Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Heruvim

Versiunea din 5 iulie 2016 09:38, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Acest articol face parte din seria
Îngeri
Îngeri și demoni
Înger | Diavol
Îngerul Domnului | Îngerul păzitor
Mihail | Gavriil | Rafail | Uriel
Lucifer
Cele nouă cete îngerești
Prima ierarhie: Serafimi | Heruvimi | Tronuri
A doua ierarhie: Puteri | Stăpâniri | Principate
A treia ierarhie: Virtuți | Arhangheli | Îngeri
Editați această casetă

Heruvimii cei cu ochi mulți sunt a doua ceată din ierarhia îngerească, după serafimi, stând înaintea Dumnezeului atotștiutor în lumina inefabilă. Ei strălucesc întotdeauna de lumina cunoașterii lui Dumnezeu, a Înțelepciunii Sale și a cunoașterii tainelor lui Dumnezeu. Numele de 'heruvim' înseamnă 'înțelegere deplină' sau 'împărtășirea înțelepciunii' în ebraică, ei sunt luminați și astfel, prin heruvimi, înțelepciunea este transmisă și altora și luminarea ochilor spirituali este dată pentru vederea lui Dumnezeu și pentru a primi înțelepciunea Lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu "șade între heruvimi" (II Regi 6,2).

Heruvim "cu ochi mulți" (mozaic din Capela Palatină, Palermo, Sicilia)

Reprezentând tainele cerești, în Vechiul Testament, figurile heruvimilor împodobeau sanctuarul. Doi heruvimi din aur erau așezați pe scaunul milei - chivotul Legii - și Domnul vorbea poporului său dintre ei (Ieșirea 25, 17-22). Figuri de heruvimi erau țesute pe perdelele tabernacolului.

În timpul Liturghiei credincioșilor, se cântă cântarea heruvimilor, credincioșii închipuindu-i atunci pe heruvimii între care stă Domnul.

Etimologie

Grecescul kheroubin vine din ebraicul kerubim, plural al unui rădăcini de origine acadiană, karabu, „a binecuvânta”, și care la participiu este karibu, numele unei divinități mesopotamiene de rangul al doilea, ființe cerești misterioase, reprezentate sub forma unor lei cu aripi și cu fețe umane.

Surse

  • Sfinții Îngeri
  • Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 163