Heraclie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Viaţa)
m (Viața: leg. int.)
(Nu s-au afișat 35 de versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
[[Imagine:Solidus-Heraclius-sb0764.jpg|thumb|320px|'''Heraclius I''' cu fiii săi Constantin III și Heraklonas]]
 +
'''Heraclie''' (latină: ''Flavius Heraclius Augustus''; greacă: Ἡράκλειος ''Hērakleios'') a fost împărat al [[Imperiul Bizantin|Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) între [[5 octombrie]] 610 și [[11 februarie]] 641, cunoscut în istorie și ca '''Heraclius I'''. Heraclie a reorganizat conducerea imperiului, după decăderea suferită sub predecesorii săi la tron și a reușit să redobândească de la perși teritoriile pierdute anterior. A fost întemeietorul dinastiei Heracliene.
  
'''Heraclie''' (latină: ''Flavius Heraclius Augustus''; greacă: Ἡράκλειος ''Hērakleios'') a fost împărat al [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) între [[5 octombrie]] 610 şi [[11 februarie]] 641, cunoscut în istorie şi ca '''Heraclius I'''. Heraclie a reorganizat conducerea imperiului, după decăderea suferită sub predecesorii săi la tron şi a reuşit să redobândească de la perşi teritoriile pierdute anterior. A fost întemeietorul dinastiei Heracliene.
+
A încercat să încurajeze reunificarea dintre creștinii ortodocși și [[Monofizitism|monofiziți]], prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelitism sau [[monotelism]]. De asemenea, a schimbat limba oficială a imperiului din latină în greacă. Numeroși istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclie ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată.
  
A încercat să încurajeze reunificarea dintre creştinii ortodocşi şi monofiziţi, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelitism sau [[monotelism]]. Deasemenea, a schimbat limba oficială a imperiului din latină în greacă. Numeroşi istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclie ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanţului şi obişnuiesc să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", după această dată.
+
==Viața==
 +
Heraclie s-a născut în jurul anului 575, fiind fiul lui Heraclius cel Bătrân, exarhul Africii, un distins general din timpul împăratului Mauricius. Locul nașterii lui Heraclie nu este cunoscut.
  
==Viaţa==
+
În anul 602, Heraclius cel Bătrân, după ce împăratul Mauricius a fost detronat de către armată, și-a declarat supunerea către noul împărat, Focas. După șase ani, în 608, Heraclius cel Bătrân a renunțat la această supunere și, împreună cu fiul său Heraclie, a început o campanie militară pentru a obține conducerea imperiului. În anul 609, tânărul Heraclie a condus o expediție navală la Constantinopol, cucerind cetatea cu sprijinul gărzii imperiale a lui Focas și a unora dintre aristocrați. După ce Focas a fost prins, a fost executat personal de către Heraclie.
Heraclie s-a născut în jurul anului 575, fiind fiul lui Heraclius cel Bătrân, exarhul Africii, un distins general din timpul împăratului [[Mauricius]]. Locul naşterii lui Heraclie nu este cunoscut.
 
  
În anul 602, Heraclius cel Bătrân, după ce împăratul Mauricius a fost detronat de către armată, şi-a declarat supunerea către noul împărat, [[Focas]]. După şase ani, în 608, Heraclius cel Bătrân a renunţat la această supunere şi, împreună cu fiul său Heraclie, a început o campanie militară pentru a obţine conducerea imperiului. În anul 609, tânărul Heraclie a condus o expediţie navală la Constantinopol, cucerind cetatea cu sprijinul gărzii imperiale a lui Focas şi a unora dintre aristocraţi. După ce Focas a fost prins, a fost executat personal de către Heraclie.
+
Pe 5 octombrie 610, Heraclie a fost încoronat, odată cu soția sa Fabia, care și-a luat numele de Eudoxia. După moartea Eudoxiei (în 612), Heraclie s-a căsătorit cu nepoata sa Martina (în 613). Considerată a fi incestuoasă, această căsătorie a fost foarte nepopulară, fiind criticată de către mireni și dezaprobată de către cler.
  
Pe 5 octombrie 610, Heraclie a fost încoronat, odată cu soţia sa Fabia, care şi-a luat numele de Eudoxia. După moartea Eudoxiei (în 612), Heraclie s-a căsătorit cu nepoata sa Martina (în 613). Considerată a fi incestuasă, această căsătorie a fost foarte nepopulară.
+
Revolta condusă de Focas împotriva lui Mauricius dusese la slăbirea granițelor imperiului, atât în Balcani, cât și în răsărit, la frontiera cu perșii. Ca rezultat, perșii conduși de regele (Șahul) Chosroes al II-lea au înaintat în Siria. Ei au cucerit Damascul în 613, [[Ierusalim]]ul în 614, și au avansat în Anatolia până la Chalcedon.
 +
Heraclie plănuise să mute capitala imperiului la Cartagina (în Africa), dar patriarhul [[Serghie I al Constantinopolului]] l-a făcut să se răzgândească. Heraclie a început o vastă acțiune de reorganizare a armatei imperiale.  
  
Revolta condusă de Focas împotriva lui Mauricius dusese la slăbirea graniţelor imperiului, atât în Balcani, cât şi în răsărit, la frontiera cu perşii. Ca rezultat, perşii conduşi de Chosroes al II-lea au înaintat în Siria. Ei au cucerit [[Damasc]]ul în 613, [[Ierusalim]]ul în 614, şi au avansat în Anatolia până la [[Chalcedon]].
+
În 626, avarii și slavii au asediat [[Constantinopol]]ul, profitând și de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorității armelor bizantinilor și a curajului cu care și-au apărat cetatea, avarii și slavii au fost nevoiți să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească.
Heraclie plănuise să mute capitala imperiului la Cartagina (în Africa), dar patriarhul [[Serghie I de Constantinopol]] l-a făcut să se răzgândească. Heraclie a început o vastă acţiune de reorganizare a armatei imperiale.  
 
  
În 626, avarii şi slavii au asediat Constatinopolul, profitând şi de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorităţii armelor bizantinilor şi a curajului cu care şi-au apărat cetatea, avarii şi slavii au fost nevoiţi să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească.
+
Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armată reorganizată, la sfârșitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obținând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Șahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritoriile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.
  
Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armată reorganizată, la sfârşitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obţinând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Şahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritorile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.
+
Una dintre urmările acestei importante victorii a lui Heraclie este redobândirea de către creștini a relicvei [[Crucea cea Adevărată|Sfintei Cruci]]. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Chosroes al II-lea, cucerind [[Ierusalim]]ul, luase ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea în urma războiului cu perșii și a depus-o în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Biserica Sfântului Mormânt]] din [[Ierusalim]], după ce Sfântul patriarh [[Zaharia al Ierusalimului|Zaharia]] al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Toată creștinătatea (atât ortodocșii, cât și catolicii) sărbătorește de atunci, pe 14 septembrie, [[Înălțarea Sfintei Cruci]].
 +
Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la [[Constantinopol]] (și înapoi) într-o procesiune solemnă, care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.
  
Una dintre urmările aceastei importante victorii a lui Heraclie este redobândirea de către creştini a relicvei Sfintei Cruci. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Chosroes al II-lea, cucerind [[Ierusalim]]ul, luase ca pradă de război şi racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea în urma războiului cu perşii şi a depus-o în [[Biserica Sfântului Mormânt]] din [[Ierusalim]], după ce patriarhul [[Zaharia]] al Ierusalimului a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Toată creştinătatea (atât ortodocşii, cât şi catolicii) sărbătoreşte de atunci, pe 14 septembrie, [[Înălţarea Sfintei Cruci]].
+
Populația din teritoriile recucerite de la perși credea în erezia [[monofizitism|monofizită]]. Pentru a-și întări guvernarea în noile provincii, Heraclie a încercat să realizeze reunificarea dintre creștinii ortodocși și monofiziți, prin promovarea unei dogme de compromis, numită [[monotelism]]. Acest compromis a fost formulat în termeni teologici de către patriarhul [[Serghie I al Constantinopolului]].
Câţiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la [[Ierusalim]] la [[Constantinopol]] (şi înapoi) într-o procesiune solemnă, care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.  
 
  
Populaţia din teritoriile recucerite de la perşi credea în erezia [[monofizitism|monofizită]]. Pentru a-şi întări guvernarea în noile provincii, Heraclie a încercat să realizeze reunificarea dintre creştinii ortodocşi şi monofiziţi, prin promovarea unei dogme de compromis, numită [[monotelism]]. Acest compromis a fost formulat în termeni teologici de către patriarhul [[Serghie I de Constantinopol]].  
+
Inițial, [[Serghie I al Constantinopolului|Serghie]] a afirmat că Hristos a făcut toate faptele sale printr-o acțiune a unei singure entități divin-umane, într-un singur mod de activitate (''energeia''), dar [[Sofronie I al Ierusalimului|Sofronie]] (mai târziu patriarh al Ierusalimului) a obiectat. Atunci, Serghie a adoptat termenul „o singură voință”, sau „voință unică” (''Mia thelesis''), utilizat de către Papa Honoriu într-o scrisoare pe care i-o adresase. Această formulă a fost folosit în ''Ecthesis'' întocmită de Serghie și promulgată de Împăratul Heraclie în anul 638. Inițial acceptată de către episcopi, această formulă a căzut în dizgrație, fiind respinsă ulterior. Acest compromis ([[monotelism]]ul) a rămas o problemă pentru succesorii lui Heraclie, iar în final a fost respins de către al șaselea [[Sinoade Ecumenice|Sinod Ecumenic]] (al treilea Sinod de la Constantinopol) în anul 680. Sfinții Părinți adunați în acest Sinod (pomeniți în Biserică pe [[23 ianuarie]]) au respins monotelismul, declarând că în persoana lui Hristos, după întrupare, coexistau ''două voințe'', cea dumnezeiască și cea omenească.
  
 +
În anul 629, Heraclie s-a autoîntitulat ''Basileus'' (basileu), titlu care a înlocuit pe cel vechi de ''Augustus''. Acest titlu, de basileu, a fost purtat de toți împărații, până la căderea Bizanțului. În timpul lui Heraclie s-a terminat procesul de elenizare a imperiului, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială (limba latină mai fiind însă folosită o vreme în ceremonialuri, ca o tradiție). Mulți istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclie ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată.
  
The compromise was formulated by Patriarch Sergius. Initially, Sergius proposed that Christ did all things through action of a single divine-human energy, in a single mode of activity (''energeia''), but Sophronius, later patriarch of Jerusalem, objected. Sergius then adopting a term "one will" (''mia thelesis'') used by [[Pope]] [[Honorius of Rome|Honorius]] in an earlier letter to him. This formula was used in the ''[[Ecthesis]]'' drawn up by Sergius and promulgated by Heraclius in 638. Initially accepted by the [[bishop]]s in Constantinople, it fell into disfavor with the rejection of formula by the successors of Honorius. This compromise remained an issue through Heraclius' successions and was finally settled by the [[Sixth Ecumenical Council]] in 680. The decision of the Council was the [[anathema]]tizing of the leaders of the Monothelite formula, including the dead Pope Honorius, and reaffirming the [[Council of Chalcedon|Chalcedonian]] definition.
+
Pentru a îmbunătăți organizarea apărării în Anatolia, Heraclie a introdus conceptul de ''theme'' (''themata''), un serviciu militar bazat pe subvenții ereditare de terenuri pentru diviziile de soldați. Acestea erau guvernate sub administrație militară în fiecare themă, comandată de un guvernator militar (''strategos'').
  
 +
Nori negri se adunau însă la granițele sudice ale imperiului. Mahomed tocmai unificase triburile nomade din Arabia creând o nouă religie, mahomedanismul (Islamul).
 +
După anul 630, arabii, care deveniseră o forță formidabilă, au atacat Siria și [[Palestina]]. Heraclie depindea acum de generalii săi pentru apărarea împotriva acestor atacuri, deoarece el se îmbolnăvise după triumful asupra perșilor și nu a putut  conduce personal armata. Dar generalii săi au fost învinși în bătălia de la Yarmuk (anul 636) și până la sfârșitul anului 639 Siria și Palestina erau pierdute. Mai mult, arabii au cucerit și cea mai mare parte a [[Egipt]]ului.
  
În anul 629, Heraclie s-a autoîntitulat ''Basileus'' (basileu), titlu care a înlocuit pe cel vechi de ''Augustus''. Acest titlu, de basileu, a fost purtat de toţi împăraţii, până la căderea Bizanţului. În timpul lui Heraclie s-a terminat procesul de elenizare a imperiului, prin adoptarea limbii greceşti ca limbă oficială (limba latină mai fiind însă folosită o vreme în ceremonialuri, ca o tradiţie). Mulţi istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclius ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanţului şi obişnuiesc să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", după această dată.
+
Heraclie a murit la [[Constantinopol]] pe 11 februarie 641, fiind urmat pe tron de către fiii săi Constantin al III-lea și Heraklonas. El a fost întemeietorul dinastiei Heracliene.
 
 
 
 
To improve the defensive organization in Anatolia, Heraclius introduced the concept of ''themata'', a hereditary military service based on land grants to divisions of soldiers who were governed under military administration with each theme commanded by a military governor (''strategos'').
 
 
 
In the 630s, the Arab tribes, unified under Muhammad, became a formidable force that attacked Syria and Palestine. Heraclius had to depend upon his generals for the defense against these attacks as he had become ill after his triumph over the Persians and could not personally lead his army. In this his generals failed him. Palestine and Syria were attacked in 634. In 636, the larger Roman force was crushed in the Battle of Yarmuk, and by 639 Syria and Palestine were lost. At the time of his death, most of Egypt was under the control of the Muslim Arabs.
 
 
 
Heraclius died in Constantinople on [[February 11]], 641. He was succeeded by his sons Constantine III and Heraklonas.
 
  
 
==Familia==
 
==Familia==
Between his two wives, Heraclius sired at least twelve children. Of these, two from his second marriage to Martina are known to be handicapped, seen at the time as punishment for his illegal marriage. He had at least one illegitimate son, Atalarichos. Atalarichos participated in a plot with his cousin the magister Theodorus and an Armenian noble Davis Saharuni against Heraclius. After the plot failed in 637 Atalarichos was mutilated and exiled. When Heraclius learned in his last years of life of the struggle between his son Heraclius Constantine and his wife Martina in which she was trying to position her son Heraklonas in line to the throne, Heraclius wrote his will making both Heraclius Constantine and Heraklonas his joint successors with Martina as Empress.
 
 
Heraclie şi Fabia Eudoxia au avut doi copii:
 
 
:Epiphania Augusta.
 
:Heraclius Constantine (viitorul împărat Constantin III).
 
  
Copiii avuţi cu a doua soţie, Martina:
+
Heraclie și Fabia Eudoxia au avut doi copii:
  
:Fabius, paralizat.
+
:*Epiphania Augusta.
:Theodosios, surdo-mut, căsătorit cu Nike, fiica generalului persan Shahrbaraz.
+
:*Heraclius Constantin (viitorul împărat Constantin III).
:Constantin.
 
:Constantin Heraclius (Heraklonas), viitorul împărat.
 
:David (Tiberius), proclamat Caesar în 638.
 
:Martinos, sau Marinos.
 
:Augustina.
 
:Anastasia.
 
:Fevronia.
 
  
 +
Copiii avuți cu a doua soție, Martina:
  
 +
:*Fabius, paralizat.
 +
:*Theodosios, surdo-mut, căsătorit cu Nike, fiica generalului persan Shahrbaraz.
 +
:*Constantin.
 +
:*Constantin Heraclius (Heraklonas), viitorul împărat.
 +
:*David (Tiberius), proclamat Caesar în 638.
 +
:*Martinos, sau Marinos.
 +
:*Augustina.
 +
:*Anastasia.
 +
:*Fevronia.
  
  
 
{{start box}}
 
{{start box}}
 
{{succesiune|
 
{{succesiune|
înainte= Focas|
+
înainte= Focas „Tiranul”|
titlu=[[List of Byzantine Emperors|Împărat Roman (Bizantin)]]|
+
titlu=[[Listă a Împăraților Romani de Răsărit|Împărat Roman (Bizantin)]]|
 
ani=610-641|
 
ani=610-641|
după=Constantin al III-lea şi Heraklonas}}
+
după=Constantin al III-lea și Heraklonas}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
  
==Legături externe==
+
== Surse ==
 +
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Heraclius_I ro.Wikipedia: Heraclius I]
 
*[[w:Heraclius]]
 
*[[w:Heraclius]]
*[http://www.roman-emperors.org/heraclis.htm Heraclius]
+
*[http://www.roman-emperors.org/heraclis.htm De Imperatoribus Romanis: Heraclius]
  
 +
[[Categorie:Împărați romani]]
  
[[Categorie:Împăraţi şi regi]]
+
[[en:Heraclius]]
[[Categorie:Împăraţi romani]]
 

Versiunea de la data 4 martie 2018 05:34

Heraclius I cu fiii săi Constantin III și Heraklonas

Heraclie (latină: Flavius Heraclius Augustus; greacă: Ἡράκλειος Hērakleios) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 5 octombrie 610 și 11 februarie 641, cunoscut în istorie și ca Heraclius I. Heraclie a reorganizat conducerea imperiului, după decăderea suferită sub predecesorii săi la tron și a reușit să redobândească de la perși teritoriile pierdute anterior. A fost întemeietorul dinastiei Heracliene.

A încercat să încurajeze reunificarea dintre creștinii ortodocși și monofiziți, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelitism sau monotelism. De asemenea, a schimbat limba oficială a imperiului din latină în greacă. Numeroși istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclie ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată.

Viața

Heraclie s-a născut în jurul anului 575, fiind fiul lui Heraclius cel Bătrân, exarhul Africii, un distins general din timpul împăratului Mauricius. Locul nașterii lui Heraclie nu este cunoscut.

În anul 602, Heraclius cel Bătrân, după ce împăratul Mauricius a fost detronat de către armată, și-a declarat supunerea către noul împărat, Focas. După șase ani, în 608, Heraclius cel Bătrân a renunțat la această supunere și, împreună cu fiul său Heraclie, a început o campanie militară pentru a obține conducerea imperiului. În anul 609, tânărul Heraclie a condus o expediție navală la Constantinopol, cucerind cetatea cu sprijinul gărzii imperiale a lui Focas și a unora dintre aristocrați. După ce Focas a fost prins, a fost executat personal de către Heraclie.

Pe 5 octombrie 610, Heraclie a fost încoronat, odată cu soția sa Fabia, care și-a luat numele de Eudoxia. După moartea Eudoxiei (în 612), Heraclie s-a căsătorit cu nepoata sa Martina (în 613). Considerată a fi incestuoasă, această căsătorie a fost foarte nepopulară, fiind criticată de către mireni și dezaprobată de către cler.

Revolta condusă de Focas împotriva lui Mauricius dusese la slăbirea granițelor imperiului, atât în Balcani, cât și în răsărit, la frontiera cu perșii. Ca rezultat, perșii conduși de regele (Șahul) Chosroes al II-lea au înaintat în Siria. Ei au cucerit Damascul în 613, Ierusalimul în 614, și au avansat în Anatolia până la Chalcedon. Heraclie plănuise să mute capitala imperiului la Cartagina (în Africa), dar patriarhul Serghie I al Constantinopolului l-a făcut să se răzgândească. Heraclie a început o vastă acțiune de reorganizare a armatei imperiale.

În 626, avarii și slavii au asediat Constantinopolul, profitând și de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorității armelor bizantinilor și a curajului cu care și-au apărat cetatea, avarii și slavii au fost nevoiți să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească.

Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armată reorganizată, la sfârșitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obținând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Șahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritoriile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.

Una dintre urmările acestei importante victorii a lui Heraclie este redobândirea de către creștini a relicvei Sfintei Cruci. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Chosroes al II-lea, cucerind Ierusalimul, luase ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea în urma războiului cu perșii și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Sfântul patriarh Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Toată creștinătatea (atât ortodocșii, cât și catolicii) sărbătorește de atunci, pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă, care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Populația din teritoriile recucerite de la perși credea în erezia monofizită. Pentru a-și întări guvernarea în noile provincii, Heraclie a încercat să realizeze reunificarea dintre creștinii ortodocși și monofiziți, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelism. Acest compromis a fost formulat în termeni teologici de către patriarhul Serghie I al Constantinopolului.

Inițial, Serghie a afirmat că Hristos a făcut toate faptele sale printr-o acțiune a unei singure entități divin-umane, într-un singur mod de activitate (energeia), dar Sofronie (mai târziu patriarh al Ierusalimului) a obiectat. Atunci, Serghie a adoptat termenul „o singură voință”, sau „voință unică” (Mia thelesis), utilizat de către Papa Honoriu într-o scrisoare pe care i-o adresase. Această formulă a fost folosit în Ecthesis întocmită de Serghie și promulgată de Împăratul Heraclie în anul 638. Inițial acceptată de către episcopi, această formulă a căzut în dizgrație, fiind respinsă ulterior. Acest compromis (monotelismul) a rămas o problemă pentru succesorii lui Heraclie, iar în final a fost respins de către al șaselea Sinod Ecumenic (al treilea Sinod de la Constantinopol) în anul 680. Sfinții Părinți adunați în acest Sinod (pomeniți în Biserică pe 23 ianuarie) au respins monotelismul, declarând că în persoana lui Hristos, după întrupare, coexistau două voințe, cea dumnezeiască și cea omenească.

În anul 629, Heraclie s-a autoîntitulat Basileus (basileu), titlu care a înlocuit pe cel vechi de Augustus. Acest titlu, de basileu, a fost purtat de toți împărații, până la căderea Bizanțului. În timpul lui Heraclie s-a terminat procesul de elenizare a imperiului, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială (limba latină mai fiind însă folosită o vreme în ceremonialuri, ca o tradiție). Mulți istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclie ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată.

Pentru a îmbunătăți organizarea apărării în Anatolia, Heraclie a introdus conceptul de theme (themata), un serviciu militar bazat pe subvenții ereditare de terenuri pentru diviziile de soldați. Acestea erau guvernate sub administrație militară în fiecare themă, comandată de un guvernator militar (strategos).

Nori negri se adunau însă la granițele sudice ale imperiului. Mahomed tocmai unificase triburile nomade din Arabia creând o nouă religie, mahomedanismul (Islamul). După anul 630, arabii, care deveniseră o forță formidabilă, au atacat Siria și Palestina. Heraclie depindea acum de generalii săi pentru apărarea împotriva acestor atacuri, deoarece el se îmbolnăvise după triumful asupra perșilor și nu a putut conduce personal armata. Dar generalii săi au fost învinși în bătălia de la Yarmuk (anul 636) și până la sfârșitul anului 639 Siria și Palestina erau pierdute. Mai mult, arabii au cucerit și cea mai mare parte a Egiptului.

Heraclie a murit la Constantinopol pe 11 februarie 641, fiind urmat pe tron de către fiii săi Constantin al III-lea și Heraklonas. El a fost întemeietorul dinastiei Heracliene.

Familia

Heraclie și Fabia Eudoxia au avut doi copii:

  • Epiphania Augusta.
  • Heraclius Constantin (viitorul împărat Constantin III).

Copiii avuți cu a doua soție, Martina:

  • Fabius, paralizat.
  • Theodosios, surdo-mut, căsătorit cu Nike, fiica generalului persan Shahrbaraz.
  • Constantin.
  • Constantin Heraclius (Heraklonas), viitorul împărat.
  • David (Tiberius), proclamat Caesar în 638.
  • Martinos, sau Marinos.
  • Augustina.
  • Anastasia.
  • Fevronia.


Casetă de succesiune:
Heraclie
Precedat de:
Focas „Tiranul”
Împărat Roman (Bizantin)
610-641
Urmat de:
Constantin al III-lea și Heraklonas



Surse