Iad

Iadul (din grecescul Ἅδης - Hades -, prin slavonescul jadŭ) este împărăţia morţii în opoziţie cu împărăţia vieţii (raiul), este împărăţia întunericului în opoziţie cu împărăţia luminii (raiul).

Iadul este în primul rând o stare a sufletului, o stare de spirit a celui ce refuză sau întoarce spatele lui Dumnezeu - Viaţa, Lumina, Iubirea etc. -, şi alege astfel moartea, întunericul, ura etc.

Astfel, iadul a fost imaginat ca:

• un loc al întunericului, împrumutându-i-se imaginea antică a Hadesului, un loc subpământean în care călătoresc sau merg morţii în unele religii păgâne precreştine;
• un loc al morţii, ca încetare a vieţii, ca adormire (până la ceasul judecăţii), cum era conceput şeolul în Vechiul Testament;
• un loc de chin, după cum se chinuiesc pătimaşii atunci când nu-şi pot astâmpăra dorinţele pătimaşe; a fost comparat cu Gheena - o imensă groapă cu gunoi care ardea neîncetat în localitatea Hinnom, lângă Ierusalim - în Vechiul şi Noul Testament : "Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge." (Marcu 9, 43-44)

• un loc de foc, după acel foc al iubirii care îl arde pe cel ce nu poate să-l primească.

Coborârea lui Hristos la Iad

După învăţătura creştină, Iisus Hristos, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, s-a pogorât la Iad prin moarte şi a înviat pe cei "ţinuţi în legăturile iadului", şi "a zdrobit porţile iadului".

Acestea sunt spuse în puţine cuvinte în troparul Învierii - "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă doruindu-le." -, şi dezvoltate în multe ale compoziţii imnografice ale Bisericii legate de Învierea Domnului:

„De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor Mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi sculare.”

(Condacul Învierii)

„Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; si a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt.”

(Penticostarul, Utrenia Paştilor, cântarea a 6-a, irmosul)

De asemenea, imnografia slujbei numită Prohodul Domnului, care se cântă în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, conţine gânduri de acest fel.