de "mustul cărnii" (Sf. [[Marcu Ascetul]], Sf. [[Diadoh al Foticeii]]);
* fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
+
* fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în același timp caldă, împărătească și prețioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt și la Împărăția lui Dumnezeu;
* reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
+
* reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite și ea un mesaj spiritual (ex.: munții înclinați ca niște valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
  
 
==Cultul icoanelor==
 
==Cultul icoanelor==
Atitudinea faţă de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici, teologi şi scriitori bisericeşti au avut atitudini pro şi contra timp de mai multe secole, prigoana din timpul [[iconoclasm]]ului (secolele VIII şi IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze şi să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul al VII-lea ecumenic]] de la Niceea, în 787, sau sinodul general din 843), învăţătura ortodoxă despre sfintele icoane şi cultul lor.
+
Atitudinea față de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici, teologi și scriitori bisericești au avut atitudini pro și contra timp de mai multe secole, prigoana din timpul [[iconoclasm]]ului (secolele VIII și IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze și să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul al VII-lea ecumenic]] de la Niceea, în 787, sau sinodul general din 843), învățătura ortodoxă despre sfintele icoane și cultul lor.
  
Tradiţia ortodoxă face o distincţie importantă şi necesară între diferitele feluri de închinare:  
+
Tradiția ortodoxă face o distincție importantă și necesară între diferitele feluri de închinare:  
* închinarea ca ''latrie, adorarea'' cuvenită numai lui Dumnezeu (şi lui Hristos ca "Unul din Sfânta Treime" întrupat, "Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat" - [[Crezul]])
+
* închinarea ca ''latrie, adorarea'' cuvenită numai lui Dumnezeu (și lui Hristos ca "Unul din Sfânta Treime" întrupat, "Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat" - [[Crezul]])
* închinarea ca ''venerare'' sau ''cinstire'', ce revine Maicii Domnului şi sfinţilor
+
* închinarea ca ''venerare'' sau ''cinstire'', ce revine Maicii Domnului și sfinților
  
Închinarea pe care creştinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe care este reprezentată persoana sau la frumuseţea picturii etc.) - altminteri aceasta ar fi [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]] -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică "originalului".
+
Închinarea pe care creștinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe care este reprezentată persoana sau la frumusețea picturii etc.) - altminteri aceasta ar fi [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]] -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică "originalului".
  
==A se vedea şi==
+
==A se vedea și==
 
* [[Iconoclasm]]
 
* [[Iconoclasm]]
 
* [[:Categorie:Iconografi]]
 
* [[:Categorie:Iconografi]]
  
 
==Surse==
 
==Surse==
* Preot Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicţionar de teologie ortodoxă'', Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1994, art. "Icoană", p. 201-204.
+
* Preot Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicționar de teologie ortodoxă'', București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1994, art. "Icoană", p. 201-204.
 
* Léon Clugnet, ''Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Eglise grecque'', Paris, 1895, p. 41-42.
 
* Léon Clugnet, ''Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Eglise grecque'', Paris, 1895, p. 41-42.
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
  
'''[[Sfinţii Părinţi]]''':
+
'''[[Sfinții Părinți]]''':
  
*Sf. [[Ioan Damaschin]], ''Cele trei tratate contra iconoclaştilor'', trad. de Pr. Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.
+
*Sf. [[Ioan Damaschin]], ''Cele trei tratate contra iconoclaștilor'', trad. de Pr. Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998.
*Sf. [[Teodor Studitul]], ''Despre Sfintele Icoane. Contra ereticilor iconomahi'', trad. de Protos. Teodosie Paraschiv, ed. Fotini, Galaţi, 2008.
+
*Sf. [[Teodor Studitul]], ''Despre Sfintele Icoane. Contra ereticilor iconomahi'', trad. de Protos. Teodosie Paraschiv, ed. Fotini, Galați, 2008.
  
 
'''Iconologie''':
 
'''Iconologie''':
  
*Arhim. [[Sofian Boghiu]], ''Chipul Mântuitorului în iconografie'', ed. Bizantină, Bucureşti, 2001.
+
*Arhim. [[Sofian Boghiu]], ''Chipul Mântuitorului în iconografie'', ed. Bizantină, București, 2001.
*Pr. [[Serghei Bulgakov]], ''Icoana şi cinstirea Sfintelor Icoane'', traducere de ieromonah Paulin Lecca, cu un studiu critic de Pr. [[Nikolai Ozolin]], Anastasia [Eikona], Bucureşti, 2000.
+
*Pr. [[Serghei Bulgakov]], ''Icoana și cinstirea Sfintelor Icoane'', traducere de ieromonah Paulin Lecca, cu un studiu critic de Pr. [[Nikolai Ozolin]], Anastasia [Eikona], București, 2000.
*[[Pavel Evdokimov|Paul Evdochimov]], ''Arta icoanei: o teologie a frumuseţii'', trad. de Grigore Moga şi Petru Moga, ed. Meridiane, Bucureşti, 1993.
+
*[[Pavel Evdokimov|Paul Evdochimov]], ''Arta icoanei: o teologie a frumuseții'', trad. de Grigore Moga și Petru Moga, ed. Meridiane, București, 1993.
*[[Pavel Florenski]], ''Iconostasul'', trad. de Boris Buzilă, Fundaţia Anastasia, Bucureşti, 1994.
+
*[[Pavel Florenski]], ''Iconostasul'', trad. de Boris Buzilă, Fundația Anastasia, București, 1994.
*Pr. Nikolai Ozolin, Chipul lui Dumnezeu - chipul omului. Studii de iconologie şi arhitectură bisericească'', traducere de Gabriela Ciubuc, Anastasia, Bucureşti, 1998.
+
*Pr. Nikolai Ozolin, Chipul lui Dumnezeu - chipul omului. Studii de iconologie și arhitectură bisericească'', traducere de Gabriela Ciubuc, Anastasia, București, 1998.
*Evgheni Trubeţkoi, ''3 eseuri despre icoană'', trad. de Boris Buzilă, Anastasia, Bucureşti, 1999.
+
*Evgheni Trubețkoi, ''3 eseuri despre icoană'', trad. de Boris Buzilă, Anastasia, București, 1999.
*[[Leonid Uspensky]], ''Teologia icoanei'', trad. de Teodor Baconski, Anastasia, Bucureşti, 1994
+
*[[Leonid Uspensky]], ''Teologia icoanei'', trad. de Teodor Baconski, Anastasia, București, 1994
  
 
'''Erminii''':
 
'''Erminii''':
  
*[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, Bucureşti, 2000.
+
*[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, București, 2000.
*Monahia Iuliania, ''Truda iconarului'', traducere de Evghenia Şavgă,  Sophia, Bucureşti, 2001.
+
*Monahia Iuliania, ''Truda iconarului'', traducere de Evghenia Şavgă,  Sophia, București, 2001.
  
  
[[Categorie:Viaţa Bisericii]]
+
[[Categorie:Viața Bisericii]]
[[Categorie:Iconografie]]
+
[[Categorie:Icoane| ]]
 +
[[Categorie:Iconografie| ]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Teologie]]
Linia 75: Linia 76:
 
[[en:Iconography]]
 
[[en:Iconography]]
 
[[fr:Iconographie]]
 
[[fr:Iconographie]]
 +
[[it:Icona]]

Versiunea de la data 20 noiembrie 2018 11:01

Sfânta împărăteasă Teodora, cea care a restabilit cultul icoanelor în anul 843
Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Icoana (gr. εικον = chip, reprezentare) este, în înțelegerea creștinismului ortodox, o imagine sacră, în două dimensiuni, care reprezintă pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului sau un sfânt.


Acest articol face parte din seria
Iconografie
Noțiuni de iconografie
Icoană | Iconografie | Iconostas
Iconodul | Iconoclasm
Diptic | Erminie | Icoane pe sticlă |
Rânduiala de sfințire a icoanei
Istorie și tradiție
Andrei Rubliov | Apostolul Luca | Dionisie din Furna
Ioan Damaschin | Irina Împărăteasa | Sava cel Nou
Sinodul VII Ecumenic | Teodor Studitul | Teodora a II-a
Teologia icoanei
Paul Evdokimov | Pavel Florenski
Nikolai Ozolin | Leonid Uspensky
Icoane cunoscute: istorie și simbolistică
Adormirea Maicii Domnului | Înălțarea Domnului
Pogorârea Duhului Sfânt | Scara Raiului
Icoanele Maicii Domnului | Prodromița
Bucuria celor necăjiți
Editați această casetă


Posibilitatea reprezentării

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuși, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci și om adevărat, care a luat trup concret (și deci un chip anume) "pentru noi și a noastră mântuire". Icoana este deci o consecință a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).

Reprezentarea picturală

Ca reprezentare picturală, icoana poate avea aspectul ei istoric, estetic, arheologic etc. specific, dar pentru creștini ea nu aparține propriu-zis artelor, ci cultului Bisericii: pe de-o parte, împreună cu sfintele moaște, cu cărțile sfinte și celelalte obiecte de cult, iar pe de altă parte, cu toată moștenirea teologică, de credință și învățătură ortodoxă - Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfintele Taine etc.

Icoana nu este deci un ornament, un tablou sau o simplă reprezentare figurativă, ci o comunicare vizuală a realității invizibile divine, manifestată în timp și spațiu. Icoana nu este portretul unei persoane care a fost, ci este portretul sau reprezentarea unei persoane în Împărăția lui Dumnezeu.

Icoanele: „pictură” sau „scriere”?

Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (iconografie) este „scrierea de imagini”. De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că se „scriu”, nu se „pictează”. Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu Sfânta Scriptură în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginației iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a Bibliei.

De asemenea, cei care pledează pentru traducerea termenului de iconografie ca „scriere” a icoanelor au mai insistat asupra faptului că de-a lungul secolelor (atât în Biserica primară, în timpul persecutării creștinilor de către autoritățile păgâne cât și mai recent, oriunde credincioșii ortodocși au fost supuși unor autorități necreștine), icoanele au fost și au rămas cărțile celor ce nu știu să citească, iar printr-o reprezentare adesea simplificată ele trimit la și confirmă credința de bază a Bisericii: Întruparea. Faptul că Dumnezeu a devenit om, faptul că a purtat El însuși și a sfințit natura umană și materia în general înseamnă că El poate fi reprezentat cu ajutorul materiei.

Deși explicarea scopului și naturii icoanelor este adevărată și conformă cu Tradiția Bisericii, insistența asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este oarecum problematică din punct de vedere lingvistic. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (grafí), iar arta picturii se numește ζωγραφική (zografikí), astfel că orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (zografía). Prin urmare, din punct de vedere lingvistic se poate considera că orice pictură - atât icoanele, cât și simplele portrete - sunt forme de "scriere". Preferința pentru termenul "scriere" cu privire la iconografie este astfel lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce în mod real o specificitate a icoanei în raport cu restul artei picturii.

Limba greacă face o distincție între ζωγραφιά (zoé+grafía, pictura realistă a celor vii) și εικονογραφία (iconografia, cu particularitățile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de "zugrav", folosit pentru a desemna fie pictorii preocupați de arta laică, fie iconografii, iar "a zugrăvi" însemna în general "a picta", termen ce s-a extins ulterior la orice fel de pictură, inclusiv la pictura uniformă și fără valențe artistice a zidurilor caselor. Limba română modernă a asimilat și termenii de "iconograf" și "iconografie", astfel că permite păstrarea distincției din greacă, făcând din "iconografie" o categorie distinctă de pictură.

Caracteristicile reprezentării iconice

Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăția lui Dumnezeu și împărtășitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă niște caracteristici picturale specifice acestei condiții:

  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaște lipsite de "mustul cărnii" (Sf. Marcu Ascetul, Sf. Diadoh al Foticeii);
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în același timp caldă, împărătească și prețioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt și la Împărăția lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite și ea un mesaj spiritual (ex.: munții înclinați ca niște valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")

Cultul icoanelor

Atitudinea față de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici, teologi și scriitori bisericești au avut atitudini pro și contra timp de mai multe secole, prigoana din timpul iconoclasmului (secolele VIII și IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze și să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, în 787, sau sinodul general din 843), învățătura ortodoxă despre sfintele icoane și cultul lor.

Tradiția ortodoxă face o distincție importantă și necesară între diferitele feluri de închinare:

  • închinarea ca latrie, adorarea cuvenită numai lui Dumnezeu (și lui Hristos ca "Unul din Sfânta Treime" întrupat, "Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat" - Crezul)
  • închinarea ca venerare sau cinstire, ce revine Maicii Domnului și sfinților

Închinarea pe care creștinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe care este reprezentată persoana sau la frumusețea picturii etc.) - altminteri aceasta ar fi idolatrie -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică "originalului".

A se vedea și

Surse

  • Preot Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1994, art. "Icoană", p. 201-204.
  • Léon Clugnet, Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Eglise grecque, Paris, 1895, p. 41-42.

Bibliografie

Sfinții Părinți:

  • Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998.
  • Sf. Teodor Studitul, Despre Sfintele Icoane. Contra ereticilor iconomahi, trad. de Protos. Teodosie Paraschiv, ed. Fotini, Galați, 2008.

Iconologie:

  • Arhim. Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, ed. Bizantină, București, 2001.
  • Pr. Serghei Bulgakov, Icoana și cinstirea Sfintelor Icoane, traducere de ieromonah Paulin Lecca, cu un studiu critic de Pr. Nikolai Ozolin, Anastasia [Eikona], București, 2000.
  • Paul Evdochimov, Arta icoanei: o teologie a frumuseții, trad. de Grigore Moga și Petru Moga, ed. Meridiane, București, 1993.
  • Pavel Florenski, Iconostasul, trad. de Boris Buzilă, Fundația Anastasia, București, 1994.
  • Pr. Nikolai Ozolin, Chipul lui Dumnezeu - chipul omului. Studii de iconologie și arhitectură bisericească, traducere de Gabriela Ciubuc, Anastasia, București, 1998.
  • Evgheni Trubețkoi, 3 eseuri despre icoană, trad. de Boris Buzilă, Anastasia, București, 1999.
  • Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconski, Anastasia, București, 1994

Erminii:

  • Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000.
  • Monahia Iuliania, Truda iconarului, traducere de Evghenia Şavgă, Sophia, București, 2001.