Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Heraclie

Versiunea din 18 octombrie 2009 06:26, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Viaţa)
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Heraclie (latină: Flavius Heraclius Augustus; greacă: Ἡράκλειος Hērakleios) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 5 octombrie 610 şi 11 februarie 641, cunoscut în istorie şi ca Heraclius I. Heraclie a reorganizat conducerea imperiului, după decăderea suferită sub predecesorii săi la tron şi a reuşit să redobândească de la perşi teritoriile pierdute anterior. A fost întemeietorul dinastiei Heracliene.

A încercat să încurajeze reunificarea dintre creştinii ortodocşi şi monofiziţi, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelitism sau monotelism. Deasemenea, a schimbat limba oficială a imperiului din latină în greacă.

Viaţa

Heraclie s-a născut în jurul anului 575, fiind fiul lui Heraclius cel Bătrân, exarhul Africii, un distins general din timpul împăratului Mauricius. Locul naşterii lui Heraclie nu este cunoscut.

În anul 602, Heraclius cel Bătrân, după ce împăratul Mauricius a fost detronat de către armată, şi-a declarat supunerea către noul împărat, Focas. După şase ani, în 608, Heraclius cel Bătrân a renunţat la această supunere şi, împreună cu fiul său Heraclie, a început o campanie militară pentru a obţine conducerea imperiului. În anul 609, tânărul Heraclie a condus o expediţie navală la Constantinopol, cucerind cetatea cu sprijinul gărzii imperiale a lui Focas şi a unora dintre aristocraţi. După ce Focas a fost prins, a fost executat personal de către Heraclie.

Pe 5 octombrie 610, Heraclie a fost încoronat, odată cu soţia sa Fabia, care şi-a luat numele de Eudoxia. După moartea Eudoxiei (în 612), Heraclie s-a căsătorit cu nepoata sa Martina (în 613). Considerată a fi incestuasă, această căsătorie a fost foarte nepopulară.

Revolta condusă de Focas împotriva lui Mauricius dusese la slăbirea graniţelor imperiului, atât în Balcani, cât şi în răsărit, la frontiera cu perşii. Ca rezultat, perşii conduşi de Chosroes al II-lea au înaintat în Siria. Ei au cucerit Damascul în 613, Ierusalimul în 614, şi au avansat în Anatolia până la Chalcedon. Heraclie plănuise să mute capitala imperiului la Cartagina (în Africa), dar patriarhul Serghie I de Constantinopol l-a făcut să se răzgândească. Heraclie a început o vastă acţiune de reorganizare a armatei imperiale.

În 626, avarii şi slavii au asediat Constatinopolul, profitând şi de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorităţii armelor bizantinilor şi a curajului cu care şi-au apărat cetatea, avarii şi slavii au fost nevoiţi să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească.

Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armată reorganizată, la sfârşitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obţinând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Şahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritorile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.

Populaţia din teritoriile recucerite de la perşi credea în erezia monofizită. Pentru a-şi întări guvernarea în noile provincii, Heraclie a încercat să realizeze reunificarea dintre creştinii ortodocşi şi monofiziţi, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelism. Acest compromis a fost formulat în termeni teologici de către patriarhul Serghie I de Constantinopol.


The compromise was formulated by Patriarch Sergius. Initially, Sergius proposed that Christ did all things through action of a single divine-human energy, in a single mode of activity (energeia), but Sophronius, later patriarch of Jerusalem, objected. Sergius then adopting a term "one will" (mia thelesis) used by Pope Honorius in an earlier letter to him. This formula was used in the Ecthesis drawn up by Sergius and promulgated by Heraclius in 638. Initially accepted by the bishops in Constantinople, it fell into disfavor with the rejection of formula by the successors of Honorius. This compromise remained an issue through Heraclius' successions and was finally settled by the Sixth Ecumenical Council in 680. The decision of the Council was the anathematizing of the leaders of the Monothelite formula, including the dead Pope Honorius, and reaffirming the Chalcedonian definition.


În anul 629, Heraclie s-a autoîntitulat Basileus (basileu), titlu care a înlocuit pe cel vechi de Augustus. Acest titlu, de basileu, a fost purtat de toţi împăraţii, până la căderea Bizanţului. În timpul lui Heraclie s-a terminat procesul de elenizare a imperiului, prin adoptarea limbii greceşti ca limbă oficială (limba latină mai fiind însă folosită o vreme în ceremonialuri, ca o tradiţie). Mulţi istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclius ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanţului şi obişnuiesc să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", după această dată.


To improve the defensive organization in Anatolia, Heraclius introduced the concept of themata, a hereditary military service based on land grants to divisions of soldiers who were governed under military administration with each theme commanded by a military governor (strategos).

In the 630s, the Arab tribes, unified under Muhammad, became a formidable force that attacked Syria and Palestine. Heraclius had to depend upon his generals for the defense against these attacks as he had become ill after his triumph over the Persians and could not personally lead his army. In this his generals failed him. Palestine and Syria were attacked in 634. In 636, the larger Roman force was crushed in the Battle of Yarmuk, and by 639 Syria and Palestine were lost. At the time of his death, most of Egypt was under the control of the Muslim Arabs.

Heraclius died in Constantinople on February 11, 641. He was succeeded by his sons Constantine III and Heraklonas.

Familia

Between his two wives, Heraclius sired at least twelve children. Of these, two from his second marriage to Martina are known to be handicapped, seen at the time as punishment for his illegal marriage. He had at least one illegitimate son, Atalarichos. Atalarichos participated in a plot with his cousin the magister Theodorus and an Armenian noble Davis Saharuni against Heraclius. After the plot failed in 637 Atalarichos was mutilated and exiled. When Heraclius learned in his last years of life of the struggle between his son Heraclius Constantine and his wife Martina in which she was trying to position her son Heraklonas in line to the throne, Heraclius wrote his will making both Heraclius Constantine and Heraklonas his joint successors with Martina as Empress.

Heraclie şi Fabia Eudoxia au avut doi copii:

Epiphania Augusta.
Heraclius Constantine (viitorul împărat Constantin III).

Copiii avuţi cu a doua soţie, Martina:

Fabius, paralizat.
Theodosios, surdo-mut, căsătorit cu Nike, fiica generalului persan Shahrbaraz.
Constantin.
Constantin Heraclius (Heraklonas), viitorul împărat.
David (Tiberius), proclamat Caesar în 638.
Martinos, sau Marinos.
Augustina.
Anastasia.
Fevronia.



Casetă de succesiune:
Heraclie
Precedat de:
Focas
Împărat Roman (Bizantin)
610-641
Urmat de:
Constantin al III-lea şi Heraklonas



Legături externe