5.288 de modificări
Modificări
ortografie
În anul 602, Heraclius cel Bătrân, după ce împăratul Mauricius a fost detronat de către armată, și-a declarat supunerea către noul împărat, Focas. După șase ani, în 608, Heraclius cel Bătrân a renunțat la această supunere și, împreună cu fiul său Heraclie, a început o campanie militară pentru a obține conducerea imperiului. În anul 609, tânărul Heraclie a condus o expediție navală la Constantinopol, cucerind cetatea cu sprijinul gărzii imperiale a lui Focas și a unora dintre aristocrați. După ce Focas a fost prins, a fost executat personal de către Heraclie.
Pe 5 octombrie 610, Heraclie a fost încoronat, odată cu soția sa Fabia, care și-a luat numele de Eudoxia. După moartea Eudoxiei (în 612), Heraclie s-a căsătorit cu nepoata sa Martina (în 613). Considerată a fi incestuasăincestuoasă, această căsătorie a fost foarte nepopulară, fiind criticată de către mireni și dezaprobată de către cler.
Revolta condusă de Focas împotriva lui Mauricius dusese la slăbirea granițelor imperiului, atât în Balcani, cât și în răsărit, la frontiera cu perșii. Ca rezultat, perșii conduși de regele (Şahul) Chosroes al II-lea au înaintat în Siria. Ei au cucerit Damascul în 613, [[Ierusalim]]ul în 614, și au avansat în Anatolia până la Chalcedon.
În 626, avarii și slavii au asediat [[Constantinopol]]ul, profitând și de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorității armelor bizantinilor și a curajului cu care și-au apărat cetatea, avarii și slavii au fost nevoiți să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească.
Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armată reorganizată, la sfârșitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obținând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Şahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritorile teritoriile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.
Una dintre urmările aceastei acestei importante victorii a lui Heraclie este redobândirea de către creștini a relicvei Sfintei Cruci. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Chosroes al II-lea, cucerind [[Ierusalim]]ul, luase ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea în urma războiului cu perșii și a depus-o în [[Biserica Sfântului Mormânt]] din [[Ierusalim]], după ce Sfântul patriarh [[Zaharia de Ierusalim|Zaharia]] al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Toată creștinătatea (atât ortodocșii, cât și catolicii) sărbătorește de atunci, pe 14 septembrie, [[Înălțarea Sfintei Cruci]].
Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la [[Constantinopol]] (și înapoi) într-o procesiune solemnă, care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.
Pentru a îmbunătăți organizarea apărării în Anatolia, Heraclie a introdus conceptul de ''theme'' (''themata''), un serviciu militar bazat pe subvenții ereditare de terenuri pentru diviziile de soldați. Acestea erau guvernate sub administrație militară în fiecare themă, comandată de un guvernator militar (''strategos'').
Nori negri se adunau însă la granițele sudice ale imperiului. Mahomed tocmai unificase triburile nomade din Arabia creind creând o nouă religie, mahomedanismul (Islamul).
După anul 630, arabii, care deveniseră o forță formidabilă, au atacat Siria și [[Palestina]]. Heraclie depindea acum de generalii săi pentru apărarea împotriva acestor atacuri, deoarece el se îmbolnăvise după triumful asupra perșilor și nu a putut conduce personal armata. Dar generalii săi au fost învinși în bătălia de la Yarmuk (anul 636) și până la sfârșitul anului 639 Siria și Palestina erau pierdute. Mai mult, arabii au cucerit și cea mai mare parte a [[Egipt]]ului.
