Hilda din Whitby

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Hilda din Whitby

Cuvioasa Hilda din Whitby (614-680) a fost stareță a Abației Whitby în nordul Angliei în secolul al VII-lea. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 17 noiembrie.

Viața

Practic tot ce se știe despre Sf. Hilda provine din scrierile venerabilului Beda. Ea era fiica lui Hereric, nepotul regelui Edwin al Northumbriei, rege care se pare că ar fi devenit creștin datorită propovăduirii Sfântului Paulin (unul din misionarii veniți de la Roma) în jurul anului 627, pe când Hilda avea treisprezece ani.

Mișcată de exemplul surorii ei Hereswith, care, după ce s-a căsătorit cu Ethelhere din East Anglia (în prezent East of England, una din cele nouă regiuni ale Angliei) a devenit călugăriță la Chelles, în Galia, Hilda a călătorit și ea în East Anglia, intenționând să-și urmeze sora în străinătate. Dar Sf. Aidan de Lindisfarne a chemat-o înapoi în Northumbria. După ce s-a călugărit, a trăit în monahism mai întâi la o mănăstire situată pe malul de nord al râului Wear, apoi la Hartlepool. Ulterior, Hilda s-a angajat să pună în ordine mănăstirea de la Streaneshalch, un loc căruia vikingii danezi i-au numele de Whitby, un secol sau două mai târziu.

Abația Whitby

Sub îndrumarea Sfintei Hilda, Mănăstirea de la Whitby a devenit faimoasă. Sfintele Scripturi au fost studiate în mod special acolo și nu mai puțin de cinci dintre monahi au devenit episcopi, dintre aceștia Sf. John, Episcop de Hexham, și Sf. Wilfrid, Episcop de York, făcând un serviciu nespus bisericii anglo-saxone la această perioadă critică a luptei cu păgânismul. Aici, în 664, a avut loc importantul sinod la care regele Oswiu, convins de argumentele Sfântului Wilfrid, a hotărât, printre alte aspecte, o modalitate de calculare a datei pentru sărbătorirea Paștilor în Northumbria. Faima înțelepciunii Sfintei Hilda era atât de mare, încât veneau să o consulte călugări și chiar personaje regale, din împrejurimi dar și de la mari distanțe.

Cu șapte ani înainte de a muri, Sf. Hilda a fost lovită de o febră cumplită, care nu a părăsit-o până când și-a dat ultima suflare, dar, în ciuda acestei fapt, ea nu și-a neglijat niciuna dintre îndatoririle ei față de Dumnezeu sau față de copiii ei spirituali. Ea a murit liniștită după ce a primit sfânta împărtășanie, iar sunetul clopotului mănăstirii s-a auzit în mod miraculos la Hackness, la treisprezece mile depărtare, unde o călugăriță evlavioasă, pe nume Begu, a văzut sufletul Sfintei Hilda purtat la cer de îngeri.

De Sfânta Hilda este strâns legată și povestea lui Caedmon, bardul sacru. Când a fost adus în fața Sfintei Hilda, ea l-a admis să depună jurământul monahal în mănăstirea pe care ea o conducea, unde Caedmon a murit mai târziu, după ce devenise vestit pentru imnele sale.

Proslăvirea Sfintei Hilda încă dintr-o perioadă timpurie este atestată de includerea numelui ei în calendarul Sfântului Willibrord, scris la începutul secolului al VIII-lea. S-a pretins la o dată ulterioară că rămășițele Sfintei Hilda au fost traduse la Glastonbury de către regele Edmund, dar aceasta este doar o parte din „marele mit de la Glastonbury”. O altă poveste spune că Sfântul Edmund i-a adus moaștele la Gloucester. Există mai multe biserici englezești vechi dedicate Sfintei Hilda pe coasta de nord-est a Angliei, iar South Shields este probabil derivat de la numele acestei sfinte.

Sfânta Hilda a fost, împreună cu Sfânta Ebba din Coldingham (prăznuită la 25 august), una dintre figurile marcante ale creștinismului celtic timpuriu și reprezintă unul dintre puținele exemple ale unei amma care a primit de la Dumnezeu darul de a conduce atât comunități religioase cât și grupuri de călugări, de a îndruma credincioșii și de a da sfaturi înțelepte episcopilor care o ascultau, pentru că în Hristos Iisus nu mai există nici bărbat, nici femeie, ci un singur om nou (Galateni 3, 28).

Surse

Legături externe